Bulga și alții împotriva Turciei

Mehmet Șirin Bulğa În 1993, reclamantul, de origine kurdă, s-a alăturat Sindicatului agenților educației, științei și culturii (Eğitim-Sen), afiliată la Federația sindicatelor sectorului public (Kesk), în timp ce era profesor la Iğdır. În 1995, a fost ales președinte al sucursalei Eğitim-Sen din Iğdır. Același an, a fost mutat la Siirt unde a participat la crearea acestui sindicat de care este unul dintre membrii fondatori. În 1996, a fost ales membru al consilului de administrație și a devenit secretar al acestui sindicat timp de doi ani. Printr-o decizie din 12 martie 1998, la cererea scrisă nr. 1688 din 5 martie 1998 a prefectului și pe baza articolelor 4 g) din decretul-lege nr. 285, 3 a) din decretul-lege nr. 430 și 29 din regulamentul privind mutarea profesorilor, a fost mutat la Artvin.

Mehmet Yusuf Akgün În 1992, reclamantul, atunci profesor la Diyarbakır, s-a alăturat sindicatului Eğitim-Sen. În 1995, a fost ales membru al consilului de administrație și a devenit secretar. Printr-o decizie din 6 mai 1998, a fost mutat la Sakarya-Adapazarı pe baza decretelor-legi nr. 285 și 430 și al articolului 29 din regulamentul privind mutarea profesorilor, în timp ce soția sa, profesoară la Diyarbakır, nu a fost mutată.

Abdülmecit Aslan În 1992, reclamantul, de origine kurdă, atunci profesor la Siirt, s-a alăturat sindicatului Eğitim-Sen. Printr-o decizie din 15 ianuarie 1998, la cererea scrisă nr. 1504 din 20 ianuarie 1998 a prefectului și pe baza decretelor-legi nr. 285 și 430 și al articolului 29 din regulamentul privind mutarea profesorilor, a fost mutat la Bolu.

Musa Farisoğulları În 1988, în timp ce era profesor și membru al sucursalei Eğitim-Sen din Diyarbakır, reclamantul a fost mutat la o altă instituție de învățământ din Diyarbakır. În 1991, la cererea guvernatorului regiunii unde era în vigoare starea de urgență, a fost mutat la Rize apoi la Șanlıurfa. Printr-o decizie din 14 aprilie 1998, pe baza decretelor-legi nr. 285 și 430 și al articolului 29 din regulamentul privind mutarea profesorilor, a fost mutat din Diyarbakır la Özbașı (Bartin).

Rıfat Gülcemal În 1991, în timp ce era profesor la Diyarbakır, reclamantul s-a alăturat și a participat la activitățile sindicatului Eğitim-Sen. Pe 19 august 1992, poliția a arestat zeci de persoane invitate la nunta sa fără ca să i se dea un motiv. În 1993, a fost mutat din motive de securitate. În mai 1995, a fost ales membru al consilului de administrație al Eğitim-Sen. În martie 1996, a fost arestat și reținut alături de alți membri ai sindicatului care doreau să se deplaseze la Ankara pentru a protesta împotriva procesului de dizolvare intentat împotriva acestui sindicat. Printr-o decizie din 12 mai 1998, pe baza decretelor-legi nr. 285 și 430 și al articolului 29 din regulamentul privind mutarea profesorilor, a fost mutat la Eskișehir.

Mehmedi Kaya În 1994, în timp ce era profesor la Diyarbakır, reclamantul s-a alăturat sindicatului Eğitim-Sen și a participat la activitățile sale. Printr-o decizie din 3 iunie 1998, pe baza decretelor-legi nr. 285 și 430 și al articolului 29 din regulamentul privind mutarea profesorilor, a fost mutat la Enez (Edirne).

Ahmet Konuk În 1990, reclamantul, de origine kurdă, era profesor la Siirt. În 1995, a participat la crearea în acest oraș a unei sucursale locale a sindicatului Eğitim-Sen. În 1996, a fost ales membru al consilului de administrație și a devenit secretar timp de doi ani. Printr-o decizie din 7 ianuarie 1998, la cererea scrisă nr. 134 din 5 ianuarie 1998 a prefectului și pe baza decretelor-legi nr. 285 și 430 și al articolului 29 din regulamentul privind mutarea profesorilor, a fost mutat la Bolu.

Ahmet Örde La o dată neprecizată, reclamantul, de origine kurdă, atunci profesor la Siirt, s-a alăturat sindicatului Eğitim-Sen. În 1995, a fost ales membru fondator al consilului de administrație supleanților acestui sindicat. În 1997, a fost ales membru al consilului de administrație și a devenit secretar. Printr-o decizie din 26 ianuarie 1998, la cererea scrisă nr. 680 din 16 ianuarie 1998 a prefectului și pe baza decretelor-legi nr. 285 și 430 și al articolului 29 din regulamentul privind mutarea profesorilor, a fost mutat la Aksaray.

Osman Toprak În 1995, reclamantul, de origine kurdă, era profesor la Siirt. Același an, a participat la crearea unei sucursale locale a Eğitim-Sen. În 1996, ales membru al consilului de administrație al sindicatului, a fost secretar timp de doi ani. Printr-o decizie din 11 februarie 1998, la cererea scrisă nr. 1835 din 27 ianuarie 1998 a prefectului și pe baza decretelor-legi nr. 285 și 430 și al articolului 29 din regulamentul privind mutarea profesorilor, a fost mutat la Afyon.

Mehmet Nevzat Yıldırımer În 1995, atunci profesor, reclamantul, de origine kurdă, s-a alăturat sindicatului Eğitim-Sen. Printr-o decizie din 11 februarie 1998, la cererea scrisă nr. 144 din 5 ianuarie 1998 a prefectului, pe baza decretelor-legi nr. 285 și 430 și al articolului 29 din regulamentul privind mutarea profesorilor, a fost mutat la Sinop. B. Dreptul și practica internă relevante Dreptul intern relevant privitor la regiunea în care starea de urgență este în vigoare, și aplicabil la epoca relevantă, este expus în hotărârile Çetin și alții c. Turcia (nr. 40153/98 și 40160/98, §§ 24-32, CEDH 2003-III (extras)), și Doğan și alții c. Turcia (nr. 8803-8811/02, 8813/02 și 8815-8819/02, §§ 79-88, 29 iunie 2004). La epoca faptelor, art. 4 g) din decretul-lege nr. 285 privind înființarea prefecturii regiunii în care starea de urgență este în vigoare i-a conferit prefectului acestei regiuni puterea de a cere, cu scopul de a proteja ordinea publică și siguranța generală, mutarea personalului sectorului public într-un oraș situat în afara acestei regiuni. Legea nr. 657 privind funcționarii de stat reglementează statutul și cariera funcționarilor. Potrivit decretului-lege nr. 285, deciziile administrative luate de prefect nu pot fi atacate în fața jurisdicțiilor administrative. În plus, responsabilitatea penală sau civilă a acestuia și a prefecților departamentelor din această regiune, din cauza deciziilor sale privind mutarea personalului sectorului public, nu este pasibilă a fi ridicată în fața jurisdicțiilor penale sau civile. art. 3 a) din decretul-lege nr. 430 privind măsurile complementare care trebuie luate în cadrul stării de urgență prevede că prefectul regiunii în cauză poate cere mutarea funcționarilor din această regiune din motive de securitate, sûreté sau ordine publică. PRETENȚII 1. Invocând art. 11 din Convenție, reclamanții susțin că deciziile de mutare constituie o încălcare a dreptului lor la libertatea de asociere. 2. Invocând articolele 6 și 13 din Convenție, reclamanții Mehmet Șirin Bulğa, Mehmet Yusuf Akgün, Abdülmecit Aslan, Musa Farisoğulları, Ahmet Konuk, Ahmet Örde, Osman Toprak și Mehmet Nevzat Yıldırımer se plâng că nu pot angaja niciun recurs împotriva deciziilor luate împotriva lor în temeiul decretului-lege nr. 285, în ciuda faptului că art. 125 din Constituție prevede că o acțiune în justiție poate fi angajată împotriva tuturor actelor administrației. Ei susțin că pe 12 martie 1992 tribunalul administrativ din Diyarbakır a făcut o cerere de recurs în anulare pentru neconstituționalitate în fața Curții Constituționale, recurs pe care aceasta din urmă l-a respins pe 26 mai 1992. Ei susțin că nu există niciun mijloc de recurs efectiv pentru a contesta deciziile litigioase în fața autorităților judiciare. Invocând art. 6 din Convenție, reclamanții Rıfat Gülcemal și Mehmedi Kaya se plâng că nu pot angaja niciun recurs împotriva deciziilor luate împotriva lor în temeiul decretului-lege nr. 285. Ei susțin că există o încălcare a dreptului lor de a avea cauza lor auzită în mod echitabil, public și într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial. 3. Invocând art. 9 din Convenție, reclamanții Mehmet Yusuf Akgün și Musa Farisoğulları se plâng că deciziile litigioase constituie o încălcare a dreptului lor la libertatea de gândire. Invocând art. 9, considerat izolat sau combinat cu art. 14 din Convenție, reclamanții Mehmet Șirin Bulğa, Abdülmecit Aslan, Ahmet Konuk, Ahmet Örde, Osman Toprak, Mehmet Nevzat Yıldırımer și Mustafa Farisoğulları susțin că aceste decizii constituie o discriminare pe baza originii lor etnice. 4. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul Musa Farisoğulları se plânge că decizia mutării sale nu ia în considerare situația sa personală în măsura în care este obligat să trăiască departe de soția și copiii săi. ÎN DREPT A. Excepții ale Guvernului 1. Incompatibilitate ratione materiae Referindu-se la jurisprudența Curții în materie, Guvernul explică faptul că contestațiile privind recrutarea, cariera și încetarea activităților funcționarilor ies, în regula generală, din sfera de aplicare a articolului 6 § 1 din Convenție. El afirmă că reclamanții nu au fost supuși unei urmăriri penale și cererea acestora nu are ca obiect o contestare privind drepturi și obligații de caracter civil. Guvernul reamintește că reclamanții erau profesori în funcția publică și au fost mutați din motive de menținere a ordinii și securității publice, și aceasta în conformitate cu legislația care reglementează mutarea funcționarilor în regiunea supusă stării de urgență. El deduce din aceasta că litigiul se refă la o vătămare pretins suferită de reclamanți în calitatea lor de putere publică. Referindu-se la jurisprudența Curții, Guvernul susține că revendicarea reclamanților nu privește un drept „pur sau esențial patrimonial". Dimpotrivă, revendicarea pune în cauză „ în principal prerogativele discreționare ale administrației". El explică că reclamanții, funcționari în învățământul public, sunt obligați să transmită elevilor lor programul de învățământ al Ministerului Educației Naționale. În această calitate, sunt deținători ai puterii publice și sunt responsabili de salvgardarea intereselor generale ale Statului în măsura în care sunt supuși unor obligații specifice „ inerente caracterului de serviciu public". Guvernul avansează de asemenea că, pe baza articolului 4 g) din decretul-lege nr. 285, guvernul regiunii supuse stării de urgență are puterea de a cere, cu scopul de a proteja ordinea publică și siguranța generală, mutarea personalului sectorului public într-un oraș situat în afara acestei regiuni. Reclamanții contestă aceste teze. Curtea reamintește că s-a pronunțat deja asupra unei excepții similare și a admis că litigiile privind profesorii și, prin urmare, cu atât mai mult institutorilor de învățământ primar, aparținând funcției publice, se încadrează în domeniul articolului 6 § 1 (a se vedea Knauth c. Germania (dec.), nr. 41111/98, CEDH 2001-XII, și Pellegrin c. Franța [Marea Cameră], nr. 28541/95, § 66, CEDH 1999-VIII). Prin urmare, ea respinge această excepție. 2. Neepuizare a căilor de recurs interne Guvernul susține că, pe baza articolului 7 din decretul-lege nr. 285, 2 § 1 a) și b) din legea nr. 2577, 125 §§ 1 și 7 din Constituție și 8 din decretul-lege nr. 430, reclamanții dispuneau de căi de recurs. Reclamanții susțin că nu se plâng de deciziile de mutare luate împotriva lor, ci de absența unor căi de recurs disponibile în regiunea supusă stării de urgență pentru a ataca aceste decizii, în timp ce o asemenea cale de recurs există în restul Turciei. Ei recunosc că, din motive de serviciu și de nevoie publică, pot fi mutați. Ei susțin că exista un deficit de profesori în regiunea supusă stării de urgență și nu în acelea unde au fost mutați. Majoritatea celor care au fost mutați erau conducători ai sindicatelor, ceea ce a avut ca efect anularea în practică a exercitării dreptului de a duce activități sindicale. Ei susțin că aceasta este de natură să pună în discuție buna credință a Guvernului și necesitatea serviciului public. Curtea constată că această excepție este strâns legată de pretențiile reclamanților derivate din articolele 11 și 13 din Convenție. Prin urmare, ea decide să o unească pe fond. B. Fond 1. Reclamanții susțin că deciziile de mutare constituie o încălcare a dreptului lor la libertatea de reuniune și asociere. Ei invocă art. 11 din Convenție, formulat astfel: „1. Toată persoana are dreptul la libertatea de reuniune pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a fonda cu alții sindicatele și de a se afilia la sindicatele pentru apărarea intereselor sale. 2. Exercitarea acestor drepturi nu poate fi supusă altor restricții decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea crimei, protecția sănătății sau moralei, sau protecția drepturi și libertăților altora. Prezentul articol nu interzice imposarea unor restricții legitime asupra exercitării acestor drepturi de către membrii forțelor armate, poliției sau administrației Statului." Guvernul susține că art. 11 nu interzice mutarea funcționarilor membri ai unui sindicat din cauza utilității publice. Acest articol nu acordă funcționarilor membri ai unui sindicat o imunitate sau o situație mai avantajoasă decât altor funcționari. El susține că Convenția nu conține nicio dispoziție privind mutarea, alocarea și locul de muncă al funcționarilor. Administrația a folosit doar prerogativele sale discreționare. Referindu-se la jurisprudența Curții, el reamintește că sindicatele lucrează pentru apărarea intereselor colective ale persoanelor pe care le reprezintă și nu pentru apărarea intereselor individuale. El consideră că nu este gândibil să se imagine că mutarea unui membru ar fi un obstacol pentru activitatea sindicală. Mutarea reclamanților nu a avut ca urmare să-i împiedice să fie membri ai sindicatului Eğitim-Sen, nici să continue activitățile sindicale. Printr-o scrisoare din 25 septembrie 2002, Guvernul i-a informat pe Curt că Mehmet Șirin Bulğa și Abdülmecit Aslan au fost mutați la propunerea prefectului regiunii supuse stării de urgență; aceasta nu din cauza activităților lor sindicale, ci din cauza activităților lor de propagandă în favoarea PKK. Ceilalți reclamanți au fost mutați în conformitate cu art. 29 din regulamentul privind mutarea profesorilor, publicat pe 3 august 1990. Potrivit acestui regulament, profesorii pot fi mutați pentru nevoile serviciului public, pentru a acoperi lipsa de profesori într-o instituție de învățământ. El prevede de asemenea posibilitatea unei mutări din cauza procedurilor disciplinare, ca în cazul de față. În cele din urmă, potrivit informațiilor obținute de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Rıfat Gülcemal, Mehmedi Kaya, Ahmet Örde și Osman Toprak sunt membri ai sindicatul Eğitim-Sen, în timp ce nu există informații privind aderența celorlalți reclamanți la un sindicat. Curtea consideră, în lumina ansamblului argumentelor părților, că această pretensiune pun serii întrebări de fapt și de drept care nu pot fi rezolvate în această fază a examinării cererii, ci necesită examinare pe fond; din aceasta decurge că această pretensiune nu poate fi declarată manifestă rău-founded, în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu a fost relevată nicio altă cauză de inadmisibilitate. 2. Bazîndu-se pe decretul-lege nr. 285, reclamanții susțin că nu există niciun mijloc de recurs efectiv pentru a contesta deciziile de mutare luate împotriva lor în fața autorităților judiciare. Ei invocă împreună sau separat articolele 6 și 13 din Convenție. Curtea decide să examineze aceste pretenții sub unghiul articolului 13, formulat astfel în partea sa relevantă: „Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) Convenție au fost încălcate, are dreptul la octroare a unui recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, chiar și dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale." Citând jurisprudența Curții, Guvernul susține că art. 13 necesită un recurs intern pentru singurele plângeri pe care le-ar putea considera „ defandabile" în temeiul Convenției. Or, dreptul invocat de reclamanți nefiind un drept garantat de Convenție, alegerile lor nu pot fi considerate pretenții defandabile. Reclamanții contestă argumentele Guvernului. Ei susțin că sunt membri și conducători ai unui sindicat fondat pentru a ajuta și dezvolta politica educației profesorilor, pentru a apăra drepturile și interesele lor sociale, și pentru a rezolva problemele lor. În regiunea supusă stării de urgență, presiunea Statului asupra membrilor și conducătorilor s-a intensificat în modul de a face imposibilă exercitarea acestui drept. Aceasta s-a manifestat prin trimiterea în judecată, deschiderea de proceduri și de sancțiuni disciplinare, exilul, plasarea în custodie și detenția membrilor sau conducătorilor sindicatului. Ca suport al alegerilor lor, prezintă rapoartele Fundației pentru Drepturi Omului din Turcia (TIHV) pentru 1997 și 1998 precum și un tabel care relata membrii sindicatului care au fost exilați, omorâți sau care au fost supuși sancțiunilor disciplinare. Ei susțin că la Diyarbakır toți conducătorii sindicatelor au fost exilați și că nu există niciun mijloc de recurs disponibil pentru a contesta deciziile de mutare luate împotriva lor. În acest sens, printr-o scrisoare din 17 aprilie 2003, prezintă o sentință a tribunalului administrativ din Diyarbakır refuzând, pe baza articolului 7 din decretul-lege nr. 285, să examineze un recurs în anulare introdus de un funcționar privind mutarea sa. Curtea consideră, în lumina ansamblului argumentelor părților, că această pretensiune pune serii întrebări de fapt și de drept care nu pot fi rezolvate în această fază a examinării cererii, ci necesită examinare pe fond; din aceasta decurge că această pretensiune nu poate fi declarată manifestă rău-founded, în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu a fost relevată nicio altă cauză de inadmisibilitate. 3. Reclamanții se plâng că deciziile de mutare constituie o încălcare a dreptului lor la libertatea de gândire sau religie și că acestea constituie o discriminare pe baza originii lor etnice. Ei invocă art. 9 din Convenție, considerat izolat sau combinat cu art. 14, formulați astfel în părțile lor relevante: art. 9 „1. Toată persoana are dreptul la libertatea de gândire, conștiință și religie; (...)" art. 14 „Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute în (...) Convenție trebuie asigurată, fără nicio distincție, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație." Guvernul susține că reclamanții nu au fost mutați, pe baza articolului 29 din regulamentul privind mutarea profesorilor, nici din cauza opiniilor lor, nici din cauza apartenenței lor la un sindicat, deoarece le este licit să desfășoare activități sindicale la noul loc de detașare. În calitate de funcționari, ei cunoșteau condițiile de angajare și posibilitatea unei mutări. Mutarea reclamanților nu a avut nicio repercusiune asupra drepturilor lor dobândite, cum ar fi salariu, avansare sau indemnitate de detașare. La vederea elementelor conținute în dosar, Curtea constată că reclamanții nu sprijină în niciun fel alegerile lor și nu dovedesc în ce măsură au fost împiedicați să se bucure de dreptul menționat mai sus, în pofida originii lor etnice. Din aceasta decurge că această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind manifestă rău-founded, în sensul articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție. 4. Reclamantul Musa Farisoğulları se plânge că mutarea sa nu ia în considerare situația sa personală, în măsura în care este obligat să trăiască departe de soția și copiii săi. Ei invocă art. 8 din Convenție, formulat astfel: „1. Toată persoana are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale, a domiciliului și corespondenței sale. 2. Nu poate exista ingerință a unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această ingerință este prevăzută de lege și că constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru siguranța națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor penale, protecția sănătății sau moralei, sau protecția drepturi și libertăților altora." Guvernul susține că nu există niciun obstacol pentru reunificarea familiei; de altfel, familia reclamantului a avut posibilitatea să-l însoțească în orașul în care a fost detașat. Acceptând să lucreze în funcția publică, reclamantul știa foarte bine că ar putea fi mutat. În funcția publică, mutarea este necesară din cauza naturii angajării și a necesității de a remedia lipsa personalului. Faptul că reclamantul este membru al unui sindicat nu-i dă un avantaj comparativ cu alți funcționari non-membri. Curtea reamintește că statutul reclamanților este reglementat de legea nr. 657 privind funcționarii de stat care prevede, în principiu, posibilitatea mutării în alt serviciu sau într-alt oraș. Prin urmare, măsurile din care se plâng reclamanții se încadrează în obligațiile contractuale ale acestora și plângerea lor din efectul auxiliar al mutării lor. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că nu este nevoie să examineze separat această pretensiune (a se vedea, mutatis mutandis, Öztürk c. Turcia [Marea Cameră], nr. 22479/93, § 76, CEDH 1999-VI, și Partida Socialistă și alții c. Turcia, hotărâre din 25 mai 1998, Culegere de Hotărâri și Decizii 1998-III, p. 1259, § 57). Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, Decide să unească pe fond problema epuizării căilor de recurs interne; Declară recevabile, sub rezervă tuturor apărărilor pe fond, pretențiile reclamanților derivate dintr-o pretinsă încălcare a dreptului lor la libertatea de asociere (art. 11) și a absenței unei căi de recurs pentru a contesta deciziile de mutare litigioase (art. 13); Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. S. Dollé J.-P. Costa Grefier Președinte ANEXĂ Lista reclamanților 1. Mehmet Șirin BULĞA, născut în 1968, profesor și locuitor în Siirt. 2. Mehmet Yusuf AKGÜN, născut în 1968, profesor și locuitor în Diyarbakır. 3. Abdülmecit ASLAN, născut în 1959, profesor și locuitor în Ağrı. 4. Musa FARİSOĞULLARI, născut în 1956, profesor și locuitor în Diyarbakır. 5. Rıfat GÜLCEMAL, născut în 1964, profesor și locuitor în Kayseri. 6. Mehmedi KAYA, născut în 1956, profesor și locuitor în Diyarbakır. 7. Ahmet KONUK, născut în 1968, profesor și locuitor în Siirt. 8. Ahmet ÖRDE, născut în 1969, profesor și locuitor în Diyarbakır. 9. Osman TOPRAK, născut în 1965, profesor și locuitor în Siirt. 10. Mehmet Nevzat YILDIRIMER, născut în 1966, profesor și locuitor în Siirt.

Mehmet Șirin Bulğa En 1993, le requérant, d'origine kurde, adhéra au Syndicat des agents de l'éducation, de la science et de la culture ( Eğitim-Sen ), rattaché à la Fédération des syndicats du secteur public ( Kesk ), alors qu'il était instituteur à Iğdır. En 1995, il fut élu président de l'antenne d' Eğitim-Sen à Iğdır. La même année, il fut muté à Siirt où il participa à la création de ce syndicat dont il est l'un des membres fondateurs. En 1996, il fut élu membre du conseil d'administration et devint secrétaire de ce syndicat pendant deux ans. Par une décision du 12 mars 1998, à la demande écrite n o 1688 du 5 mars 1998 du préfet et sur le fondement des articles 4 g) du décret-loi n o 285, 3 a) du décret-loi n o 430 et 29 du règlement sur la mutation des instituteurs, il fut muté à Artvin.

Mehmet Yusuf Akgün En 1992, le requérant, alors instituteur à Diyarbakır, adhéra au syndicat Eğitim-Sen . En 1995, il fut élu membre de son conseil d'administration et en devint secrétaire. Par une décision du 6 mai 1998, il fut muté à Sakarya-Adapazarı sur le fondement des décrets-lois n os 285 et 430 et de l'article 29 du règlement sur la mutation des instituteurs, alors que son épouse, institutrice à Diyarbakır, ne fut pas mutée.

Abdülmecit Aslan En 1992, le requérant, d'origine kurde, alors instituteur à Siirt, adhéra au syndicat Eğitim-Sen . Par une décision du 15 janvier 1998, à la demande écrite n o 1504 du 20 janvier 1998 du préfet et sur le fondement des décrets-lois n os 285 et 430 et de l'article 29 du règlement sur la mutation des instituteurs, il fut muté à Bolu.

Musa Farisoğulları En 1988, alors qu'il était instituteur et membre de l'antenne d' Eğitim-Sen de Diyarbakır, le requérant fut muté dans un autre établissement scolaire de Diyarbakır. En 1991, à la demande du gouverneur de la région où l'état d'urgence était en vigueur, il fut muté à Rize puis à Șanlıurfa. Par une décision du 14 avril 1998, sur le fondement des décrets-lois n os 285 et 430 et de l'article 29 du règlement sur la mutation des instituteurs, il fut muté de Diyarbakır à Özbașı (Bartin).

Rıfat Gülcemal En 1991, alors qu'il était instituteur à Diyarbakır, le requérant adhéra et participa aux activités du syndicat Eğitim-Sen . Le 19 août 1992, la police arrêta des dizaines de personnes invitées à son mariage sans qu'un motif lui ait été donné. En 1993, il fut muté pour des raisons de sécurité. En mai 1995, il fut élu membre du conseil d'administration d' Eğitim-Sen . En mars 1996, il fut arrêté et placé en garde à vue avec d'autres membres du syndicat qui voulaient se rendre à Ankara pour manifester contre le procès de dissolution intenté à l'encontre de ce syndicat. Par une décision du 12 mai 1998, sur le fondement des décrets-lois n os 285 et 430 et de l'article 29 du règlement sur la mutation des instituteurs, il fut muté à Eskișehir.

Mehmedi Kaya En 1994, alors qu'il était instituteur à Diyarbakır, le requérant adhéra au syndicat Eğitim-Sen et participa à ses activités. Par une décision du 3 juin 1998, sur le fondement des décrets-lois n os 285 et 430 et de l'article 29 du règlement sur la mutation des instituteurs, il fut muté à Enez (Edirne).

Ahmet Konuk En 1990, le requérant, d'origine kurde, était instituteur à Siirt. En 1995, il participa à la création dans cette ville d'une section locale du syndicat Eğitim-Sen . En 1996, il en fut élu membre du conseil d'administration et en devint secrétaire pour deux ans. Par une décision du 7 janvier 1998, à la demande écrite n o 134 du 5 janvier 1998 du préfet et sur le fondement des décrets-lois n os 285 et 430 et de l'article 29 du règlement sur la mutation des instituteurs, il fut muté à Bolu.

Ahmet Örde A une date non précisée, le requérant, d'origine kurde, alors instituteur à Siirt, adhéra au syndicat Eğitim-Sen . En 1995, il fut élu membre fondateur du conseil d'administration supplétif de ce syndicat. En 1997, il en fut élu membre du conseil d'administration et en devint le secrétaire. Par une décision du 26 janvier 1998, à la demande écrite n o 680 du 16 janvier 1998 du préfet et sur le fondement des décrets-lois n os 285 et 430 et de l'article 29 du règlement sur la mutation des instituteurs, il fut muté à Aksaray.

Osman Toprak En 1995, le requérant, d'origine kurde, était instituteur à Siirt. La même année, il participa à la création d'une section locale de l' Eğitim-Sen . En 1996, élu membre du conseil d'administration du syndicat, il en fut secrétaire pendant deux ans. Par une décision du 11 février 1998, à la demande écrite n o 1835 du 27 janvier 1998 du préfet et sur le fondement des décrets-lois n os 285 et 430 et de l'article 29 du règlement sur la mutation des instituteurs, il fut muté à Afyon.

Mehmet Nevzat Yıldırımer En 1995, alors instituteur, le requérant, d'origine kurde, adhéra au syndicat Eğitim-Sen . Par une décision du 11 février 1998, à la demande écrite n o 144 du 5 janvier 1998 du préfet, sur le fondement des décrets-lois n os 285 et 430 et de l'article 29 du règlement sur la mutation des instituteurs, il fut muté à Sinop. B. Le droit et la pratique internes pertinents Le droit interne pertinent relatif à la région où l'état d'urgence est en vigueur, et applicable à l'époque pertinente, est exposé dans les arrêts Çetin et autres c. Turquie (n os 40153/98 et 40160/98, §§ 24-32, CEDH 2003 ‑ III (extraits)), et Doğan et autres c. Turquie (n os 8803-8811/02, 8813/02 et 8815-8819/02, §§ 79-88, 29 juin 2004). A l'époque des faits, l'article 4 g) du décret-loi n o 285 relatif à l'instauration de la préfecture de la région où l'état d'urgence est en vigueur conférait au préfet de cette région le pouvoir de demander, dans le but de protéger l'ordre public et la sécurité générale, la mutation du personnel du secteur public dans une ville située en dehors de cette région. La loi n o 657 relative aux fonctionnaires régit le statut et la carrière des fonctionnaires. En vertu du décret-loi n o 285, les décisions administratives prises par le préfet ne peuvent pas être attaquées devant les juridictions administratives. En outre, la responsabilité pénale ou civile de ce dernier et des préfets des départements dans cette région, en raison de ses décisions concernant la mutation du personnel du secteur public, n'est pas susceptible d'être soulevée devant les juridictions pénales ou civiles. L'article 3 a) du décret-loi n o 430 sur les mesures complémentaires à prendre dans le cadre de l'état d'urgence prévoit que le préfet de la région concernée peut demander la mutation de fonctionnaires de cette région pour des raisons de sécurité, de sûreté ou d'ordre public. GRIEFS 1. Invoquant l'article 11 de la Convention, les requérants allèguent que les décisions de mutation constituent une atteinte à leur droit à la liberté d'association. 2. Invoquant les articles 6 et 13 de la Convention, les requérants Mehmet Șirin Bulğa, Mehmet Yusuf Akgün, Abdülmecit Aslan, Musa Farisoğulları, Ahmet Konuk, Ahmet Örde, Osman Toprak et Mehmet Nevzat Yıldırımer se plaignent de ne pouvoir engager aucun recours contre les décisions prises à leur encontre en application du décret-loi n o 285, bien que l'article 125 de la Constitution dispose qu'une action en justice peut être engagée contre tous les actes de l'administration. Ils affirment que, le 12 mars 1992, le tribunal administratif de Diyarbakır a fait une demande de recours en annulation pour inconstitutionnalité devant la Cour constitutionnelle, recours que cette dernière a rejeté le 26 mai 1992. Ils prétendent qu'il n'existe aucun moyen de recours effectif pour contester les décisions litigieuses devant les autorités judiciaires. Invoquant l'article 6 de la Convention, les requérants Rıfat Gülcemal et Mehmedi Kaya se plaignent de ne pouvoir engager aucun recours contre les décisions prises à leur encontre en application du décret-loi n o 285. Ils soutiennent qu'il y a atteinte à leur droit à ce que leur cause soit entendue équitablement, publiquement et dans un délai raisonnable par un tribunal indépendant et impartial. 3. Invoquant l'article 9 de la Convention, les requérants Mehmet Yusuf Akgün et Musa Farisoğulları se plaignent que les décisions litigieuses constituent une atteinte à leur droit à la liberté de pensée. Invoquant l'article 9, pris isolément ou combiné avec l'article 14 de la Convention, les requérants Mehmet Șirin Bulğa, Abdülmecit Aslan, Ahmet Konuk, Ahmet Örde, Osman Toprak, Mehmet Nevzat Yıldırımer et Mustafa Farisoğulları soutiennent que ces décisions constituent une discrimination en raison de leur origine ethnique. 4. Invoquant l'article 8 de la Convention, le requérant Musa Farisoğulları se plaint que la décision de sa mutation ne prend pas en compte sa situation personnelle dans la mesure où il est contraint de vivre loin de son épouse et de ses enfants. EN DROIT A. Exceptions du Gouvernement 1. Incompatibilité ratione materiae En se référant à la jurisprudence de la Cour en la matière, le Gouvernement explique que les contestations concernant le recrutement, la carrière et la cessation des activités des fonctionnaires sortent, en règle générale, du champ d'application de l'article 6 § 1 de la Convention. Il affirme que les requérants n'ont pas fait l'objet d'une poursuite pénale et leur requête n'a pas pour objet une contestation sur les droits et obligations de caractère civil. Le Gouvernement rappelle que les requérants étaient enseignants dans la fonction publique et ont été mutés pour des motifs de maintien de l'ordre et de la sécurité publics, et ce conformément à la législation régissant la mutation des fonctionnaires dans la région soumise à l'état d'urgence. Il en déduit que le litige a trait à un préjudice prétendument subi par les requérants en leur qualité de puissance publique. En se référant à la jurisprudence de la Cour, le Gouvernement soutient que la revendication des requérants ne concerne pas un droit « purement ou essentiellement patrimonial ». Au contraire la revendication met en cause « principalement des prérogatives discrétionnaires de l'administration ». Il explique que les requérants, fonctionnaires dans l'enseignement public, sont tenus de transmettre à leurs élèves le programme d'enseignement du ministère de l'Education nationale. A ce titre, ils sont détenteurs de la puissance publique et sont chargés de la sauvegarde des intérêts généraux de l'Etat dans la mesure où ils étaient assujettis à des obligations spécifiques « inhérentes au caractères de service public ». Le Gouvernement avance également que, sur le fondement de l'article 4 g) du décret-loi n o 285, le gouvernement de la région soumise à l'état d'urgence a le pouvoir de demander, dans le but de protéger l'ordre public et la sécurité générale, la mutation du personnel du secteur public dans une ville située en dehors de cette région. Les requérants contestent ces thèses. La Cour rappelle qu'elle s'est déjà prononcée sur une exception similaire et a admis que les litiges relatifs à des enseignants, et donc a fortiori à des instituteurs d'école primaire, appartenant à la fonction publique, relèvent du domaine de l'article 6 § 1 (voir Knauth c. Allemagne (déc.), n o 41111/98, CEDH 2001 ‑ XII, et Pellegrin c. France [GC], n o 28541/95, § 66, CEDH 1999-VIII). Dès lors, elle rejette cette exception. 2. Non-épuisement des voies de recours internes Le Gouvernement allègue que, sur le fondement des articles 7 du décret-loi n o 285, 2 § 1 a) et b) de la loi n o 2577, 125 §§ 1 et 7 de la Constitution et 8 du décret-loi n o 430, les requérants disposaient des voies de recours. Les requérants font valoir qu'ils ne se plaignent pas des décisions de mutation prises à leur encontre mais de l'absence de voie de recours disponibles dans la région soumise à l'état d'urgence pour attaquer ces décisions, alors qu'une telle voie de recours existe dans le reste de la Turquie. Ils admettent que, pour des raisons de service et de besoin public, ils peuvent être mutés. Ils font valoir qu'il existait un déficit d'enseignants dans la région soumise à l'état d'urgence et non dans celles où ils ont été mutés. La majorité de ceux qui ont été mutés étaient des dirigeants de syndicats, ce qui a eu pour effet de réduire à néant, en pratique, l'exercice du droit de mener des activités syndicales. Ils allèguent que cela est de nature à mettre en doute la bonne foi du Gouvernement et le besoin du service public. La Cour constate que cette exception est étroitement liée aux griefs des requérants tirés des articles 11 et 13 de la Convention. Partant, elle décide de la joindre au fond. B. Bien-fondé 1. Les requérants prétendent que les décisions de mutation constituent une atteinte à leur droit à la liberté de réunion et d'association. Ils invoquent l'article 11 de la Convention ainsi libellé : « 1. Toute personne a droit à la liberté de réunion pacifique et à la liberté d'association, y compris le droit de fonder avec d'autres des syndicats et de s'affilier à des syndicats pour la défense de ses intérêts. 2. L'exercice de ces droits ne peut faire l'objet d'autres restrictions que celles qui, prévues par la loi, constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à la sûreté publique, à la défense de l'ordre et à la prévention du crime, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d'autrui. Le présent article n'interdit pas que des restrictions légitimes soient imposées à l'exercice de ces droits par les membres des forces armées, de la police ou de l'administration de l'Etat. » Le Gouvernement soutient que l'article 11 n'interdit pas la mutation des fonctionnaires membres d'un syndicat pour cause d'utilité publique. Cet article n'accorde pas aux fonctionnaires membres d'un syndicat une immunité ou une situation plus avantageuse qu'aux autres fonctionnaires. Il fait valoir que la Convention ne contient aucune disposition concernant la mutation, l'affectation et le lieu de travail des fonctionnaires. L'administration n'a fait qu'utiliser ses prérogatives discrétionnaires. Se référant à la jurisprudence de la Cour, il rappelle que les syndicats œuvrent pour la défense des intérêts collectifs des personnes qu'ils représentent et non pour la défense des intérêts individuels. Il considère qu'il n'est pas pensable d'imaginer que la mutation d'un membre soit un obstacle à l'activité syndicale. La mutation des requérants n'a pas eu pour conséquence de les empêcher d'être membres du syndicat Eğitim-Sen ni de poursuivre leurs activités syndicales. Par une lettre du 25 septembre 2002, le Gouvernement a informé la Cour que Mehmet Șirin Bulğa et Abdülmecit Aslan avaient été mutés sur proposition du préfet de la région soumise à l'état d'urgence ; cela non pas en raison de leurs activités syndicales mais de leurs activités de propagande en faveur du PKK. Les autres requérants ont été mutés conformément à l'article 29 du règlement sur la mutation des instituteurs, publié le 3 août 1990. D'après ce règlement, les instituteurs peuvent être mutés pour les besoins du service public, pour combler le manque d'instituteurs dans un établissement scolaire. Il prévoit également l'éventualité d'une mutation en raison de poursuites disciplinaires, comme en l'espèce. Enfin, selon les informations obtenues du ministère du Travail et de la Sécurité sociale, Rıfat Gülcemal, Mehmedi Kaya, Ahmet Örde et Osman Toprak sont membres du syndicat Eğitim-Sen , alors qu'il n'existe aucune information concernant l'adhésion des autres requérants à un syndicat. La Cour estime, à la lumière de l'ensemble des arguments des parties, que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l'examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond ; il s'ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d'irrecevabilité n'a été relevé. 2. Se fondant sur le décret-loi n o 285, les requérants prétendent qu'il n'existe aucun moyen de recours effectif pour contester les décisions de mutation prises à leur encontre devant les autorités judiciaires. Ils invoquent ensemble ou séparément les articles 6 et 13 de la Convention. La Cour décide d'examiner ces griefs sous l'angle de l'article 13, ainsi libellé dans sa partie pertinente : « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l'octroi d'un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l'exercice de leurs fonctions officielles. » Citant la jurisprudence de la Cour, le Gouvernement fait valoir que l'article 13 exige un recours interne pour les seules plaintes que l'on peut estimer « défendables » au regard de la Convention. Or, le droit invoqué par les requérants n'étant pas un droit garanti par la Convention, leurs allégations ne peuvent être considérées comme des griefs défendables. Les requérants contestent les arguments du Gouvernement. Ils font valoir qu'ils sont membres et dirigeants d'un syndicat fondé pour aider et développer la politique d'éducation des enseignants, défendre leurs droits et intérêts sociaux, et résoudre leurs problèmes. Dans la région soumise à l'état d'urgence, la pression de l'Etat sur les membres et dirigeants s'est accrue de manière à rendre impossible l'exercice de ce droit. Cela s'est manifesté par la mise en examen, l'ouverture de procédures et de sanctions disciplinaires, l'exil, le placement en garde à vue et la détention de membres ou dirigeants du syndicat. A l'appui de leurs allégations, ils présentent les rapports de la Fondation des droits de l'homme de Turquie (TIHV) pour 1997 et 1998 ainsi qu'un tableau faisant état des membres du syndicat ayant été exilés, tués ou ayant fait l'objet de sanctions disciplinaires. Ils allèguent qu'à Diyarbakır, tous les dirigeants de syndicats ont été exilés et qu'il n'existe aucune voie de recours disponible pour contester les décisions de mutation prises à leur encontre. A cet égard, par une lettre du 17 avril 2003, ils présentent un jugement du tribunal administratif de Diyarbakır refusant, sur le fondement de l'article 7 du décret-loi n o 285, d'examiner un recours en annulation introduit par un fonctionnaire au sujet de sa mutation. La Cour estime, à la lumière de l'ensemble des arguments des parties, que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l'examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond ; il s'ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d'irrecevabilité n'a été relevé. 3. Les requérants se plaignent que les décisions de mutation constituent une atteinte à leur droit à la liberté de pensée ou de religion et qu'elles constituent une discrimination en raison de leur origine ethnique. Ils invoquent l'article 9 de la Convention, pris isolément ou combiné avec l'article 14, ainsi libellés dans leurs parties pertinentes : Article 9 « 1. Toute personne a droit à la liberté de pensée, de conscience et de religion ; (...) » Article 14 « La jouissance des droits et libertés reconnus dans la (...) Convention doit être assurée, sans distinction aucune, fondée notamment sur le sexe, la race, la couleur, la langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l'origine nationale ou sociale, l'appartenance à une minorité nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation. » Le Gouvernement allègue que les requérants n'ont été mutés, sur le fondement de l'article 29 du règlement sur la mutation des instituteurs, ni en raison de leurs opinions ni en raison de leur appartenance à un syndicat, puisqu'il leur est loisible de mener des activités syndicales sur le lieu de leur nouvelle affectation. En leur qualité de fonctionnaires, ils connaissaient leurs conditions d'emploi et l'éventualité d'une mutation. La mutation des requérants n'a pas eu de répercussion sur leurs droits acquis, tels que salaire, avancement ou indemnité d'affectation. Au vu des éléments contenus dans le dossier, la Cour constate que les requérants n'étayent aucunement leurs allégations et ne démontrent pas dans quelle mesure ils ont été empêchés de jouir de leur droit susmentionné, nonobstant leur origine ethnique. Il s'ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée comme étant manifestement mal fondée au sens de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. 4. Le requérant Musa Farisoğulları se plaint que sa mutation ne prend pas en compte sa situation personnelle, dans la mesure où il est contraint de vivre loin de son épouse et de ses enfants. Il invoque l'article 8 de la Convention ainsi libellé : « 1. Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance. 2. Il ne peut y avoir ingérence d'une autorité publique dans l'exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu'elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien ‑ être économique du pays, à la défense de l'ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d'autrui. » Le Gouvernement soutient qu'il n'y a aucun obstacle à la réunification familiale ; d'ailleurs la famille du requérant avait la possibilité de l'accompagner dans la ville où il a été affecté. En acceptant de travailler dans la fonction publique, le requérant savait très bien qu'il pouvait être muté. Dans la fonction publique, la mutation est nécessaire en raison de la nature de l'emploi et de la nécessité de remédier au manque de personnel. Le fait que le requérant soit membre d'un syndicat ne lui donne pas un avantage par rapport aux autres fonctionnaires non membres. La Cour rappelle que le statut des requérants est régi par la loi n o 657 relative aux fonctionnaires d'Etat qui prévoit, en principe, la possibilité de leur mutation dans un autre service ou dans une autre ville. Partant, les mesures dont se plaignent les requérants relèvent de leurs engagements contractuels et leur plainte d'un effet accessoire de leur mutation. Dans ces circonstances, le Cour estime qu'il n'y a pas lieu d'examiner séparément ce grief (voir, mutatis mutandis , Öztürk c. Turquie [GC], n o 22479/93, § 76, CEDH 1999 ‑ VI, et Parti socialiste et autres c. Turquie , arrêt du 25 mai 1998, Recueil des arrêts et décisions 1998 ‑ III, p. 1259, § 57). Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité, Décide de joindre au fond la question sur l'épuisement des voies de recours internes ; Déclare recevables, tous moyens de fond réservés, les griefs des requérants tirés d'une prétendue atteinte à leur droit à la liberté d'association (article 11) et de l'absence de voie de recours pour contester les décisions de mutation litigieuses (article 13) ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président ANNEXE Liste des requérants 1. Mehmet Șirin BULĞA, né en 1968, instituteur et résidant à Siirt. 2. Mehmet Yusuf AKGÜN, né en 1968, instituteur et résidant à Diyarbakır. 3. Abdülmecit ASLAN, né en 1959, instituteur et résidant à Ağrı. 4. Musa FARİSOĞULLARI, né en 1956, instituteur et résidant à Diyarbakır. 5. Rıfat GÜLCEMAL, né en 1964, instituteur et résidant à Kayseri. 6. Mehmedi KAYA, né en 1956, instituteur et résidant à Diyarbakır. 7. Ahmet KONUK, né en 1968, instituteur et résidant à Siirt. 8. Ahmet ÖRDE, né en 1969, instituteur et résidant à Diyarbakır. 9. Osman TOPRAK, né en 1965, instituteur et résidant à Siirt. 10. Mehmet Nevzat YILDIRIMER, né en 1966, instituteur et résidant à Siirt.