AHMED MOHAMED v. THE NETHERLANDS

Decizia nr. 43153/98 de către Zeynab AHMED MOHAMED împotriva Țărilor de Jos Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 10 martie 2005 în calitate de Cameră compusă din: B.M. Zupančič Președintele Hedigan Caflisch Bîrsan dna Tsatsa-Nikolovska Myjer David Thór Björgvinsson, judecători și grefierul secțiunii Berger având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 7 iulie 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dna Zeynab Ahmed Mohamed, este un național somal care s-a născut în 1951. A fost cunoscută ultima dată că locuiește în Amerongen, Olanda, unde locuia cu șapte copii. Inițial a fost reprezentată de dl S.B. Kleerekooper, și ulterior de dl. A.H. Hekman, dna C. Willemsen, și, cel mai recent, de dna I. Gerrand, toate avocații de la firma de avocate Kleerekooper din Utrecht. Guvernul contestat a fost reprezentat de agentul lor, dl R.A.A. Böcker, al Ministerului Afacerilor Externe din Olanda. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul și familia ei locuiau în Kismaayo, un oraș portuar din sudul Somaliei. În 1992, în timpul războiului civil, soțul și tatăl reclamantului copiilor ei au fost uciși. Fiul mai mare al reclamantului Awil a fost rănit în 1992. În 1993 a fugit prin Kenya în Țările de Jos, unde a solicitat azil. La 28 decembrie 1994 a primit un permis de reședință nereglementat ( Vergunning tot verblijf zonder beperkingen ) în Țările de Jos, cu efect de la 3 iunie 1993. Cinci dintre copiii reclamantului au fost duși în Olanda de către fratele ei. Au solicitat azil la 29 octombrie 1994. Reclamantul, împreună cu copilul său cel mai mic, a sosit în țara respectivă la 14 februarie 1996 și a solicitat azil în ziua următoare. Aceste cereri au fost respinse, decizia finală a fost luată de Curtea Regională (arrondissementsrechtbank ) din Haga, la 23 decembrie 1997 în ceea ce privește reclamantul și la 31 martie 1998 în ceea ce privește copiii ei. Reclamantul s-a plâns că expulzarea ei în Somalia va încălca drepturile sale în temeiul articolului 3 din Convenție. În plus, în temeiul articolului 8 a fost împiedicată să exercite viața de familie cu fiul său mai mare, Awil, care rezidă legal în Olanda și cu restul copiilor ei. HOTĂRÂREA Curții observă că formularul de cerere este semnat de reclamant însuși. Cu acest formular, o scrisoare de autoritate, de asemenea semnată de solicitant, a fost depusă în care reclamantul a autorizat-o pe dl S.B. Kleerekooper să o reprezinte în cadrul prezentei proceduri. În iunie 1999, s-a dovedit că, de fapt, dl A.H. Hekman a reprezentat reclamantul. La cererea Registrului, la 20 aprilie 2000, a fost depusă o nouă scrisoare de autoritate în care dl Hekman a fost numit reprezentantul reclamantului. La 18 iunie 2003, dna C. Willemsen a informat Curtea că a înlocuit dl Hekman ca reprezentant al reclamantului. În ciuda a două solicitări de la Registru pentru dna Willemsen de a furniza Curtea o scrisoare de autoritate, nu a fost depus un astfel de document. În ianuarie 2005, Curtea a fost informată că cazul reclamantului este acum tratat de dna I. Gerrand. La 17 februarie 2005, dna Gerrand a scris Curții, spunând că încercările ei de a urmări reclamantul nu au avut succes și că nu a putut depune astfel o scrisoare de autoritate. Curtea consideră că nici formularul de cerere, semnat de reclamant, nici cele două litere de autoritate, nu a desemnat, respectiv, dle. Kleerekooper și Hekman, se pot interpreta ca autorizând doamna Gerrand să efectueze o cerere în numele reclamantului. În plus, se pare că reclamantul nu mai este în contact cu firma de avocatură în care lucrează sau au lucrat patru reprezentanți succesivi. Prin urmare, consilierul și, prin urmare, Curtea nu sunt în măsură să comunice cu reclamantul. Având în vedere imposibilitatea aparentă de a înființa orice comunicare cu reclamantul, Curtea consideră că reprezentantul ei nu poate continua în mod semnificativ procedurile de față (a se vedea Ali c. Elveția , hotărârea din 5 august 1998, Raporturi de hotărâri și hotărâri 1998-V, p. 2149, § 32). În aceste circumstanțe, Curtea consideră că examinarea suplimentară a cazului nu este justificată, în consecință, ar trebui să fie eliminată din listă. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea și-a luat în considerare competența în temeiul articolului 37 § 2 din Convenție de a restabili cazul în lista sa de cazuri în cazul în care consideră că circumstanțele justifică acest curs. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Președintele grefierului

THIRD SECTION

DECISION

Application no. 43153/98

by Zeynab AHMED MOHAMED

against the Netherlands

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 10

March 2005 as a Chamber composed of:

Mr

B.M.

Zupančič

,

President

,

Mr

J.

Hedigan

,

Mr

L.

Caflisch

,

Mr

C.

Bîrsan

,

Mrs

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

Mr

E.

Myjer

,

Mr

David Thór

Björgvinsson,

judges

,

and Mr

V.

Berger

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged with the European Commission of Human Rights on 7 July 1998,

Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mrs Zeynab Ahmed Mohamed, is a Somali national who was born in 1951. She was last known to be living in Amerongen, the Netherlands, where she was residing with her seven children. She was initially represented by Mr S.B. Kleerekooper, and subsequently by Mr

A.H. Hekman, Ms C. Willemsen, and, most recently, by Ms I. Gerrand, all lawyers at the Kleerekooper law firm in Utrecht. The respondent Government were represented by their Agent, Mr R.A.A. Böcker, of the Netherlands Ministry of Foreign Affairs.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant and her family used to live in Kismaayo, a port city in the southern part of Somalia. In 1992, during the civil war, the applicant's husband and father of her children was killed.

The applicant's eldest son Awil was wounded in 1992. In 1993 he fled via Kenya to the Netherlands, where he requested asylum. On 28

December

1994 he was granted an unrestricted residence permit (

vergunning tot verblijf zonder beperkingen

) in the Netherlands, effective as from 3 June 1993.

Five of the applicant's children were taken to the Netherlands by her brother. They requested asylum on 29 October 1994. The applicant herself, together with her youngest child, arrived in that country on 14 February 1996 and applied for asylum the following day. These requests were rejected, the final decision being taken by the Regional Court (

arrondissementsrechtbank

) of The Hague, on 23 December 1997 in respect of the applicant and on 31 March 1998 in respect of her children.

COMPLAINTS

The applicant complained that her expulsion to Somalia would violate her rights under Article 3 of the Convention. She further complained under Article 8 that she was prevented from exercising family life with her eldest son Awil, legally resident in the Netherlands, and the rest of her children.

THE LAW

The Court observes that the application form is signed by the applicant herself. With that form, a letter of authority, also signed by the applicant, was submitted in which the applicant authorised Mr S.B. Kleerekooper to represent her in the present proceedings. In June 1999 it appeared that it was in fact Mr A.H. Hekman who was representing the applicant. At the request of the Registry, a new letter of authority was submitted on 20 April 2000, in which Mr Hekman was appointed as the applicant's representative.

On 18 June 2003 Ms C. Willemsen informed the Court that she had replaced Mr Hekman as representative of the applicant. Despite two requests from the Registry for Ms Willemsen to provide the Court with a letter of authority, no such document was submitted. In January 2005, the Court was informed that the applicant's case was now being handled by Ms

I. Gerrand. On 17 February 2005 Ms Gerrand wrote to the Court, saying that her attempts to trace the applicant had been unsuccessful and that she was thus unable to submit a letter of authority.

The Court considers that neither the application form, signed by the applicant, nor the two letters of authority, appointing, respectively, Messrs

Kleerekooper and Hekman, can be construed as authorising Ms

Gerrand to pursue an application before the Court in the applicant's name. Moreover, it appears that the applicant is no longer in contact with the law firm where her four successive representatives work or have worked. Therefore, counsel and, consequently, the Court are not in a position to communicate with the applicant. Given the apparent impossibility of establishing any communication with the applicant, the Court considers that her representative cannot meaningfully continue the proceedings before it (see

Ali v. Switzerland

, judgment of 5 August 1998,

Reports of Judgments and Decisions

1998-V, p. 2149, § 32).

In these circumstances, the Court considers that further examination of the case is not justified. Accordingly, it should be struck out of the list.

In reaching this conclusion, the Court has taken into account its competence under Article 37 § 2 of the Convention to restore the case to its list of cases if it considers that the circumstances justify such a course.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Vincent

Berger

Boštjan M.

Zupančič

Registrar

President