CASE OF IBRAHIM MOHAMED v. THE NETHERLANDS
CASE OF IBRAHIM MOHAMED v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2009)
A treia secțiune CAUZĂ DE IBRAHIM MOHAMED c. ȚĂRILE (depunerea nr. 1872/04) HOTĂRÂREA (Striking out) Strasburg 10 martie 2009 FINAL 10/06/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Ibrahim Mohamed c. Țările de Jos, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care stă în calitate de camera compusă de: Josep Casadevill, președinte, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefierul de secțiune Deliberat în privat la 17 februarie 2009, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 1872/04) împotriva Regatului Țărilor de Jos depusă Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național somalian, dl Abdullahi Ibrahim Mohamed („reclamantul”). Reclamantul a fost reprezentat de dna J. van der Haar, avocat practicant la Nijmegen. Guvernul olandez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl R.A.A. Böcker, al Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul a susținut că obligația de a părăsi Olanda pentru a solicita și aștepta o viză provizorie de ședere în Somalia sau într-o țară vecină a încălcat dreptul său de a respecta viața sa de familie. Prin decizia din 12 mai 2005, Curtea a declarat cererea admisibilă. Reclamantul, dar nu guvernul, a depus observații scrise suplimentare (art. 59 § 1). După consultarea părților, Camera a hotărât că nu a fost necesară nici o ședință cu privire la fondul (art. 59 § 3 în amenzi FACTELE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Contextul cazului Reclamantul s-a născut în 1970 și trăiește în Nijmegen. El a venit în Țările de Jos la 16 august 1998 și a solicitat azil. Deși cererea sa a fost respinsă, a primit un permis de ședere provizoriu (voorwaardelijke vergunning tot verblijf ). La 8 ianuarie 2001, cererea de reînnoire a acestui permis a fost respinsă. Obiecția reclamantului împotriva acestui refuz a fost respinsă, precum și apelul ulterior. Hotărârea finală în cadrul acestei proceduri a fost luată la 11 iulie 2002 de Curtea Regională (rechtbank ) din Haga. Între timp, în 1998, reclamantul a început o relație cu o doamna. A.A., un imigrant stabilit de origine somalică. Cuplul a avut doi copii, născuți la 11 noiembrie 1999 și, respectiv, 27 februarie 2002. Reclamantul și dna A.A. au fost căsătoriți la 4 noiembrie 2002. La 21 august 2002, reclamantul a solicitat un permis de ședere în scopul de a reședința în Țările de Jos cu soțul său (futuro). Această cerere a fost refuzată de Ministrul Imigrației și Integrației ( Ministrul voor Vreemdelingenzaken en Integration ) la 28 noiembrie 2002 din motivul pentru care reclamantul nu a deținut viza de reședință provizorie necesară ( maschiging tot voorlopig verblijf ), care a trebuit să fie solicitată la o reprezentare a Țărilor de Jos în țara de origine sau, în cazul în care nu a existat o astfel de reprezentare în țara de origine, la reprezentarea situată mai aproape de țara respectivă. 10. Reclamantul a depus obiecție ( bezwaar ) împotriva acestei decizii, susținând că ar trebui să fie exceptat de obligația de viză, deoarece el nu a putut să se întoarcă în Somalia sau, având în vedere că nu există reprezentanțe ale Țărilor de Jos în țara respectivă, la una dintre țările vecine ale Somaliei. În plus, soția sa a fost handicapată și a solicitat asistența sa în îngrijirea copiilor lor. 11. Pentru a putea aștepta rezultatul procedurii de opoziție în Țările de Jos, reclamantul a solicitat, de asemenea, o măsură provizorie ( voorlopige voorziening ). Prin decizia din 5 noiembrie 2003, judecătorul măsurilor provizorii ( voorzieningenrechter ) al Curții Regionale de la Haga, ședința în Arnhem, a respins cererea de măsuri provizorii și, în același timp, a respins obiecția reclamantului. Judecătorul a reiterat că raportul obligației vizelor constă în împiedicarea autorităților naționale, înainte de a lua o decizie privind cererea de admitere a unei persoane, de a fi confruntat cu un fapt accompli ca urmare a prezenței ilegale a acestei persoane în Țările de Jos. Dacă un extraterestru, care a intrat în Țările de Jos fără viză, dar cu intenția de a stabili acolo, ar putea fi exceptat de la cerința vizelor pur și simplu prin afirmarea că este imposibil de returnat, acest lucru ar avea repercusiuni negative grave asupra politicii. În sfârșit, Curtea Regională a considerat că refuzul de a scuti reclamantul de obligația de a primi prima cerere de viză nu constituie o ingerință în dreptul său la respectarea vieții de familie, deoarece acest refuz nu l-a privat de un permis de ședere pe baza căruia a fost în măsură să aibă viața de familie în Țările de Jos. Nici autoritățile nu au avut o obligație pozitivă de a scuti reclamantul de cerințele privind viza, deoarece ar putea fi rezonabil de așteptat ca acesta să solicite o viza în țara sa de origine și să aștepte rezultatul cererii respective. Reclamantul nu și-a justificat afirmația că acest lucru nu ar fi posibil pentru el, ci doar a susținut că trebuie să asiste partenerul său cu handicap în îngrijirea copiilor lor, ceea ce, în opinia Curții regionale, este insuficient. Nu a parut că există vreo obstacole obiective pentru dezvoltarea vieții familiale în țara de origine. În sfârșit, Curtea Regională a adăugat că hotărârea impușită nu constituie un refuz definitiv al exercitării vieții familiale în Țările de Jos. Nici un recurs suplimentar nu impune această decizie. Evoluții după ce cererea a fost declarată admisibilă 12. La 4 noiembrie 2005, Guvernul contestat a informat Curtea că reclamantul a fost acordat un permis de ședere în scopul azilului în temeiul unei „politici temporare de protecție pentru anumite categorii” (a se vedea punctul 13 de mai jos) adoptat de ministru la 24 iunie 2005 în ceea ce privește reclamanții de azil provenind din anumite părți ale Somaliei. II. Un permis de reședință temporar în scopul azilului poate fi eliberat persoanelor ale căror repatriere în țara lor de origine este considerată de ministrul responsabil (deputat) să constituie o durețe excepțională având în vedere situația generală a acestei țări (art. 29 alineatul (1) litera (d) din Legea privind extratereștriile din 2000 (Vreemdelingenwet 2000 ). În conformitate cu această dispoziție, ministrul (deputat) poate urmări o politică de protecție pentru o anumită categorie de solicitanți de azil. Criteriul de durere excepțională, prevăzut în această dispoziție, nu este unul formal, cum ar fi declararea unui stat de asediu, un stat de război sau existența unei forme de conflict armat, ci unul material. Acesta se referă la dacă riscurile care pot apărea în cazul returnării unei persoane, în legătură, printre altele, , cu conflict armat sau similar ar fi irazonabil dintr-o perspectivă umanitară sau din perspectiva legii conflictului armat. În general, protecția pentru anumite categorii este justificată numai dacă conflictul armat (inclusiv conflictul civil armat) a perturbat viața zilnică într-o măsură în care aceste riscuri umanitare au apărut. 14. O persoană care a deținut un permis temporar în temeiul articolului 29 alineatul (1) litera (d) din Legea privind extraterestrii din 2000 pentru o perioadă de cinci ani poate fi eligibilă pentru un permis de reședință nedefinit în scopul azilului (art. 34 alineatul (4) din Legea privind extraterestrii din 2000). 15. Cererea de a deține o viză provizorie de ședere atunci când se face o cerere de permis de ședere pentru scopuri neasilule (de exemplu, în scopul exercitării vieții de familie) nu se aplică atunci când persoana în cauză deține un permis de ședere temporar sau nedefinit în scopul azilului imediat înainte de depunerea cererii respective (art. 17 alineatul (1) litera (e) din Legea privind extratereșele 2000). PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 8 AL CONVENȚIEI 16. Reclamantul a susținut că este victimă de o încălcare a art. 8 din Convenție, al căror părți relevante prevăd: „1. Toată lumea are dreptul de a respecta ... viața sa de familie... Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstanței economice a țării, al prevenirii tulburărilor sau al criminalității, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” 17. Curtea constată că reclamantul a primit un permis de ședere (a se vedea punctul 12 de mai sus) și, prin urmare, se pune întrebarea dacă există o justificare obiectivă pentru continuarea examinării acestei plângeri sau dacă este necesar să se aplice art. 37 § 1 din convenție, care prevede următoarele: „Curtea poate, în orice etapă a procedurii, să decidă să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și continue cererea; sau (b) a fost rezolvată chestiunea; sau (c) din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii. Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, este necesară.” 18. Într-o scrisoare din 25 noiembrie 2005, reclamantul a solicitat Curtea să continue examinarea prezentei cereri, în ciuda faptului că el locuia acum legal în Țările de Jos. În opinia reclamantului, permisul de ședere pe care i-a fost acordat-o a oferit o protecție insuficientă a dreptului său la respectarea vieții familiale, având în vedere că aceaceasta ar putea fi retrasă oricând ministrul a hotărât că situația în Somalia nu mai este justificată să urmărească o politică de protecție. 19. Deoarece este clar că reclamantul dorește să își continue cererea, Curtea trebuie, pentru a se asigura dacă art. 37 § 1 litera (b) se aplică în cazul în cauză, să răspundă la două întrebări la rândul său: în primul rând, dacă circumstanțele reclamate direct de către reclamant încă obțin și, în al doilea rând, dacă efectele unei eventuale încălcări ale convenției din cauza acestor circumstanțe au fost, de asemenea, remediate (a se vedea Sisojeva și alții c. Letonia (striking out) [GC], nr. 60654/00, § 97, 15 ianuarie 2007, și El Majjaoui și Stichting Touba Moskee c. Olanda (striking out) [GC], nr. 25525/03, § 30, 20 decembrie 2007). În cazul în cauză, aceasta presupune în primul rând stabilirea dacă reclamantul este încă obligat să solicite o viză provizorie de reședință în Somalia sau într-o țară vecină înainte de a putea fi eligibil pentru un permis de reședință care să permită șederea cu soția și copiii săi în Țările de Jos; după aceea, Curtea trebuie să ia în considerare dacă măsurile luate de autoritățile constituie un recurs suficient pentru plângerea reclamantului. În ceea ce privește prima întrebare, este evident că reclamantul rezide în prezent în mod legal în Țările de Jos și că nu există nici o problemă de a solicita o viză provizorie de reședință. 21. În ceea ce privește a doua întrebare, Curtea reafirmă că art. 8 nu poate fi interpretat ca garant, ca atare, dreptul la un anumit tip de permis de reședință. În cazul în care legislația internă prevede mai multe tipuri diferite, Curtea trebuie să analizeze implicațiile juridice și practice ale emiterii unui anumit permis. În cazul în care aceasta permite titularului să locuiască pe teritoriul țării gazdă și să exercite liber dreptul de a respecta viața sa privată și de familie, acordarea unui astfel de permis reprezintă, în principiu, o măsură suficientă pentru a îndeplini cerințele acestei dispoziții. În astfel de cazuri, Curtea nu este împuternicită să declare dacă persoana în cauză ar trebui acordată un statut juridic specific, mai degrabă decât altul, această opțiune fiind o chestiune numai pentru autoritățile interne (a se vedea Sisojeva și altele , citat mai sus § 91). 22. În acest context, Curtea constată că, deși permisul de ședere acordat reclamantului nu poate fi eliberat în scopul specific de a-l permite să locuiască în Țările de Jos cu soția și copiii săi, aceasta permite totuși reclamantului să beneficieze de viața de familie în Țările de Jos. În plus, în timp ce politica în temeiul căreia reclamantul a fost acordat un permis de ședere poate fi modificată sau revocată într-un moment dat, este departe de a fi sigur că reclamantul va fi încă o dată obligat să solicite o viză provizorie de ședere în străinătate (a se vedea punctele 14-15 de mai sus) sau că, în circumstanțele referitoare la acea perioadă, o astfel de cerință ar fi capabilă să ridice o problemă în temeiul articolului 8 din convenție. 23. Având în vedere, prin urmare, faptul că reclamantul a fost acordat un permis de ședere în Țările de Jos, permițându-i să exercite liber în țara respectivă dreptul său de a respecta viața sa de familie, astfel cum este protejat de art. 8 din Convenție și interpretat în jurisprudența stabilită de Curte (a se vedea, mutatis mutandis Boughanemi c. Franța , hotărârea din 24 aprilie 1996, Raports 1996-II, pp. 607-08, § 35; C. v. Belgia , hotărârea din 7 august 1996, Raporturi 1996-III, pp. 922-23, § 25; Boujlifa v. Franța , hotărârea din 21 octombrie 1997, Raporturi 1997-VI, p. 2263, § 36; și Buscemi v. Italia , nr. 29569/95, § 53, CEDO 1999-VI), Tribunalul consideră că plângerea sa a fost corectă în mod adecvat și suficient (a se vedea Sisojeva și alții , citat mai sus § 102). 24. Prin urmare, Curtea constată că sunt îndeplinite ambele condiții de aplicare a articolului 37 alineatul (1) litera (b) din Convenție. În sfârșit, niciun motiv specific privind respectarea drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție, impune Curtea să continue examinarea cererii în temeiul articolului 37 § 1 în amendă 25. Prin urmare, cererea ar trebui eliminată din lista de cauze a Curții. PENTRU aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS deține că chestiunea care dă naștere la plângerea reclamantului a fost rezolvată și hotărăște să scoată cererea din lista sa de cazuri. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 10 martie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Santiago Quesada Josep Casadevell Președintele grefierului