CtEDO 31.01.2002 Auto

M.S. v. BULGARIA

RESPONDENT
BGR
HOTĂRÂRE
31.01.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
M.S. v. BULGARIA (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Primă secțiune DECIZIE FINALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 40061/98 de către M.S. împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 31 ianuarie 2002 în calitate de Cameră compusă din Președintele C.L. Rozakis Bonello Lorenzen Doamna Vajić Levits Doamna Botoucharova Zagrebelsky judecători și grefierul secțiunii Fribergh având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 2 septembrie 1997 și înregistrată la 3 martie 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere hotărârea parțială a Curții din 17 mai 2001, (a patra secțiune) Având în vedere hotărârea Curții din 1 noiembrie 2001 de a modifica componența secțiunilor sale (art. 25 § 1), prezentul caz a fost atribuit primului capitol (art. 52 § 1), după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna M.S., este un național bulgar, născut în 1953 și locuiește în Gabrovo, Bulgaria. Guvernul contestat este reprezentat de agentul lor, dna G. Samaras, Ministerul Justiției. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 28 iunie 1996, reclamantul a fost arestat după ordinul procurorului și a fost adusă la o clinică psihiatrică pentru o examinare. A fost deținută timp de cinci zile și apoi eliberată. A fost din nou deținută pentru un examen psihiatric la 28 august 1996. La 21 martie 1997, reclamantul a fost arestat și reținută pentru a treia oară. A fost adusă la o clinică psihiatrică unde a fost deținută încomunicare până la 4 aprilie 1997. La plângerea reclamantului, a fost informată prin scrisoare din 28 martie 1997 a autorităților de sănătate din district că detenția ei a fost ordonată de către un procuror în conformitate cu legea. Reclamantul a prezentat o altă plângere Ministerului Sănătății la 25 aprilie 1997, dar nu a primit niciun răspuns. Legea și practica interne relevante Un rezumat al legislației și practicii interne relevante în ceea ce privește detenția cu scopul de a efectua examene psihiatrice este consemnat în hotărârea Curții în cazul Varbanov c. Bulgaria (nr. 31165/95, 5 octombrie 2000, nedeclarat). Punctele 28-32 din această hotărâre se citesc după cum urmează: „În conformitate cu secțiunea 36 §§ 3-6 citiți coroborat cu secțiunea 59 § 2, secțiunea 61 și secțiunea 62 § 1 din Legea privind sănătatea publică, o persoană bolnavă mentală poate fi angajată în tratamentul psihiatric obligatoriu printr-o decizie a unei instanțe de district. Astfel de proceduri judiciare sunt instituite de un procuror de district care este obligat să efectueze o anchetă anterioară, inclusiv un examen psihiatric, pentru a evalua nevoia de instituire a procedurii. Procurorul, prin urmare, în mod normal, ar invita persoana în cauză să facă o examinare în cadrul anchetei sale. Actul privind sănătatea publică, astfel cum este în vigoare la momentul respectiv, nu a conținut o dispoziție care să autorizeze în mod expres un procuror să ordone ca o persoană să fie adusă prin forță într-un spital și deținută la spital în scopul unei astfel de examinări psihice. În temeiul articolului 62 § 2 un procuror ar putea emite un ordin de examinare obligatorie, dar numai în ceea ce privește alcoolicii sau toxicomanii. Unele competențe au fost acordate procurorului în cazul în care starea de sănătate a persoanei necesită măsuri de urgență. În această situație, medicul medical principal al unui spital ar putea ordona un tratament obligatoriu temporar al unei persoane. Medicul a trebuit să informeze imediat procurorul competent, care a trebuit să invoce proceduri în fața instanței competente (art. 36 § 5 din Legea și art. 70 din Regulamentele din Lege). În conformitate cu art. 70 § 2 din Regulamentele din Lege, dacă procurorul a refuzat să invoce proceduri judiciare, medicul principal a trebuit să elibereze pacientul imediat. Legea relevantă nu prevedea un recurs la o instanță în cazul persoanelor deținute pentru o examinare în cadrul anchetei unui procuror de district. Secțiunea 105 § 4 din Legea privind sănătatea publică, citită coroborat cu Legea privind procedurile administrative, prevede un recurs judiciar, dar numai împotriva ordonanțelor de tratament obligatoriu a persoanelor care suferă de o boală contagiosă (Secțiunea 36 § 2) și împotriva „alte ordine” ale autorităților de sănătate publică, nu a autorităților judiciare. Instrucțiunea nr. 1/81 a Ministerului Sănătății Publice este o parte a legislației delegate. Se bazează pe secțiunea 2 din dispozițiile suplimentare ale Legii Sănătății Publice, care prevede că ministrul Sănătății Publice emite reglementări și instrucțiuni pentru punerea în aplicare a Legii Sănătății Publice. Secțiunea 4 § 2 din instrucțiuni, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „... examinarea [forensică psihiatru] se efectuează de către autoritățile medicale cu consimțământul persoanei în cauză. În cazul în care persoana în cauză nu este de acord, autoritățile de îngrijire medicală solicită imediat un ordin scris și o asistență de la un procuror sau o instanță pentru examinarea [persoană] fără admitere la spital, sau pentru angajament temporar al [persoanelor] pentru o ședere într-o clinică psihiatrică în scopul efectuării unui examen psihiatric forense.” Orientările nr. 295/85 ale Procurorului General sunt un document intern pentru procurorii în cazul tratamentului medical obligatoriu. Acestea nu au fost publicate. Secțiunile 16 și următoarele se referă la măsurile care trebuie luate în cazul în care au existat informații că o persoană poate fi supusă unui tratament psihiatru obligatoriu sau altor tratamente. Aceste dispoziții se referă la examinarea obligatorie și la tratamentul persoanelor cu minte nesensibilă, alcoolice și toxicomane, fără a distinge între aceste trei categorii (în contraste cu dispozițiile Legii privind sănătatea publică, în cazul în care există norme separate). Potrivit orientărilor, după primirea unei plângeri sau a altor informații, procurorul trebuie să efectueze o anchetă și, dacă există indiciu clar că este implicată o problemă psihiatrică, să invite persoana în cauză la o examinare psihiatrică. Secțiunea 21 § 2 prevede următoarele: „În cazul în care persoana în cauză nu apare [pentru examinare] în termenul indicat, procurorul îl ordonă să fie adus prin forță de către poliție (art. 62 § 2 din Legea privind sănătatea publică).” Secțiunea 22 din orientările prevede următoarele: „La propunerea medicului principal al clinicei psihice, procurorul poate autoriza, pe baza documentelor medicale furnizate, în scris internul temporar al persoanelor bolnave psihice într-un spital specializat, un examen psihiatric (art. 70 din Regulamentele din Legea privind sănătatea publică). Procurorul depune imediat o cerere de tratament obligatoriu.” Unele modificări la Legea privind sănătatea publică au fost introduse în februarie 1997. Aceste amendamente, în secțiunea 61 alineatele (2) - (4), prevăd că un procuror, în cadrul anchetei sale, poate ordona închiderea într-un spital psihiatric timp de până la 30 de zile (până la trei luni în cazuri excepționale) pentru examinarea medicală a unei persoane care a refuzat să facă o astfel de examinare voluntară. Cu toate acestea, nu a fost introdusă nicio dispoziție care să permită revizuirea judiciară a ordinului procurorului. Codul de procedură penală, în temeiul unei modificări în vigoare de la 1 Ianuarie 2000, a introdus o procedură judiciară de închidere într-o clinică psihiatrică a unei persoane împotriva cărora au fost introduse proceduri penale. Cu toate acestea, această procedură nu are legătură cu persoanele care au fost confinate într-o clinică pentru un examen psihiatric în conformitate cu ordinul procurorului în temeiul articolului 61 din Legea privind sănătatea publică.” COMPLAINT Reclamantul se plânge că detenția ei într-o clinică psihiatrică este ilegală și arbitrară. DREPTUL reclamantului se plânge că detenția ei într-o clinică psihiatrică este ilegală și arbitrară. Curtea remarcă că termenul pentru prezentarea observațiilor guvernului a fost extins la cererea lor și a expirat la 3 noiembrie 2001. Totuși, guvernul nu a prezentat nicio observație. Prin urmare, Curtea concluzionează că restul cererii nu este evident nefondat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea lor inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate restul cererii admisibile. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă