SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PARTENERĂ PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 20868/02 prezentate de Metin TURAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 14 iunie 2005 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Butkevych Jočienė, Popović, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 10 aprilie 2002, După ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând trimitere la recurentul, domnul Metin Turan, este un resortisant turc, născut în 1966 și rezident în Tunceli. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Aygün și Ö.U. Kaplan, avocați în Tunceli. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, se pot rezuma după cum urmează: în 1999, în timp ce era membru al Partidului politic local EMEP (Partea muncii), reclamantul s-a înscris la postul de primar din Tunceli. La 10 august 2001, împreună cu alți funcționari din sectorul public, reclamantul a fondat sindicatul Enerji-Yap Electrolux Yol Sen, asociat Federației sindicatelor din sectorul public (Kesk). În aceeași zi, prefectul a fost informat prin decizia din 15 martie 2002, în temeiul Legii nr. 657. La cererea Direcției Generale din 11 martie 2002 și a prefectului regiunii supuse stării de urgență din 5 octombrie 2001, reclamantul a fost transferat la Yozgat. La 27 martie 2002, decizia de mutație a fost notificată reclamantului. Dreptul intern relevant privind regiunea în care este în vigoare starea de urgență și care se aplică la momentul relevant este prezentat în Hotărârea Ertak c. Turcia 20764/92, §§ 95-97, CEDO 2000 V) și în Hotărârea CEDO 2000 V și alții, Turcia 40153/98 și 4016/98, § 24-32, CEDO 2003 III. La momentul faptelor, art. 4 g) din Decretul-lege nr. 285 de stabilire a prefecturii regiunii în care este în vigoare starea de urgență îi cerea guvernatorului regiunii respective competența de a solicita, în scopul protejării ordinii publice și a securității generale, transferul personalului public într-un oraș situat în afara regiunii respective. 657 privind funcționarii publici reglementează statutul și cariera funcționarilor publici. În temeiul Decretului-lege nr. 285, deciziile administrative luate de prefect nu pot fi atacate în fața instanțelor administrative; în plus, răspunderea penală sau civilă a acestuia și a prefectelor departamentelor din regiune, ca urmare a deciziilor sale privind transferul personalului din sectorul public, nu poate fi invocată în fața instanțelor penale sau civile. art. 3 litera (a) din Decretul-lege nr. 430 privind măsurile suplimentare care trebuie luate în contextul stării de urgență prevede că prefectul regiunii în cauză poate solicita transferul funcționarilor din această regiune din motive de securitate, securitate sau ordine publică. Invocând art. 11 din convenție, reclamantul susține că decizia privind transferul în litigiu constituie o încălcare a dreptului său la libertatea de asociere și se referă, de asemenea, la art. 5 din Carta socială europeană. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa unei căi de atac efective pentru a contesta decizia în cauză în fața autorităților judiciare. Invocând art. 7 din convenție, reclamantul susține că decizia de mutare pe care a făcut-o are caracterul unei sancțiuni fără ca aceasta să fi fost pronunțată de o instanță. Invocând art. 8 din convenție, reclamantul se plânge că decizia de transfer nu ia în considerare situația sa personală în măsura în care este obligat să trăiască departe de soția și copiii săi. Invocând art. 14 din convenție, reclamantul susține că decizia de transfer a fost luată din cauza activităților sale sindicale și politice. Reclamantul susține că decizia privind transferul în litigiu constituie o încălcare a dreptului său la libertatea de asociere și că aceaceasta a fost adoptată din cauza activităților sale sindicale și politice. El invocă articolele 11 și 14 din convenție. Curtea va examina aceste obiecțiuni din perspectiva articolului 11 astfel formulat Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a înființa împreună cu alte sindicate și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității sau protejării drepturilor și libertăților altora.... Recurentul se plânge de lipsa unei căi de atac efective pentru contestarea hotărârii de transfer în cauză în fața autorităților judiciare. El invocă art. 6 din convenție. Curtea va examina acest motiv din perspectiva articolului 13, astfel cum a fost formulat în partea sa relevantă Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Reclamantul susține că decizia privind transferul are caracterul unei sancțiuni fără ca aceasta să fi fost pronunțată de către o instanță și invocă art. 7 din convenție astfel formulată. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau omisiune care, în momentul în care a fost săvârșită, nu constituie o încălcare a legislației naționale sau internaționale; de asemenea, nu se aplică nicio pedeapsă mai mare decât cea aplicabilă în momentul comiterii infracțiunii. Prezentul articol nu va afecta judecata și pedeapsa unei persoane vinovate de o acțiune sau omisiune care, în momentul comiterii acesteia, era infracțională în conformitate cu principiile generale de drept recunoscute de națiunile civilizate. Curtea constată că reclamantul a fost transferat în calitate de funcționar, din elementele dosarului reiese că nicio procedură penală nu a fost inițiată și nici măcar nu s-a pronunțat o pedeapsă penală împotriva sa. Având în vedere formularea motivelor sale, persoana în cauză nu oferă nicio precizie și argumentația sa nu este susținută în acest sens. rația materială cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 alineatul (3) și trebuie respinsă în conformitate cu articolul Reclamantul se plânge că decizia de transformare nu ia în considerare situația sa personală în măsura în care este obligat să trăiască departe de soția și copiii săi. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale, a domiciliului și a corespondenței sale. Nu poate interveni o autoritate publică în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, binele public să fie economic al țării, să apere ordinea și prevenirea infracțiunilor, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile altora. Curtea reiterează că statutul de funcționar al reclamantului prevede, în principiu, posibilitatea mutației sale într-un alt serviciu sau într-un alt oraș. Prin urmare, măsura de care se plânge reclamantul intră sub incidența angajamentelor sale contractuale și a plângerii sale cu privire la un efect secundar al mutației sale. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze separat acest motiv (a se vedea, mutatis mutandis Öztürk c. Turcia [GC], n 22479/93, § 76, CEDO 1999 VI și Partidul Socialist și alții c. Turcia , Hotărârea din 25 mai 1998, Culegerea hotărârilor și a Deciziilor 1998 III, p. 1259, § 57. Prin urmare, acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Amine examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiat pe o presupusă încălcare a dreptului său la libertatea de asociere (art. 11) și pe lipsa unei căi de atac pentru a contesta legalitatea deciziei de transfer în litigiu (art. 13) Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte
de la requête n
o
20868/02
présentée par Metin TURAN
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 14 juin 2005 en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
A.B.
Baka
,
I.
Cabral Barreto
,
R.
Türmen
,
V.
Butkevych
,
M
me
D.
Jočienė,
M.
D.
Popović,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 10 avril 2002,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Metin Turan, est un ressortissant turc, né en 1966 et résidant à Tunceli. Il est représenté devant la Cour par M
es
H.
Aygün et Ö.U.
Kaplan, avocats à Tunceli.
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
En 1999, alors qu'il était membre du parti politique local EMEP (le Parti du labeur), le requérant se porta candidat au poste de maire de Tunceli.
Le 10 août 2001, avec d'autres fonctionnaires du secteur public, le requérant fonda le syndicat Enerji-Yapı Yol Sen, rattaché à la Fédération des syndicats du secteur public (Kesk). Il en fut élu membre du conseil d'administration.
Le même jour, le préfet en fut informé.
Par une décision du 15 mars 2002, sur le fondement de la loi
n
o
657 ainsi qu'
à la demande de la direction générale du 11 mars 2002 et celle du préfet de la région soumise à l'état d'urgence du 5 octobre 2001, le requérant fut muté à Yozgat.
Le 27 mars 2002, la décision de mutation fut notifiée au requérant.
B.
Le droit interne pertinent
Le droit interne pertinent relatif à la région où l'état d'urgence est en vigueur, et applicable à l'époque pertinente, est exposé dans les arrêts
Ertak c. Turquie
(n
o
‑
V) et
Çetin et autres c.
Turquie
(n
os
40153/98 et 40160/98, §§ 24-32, CEDH 2003
‑
III).
A l'époque des faits, l'article 4 g) du décret-loi n
o
285 relatif à l'instauration de la préfecture de la région où l'état d'urgence est en vigueur conférait au gouverneur de cette région le pouvoir de demander, dans le but de protéger l'ordre public et la sécurité générale, la mutation du personnel du secteur public dans une ville située en dehors de cette région.
La loi n
o
657 relative aux fonctionnaires régit le statut et la carrière des fonctionnaires.
En vertu du décret-loi n
o
285, les décisions administratives prises par le préfet ne peuvent pas être attaquées devant les juridictions administratives. En outre, la responsabilité pénale ou civile de ce dernier et des préfets des départements de la région, en raison de ses décisions concernant la mutation du personnel du secteur public, n'est pas susceptible d'être soulevée devant les juridictions pénales ou civiles.
L'article 3 a) du décret-loi n
o
430 sur les mesures complémentaires à prendre dans le cadre de l'état d'urgence prévoit que le préfet de la région concernée peut demander la mutation de fonctionnaires de cette région pour des raisons de sécurité, de sûreté ou d'ordre public.
Invoquant l'article 11 de la Convention, le requérant allègue que la décision de mutation litigieuse constitue une atteinte à son droit à la liberté d'association. Il se réfère également à l'article 5 de la Charte sociale européenne.
Invoquant l'article 6 de la Convention, le requérant se plaint de l'absence de recours effectif pour contester la décision en question devant les autorités judiciaires.
Invoquant l'article 7 de la Convention, le requérant affirme que la décision de mutation dont il a fait l'objet revêt le caractère d'une sanction sans qu'elle n'ait été prononcée par un tribunal.
Invoquant l'article 8 de la Convention, le requérant se plaint que la décision de mutation ne prend pas en compte sa situation personnelle dans la mesure où il est contraint de vivre loin de son épouse et de ses enfants.
Invoquant l'article 14 de la Convention, le requérant soutient que la décision de mutation a été prise en raison de ses activités syndicales et politiques.
1.
Le requérant allègue que la décision de mutation litigieuse constitue une atteinte à son droit à la liberté d'association et qu'elle a été prise en raison de ses activités syndicales et politiques. Il invoque les articles
11 et
14 de la Convention. La Cour examinera ces griefs sous l'angle de l'article
11 ainsi libellé
:
«
1.
Toute personne a droit à la liberté de réunion pacifique et à la liberté d'association, y compris le droit de fonder avec d'autres des syndicats et de s'affilier à des syndicats pour la défense de ses intérêts.
2.
L'exercice de ces droits ne peut faire l'objet d'autres restrictions que celles qui, prévues par la loi, constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à la sûreté publique, à la défense de l'ordre et à la prévention du crime, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d'autrui. (...)
»
Le requérant se plaint de l'absence de recours effectif pour contester la décision de mutation en question devant les autorités judiciaires. Il invoque l'article
6 de la Convention. La Cour examinera ce grief sous l'angle de l'article
13, ainsi libellé dans sa partie pertinente
:
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l'octroi d'un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l'exercice de leurs fonctions officielles.
»
En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.
2.
Le requérant affirme que la décision de mutation dont il a fait l'objet revêt le caractère d'une sanction sans qu'elle ait été prononcée par un tribunal. Il invoque l'article 7 de la Convention ainsi libellé
:
«
1.
Nul ne peut être condamné pour une action ou une omission qui, au moment où elle a été commise, ne constituait pas une infraction d'après le droit national ou international. De même il n'est infligé aucune peine plus forte que celle qui était applicable au moment où l'infraction a été commise.
2.
Le présent article ne portera pas atteinte au jugement et à la punition d'une personne coupable d'une action ou d'une omission qui, au moment où elle a été commise, était criminelle d'après les principes généraux de droit reconnus par les nations civilisées.
»
La Cour constate que le requérant a été muté en sa qualité de fonctionnaire. Il ressort des éléments du dossier qu'aucune procédure pénale n'a été engagée ni même de peine pénale prononcée à son encontre. Eu égard à la formulation de son grief,
l'intéressé n'apporte aucune précision et son argumentation apparaît en ce sens nullement étayée.
Il s'ensuit que ce grief est incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention au sens de l'article 35 § 3 et doit être rejeté en application de l'article
35
§
4.
3.
Le requérant se plaint que la décision de mutation ne prend pas en compte sa situation personnelle dans la mesure où il est contraint de vivre loin de son épouse et de ses enfants. Il invoque l'article 8 de la Convention ainsi libellé
:
«
1.
Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance.
2.
Il ne peut y avoir ingérence d'une autorité publique dans l'exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu'elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien
‑
être économique du pays, à la défense de l'ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d'autrui.
»
La Cour réitère que le statut de fonctionnaire du requérant prévoit, en principe, la possibilité de sa mutation dans un autre service ou dans une autre ville. Partant, la mesure dont se plaint le requérant relève de ses engagements contractuels et sa plainte d'un effet accessoire de sa mutation. Dans ces circonstances, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu d'examiner séparément ce grief (voir,
mutatis mutandis
,
Öztürk c. Turquie
[GC], n
o
‑
VI, et
Parti socialiste et autres c.
Turquie
, arrêt du 25 mai 1998,
Recueil des arrêts et décisions
1998
‑
III, p. 1259, §
57).
Il s'ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Ajourne
l'examen des griefs du requérant tirés d'une prétendue atteinte à son droit à la liberté d'association (article 11) et de l'absence de voie de recours pour contester la légalité de la décision de mutation litigieuse (article
13)
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président