CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 42091/02, de către Ali Riza YENGİN împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 10 mai 2005 în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președinte Bonello Türmen Pellonpäää Traja Garlicki Borrego, judecători și dl M. O'Boyle, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 30 octombrie 2002, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Ali RızA Yengin, este un național turc, născut în 1954 și locuiește la Istanbul. El este reprezentat în fața Curții de către dl Gökhan Candoğan, avocat care practică în Ankara. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 31 ianuarie 1994, reclamantul a fost respins de la AKTAȘ Electricity Company (denumită în continuare AKTAȘ), unde a lucrat în calitate de funcționar public. În consecință, el a inițiat o procedură în instanța administrativă de la Istanbul, a contestat încheierea contractului său și a solicitat să fie reintegrat în fostul său post. La 12 noiembrie 1997, Curtea Administrativă din Istanbul a constatat în favoarea reclamantului și a hotărât să anuleze decizia administrativă care a încheiat contractul de ocupare a forței de muncă al reclamantului. La 30 septembrie 1999, Curtea Administrativă Supremă a respins recursul depus de AKTAȘ. Această decizie a fost înaintată la 9 decembrie 1999 la 12 februarie 2000, 17 februarie 2000 și 4 septembrie 2000, respectiv, reclamantul a solicitat AKTAȘ și a cerut să fie reintegrat în postul său, cu toate acestea, cererile sale au fost respinse. Prin urmare, la 2 octombrie 2000, reclamantul a inițiat o a doua serie de proceduri în fața Curții administrative de la Istanbul. El solicită compensarea pentru nerespectarea de către autorități a hotărârii instanței care i-a ordonat reintegrarea în fostul său post. El solicită, de asemenea, plata salariului său lunar și a drepturilor monetare aferente pentru perioadele în care avea dreptul să își asume sarcinile în conformitate cu hotărârea instanțelor interne care susțin reclamația de reintegrare. La 29 mai 2001, Curtea Administrativă din Istanbul a declarat că reclamantul ar fi trebuit să inițieze o procedură de compensare sau să adreseze AKTAȘ în termen de șasezeci de zile de la notificarea deciziei Curții Administrative Supreme. În consecință, acesta a respins cazul. Reclamantul a recurs. La 12 mai 2004, Curtea Administrativă Supremă a pronunțat o decizie parțială. Acesta a hotărât să susțină decizia Curții administrative de la Istanbul în ceea ce privește salariul lunar și drepturile monetare aferente reclamantului. În acest sens, Comisia a susținut că, în conformitate cu art. 7 din Codul de Procedură Administrativă, reclamantul ar fi trebuit să solicite autorităților administrative să-și solicite salariul lunar și alte drepturi conexe în termen de șase zile de la notificarea deciziei instanței interne care au anulat decizia administrativă care l-a respins. În ceea ce privește cea de-a doua plângere a reclamantului cu privire la neexecutarea hotărârii instanței care a ordonat reintegrarea sa în fostul său post, instanța a susținut că această parte a cauzei a fost introdusă în termenul de zece ani și nu a fost închisă în timp, în consecință a anulat hotărârea Curții administrative de la Istanbul în acest sens. Cazul este încă în așteptare în fața Curții Administrative Istanbul. COMPLAINTES Reclamantul susține că durata procedurii administrative a depășit cerințele de timp rezonabil, în încălcarea articolului 6 din Convenție. El susține în acest sens că primul set de proceduri a durat aproape cinci ani și al doilea set de proceduri, care a început în 2000, este încă în așteptare în fața instanțelor interne. Reclamantul se plânge în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la nerespectarea autorităților administrative la hotărârea instanței interne în favoarea sa. Reclamantul susține în cele din urmă că a suferit pierderi financiare ca urmare a refuzului autorităților de a-și acorda salariul lunar și alte drepturi conexe din 1994. Invocă, în acest sens, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție, aceasta poate aborda chestiunea numai într-o perioadă de șase luni de la data în care a fost luată decizia finală. Curtea observă că prima sesiune de procedură, inițiată de reclamant în 1994, a fost încheiată la 30 septembrie 1999 prin decizia Curții Supreme de Administrație. Această decizie a fost încheiată la 9 decembrie 1999. Cu toate acestea, cererea a fost introdusă cu Curtea la 30 octombrie 2002, care este mai mult de șase luni mai târziu. În consecință, această plângere a fost introdusă din timp și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 1 și 4 din Convenție. În ceea ce privește a doua serie de proceduri Curtea constată că a doua serie de proceduri a fost inițiată de reclamant la 2 octombrie 2000 și este încă în așteptare în fața instanțelor interne. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. 2. Reclamantul se plâng în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție că dreptul său la o audiere echitabilă a fost încălcat deoarece autoritățile naționale au refuzat să execute decizia Curții Supreme de Administrație care a ordonat reintegrarea sa în fostul post. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. 3. În cele din urmă, invocarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul susține că a suferit pierderi financiare din cauza refuzului autorităților de a-i acorda salariul lunar și alte drepturi conexe începând cu 1994. Curtea observă că, în acest caz, Curtea de Administrație din Istanbul a susținut că, în temeiul articolului 7 din Codul de Procedură Administrativă, reclamantul ar fi trebuit să solicite autorităților administrative să solicite salariul său lunar și alte drepturi conexe în termen de șase zile de la notificarea deciziei instanței interne care au anulat încheierea contractului de muncă al reclamantului. Curtea a reținut că, deși această decizie a fost notificată reclamantului la 9 decembrie 1999, reclamantul a solicitat AKTAȘ la 12 februarie 2000. În consecință, a respins cazul fără a examina fondurile, ca fiind introdus din timp. Ulterior, Curtea Supremă de Administrație a susținut și această decizie fără a examina meritele plângerii reclamantului. Având în vedere cele de mai sus, Curtea remarcă că reclamantul nu și-a prezentat plângerea în fața autorităților interne în termenul prevăzut de lege. Prin urmare, el nu a epuizat măsurile interne în acest sens. Prin urmare, această plângere trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenția privind neepuizarea recoursurilor interne. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerilor reclamantei cu privire la durata procedurii și neexecuția autorităților de a executa hotărârea instanței interne; declara restul cererii inadmisibilă.
Application no. 42091/02
by Ali Riza YENGİN
against Turkey
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 10
May 2005 as a Chamber composed of:
Sir
Nicolas
Bratza
,
President
,
Mr
G.
Bonello
,
Mr
R.
Türmen
,
Mr
M.
Pellonpää
,
Mr
K.
Traja
,
Mr
L.
Garlicki
,
Mr
J.
Borrego Borrego,
judges
,
and Mr M. O'Boyle,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 30 October 2002,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Ali Rıza Yengin, is a Turkish national, who was born in 1954 and lives in Istanbul. He is represented before the Court by Mr
Gökhan Candoğan, a lawyer practising in Ankara.
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
On 31 January 1994 the applicant was dismissed from AKTAȘ
Electricity Company (hereinafter AKTAȘ), where he worked as a civil servant. Consequently, he initiated proceedings in the Istanbul Administrative Court, contested the termination of his contract and requested to be reinstated in his former post.
On 12 November 1997 the Istanbul Administrative Court found in favour of the applicant and decided to annul the administrative decision that had terminated the applicant's employment contract.
On 30 September 1999 the Supreme Administrative Court rejected the appeal filed by AKTAȘ. This decision was served on the applicant on
9 December 1999.
Thereafter on 12 February 2000, 17 February 2000 and
4 September 2000 respectively, the applicant applied to AKTAȘ and demanded to be reinstated in his post, however his requests were rejected.
Consequently, on 2 October 2000 the applicant initiated a second set of proceedings before the Istanbul Administrative Court. He requested compensation for the failure of the authorities to comply with the court decision that had ordered his reinstatement in his former post. He also requested the payment of his monthly salary and related monetary entitlements for the periods during which he had been entitled to assume his duties in accordance with the judgment of the domestic courts upholding his claim to reinstatement.
On 29 May 2001 the Istanbul Administrative Court held that the applicant should have initiated compensation proceedings or applied to AKTAȘ within sixty days following the notification of the decision of the Supreme Administrative Court. It accordingly dismissed the case.
The applicant appealed. On 12 May 2004 the Supreme Administrative Court delivered a partial decision. It decided to uphold the decision of the Istanbul Administrative Court as regards the monthly salary and related monetary entitlements of the applicant. In this respect, it held that, pursuant to Article 7 of the Code of Administrative Procedure, the applicant should have applied to the administrative authorities to request his monthly salary and other related entitlements within sixty days following the notification of the domestic court decision which annulled the administrative decision dismissing him. As regards the applicant's second complaint concerning the non-enforcement of the court decision which ordered his reinstatement in his former post, the court held that this part of the case had been brought within the ten-year statutory time limit, and was not time-barred. It accordingly quashed the decision of the Istanbul Administrative Court in this respect.
The case is still pending before the Istanbul Administrative Court.
The applicant alleges that the length of the administrative proceedings exceeded the reasonable time requirement, in breach of Article 6 of the Convention. He maintains in this connection that the first set of proceedings lasted for almost five years and the second of set of proceedings, which commenced in 2000 is still pending before the domestic courts.
The applicant further complains under Article 6 of the Convention about the administrative authorities' failure to comply with the domestic court judgment given in his favour.
The applicant finally alleges that he has suffered financial loss as a result of the refusal of the authorities to grant him his monthly salary and other related entitlements since 1994. He invokes, in this respect, Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.
1.The applicant complains about the excessive length of the domestic proceedings.
As regards the first set of proceedings
The Court reiterates that, pursuant to Article 35 § 1 of the Convention, it may only deal with the matter within a period of six months from the date on which the final decision was taken.
The Court observes that the first set of proceedings, which were initiated by the applicant in 1994, were terminated on 30 September 1999 by the decision of the Supreme Administrative Court. This decision was served on the applicant on 9 December 1999. However, the application was introduced with the Court on 30 October 2002, that is more than six months later.
It follows that this complaint has been introduced out of time and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.
As regards the second set of proceedings
The Court notes that the second set of proceedings was initiated by the applicant on 2 October 2000 and is still pending before the domestic courts.
The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.
2.The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention that his right to a fair hearing has been breached as the national authorities refused to execute the decision of the Supreme Administrative Court which ordered his reinstatement in his former post.
The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.
3.Finally, invoking Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, the applicant alleges that he suffered financial loss due to the refusal of the authorities to grant him his monthly salary and other related entitlements as of 1994.
The Court observes that in the present case the Istanbul Administrative Court held that, pursuant to Article 7 of the Code of Administrative Procedure, the applicant should have applied to the administrative authorities to request his monthly salary and other related entitlements within sixty days following the notification of the domestic court decision which annulled the termination of the applicant's employment contract. The court held that although this decision had been served on the applicant on 9
December 1999, the applicant had applied to AKTAȘ on 12
February
2000.It accordingly dismissed the case without examining the merits, as having been introduced out of time. Subsequently, the Supreme Administrative Court also upheld this decision without examining the merits of the applicant's complaint.
In the light of the foregoing, the Court notes that the applicant failed to bring his complaint before the domestic authorities within the time-limit provided for by law. He has therefore not exhausted domestic remedies in this respect.
It follows that this complaint must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to adjourn
the examination of the applicant's complaints concerning the length of the proceedings and the failure of the authorities to execute the decision of the domestic court;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Michael
O'Boyle
Nicolas
Bratza
Registrar
President