Secțiunea a treia Cerere nr. 65434/01 prezentată de Mircea Ioan LUCACEAN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 3 martie 2005 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Bilsan mes Tsatsa-Nikolovska Jaeger domnii Myjeravid hór Björgvinsson, judecătorii domnului Villiger grefier adjunct de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 7 august 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvern, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, domnul Mircea Ioan Lucacean, este un resortisant român, născut în 1960 și rezident în Baia Mare. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 8 iunie 1999, reclamantul conducea un drum al Departamentului de Salaj atunci când a fost arestat de polițiștii din Zalau care l-au informat că fusese înregistrat de un aparat radar la o viteză de 96 km/oră. Reclamantul a contestat acest fapt și le-a cerut o dovadă, care a fost refuzată, și a fost condamnat să plătească o amendă amenzii de 600 000 lei românești ( , în temeiul unui proces verbal de amendă care a fost întocmit cu această ocazie. La o dată nespecificată, convins de nevinovăția sa, reclamantul a angajat un avocat ale cărui onorarii au fost de 1 000 000 ROL [2] și a introdus o acțiune în justiție în fața Tribunalului de Primă Instanță din Zalau solicitând anularea procesului-verbal din 8 iunie 1999 și rambursarea de către autoritățile de poliție din Salaj a cheltuielilor de judecată suportate prin procedură. La cererea sa, primită de tribunal, cu privire la depunerea la dosar a fotografiei și a filmului foto care dovedește amendarea, poliția din Zalau a răspuns la cea de-a treia audiere de judecată că, din motive tehnice, filmul s-a înecat în timpul dezvoltării fotografiei în laborator. Printr-o decizie din 26 octombrie 1999, Tribunalul de Primă Instanță din Zalau a primit acțiunea reclamantului și, constatând că poliția din Zalau nu dovedise Comisia pentru amendă, a anulat procesul din 8 iunie 1999. Cererea de rambursare a cheltuielilor de judecată efectuate prin procedură a fost respinsă, din motivele pe care polițistul care a constatat comisia de amendă a acționat în exercitarea obligațiilor sale de serviciu și că anularea procesului-verbal de amendă nu i se imputase. Printr-o decizie din 21 februarie 2000, tribunalul departamental din Salaj a respins recursul reclamantului, motivând că anularea procesului-verbal de amendă nu era imputabilă polițistului care a constatat această amendă în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu și că aceasta nu a condus la aplicarea dispozițiilor legale de drept comun referitoare la vinovația legată de cauzarea procesului ( Tribunalul a respins cererea subsidiară de a-i acorda rambursarea cheltuielilor de judecată la care avea dreptul în conformitate cu art. 274 din Codul de procedură civilă. În temeiul articolului 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul 1, acesta se plânge de tratamentul discriminatoriu și arbitrar la care a fost supus ca urmare a hotărârilor judecătorești în cauză în raport cu tratamentul rezervat altor solicitanți ale căror instanțe primesc cererile principale în instanță. În temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție, acesta se plânge de rezultatul procedurii de contestare a procesului-verbal din 8 iunie 1999 și, în special, de faptul că instanțele au refuzat să aplice dreptul comun și să îi acorde rambursarea cheltuielilor de judecată. La 10 martie 2004, președintele camerei căreia i s-a atribuit cauza a decis să comunice guvernului pârât cererea din perspectiva articolului 1 din Protocolul nr. 4 iunie 2004, guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. La 17 iunie 2004, grefa a transmis aceste observații reclamantului care a stabilit termenul de depunere a observațiilor sale ca răspuns la 10 septembrie 2004. Întrucât nu a primit niciun răspuns din partea sa, o scrisoare recomandată cu confirmare de primire i-a fost trimisă de către grefă la 20 septembrie 2004, avertizând-o că, în absența oricărui răspuns, Curtea ar putea considera că nu mai intenționează să își mențină cererea și să decidă să o elimine din rol. Reclamantul sau un alt membru al familiei sale a primit această scrisoare la 30 septembrie 2004, dar nu a fost trimis niciun răspuns Curții. În plus, din dosar reiese că reclamantul nu a trimis nicio scrisoare Curții începând cu 1 iulie 2002. iulie 2002, nu și-a prezentat observațiile ca răspuns la observațiile guvernului și nu a răspuns dacă dorește să își mențină cererea, în pofida rechemării trimise de grefă prin recomandarea cu confirmare de primire, avertizând-o cu privire la posibila radiere a rolului cererii sale în absența oricărei motive din partea sa. Curtea concluzionează că reclamantul nu mai intenționează să își mențină cererea în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție și consideră, pe de altă parte, că nici o circumstanță specială referitoare la respectarea drepturilor garantate de Convenție nu impune continuarea examinării cererii, în sensul art. 37 alin. (1) în fine din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să elimine cererea de rol. Mark Villiger Bošjan M. Zupančič grefier adjunct președinte [1] Aproximativ 38 EUR la momentul respectiv. [2] Aproximativ 62 EUR la momentul respectiv.
Requête n
o
65434/01
présentée par Mircea Ioan LUCĂCEAN
contre la Roumanie
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant le
3 mars 2005 en une chambre composée de
:
MM.
B.M.
Zupančič
,
président
,
J.
Hedigan
,
C.
Bîrsan
,
M
mes
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
R.
Jaeger
,
MM.
E.
Myjer
,
D
avid
T
hór
Björgvinsson,
juges
,
et
de
Villiger
,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 7 août 2000,
Vu les observations soumises par le gouvernement,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Mircea Ioan Lucacean, est un ressortissant roumain, né
en 1960 et résidant à Baia Mare.
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 8 juin 1999, le requérant roulait sur une route du département de Salaj lorsqu'il fut arrêté par des policiers de Zalau qui l'informèrent de ce qu'il avait été enregistré par un appareil radar à une vitesse de 96 km/heure. Le requérant contesta ce fait et leur demanda une preuve, ce qui fut refusé, et il fut condamné à payer une amende contraventionnelle de 600
000 lei roumains («
ROL
»)
[1]
, en vertu d'un procès-verbal de contravention qui fut rédigé à cette occasion.
A une date non précisée, convaincu de son innocence, le requérant engagea un avocat dont les honoraires furent de 1
000
[2]
et introduisit une action en justice devant le tribunal de première instance de Zalau en demandant l'annulation du procès-verbal du 8 juin 1999 et le remboursement par les autorités de police de Salaj des frais de justice occasionnés par la procédure. A sa demande, accueillie par le tribunal, concernant le dépôt au dossier de la photo et de la pellicule photo prouvant la contravention, la police de Zalau répondit lors de la troisième audience de jugement que, pour des raisons techniques, la pellicule s'était voilée lors du développement de la photo au laboratoire.
Par une décision du 26 octobre 1999, le tribunal de première instance de Zalau accueillit l'action du requérant et, en constatant que la police de Zalau n'avait pas prouvé la commission de la contravention, annula le procès
‑
verbal du 8 juin 1999. La demande de remboursement des frais de justice occasionnés par la procédure fut rejetée, aux motifs que le policier qui avait constaté la commission de la contravention avait agi dans l'exercice de ses obligations de service et que l'annulation du procès-verbal de contravention ne lui était pas imputable.
Par une décision du 21 février 2000, le tribunal départemental de Salaj rejeta le recours du requérant, aux motifs que l'annulation du procès-verbal de contravention n'était pas imputable au policier qui avait constaté cette contravention dans l'exercice de ses attributions de service et qu'elle n'entraînait pas l'application des dispositions légales de droit commun concernant la faute liée au fait d'avoir causé le procès («
faute processuelle
»,
culpa procesuala
).
1.
Invoquant en substance l'article 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaint de ce que, bien que sa demande principale ait été accueillie intégralement, les tribunaux ont rejeté sa demande subsidiaire de lui accorder le remboursement des frais de justice auxquels il avait droit conformément à l'article 274 du code de procédure civile.
2.
Sur le fondement de l'article 14 combiné avec l'article 1 du Protocole
n
o
1, il se plaint du traitement discriminatoire et arbitraire auquel il a été soumis du fait des décisions judiciaires en question par rapport au traitement réservé à d'autres requérants dont les tribunaux accueillent les demandes principales en justice.
3.
Sur le fondement de l'article 6 § 1 de la Convention, il se plaint de l'issue de la procédure en contestation du procès-verbal du 8 juin 1999 et notamment du fait que les tribunaux ont refusé d'appliquer le droit commun et de lui accorder le remboursement des frais de justice.
4.
Invoquant l'article 3 du Protocole n
o
7, il allègue avoir droit à des dommages-intérêts à la suite de la procédure précitée.
Le 10 mars 2004, le président de la chambre à laquelle l'affaire a été attribuée a décidé de communiquer au gouvernement défendeur la requête sous l'angle de l'article 1 du Protocole n
o
1.
Le 4 juin 2004, le Gouvernement a présenté ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête. Le 17 juin 2004, le greffe a envoyé ces observations au requérant fixant le délai pour présenter ses observations en réponse au 10 septembre 2004. Aucune réponse de sa part n'étant parvenue, un courrier en recommandé avec accusé de réception lui a été envoyé par le greffe le 20 septembre 2004, l'avertissant qu'en l'absence de toute réponse, la Cour pourrait estimer qu'il n'entendait plus maintenir sa requête et décider de la rayer du rôle. Le requérant ou un autre membre de sa famille a reçu cette lettre le 30 septembre 2004, mais aucune réponse n'a été envoyée à la Cour. Par ailleurs, il ressort du dossier que le requérant n'a adressé aucune lettre à la Cour depuis le 1
er
juillet 2002.
La Cour constate que le requérant, qui n'a envoyé aucune lettre à la Cour depuis le 1
er
juillet 2002, n'a pas présenté ses observations en réponse à celles du Gouvernement et n'a pas répondu s'il désirait maintenir sa requête, malgré le rappel envoyé par le greffe en recommandé avec accusé de réception, l'avertissant de la possible radiation du rôle de sa requête en l'absence de toute réaction de sa part.
La Cour en conclut que le requérant n'entend plus maintenir sa requête au sens de l'article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime, par ailleurs, qu'aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n'exige la poursuite de l'examen de la requête, au sens de l'article 37 § 1
in fine
de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Mark
Villiger
Boštjan M.
Zupančič
Greffier adjoint
Président
[1]
Environ 38 EUR à l’époque.
[2]
Environ 62 EUR à l’époque.