CASE OF BUCK v. GERMANY

Reclamantul s-a născut în 1938 și locuiește în Dettingen. 11. În august 1996, autoritățile municipale Dettingen au impus o amendă de 120 de mărci germane (DEM), plus costuri de 36 DEM, pe V.B., fiul reclamantului, pentru că au depășit limita de viteză de 50 km/h până la 28 km/h în seara 21 mai 1996, atunci când se deplasează într-o mașină aparținând companiei private limitate de la Trinkomat (regulamentul 3 § 3 § 1 § 3 și art. 1 § 3 din Regulamentul privind traficul rutier și art. 24 din Legea privind traficul rutier – a se vedea mai jos „Legea internă relevantă”). 12. La 4 septembrie 1996, V.B. a depus o obiecție împotriva deciziei administrative care impune amendă. 13. La 12 martie 1997, procesul în cazul deschis în fața Curții de district Bad Urach. V.B. a supus nevinovat, declarând că aproximativ 15 persoane ar fi putut conduce mașina companiei în cauză în acea zi. Reclamantul, convocat ca martor, a refuzat să dea dovezi, deoarece avea dreptul să facă ca membru al familiei. Ședința a fost suspendată la 19 martie 1997. 14. La 13 martie 1997 în jurul ora 10:00. reclamantul, la cererea unui polițist de a da dovezi despre angajații săi în legătură cu procedurile împotriva fiului său, a declarat din nou că nu a vrut să facă acest lucru și că niciunul dintre angajații săi nu lucrează în prezent la sediul de afaceri. În aceeași zi, un ofițer de poliție, pe ordinul judecătorului Curții de district Bad Urach, a cerut orașului Dettingen să furnizeze o fotografie de pașaport al fiului reclamantului. Cererea de poliție de la autoritățile comerciale Dettingen (Gewerbeamt) despre angajații reclamantului la momentul respectiv nu a condus la nimic. 15. La 13 martie 1997, într-o perioadă necunoscută, Curtea de district Bad Urach, în contextul procedurii de mai sus împotriva V.B., a emis un mandat de căutare a instituțiilor comerciale și rezidențiale ale reclamantului. Mandatul a citit după cum urmează: „În contextul anchetelor preliminare împotriva ... [V.B.] ... privind contravenția unui regulament privind traficul, în conformitate cu art. 33 § 4 din Codul de Procedură Penală fără o audiere anterioară, în conformitate cu articolele 94, 95, 98, 99, 100, 102, 103, 105, 106 § 1, 111 și secunde și cu 162 din Codul de Procedură Penală și cu art. 46 din Legea privind contravențiile regulamentelor, 1. cautarea imobilului de afaceri si rezidential al tatalului, Jürgen Buck, ..., 3 ... Strada, Dettingen/Erms, compania Tarkomat; 2. confiscarea documentelor care dezvăluie identitatea angajaților lui Tarkomat în ... Dettingen între 20 mai și 22 mai 1996 sunt comandate. Motive: Fiul managerului de la Trinkomat, care este acuzat de a fi angajat, la 21 mai 1996, o contravenție a Regulamentului 3 al Regulamentelor privind traficul rutier cu o mașină de companie, a declarat în audierea de proces la 12 martie 1997 că un șofer angajat de societate ar fi putut comite infracțiunile. ...” 16. Căutarea locului rezidențial și de afaceri din Dettingen, un oraș de aproximativ 10.000 de locuitori, a fost efectuată în aceeași zi la ora 14:00 de către patru ofițeri de poliție de la secția locală. Mai multe documente, cum ar fi dosarele personalului și declarațiile privind orarul de lucru, au fost confiscate; au fost făcute copii și originalele au fost redau reclamantului a doua zi. Documentele au dezvăluit numele cel puțin șase persoane, patru femei și doi bărbați, care au fost angajati de compania reclamantului la momentul respectiv și au dezvăluit, în plus, că o altă rudă a reclamantului ar fi putut conduce mașina companiei la momentul infracțiunii de viteză. Reclamantul s-a opus căutării și, asistat de avocat, a recurs la decizia de căutare și de confiscare din 13 martie 1997, chiar în ziua în care mandatul a fost emis. 17. La 21 martie 1997, Curtea Regională Tübingen, într-o decizie adresată V.B., a respins recursul din 13 martie 1997. Acesta a considerat că recursul împotriva mandatului de căutare era inadmisibil deoarece nu avea scop (prozessual überholt), că căutarea a fost efectuată între timp. Pertinența puținelor documente confiscate ar putea fi stabilită fără necesitatea unei proceduri suplimentare. Apelul împotriva ordinului de criză a fost nefondat, deoarece documentele confiscate erau relevante pentru evaluarea dovezii, deoarece ar putea arăta dacă, după cum a afirmat recurentei, unul dintre angajații societății a comis infracțiunile de trafic în cauză. În plus, criza nu a fost disproporționată din cauza exemplarelor originalelor au fost depuse și originalele renunțate. 18. La 21 mai 1997, Curtea Regională Tübingen, după plângerea reprezentantului reclamantului, a reexaminat recursul reclamantului, declarând inadmisibil în ceea ce privește mandatul de căutare și nefondat în ceea ce privește ordinul de confiscare. În aceste privințe, instanța a repetat raționamentul său anterior. Curtea Regională a adăugat că hotărârea anterioară din 21 martie 1997 nu a avut scop și, în scopul clarității, a anulat-o. 19. La 30 iunie 1997, reclamantul a depus o plângere constituțională la Curtea Constituțională Federală. El a susținut, în special, că Tribunalul de District, la audiere din 12 martie 1997, nu a putut stabili dacă persoana de pe poza radar este V.B. El a afirmat, de asemenea, că documentele confiscate au arătat că nici una dintre cele șase persoane care lucraseră pentru compania reclamantului la momentul respectiv nu ar fi putut fi persoana afișată pe poza radar. 20. La 13 septembrie 1997, un comitet de trei judecători ai Curții Constituționale Federale a refuzat să recunoască plângerea. Curtea Constituțională nu este de acord cu concluzia Curții Regionale că recursul împotriva mandatului de căutare este inadmisibil pentru singurul motiv pentru care căutarea a fost deja efectuată. Potrivit Curții Constituționale, această constatare nu a respectat principiul protecției juridice efective, astfel cum este garantat de art. 19 § 4 din Legea de bază. În susținerea opiniilor sale, Curtea Constituțională a făcut trimitere la decizia sa din 30 aprilie 1997, care și-a inversat fosta jurisprudență în acest sens. Cu toate acestea, Curtea Constituțională a considerat nepotrivit să recunoască plângerea constituțională. Într-adevăr, atunci când examinarea legii ordinului de criză, Curtea Regională a abordat, de asemenea, problema legii ordinului de căutare. În orice caz, mandatul de percheziție a fost evident legal. Această decizie a fost servită la 24 septembrie 1997. 21. La 19 martie 1997, în procesul reluat, Curtea de district Bad Urach și-a pronunțat hotărârea împotriva V.B. Acesta l-a considerat vinovat că a depășit neglijent o limită de viteză, i-a impus o amendă de 120 DEM (aproximativ 61 euro) în conformitate cu scala uniformă de amenzi (Bußgeldkatalog) pentru diferitele infracțiuni de reglementare a traficului rutier și i-a ordonat să suporte costurile procedurii. 22. În ceea ce privește contextul personal al V.B., Curtea de District a remarcat că V.B. a avut permisul de conducere din 1991, că el a condus între 40.000 și 50.000 km pe an și că nu există înregistrare a infracțiunilor de trafic anterioare. 23. Curtea de district, având în vedere dovezile tehnice experte, a constatat că verificarea radarului a fost efectuată în mod corespunzător și că măsurarea este corectă. În plus, după compararea fotografiilor luate în ocazia controlului radarului, în special extinderea pregătită de expert, și fotografia pașaportului V.B. luată în 1994, care a fost păstrată în dosarele administrative ale autorităților municipale Dettingen, instanța a ajuns la concluzia că V.B. a fost care conducea masina. În acest sens, Curtea a comparat forma feței, nasul, poziția ochilor și suprasele. În plus, deși V.B. a crescut între timp o barbă, partea inferioară a feței pe fotografii radar și a feței V.B. pe poza pașaportului, arătându-i fără barbă, se potrivește clar. La 19 august 1997, Curtea de Apel din Stuttgart a respins cererea lui V.B. de concediu de recurs. 25. Căutarea se plângea în contextul procedurii privind o infracțiune împotriva Legii privind traficul rutier (Straßenverkehrsgesetz). Regulamentul 3 al Regulamentelor privind traficul rutier (Straßenverkehrsordnung) se referă la limitele de viteză. Subsecțiunea 3 alineatul (1) stabilește o limită de viteză de 50 km/h în orașe. În temeiul Regulamentului 49 § 1 (3), este o infracțiune de reglementare sau de infracțiune (Ordnungswidrigkeit) în contravenția Regulamentului 3; în temeiul articolului 24 din Legea privind traficul rutier o astfel de infracțiune este pedepsită cu o amendă. 26. Subiectul infracțiunilor de reglementare sau minore este reglementat de Legea Contravențiilor Regulamentelor (Ordnungswidrigkeitengesetz), astfel de infracțiuni sunt considerate de importanță minoră și, prin urmare, au fost eliminate din categoria infracțiunilor penale în temeiul legislației germane. Acestea sunt în parte reglementate de alte norme speciale decât normele aplicabile infracțiunilor penale (a se vedea, în acest sens, Öztürk v. Germania, hotărârea din 21 februarie 1984, Serie A nr. 73, p. 10 et seq., §§ 17 et seq., și p. 1718, § 49). În temeiul articolului 46 alineatul (1) din Legea privind contravențiile reglementărilor, dispozițiile legislației ordinare care reglementează procedura penală – în special codul de procedură penală – se aplică prin analogie procedurii privind contravențiile reglementărilor, sub rezerva excepțiilor prevăzute în respectiva lege. 27. art. 103 din Codul de Procedură Penală (Straf-prozessordnung) prevede că locuința și alte instituții (Wohnung und andere Räume) a unei persoane care nu sunt suspectate de o infracțiune penală pot fi căutate numai pentru a prinde o persoană acuzată de o infracțiune, pentru a investiga dovezile unei infracțiuni sau pentru a captura obiecte specifice, cu condiția ca există întotdeauna fapte care sugerează că o astfel de persoană, dovezi sau obiecte să fie găsite în locația care urmează să fie căutate. În conformitate cu art. 105 din Codul de Procedință Penală, cauzele pot fi ordonate numai de către un judecător sau, în caz de urgență (Gefahr im Verzug), de către biroul procurorului public și de funcționarii săi. În cazul în care se efectuează o căutare în sedii rezidențiale sau de afaceri fără ca judecătorul sau procurorul public să fie prezent, un ofițer municipal sau doi locuitori ai municipiului în care se efectuează căutarea se solicită participarea.

The applicant was born in 1938 and lives in Dettingen. 11. In August 1996 the Dettingen municipal authorities imposed a fine of 120 German marks (DEM), plus costs amounting to DEM 36, on V.B., the applicant's son, for having exceeded the speed limit of 50 km/h by 28 km/h on the evening of 21 May 1996, when travelling in a car belonging to the Trinkomat private limited company (Regulations 3 § 3 (1) and 49 § 1 (3) of the Road Traffic Regulations and section 24 of the Road Traffic Act – see “Relevant domestic law” below). The applicant is the owner and manager of that company. 12. On 4 September 1996 V.B. lodged an objection against the administrative decision imposing the fine. 13. On 12 March 1997 the trial in the case opened before the Bad Urach District Court. V.B. pleaded not guilty, stating that about fifteen other persons could have been driving the company car in question on that day. The applicant, summoned as a witness, refused to give evidence, as he was entitled to do as a family member. The hearing was adjourned to 19 March 1997. 14. On 13 March 1997 around 10 a.m. the applicant, on being asked by a policeman to give evidence about his employees in connection with the proceedings against his son, stated again that he did not wish to do so and that none of his employees was currently working on the business premises. On the same day a police officer, on the order of the Bad Urach District Court judge, asked the city of Dettingen to provide a passport photograph of the applicant's son. Police enquiries from the Dettingen trade authorities (Gewerbeamt) about the applicant's employees at the relevant time had led to nothing. 15. On 13 March 1997, at an unknown time, the Bad Urach District Court, in the context of the above proceedings against V.B., issued a warrant to search the business and residential premises of the applicant. The warrant read as follows: “In the context of the preliminary investigations against ... [V.B.] ... concerning the contravention of a traffic regulation, pursuant to Article 33 § 4 of the Code of Criminal Procedure without a prior hearing, in accordance with Articles 94, 95, 98, 99, 100, 102, 103, 105, 106 § 1, 111 et seq., and 162 of the Code of Criminal Procedure and section 46 of the Contraventions of Regulations Act, 1. the search of the business and residential premises of the father, Jürgen Buck, ..., 3 ... Street, Dettingen/Erms, Trinkomat company; 2. the seizure of documents that reveal the identity of the employees of Trinkomat in ... Dettingen between 20 May and 22 May 1996 are ordered. Reasons: The son of the manager of Trinkomat, who is charged with having committed, on 21 May 1996, a contravention of Regulation 3 of the Road Traffic Regulations with a company car, has stated at the trial hearing on 12 March 1997 that a driver employed by the company could have committed the offence. ...” 16. The search of the residential and business premises in Dettingen, a town of some 10,000 inhabitants, was effected the same day around 2 p.m. by four police officers from the local police station. Several documents, such as personnel files and statements on working hours, were seized; copies were made and the originals were given back to the applicant the next day. The documents disclosed the names of at least six persons, four women and two men, who had been employed by the applicant's company at the relevant time and revealed, furthermore, that another relative of the applicant could have been driving the company car at the time of the speeding offence. The applicant objected to the search and, assisted by counsel, appealed against the search and seizure decision on 13 March 1997, the very day on which the warrant had been issued. 17. On 21 March 1997 the Tübingen Regional Court, in a decision addressed to V.B., dismissed the appeal of 13 March 1997. It considered that the appeal against the search warrant was inadmissible as it was devoid of purpose (prozessual überholt), the search having been effected in the meantime. The relevance of the few documents seized could be established without the need for a further procedure. The appeal against the seizure order was ill-founded, as the documents seized were relevant for the assessment of the evidence because they could show whether, as asserted by the appellant, one of the company's employees had committed the traffic offence in question. Moreover, the seizure had not been disproportionate because copies of the originals had been filed and the originals handed back. 18. On 21 May 1997 the Tübingen Regional Court, upon a complaint by the applicant's representative, re-examined the applicant's appeal, declaring it inadmissible as far as the search warrant was concerned and unfounded as to the seizure order. In these respects the court repeated its earlier reasoning. The Regional Court added that its earlier decision of 21 March 1997 had become devoid of purpose and, for the sake of clarity, quashed it. 19. On 30 June 1997 the applicant lodged a constitutional complaint with the Federal Constitutional Court. He submitted in particular that the District Court, at the hearing of 12 March 1997, had been unable to establish whether the person on the radar photo was V.B. He further stated that the documents seized showed that none of the six other persons who had been working for the applicant's company at the relevant time could have been the person shown on the radar photo. 20. On 13 September 1997 a panel of three judges of the Federal Constitutional Court refused to admit the complaint. The Constitutional Court disagreed with the Regional Court's finding that the appeal against the search warrant was inadmissible for the sole reason that the search had already been carried out. According to the Constitutional Court, that finding disregarded the principle of effective legal protection as guaranteed by Article 19 § 4 of the Basic Law. In support of its view, the Constitutional Court referred to its decision of 30 April 1997, which had reversed its former case-law on the point. Nonetheless, the Constitutional Court considered it inappropriate to admit the constitutional complaint. Indeed, when examining the lawfulness of the seizure order, the Regional Court had also, incidentally, addressed the question of the lawfulness of the search order. In any event, the impugned search warrant was obviously lawful. This decision was served on 24 September 1997. 21. On 19 March 1997, in the resumed trial proceedings, the Bad Urach District Court rendered its judgment against V.B. It found him guilty of having negligently exceeded a speed limit, imposed a fine of DEM 120 (approximately 61 euros) on him in accordance with the uniform scale of fines (Bußgeldkatalog) for the various road-traffic regulatory offences, and ordered him to bear the costs of the proceedings. 22. As regards V.B.'s personal background, the District Court noted that V.B. had had his driving licence since 1991, that he drove between 40,000 and 50,000 km per year and that there was no record of previous traffic offences. 23. The District Court, having regard to expert technical evidence, found that the radar check had been properly carried out and that the measurements were correct. Moreover, having compared the photographs taken on the occasion of the radar check, in particular the enlargement prepared by the expert, and V.B.'s passport photograph taken in 1994, which had been retained in the administrative files of the Dettingen municipal authorities, the court reached the conclusion that it was V.B. who had been driving the car. In this respect, the court compared the form of the face, the nose, the position of the eyes and the eyebrows. Furthermore, although V.B. had meanwhile grown a beard, the lower part of the face on the radar photos and of V.B.'s face on the passport photo, showing him without a beard, clearly matched. There were no indications that any other person with the same characteristics had been driving the car at the relevant time. 24. On 19 August 1997 the Stuttgart Court of Appeal dismissed V.B.'s request for leave to appeal. 25. The search complained of was ordered in the context of proceedings concerning an offence against the Road Traffic Act (Straßenverkehrsgesetz). Regulation 3 of the Road Traffic Regulations (Straßenverkehrsordnung) concerns speed limits. Subsection 3(1), sets a speed limit of 50 km/h in towns. Under Regulation 49 § 1 (3), it is a regulatory or petty offence (Ordnungswidrigkeit) to contravene Regulation 3; under section 24 of the Road Traffic Act such an offence is punishable by a fine. 26. The subject of regulatory or petty offences is governed by the Contraventions of Regulations Act (Ordnungswidrigkeitengesetz). Such offences are considered to be of minor importance and have, therefore, been removed from the category of criminal offences under German law. They are partly governed by special rules other than the rules applicable to criminal offences (see, in this connection, Öztürk v. Germany, judgment of 21 February 1984, Series A no. 73, pp. 10 et seq., §§ 17 et seq., and pp. 1718, § 49). Under section 46(1) of the Contraventions of Regulations Act, the provisions of the ordinary law governing criminal procedure – in particular the Code of Criminal Procedure – are applicable by analogy to the procedure in respect of contraventions of regulations, subject to the exceptions laid down in the said Act. 27. Article 103 of the Code of Criminal Procedure (Straf-prozessordnung) provides that the home and other premises (Wohnung und andere Räume) of a person who is not suspected of a criminal offence may be searched only in order to apprehend a person charged with an offence, to investigate the evidence of an offence or to seize specific objects, provided always that there are facts to suggest that such person, evidence or object are to be found on the premises to be searched. Under Article 105 of the Code of Criminal Procedure, searches may only be ordered by a judge or, in case of urgency (Gefahr im Verzug), by the public prosecutor's office and its officials. If a search is carried out in residential or business premises without the judge or public prosecutor being present, a municipal officer or two inhabitants of the municipality in which the search is made shall be requested to attend.