A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 45810/99 prezentate de Vedat SEYHAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 22 martie 2005 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze mes Mularoni, Fura-Sandström, judecători și domnii Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 18 decembrie 1998, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul, Vedat Seyhan, este un resortisant turc, rezident în ostanbul. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Özkan și Özduran, avocați în Turcia. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, se pot rezuma după cum urmează: printr-o decizie din 20 februarie 1997, instituția publică de gestionare a aerodromurilor ( A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții din 7 iunie 1997 în cauza C-482/99, ECLI:EU:C:2001:291, punctul 66. 1997 un recurs la Tribunalul de Mare Instanță din Küçükçekmece. Tribunalul a dispus trei expertize la fața locului pentru a evalua valoarea terenului. Rapoartele de expertiză au luat în considerare, pe lângă criteriile prevăzute în Legea nr. 2942 privind exproprierea, art. 18 din Legea privind urbanismul. Această dispoziție prevede că proprietarii de terenuri trebuie să participe la costul amenajării urbane, iar proprietarii trebuie să participe la cheltuielile publice pe care le plătesc în schimbul revalorizării terenului ca urmare a lucrărilor de infrastructură efectuate de municipalitate. După evaluarea valorii terenului în cauză, experții au stabilit la 35 % din această valoare valoarea participației exigibile în speță. Prin hotărârea din 20 aprilie 1998, Tribunalul a reiterat concluziile rapoartelor de expertiză și a condamnat instituția publică să plătească reclamantului o compensație suplimentară de expropriere de 910 000 000 000 de lire turcești (TRL) 484 680 EUR (EUR), minus contribuția la cheltuielile publice exigibile stabilită la 35 % din valoarea terenului, împreună cu dobânzi moratorii la rata legală începând cu 18 iunie 1997. La 27 mai 1998, reclamantul s-a ocupat de casare. În recursul său, acesta a contestat valoarea deducerii efectuate pe indemnizația suplimentară de expropriere care îi fusese acordată. La 30 iunie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea Tribunalului de Primă Instanță și l-a adus pe reclamant pe motivul că deducerea contestată era conformă cu legea privind urbanismul. Având în vedere cuantumul ridicat al indemnizației suplimentare însoțită de dobânda moratoriu alocată de instanță, reclamant și instituția publică au semnat un acord la 1 iunie 1998. septembrie 1998, pentru a soluționa pe cale amiabilă modalitățile de plată a acesteia. Conform acestui acord, reclamantul a renunțat la dreptul său de a solicita executarea forțată a indemnizației suplimentare împotriva instituției publice și a acceptat ca această sumă a cărei sumă era de 1 417 017 000 TRL (754 748 EUR) să fie plătită în trei rate începând cu 3 octombrie 1998. La 3 decembrie 1998, instituția publică i-a plătit reclamantului soldul alocației suplimentare de expropriere. În partea sa relevantă, legea aplicabilă privind urbanismul, art. 18 din Legea privind urbanismul prevede: [...] La sigilarea terenurilor urbane și rurale în cadrul amenajării efectuate de municipalități sau prefecturi, se poate reține o suprafață suficientă în ceea ce privește participarea la costul amenajării urbane În schimbul revalorizării acestor terenuri, partea de participare la costul amenajării care este reținută nu poate depăși 35% din suprafața terenului anterior amenajării. Partea reținută ca participare la costul amenajării urbane nu poate fi utilizată decât pentru serviciile publice, cum ar fi transportul, piața publică, parcarea, parcul, zona verde, locul de rugăciune sau postul de poliție. (...) GRIEFS Reclamantul contestă deducerea a 35 % din valoarea compensației suplimentare de expropriere, prin aplicarea articolului 18 din Legea privind urbanismul, fără să fie stabilită o revalorizare a valorii terenului său. În acest sens, el a declarat o încălcare a dreptului său la respectarea proprietății sale, contrar dispozițiilor unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. Invocând aceleași dispoziții, reclamantul se plânge de întârzierea instituției publice în plata indemnizației suplimentare și de rata scăzută a dobânzii moratorii. ÎN DREPT, reclamantul contestă deducerea de 35% din valoarea indemnizației suplimentare de expropriere, prin aplicarea articolului 18 din Legea privind urbanismul, fără a se stabili o revalorizare a valorii terenului său. În acest sens, acesta a declarat o încălcare a dreptului său la respectarea proprietății sale, contrar dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, a cărei parte relevantă se citește după cum urmează: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general (...). Curtea nu se consideră în măsură, în stadiul actual al dosarului, să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. În ceea ce privește motivul întemeiat pe întârzierea instituției publice în plata despăgubirii suplimentare și a ratei scăzute a dobânzii moratorii, Curtea amintește jurisprudența sa bine stabilită că art. 1 din Protocolul nr 1 nu garantează, în toate cazurile, dreptul la o compensare integrală, deoarece obiective legitime de utilitate publică Regatul Unit, 8 iulie 1986, seria A n 102, §121. În plus, Curtea constată că reclamantul a încheiat un acord cu instituția publică la 1 septembrie 1998, pentru a deconta în mod amiabil modalitățile de plată a despăgubirii suplimentare. Instituția publică a plătit soldul, astfel cum s-a convenit în acord la 3 decembrie 1998, adică la trei luni după semnarea acordului menționat anterior. Prin urmare, Curtea consideră că reclamantul nu poate pretinde că este victima unei încălcări a dreptului la respectarea bunurilor sale și că această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea plângerii reclamantului cu privire la deducerea de 35% din valoarea despăgubirii suplimentareDeclară cererea inadmisibilă pentru surplus. Dolle J.-P. Costa Moduler Președinte
de la requête n
o
45810/99
présentée par Vedat SEYHAN
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 22 mars 2005 en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
A.B.
Baka
,
R.
Türmen
,
K.
Jungwiert
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
mes
A.
Mularoni,
E.
Fura-Sandström,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 18 décembre 1998,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, Vedat Seyhan, est un ressortissant turc, résidant à İstanbul. Il est représenté devant la Cour par M
es
Özkan et Özduran, avocats en Turquie.
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Par une décision du 20 février 1997, l'établissement public de gestion d'aérodromes («
établissement public
») procéda à l'expropriation d'un terrain appartenant au requérant, en vue de construire un aérodrome additionnel pour l'aéroport d'Atatürk, sis à İstanbul. La décision en question fut notifiée au requérant le 7 juin 1997. L'indemnité d'expropriation fixée par l'établissement fut versée à la date du transfert de propriété.
Contestant le montant de l'indemnité, le requérant introduisit, le 18
juin
1997, un recours devant le tribunal de grande instance de Küçükçekmece.
Le tribunal ordonna trois expertises sur les lieux afin d'apprécier la valeur du terrain. Les rapports d'expertise tinrent compte, en plus des critères indiqués dans la loi n
o
2942 relative à l'expropriation, de l'article 18 de la loi sur l'urbanisme. Cette disposition prévoit que les propriétaires de biens fonciers doivent participer au coût de l'aménagement urbain. Il s'agit pour ces propriétaires d'une participation aux charges publiques qu'ils versent en contrepartie de la revalorisation du terrain suite aux travaux d'infrastructures effectués par la municipalité. Après avoir estimé la valeur du terrain en question, les experts fixèrent à 35 % de cette valeur le montant de la participation exigible en l'espèce.
Par un jugement du 20 avril 1998, le tribunal reprit les conclusions des rapports d'expertise et condamna l'établissement public à verser au requérant une indemnité complémentaire d'expropriation de 910
000
000
000 livres turques (TRL) 484
680 euros (EUR), déduction faite de la contribution aux charges publiques exigibles fixée à 35 % de la valeur du terrain, assortie d'intérêts moratoires au taux légal à compter du 18
juin
1997.
Le 27 mai 1998, le requérant se pourvut en cassation. Dans son pourvoi, il contesta le montant de la déduction opérée sur l'indemnité complémentaire d'expropriation qui lui avait été allouée.
Le 30 juin 1998, la Cour de cassation confirma le jugement du tribunal de première instance et débouta le requérant au motif que la déduction contestée était conforme à la loi sur l'urbanisme.
Eu égard au montant élevé de l'indemnité complémentaire assortie des intérêts moratoires allouée par le tribunal, le requérant et l'établissement public signèrent un accord, le 1
er
septembre 1998, afin de régler à l'amiable les modalités de paiement de celle-ci. Aux termes de cet accord, le requérant renonça à son droit de demander l'exécution forcée de l'indemnité complémentaire à l'encontre de l'établissement public et il accepta que cette somme dont le montant s'élevait à 1
417
017
000
748 EUR) lui fût versée en trois mensualités à compter du 3 octobre 1998.
Le 3 décembre 1998, l'établissement public versa au requérant le solde de l'indemnité complémentaire d'expropriation.
B.
Le droit interne pertinent
La loi sur l'urbanisme
L'article 18 de la loi sur l'urbanisme dispose
dans sa partie pertinente:
«
(...) Lors de la parcellisation des terrains urbains et ruraux dans le cadre de l'aménagement opéré par les municipalités ou les préfectures, une surface suffisante peut être retenue au titre de «
participation au coût de l'aménagement urbain
» en contrepartie de la revalorisation de ces terrains. La part de la participation au coût de l'aménagement qui est retenue ne peut dépasser 35 % de la surface du terrain antérieure à l'aménagement.
La partie retenue à titre de participation au coût de l'aménagement urbain ne peut être utilisée que pour les services publics, tels que voirie, place publique, parking, parc, zone verte, lieu de prière ou poste de police. (...)
»
1.
Le requérant conteste la déduction de 35
% du montant de l'indemnité complémentaire d'expropriation, par application de l'article
18 de la loi sur l'urbanisme, sans qu'une revalorisation de la valeur de son terrain fût établie. A cet égard, il allègue une atteinte à son droit au respect de ses biens contrairement aux dispositions une violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
2.
Invoquant les mêmes dispositions, le requérant se plaint du retard de l'établissement public dans le paiement de l'indemnité complémentaire, et de la faiblesse du taux d'intérêts moratoires.
1.
Le requérant conteste la déduction de 35
% du montant de l'indemnité complémentaire d'expropriation, par application de l'article
18 de la loi sur l'urbanisme, sans qu'une revalorisation de la valeur de son terrain fût établie. A cet égard, il allègue une atteinte à son droit au respect de ses biens contrairement aux dispositions de l'article 1 du Protocole n
o
1, dont la partie pertinente se lit comme suit
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général (...).
».
La Cour ne s'estime pas en mesure, dans l'état actuel du dossier, de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l'article 54 § 3 b) de son règlement.
2.
En ce qui concerne le grief tiré du retard de l'établissement public dans le paiement de l'indemnité complémentaire et de la faiblesse du taux d'intérêts moratoires, la Cour rappelle sa jurisprudence bien établie que l'article 1 du Protocole n
o
1 ne garantit pas dans tous les cas le droit à une compensation intégrale, car des objectifs légitimes «
d'utilité publique
» peuvent militer à un remboursement inférieur à la pleine valeur marchande
» (
Lithgow et autres c. Royaume-Uni,
8 juillet 1986, série A n
o
102, §121).
En outre, la Cour note que le requérant a passé un accord avec l'établissement public, le 1
er
septembre 1998, afin de régler à l'amiable les modalités de paiement de l'indemnité complémentaire. L'établissement publique versa le solde, comme convenu dans l'accord, le 3 décembre 1998, soit trois mois après la signature de l'accord mentionné ci-dessus. Dés lors, la Cour considère que le requérant ne peut pas se prétendre victime d'une atteinte au droit au respect de ses biens et que cette partie de la requête doit être rejetée comme étant manifestement mal fondé en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Ajourne
l'examen du grief du requérant relatif à la déduction de 35 % du montant de l'indemnité complémentaire
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
S.
Dollé
J.-P. Costa
Greffière
Président