AHMED MOHAMED v. THE NETHERLANDS
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
AHMED MOHAMED v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2005)
Decizia nr. 43153/98 de către Zeynab AHMED MOHAMED împotriva Țărilor de Jos Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 10 martie 2005 în calitate de Cameră compusă din: B.M. Zupančič Președintele Hedigan Caflisch Bîrsan dna Tsatsa-Nikolovska Myjer David Thór Björgvinsson, judecători și grefierul secțiunii Berger având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 7 iulie 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dna Zeynab Ahmed Mohamed, este un național somal care s-a născut în 1951. A fost cunoscută ultima dată că locuiește în Amerongen, Olanda, unde locuia cu șapte copii. Inițial a fost reprezentată de dl S.B. Kleerekooper, și ulterior de dl. A.H. Hekman, dna C. Willemsen, și, cel mai recent, de dna I. Gerrand, toate avocații de la firma de avocate Kleerekooper din Utrecht. Guvernul contestat a fost reprezentat de agentul lor, dl R.A.A. Böcker, al Ministerului Afacerilor Externe din Olanda. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul și familia ei locuiau în Kismaayo, un oraș portuar din sudul Somaliei. În 1992, în timpul războiului civil, soțul și tatăl reclamantului copiilor ei au fost uciși. Fiul mai mare al reclamantului Awil a fost rănit în 1992. În 1993 a fugit prin Kenya în Țările de Jos, unde a solicitat azil. La 28 decembrie 1994 a primit un permis de reședință nereglementat ( Vergunning tot verblijf zonder beperkingen ) în Țările de Jos, cu efect de la 3 iunie 1993. Cinci dintre copiii reclamantului au fost duși în Olanda de către fratele ei. Au solicitat azil la 29 octombrie 1994. Reclamantul, împreună cu copilul său cel mai mic, a sosit în țara respectivă la 14 februarie 1996 și a solicitat azil în ziua următoare. Aceste cereri au fost respinse, decizia finală a fost luată de Curtea Regională (arrondissementsrechtbank ) din Haga, la 23 decembrie 1997 în ceea ce privește reclamantul și la 31 martie 1998 în ceea ce privește copiii ei. Reclamantul s-a plâns că expulzarea ei în Somalia va încălca drepturile sale în temeiul articolului 3 din Convenție. În plus, în temeiul articolului 8 a fost împiedicată să exercite viața de familie cu fiul său mai mare, Awil, care rezidă legal în Olanda și cu restul copiilor ei. HOTĂRÂREA Curții observă că formularul de cerere este semnat de reclamant însuși. Cu acest formular, o scrisoare de autoritate, de asemenea semnată de solicitant, a fost depusă în care reclamantul a autorizat-o pe dl S.B. Kleerekooper să o reprezinte în cadrul prezentei proceduri. În iunie 1999, s-a dovedit că, de fapt, dl A.H. Hekman a reprezentat reclamantul. La cererea Registrului, la 20 aprilie 2000, a fost depusă o nouă scrisoare de autoritate în care dl Hekman a fost numit reprezentantul reclamantului. La 18 iunie 2003, dna C. Willemsen a informat Curtea că a înlocuit dl Hekman ca reprezentant al reclamantului. În ciuda a două solicitări de la Registru pentru dna Willemsen de a furniza Curtea o scrisoare de autoritate, nu a fost depus un astfel de document. În ianuarie 2005, Curtea a fost informată că cazul reclamantului este acum tratat de dna I. Gerrand. La 17 februarie 2005, dna Gerrand a scris Curții, spunând că încercările ei de a urmări reclamantul nu au avut succes și că nu a putut depune astfel o scrisoare de autoritate. Curtea consideră că nici formularul de cerere, semnat de reclamant, nici cele două litere de autoritate, nu a desemnat, respectiv, dle. Kleerekooper și Hekman, se pot interpreta ca autorizând doamna Gerrand să efectueze o cerere în numele reclamantului. În plus, se pare că reclamantul nu mai este în contact cu firma de avocatură în care lucrează sau au lucrat patru reprezentanți succesivi. Prin urmare, consilierul și, prin urmare, Curtea nu sunt în măsură să comunice cu reclamantul. Având în vedere imposibilitatea aparentă de a înființa orice comunicare cu reclamantul, Curtea consideră că reprezentantul ei nu poate continua în mod semnificativ procedurile de față (a se vedea Ali c. Elveția , hotărârea din 5 august 1998, Raporturi de hotărâri și hotărâri 1998-V, p. 2149, § 32). În aceste circumstanțe, Curtea consideră că examinarea suplimentară a cazului nu este justificată, în consecință, ar trebui să fie eliminată din listă. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea și-a luat în considerare competența în temeiul articolului 37 § 2 din Convenție de a restabili cazul în lista sa de cazuri în cazul în care consideră că circumstanțele justifică acest curs. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Președintele grefierului