KUN v. HUNGARY

Reclamantul, dl Péter Kun, este un național maghiar, născut în 1938 și locuiește în Füzesgyarmat, Ungaria. Guvernul contestat este reprezentat de dl L. Höltzl, secretar de stat adjunct, Ministerul Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 4 septembrie 1995, Curtea de District Békéscsaba a emis un ordin de plată (fizetési meghagyás) la cererea reclamantului. În acest ordin (nr. 51.111/1995) dl U., fiul soției divorțate ale reclamantului, a fost obligat să plătească 12.000 de forints maghiari plus dobânda acumulată pentru solicitant. La 18 septembrie 1995, ordinul a fost înaintat pe dl U. În consecință, la 4 octombrie 1995, ordinul a devenit obligatoriu. La 10 octombrie 1995, Curtea de District a stabilit acest fapt. ulterior, a fost instituită o procedură de executare și la 30 noiembrie 1995 a fost eliberată o procedură de executare (vegrehajtási) de către Curtea de District. Între timp, la 6 octombrie 1995, dl U. La 30 noiembrie 1995, dl U. a solicitat cu succes ca cazul să fie reușit, să se deschidă o audiere și să fie respinsă reclamantul. La 22 iulie 1996, judecătorul a invitat reclamantul să avanseze costurile executării, în conformitate cu art. 34 din Legea privind executarea judiciară. Fără a plăti costurile, la 27 iulie și 5 decembrie 1997, reclamantul a solicitat în mod repetat judecător și, respectiv, judecătorul judecătoresc să efectueze executarea. În cadrul procedurii de reluare, la 8 aprilie 1998, Curtea de District și-a anulat ordinul de plată și a respins cererile reclamantului. El a refuzat să apeleze împotriva acestei decizii care au devenit obligatorii la 10 iunie 1998. Ulterior, reclamantul a solicitat rectificarea, în ceea ce privește suma, a ordinului de executare eliberat pe baza ordinului de plată inițial. Curtea de district, confirmată de Curtea Regională a Județeanului Békés la 2 decembrie 1999, a respins cererea, deoarece acest ordin a fost anulat și procedurile de executare au fost, prin urmare, întrerupte. La 7 februarie 2001, Curtea Supremă a respins petiția reclamantului de reexaminare și a susținut decizia Curții Regionale. La 21 aprilie 1999 și 28 februarie 2000, Curtea de District, confirmată de Curtea Regională la 6 septembrie 1999 și, respectiv, la 29 mai 2000, a respins cererile reclamantului de reluare a cauzei. La 20 septembrie 2000, Curtea Supremă a respins petiția de reexaminare. La cererea repetată a reclamantului de a adăuga sume suplimentare la ordinul de execuție, la 26 aprilie 2001, Curtea de District a remarcat că decizia din 8 aprilie 1998 a citat numărul greșit de referință al ordinului de plată. Această decizie a fost rectificată în consecință. La 28 iunie 2001, Curtea de District a ordonat continuarea procedurii de executare care s-au constatat că au fost încheiate din cauza numărului eronat de referință în decizia din 8 aprilie 1998. Cererea reclamantului de a adăuga sume suplimentare la cea specificată în ordinul de executare a fost respinsă. Această decizie a fost susținută în fond de Curtea Regională la 27 noiembrie 2001 și de Curtea Supremă la 29 ianuarie 2002. Între timp, la 23 septembrie 2001, judecătorul a informat în mod repetat reclamantul că ar putea executa ordinul de plată numai atunci când reclamantul a avansat costurile. La 5 aprilie 2002, Curtea de District a respins cererea reclamantului de a elibera o nouă ordonanță de executare în acest caz și a susținut că ordonanța de executare eliberată în 1995 trebuie urmărită și că reclamantul ar trebui să-și adreseze cererile către judecător. La 24 septembrie 2002, Curtea Regională Békés a respins recursul reclamantului. La 5 decembrie 2002, judecătorul a informat în mod repetat reclamantul că ar putea executa ordinul de plată numai atunci când creditorul a avansat costurile. La 7 octombrie 2003, Curtea Regională a Județeanului Békés a confirmat ordinul de prima instanție din 5 mai 2003, prin care cererea reclamantului de scutire a taxelor judecătorești a fost respinsă. Curtea Regională a susținut că Curtea de District a procedat în conformitate cu legea atunci când a respins cererea reclamantului, care, în ciuda avertizării, nu a furnizat instanței cu documente justificative. La 21 ianuarie 2004, Curtea Supremă a respins petiția de reexaminare a reclamantului, declarând că, în conformitate cu art. 270 din Codul de Procedură Civilă, nicio reexaminare nu impune o procedură. Legea nr. 53 din 1994 privind executarea judiciară prevede: „ (1) Cu excepția cazului în care legea prevede altfel, costurile de executare sunt avansate de partea care a solicitat execuția și sunt suportate de debitorul. ... (4) Părțile depune costurile preconizate ale executării în contul de decontare al statului, sau plătesc suma direct la judecătorul în schimbul unei chitanțe.”

The applicant, Mr Péter Kun, is a Hungarian national, who was born in 1938 and lives in Füzesgyarmat, Hungary. The respondent Government are represented by Mr L. Höltzl, Deputy State-Secretary, Ministry of Justice. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 4 September 1995 the Békéscsaba District Court issued a payment order (fizetési meghagyás) at the applicant's request. In this order (no. 51.111/1995) Mr U., the son of the applicant's divorced wife, was obliged to pay 12,000 Hungarian forints plus accrued interest to the applicant. On 18 September 1995 the order was served on Mr U. He failed to lodge an objection within the statutory time-limit. Consequently, on 4 October 1995 the order became binding. On 10 October 1995 the District Court established this fact. Subsequently, enforcement proceedings were instituted and on 30 November 1995 an enforcement order (végrehajtási lap) was issued by the District Court. Meanwhile, on 6 October 1995 Mr U. lodged an objection, which was rejected on 16 October 1995 by the District Court as being time-barred. On 30 November 1995 Mr U. successfully requested that the case be re-opened, a hearing held and the applicant's claims dismissed. On 22 July 1996 the bailiff invited the applicant to advance the costs of the execution as required by section 34 of the Act on Judicial Enforcement. Without having paid the costs, on 27 July and 5 December 1997 the applicant repeatedly requested the bailiff and the court, respectively, to carry out the execution. In the re-opened proceedings, on 8 April 1998 the District Court quashed its payment order and dismissed the applicant's claims. He failed to appeal against this decision which became binding on 10 June 1998. Subsequently, the applicant requested the rectification, as to the amount, of the enforcement order issued on the basis of the original payment order. The District Court, as confirmed by the Békés County Regional Court on 2 December 1999, dismissed his request, since that order had been quashed and the enforcement proceedings had consequently been discontinued. On 7 February 2001 the Supreme Court dismissed the applicant's petition for review and upheld the Regional Court's decision. On 21 April 1999 and 28 February 2000 the District Court, as confirmed by the Regional Court on 6 September 1999 and 29 May 2000, respectively, rejected the applicant's requests for the re-opening of the case. On 20 September 2000 the Supreme Court rejected his petition for review. At the applicant's repeated request to have further amounts added to the execution order, on 26 April 2001 the District Court noted that its decision of 8 April 1998 had cited the wrong reference number for the payment order. That decision was rectified accordingly. On 28 June 2001 the District Court ordered the continuation of the enforcement proceedings which were found to have been terminated on account of the erroneous reference number in the decision of 8 April 1998. The applicant's request that further amounts be added to the one specified in the enforcement order was turned down. This decision was upheld in substance by the Regional Court on 27 November 2001 and by the Supreme Court on 29 January 2002. Meanwhile, on 23 September 2001 the bailiff repeatedly informed the applicant that he could execute the payment order only when the applicant had advanced the costs. On 5 April 2002 the District Court dismissed the applicant's request that a new enforcement order be issued in the case. It held that the enforcement order issued in 1995 was to be pursued and that the applicant should address his requests to the bailiff. On 24 September 2002 the Békés Regional Court dismissed the applicant's appeal. On 5 December 2002 the bailiff repeatedly informed the applicant that he could execute the payment order only when the creditor had advanced the costs. On 7 October 2003 the Békés County Regional Court confirmed the first-instance order of 5 May 2003, by which the applicant's request for the exemption from court fees had been dismissed. The Regional Court held that the District Court had proceeded according to the law when dismissing the applicant's request, who, despite warning, had failed to provide the court with supporting documents. On 21 January 2004 the Supreme Court rejected the applicant's petition for review, holding that, according to section 270 of the Code on Civil Procedure, no review lay against procedural orders. Act no. 53 of 1994 on Judicial Enforcement provides: “(1) Unless otherwise provided by law, the costs of execution shall be advanced by the party who has requested the execution and shall be borne by the debtor. ... (4) The parties shall deposit the expected costs of the execution to the bailiff's settlement account, or pay the amount directly to the bailiff in exchange for a receipt.”