Osman Suleiman Mahmoud Abdullah împotriva Țărilor de Jos

Decizia nr. 9583/06, de către Intzar OSMAN SULEMAN MAHMOUD ABDULLAH împotriva Țărilor de Jos, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 16 iunie 2009 în calitate de Cameră compusă din: Josep Casadevall, Președinte, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 7 martie 2006, după ce a deliberat, decide după cum urmează: Reclamantul, Intzar Osman Suleiman Mahmoud Abdullah, este un național sudanez născut în 1971 și locuiește în Leusden. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dna C. Lucassen, avocat practicant în Arnhem.

Guvernul olandez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl R.A.A. Böcker, al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a sosit în Țările de Jos la 24 august 2003 și a solicitat azil la 1 septembrie 2003. Ea a susținut că a fugit de țara de origine după ce a rămas însărcinată din căsătorie, care este o infracțiune penală în Sudan pedepsită cu 100 de lovituri. Ea a susținut, de asemenea, că ea a temut de maltratare la mâinile tatălui său și unchilor ei pentru a aduce rușine asupra familiei; tatăl ei a încercat deja să o omoare o dată în timp ce ea a fost într-un spital.

Solicitarea de azil a fost respinsă în ultima instanță de către Divizia de Jurisdicție Administrativă a Consiliului de Stat (Afeling Bestuursrechtspraak van de Raad van State ) la 7 septembrie 2005, după notificarea prezentei cereri, guvernul contestat a fost dat la 18 decembrie 2008, reprezentantul reclamantului a informat Curtea la 2 februarie 2009 că reclamantul a primit un permis de ședere valabil de la 10 ianuarie 2007 până la 2 februarie 2011, motiv pentru care dorește să retragă cererea. La 10 martie 2009, Guvernul a confirmat informațiile furnizate de reprezentantul reclamantului și a susținut că, având în vedere acest lucru, acestea se vor absține de a prezenta observații cu privire la fondul cererii.

Reclamantul s-a plâns inițial că expulzarea sa în Sudan o va expune la un risc real de a fi supusă unui tratament în încălcarea articolului 3 din Convenție. Reclamantul s-a plâns că o întoarcere forțată în Sudan va încălca drepturile sale în temeiul articolului 3 din Convenție. Cu toate acestea, Curtea constată că reclamantul a primit acum un permis de ședere și că, prin urmare, nu mai riscă să fie expulzată. În plus, se pare că nu intenționează să-și continue cererea. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe și având în vedere art. 37 alineatul (1) literele (a) și (b) din convenție, nu mai este justificat să continue examinarea cererii. În plus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului.

Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Santiago Quesada Josep Casadevell Grefier Președintele

THIRD SECTION

DECISION Application no. 9583/06 by Intzar OSMAN SULEIMAN MAHMOUD ABDULLAH against the Netherlands The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 16 June 2009 as a Chamber composed of: Josep Casadevall, President, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judges, and Santiago Quesada, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 7 March 2006, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Ms Intzar Osman Suleiman Mahmoud Abdullah, is a Sudanese national who was born in 1971 and lives in Leusden. She was represented before the Court by Ms C. Lucassen, a lawyer practising in Arnhem.

The Dutch Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr R.A.A. Böcker, of the Ministry of Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant arrived in the Netherlands on 24 August 2003 and applied for asylum on 1 September 2003. She submitted that she fled her country of origin after she had fallen pregnant out of wedlock, which is a criminal offence in Sudan punishable by 100 lashes. She further submitted that she feared ill-treatment at the hands of her father and her uncles for bringing shame on the family; her father had already tried to kill her once while she was in a hospital.

The applicant’s asylum application was rejected in final instance by the Administrative Jurisdiction Division of the Council of State ( Afdeling Bestuursrechtspraak van de Raad van State ) on 7 September 2005. After notice of the present application had been given to the respondent Government on 18 December 2008, the applicant’s representative informed the Court on 2 February 2009 that the applicant had been granted a residence permit valid from 10 January 2007 until 2 February 2011, for which reason she wanted to withdraw her application. On 10 March 2009 the Government confirmed the information provided by the applicant’s representative and submitted that, in the light of this, they would refrain from submitting any observations on the merits of the application.

COMPLAINT The applicant originally complained that her expulsion to Sudan would expose her to a real risk of being subjected to treatment in breach of Article 3 of the Convention. THE LAW The applicant complained that a forced return to Sudan would violate her rights under Article 3 of the Convention. However, the Court notes that the applicant has now been granted a residence permit, and that she is thus no longer at risk of being expelled. Moreover, it appears that she does not intend to pursue her application. The Court considers that, in these circumstances, and having regard to Article 37 § 1 (a) and (b) of the Convention, it is no longer justified to continue the examination of the application.

Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine , the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case. In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Santiago Quesada Josep Casadevall Registrar President