AFFAIRE ASLI GÜNEȘ c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

27.09.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 10;Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédures nationale et de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ASLI GÜNEȘ c. TURQUIE (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA ASLI GÜNEȘ c. TURCIA (solicitarea nr. 53916/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 septembrie 2005 DEFINITIVF 27/12/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Asl Electrolux Güneșc. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii J. P. Costa președinte A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Butkevych Jočienė, Popović, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 septembrie 2005, Renunță la hotărârea adoptată la această dată de procedură La începutul cauzei se află o cerere (n 53916/00) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Asl reclamanta a sesizat Curtea la 22 octombrie 1999 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenia de la Istanbul). Recurenta, care a fost admisă în beneficiul asistenței judiciare, este reprezentată de domnul G. Tuncer, avocată la Istanbul. La 13 mai 2004, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Recurenta s-a nascut in 1971 si locuieste in Istanbul. La momentul faptei, ea era redactorul principal al revistei politice Hedef (Tinta). Recurenta a cosemnat, in calitate de redactor-sef al revistei politice Hedef, un articol intitulat Yeni Dersimler ve Halepçeler sistemiyoruz, Bahar sadirisina hayir ( Nu vrem noi Dersim sau Halepçe, Nu la atacul de primăvară mai devreme de martie 1992, în numărul special al revistei bimensuelle Eme Solicităm adoptarea unei poziții ferme și hotărâte împotriva atacurilor Republicii Turcia și susținerea drepturilor lucrătorilor din clasa muncitoare turcă, a tineretului și a luminilor sale, precum și a luptei [mücadel Oamenii kurzi se confruntă cu un nou masacru în masă desfășurat de Republica Turcia și numit "atacul primăverii" (...) Ei au arătat [autoritățile turce] că vor să împiedice până la capăt poporul kurd să-și exercite cel mai natural dreptul la autodeterminare ; Consiliul de Securitate Națională, organizație fundamentală în Turcia, a primit misiunea de a reprima războiul [savaș ] pentru eliberarea națională a Kurdistanului (...) A fost angajată o campanie șavină pentru a ataca onoarea națională a poporului kurd (...) Întrebarea politică arzătoare care va determina viitorul Turciei și al Kurdistanului este dacă, pe baza principiilor prieteniei dintre popoarele turce și kurde și luptele lor comune, statul turc își va pune capăt dominației și presiunilor șavine, sau dacă burghezia șavină va intra într-o luptă fratricidă prin negarea drepturilor salariaților și prin crearea unui cadru haotic (...) atâta timp cât poporul kurd nu se va elibera, poporul turc nu se va mai putea elibera, atacul primăverii împotriva Kurdistanului nu se va limita la Kurdistan, ci va afecta în același timp drepturile și libertățile sindicale și sociale (...) Invităm clasa muncitoare turcă, proletariatul (...) pentru a sprijini lupta [...] mücadel ] de eliberare a poporului kurd și rezistența sa activă (...), pentru a răspândi acțiunile noastre puternice de solidaritate pe întregul teritoriu al Turciei (...) îi invitam pe toți comuniștii, revoluționarii și democrații (...) să ducă o luptă comună pentru realizarea obiectivelor fundamentale și urgente (...) el pune capăt tuturor operațiunilor militare din nord și din sudul Kurdistanului; toate bazele imperialiste trebuie înlăturate, ; prefectura stării de urgență trebuie abolită (...); trebuie eliberați toți luptătorii kurzi întemnițați de statul turc (...) ca reprezentant al viitorului, să refuzăm să luptăm în cadrul trupelor turce care vor întuneca viitorul kurzilor. La 27 iulie 1992, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului Istanbul a acuzat-o pe reclamanta șefului propagandei separatiste împotriva integrității statului și a solicitat condamnarea sa în temeiul articolului 8 alineatul (1) din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. La 16 iunie 1994, Curtea de Securitate a statului Istanbul a considerat că articolul în litigiu constituia o propagandă separatistă și a condamnat-o pe reclamantă la o pedeapsă de doi ani de închisoare și la o amendă de 50 000 000 de lire turcești (TRL), în temeiul articolului 8 alineatul (1) din Legea nr. 3713. La 27 septembrie 1995, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. 10. Ca urmare a intrării în vigoare, la 30 octombrie 1995, a Legii nr. 4126 de modificare a articolului 8 alineatul (1) din Legea nr. 3713, recurenta a beneficiat de un nou proces. 11. La 8 decembrie 1995, Curtea de Securitate a statului, din nou sesizată cu cauza, a estimat, având în vedere dovezile prezentate, că articolul în litigiu depășea, prin conținutul său, cadrul de exercitare a libertății de exprimare, astfel cum este definit la art. 10 alineatul (2) din convenție. În conformitate cu noile dispoziții ale articolului 8 alineatul (1) din Legea nr 3713, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre la 27 aprilie 1999, Curtea de Casație 13. La 20 septembrie 1999, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 4454 privind suspendarea acțiunilor și a pedepselor pentru infracțiunile săvârșite prin presă și publicare, Curtea de Securitate a statului, compusă din trei judecători civili, a pronunțat suspendarea executării pedepsei recurentei pe o perioadă de trei ani. În octombrie 1999, procurorul general al Republicii Istanbul a informat Hotărârea pentru Securitate din Istanbul cu privire la ridicarea pedepsei și a solicitat retragerea, fără punerea în aplicare, a mandatului de arestare acordat reclamantei. La 14 iulie 2003, Curtea de Securitate a statului, constatând că reclamanta nu a săvârșit nicio infracțiune în cursul celor trei ani de suspendare a acesteia, a declarat condamnarea sa neavenită și a pronunțat ridicarea acțiunii penale. Astfel, cazierul judiciar al persoanei în cauză a fost închis și interzise urmărirea penală în cauză șterse. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 16. Dreptul și practica internă relevante în vigoare la momentul faptelor sunt descrise în Hotărârile În acest sens, recurenta se plânge că condamnarea la închisoare a încălcat dreptul său la libertatea de exprimare și invocă art. 10 din convenție, astfel cum a fost formulat. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără ca autoritățile publice să poată interveni și fără a ține cont de frontiere.... Exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsurile necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunii (...) 18. Guvernul susține că condamnarea recurentei a fost justificată având în vedere gravitatea expresiilor publicate sub semnătura sa, care făceau apologia diviziunii teritoriale a Turciei, desemnând partea de sud-est a teritoriului său ca fiind Kurdistan. În opinia sa, prin cuvinte ostile, rasiste și provocatoare, recurenta a făcut în cunoștință de cauză apologia activităților teroriste ale PKK și i-a invitat pe cetățenii de origine kurdă să participe la lupta armată, creând astfel un disconfort și stârnind frică în rândul populației. În cele din urmă, guvernul subliniază că pedeapsa recurentei, care a devenit neavenită în temeiul articolului 1 din Legea nr. 4454, trebuie considerată ca îndeplinind cerința de proporționalitate prevăzută de convenție. 20. Recurenta nu se pronunță. 21. Curtea ia notă de faptul că nu este controversat între părți că condamnarea în litigiu constituia o interferență în dreptul recurentei la libertatea de exprimare, protejat prin art. 10 alineatul (1). Nu se contestă mai mult faptul că interferența era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim, și anume protecția integrității teritoriale, în sensul articolului 10 alineatul (2) (a se vedea Yagmurdereli c. Turcia, n 29590/96, § 40, 4 iunie 2002). Curtea subscrie la această apreciere. În acest caz, litigiul se referă la întrebarea dacă intervenția era necesară într-o societate democratică 22. Curtea va acorda o atenție deosebită termenilor utilizați în articolul în litigiu și contextului difuzării acestuia. În această privință, Curtea ia în considerare circumstanțele care privesc cazurile supuse examinării sale, în special dificultățile legate de lupta împotriva terorismului 23. Articolul în litigiu are forma unui discurs politic, atât prin conținutul său, cât și prin termenii utilizați. Recurenta, în calitate de consimțătoare la articolul menționat, a pledat în esență pentru ideea că, atâta timp cât poporul kurd nu se va elibera, nici poporul turc nu se va putea elibera. Prin urmare, a atras atenția opiniei publice asupra faptului că operațiunile militare pot afecta drepturile și libertățile sindicale și sociale, și au lansat un apel în calitate de reprezentant al viitorului, refuzând să luptăm în cadrul trupelor turce care vor întuneca viitorul kurzilor (a se vedea punctul 6 de mai sus). Curtea arată că Curtea de Securitate a statului a considerat că articolul în cauză conținea termeni pentru a rupe integritatea teritorială a statului turc (punctele 8 și 11 de mai sus). 25. Curtea a examinat cu atenție motivele dezvoltate de instanțele interne și consideră că acestea nu pot fi considerate în ele însele suficiente pentru a justifica interferența în dreptul recurentei la libertatea de exprimare (a se vedea, mutatis mutandis Sürek c. Turcia (n [GC], n 24762/94, § 58, 8 iulie 1999). Lupta sau războiul pentru eliberarea națională a Kurdistanului Cu toate acestea, acesta nu solicită utilizarea violenței, rezistenței armate sau revoltei și nu este un discurs de ură, ceea ce, în opinia sa, este elementul esențial care trebuie luat în considerare. În plus, ea reamintește că a tratat deja cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și constată încălcarea articolului. 10 din Convenție (a se vedea, printre altele, "a se vedea mai multe altele," "a se vedea," citată anterior, § 80, și "K mailaprak c. Turcia," n 27528/95, § 43, 2 octombrie 2003). Comisia a examinat prezenta cauză în lumina jurisprudenței sale și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față 26. În plus, suspendarea executării pedepsei de care a beneficiat recurenta (punctul 14 de mai sus), jurnalistă, a avut ca efect cenzura parțială a activităților sale în cursul perioadei de suspendare și limitarea semnificativă a capacității acesteia de a expune public o critică care își are locul într-o dezbatere publică și a cărei existență nu poate fi negată (a se vedea Hertel c. Elveția, Hotărârea din 25 august 1998, Recurgerea la hotărârile și hotărârile din 1998 VI, p. 2331-2332, § 50, și Erdośdu c. Turcia, nr. 25723/94, § 72, CEDO 2000 VI). 27. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 10 din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 28. Recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil În sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, care, în părțile relevante ale acesteia, se citește astfel Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 29. Guvernul consideră că, având în vedere circumstanțele din speță, durata procedurii nu poate fi considerată rezonabilă în ceea ce privește Convenția și jurisprudența Curții. 30. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente. 31. În speță, Curtea constată că procedura penală diligentă împotriva recurentei, care a durat în general șase ani și aproximativ șapte luni, s-a desfășurat în două etape pe care pare necesar să le examineze separat. 32. Prima etapă a procedurii în litigiu a început la data de 27 iulie 1992, cu acuzarea recurentei și s-a încheiat prin hotărârea Curții de Casație din 27 septembrie 1995. Această perioadă de trei ani și aproximativ două luni nu este critică. 33. Nu este aceeași pentru a doua perioadă. Întradevăr, ca urmare a modificării articolului 8 alineatul (1) din Legea nr. 3713, 8 decembrie 1995, cauza recurentei a făcut obiectul unei redeschideri. Această a doua procedură a început la 8 decembrie 1995 prin hotărârea Curții de Securitate a statului și s-a încheiat la 27 aprilie 1999, data la care Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. Trebuie subliniat faptul că, în această a doua etapă, Curtea de Casație a trebuit să se pronunțe în apel timp de trei ani și patru luni, în timp ce această a doua etapă a vizat doar aplicarea noilor dispoziții legislative. 34. Având în vedere durata globală a procedurii, în special cea în fața Curții de Casație în cea de-a doua etapă și obiectul său care nu prezintă o complexitate deosebită, Curtea consideră că a existat o depășire a termenului rezonabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. 35. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 36. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Fără a da o clarificare, recurenta susține că a suferit un prejudiciu material, care este evaluat la 4 000 EUR, și solicită, de asemenea, repararea unei daune morale pe care o evaluează la 13 000 EUR. 38. Guvernul contestă aceste pretenții. 39. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu material, Curtea consideră că nu poate stabili nicio legătură de cauzalitate între presupusul prejudiciu și încălcarea constatată în temeiul articolelor 6 și 10 din convenție. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea constată că persoana în cauză poate trece pentru că a constatat o anumită neplăcere din cauza duratei procedurii și a urmăririi penale, precum și a condamnării incriminate, cu toate că, la sfârșitul perioadei de suspendare, aceasta a fost declarată neavenită și că cazierul judiciar al persoanei în cauză a fost închis și interzise (punctul 15 de mai sus). În conformitate cu art. 41 din Convenție, Curtea îi alocă 6 000 EUR în acest scop. Comisioane și cheltuieli de judecată 41. Recurenta solicită 3 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața instanțelor interne și în fața Curții. Ca dovadă, aceasta nu furnizează decât tabelul cu onorariile minime ale baroului de la Istanbul. 42. Guvernul contestă aceste pretenții. 43. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 500 EUR, indiferent de costuri, și o acordă recurentei, minus 701 EUR plătite de Consiliul Europei în cadrul asistenței judiciare. Interese moratori 44. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DE CES MOTIVE, CURȚA, A spus, cu șase voturi împotrivă una, că a existat o încălcare a articolului 10 din Convenția Spuse, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 6 alin. (1) din Convenție din cauza duratei procedurii penale Spuse în unanimitate că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data Regulamentului (CE) nr. 6 000 EUR (șase mii EUR) pentru daune morale ii. 500 EUR (două mii cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, minus 701 EUR (șapte sute 1 EUR) percepute în cadrul asistenței judiciare iii. plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu fiscal că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge, în unanimitate, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 27 septembrie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul nr. Dolle J.-P. Costa Module Președinte La prezenta hotărâre se anexează, în conformitate cu art. 45 alineatul (2) din Convenție și cu art. 74 alineatul (2) din regulament, expunerea opiniei dizidente a dlui Türmen. J.-P.C. S.D. OPRINDERE DIRIDENTĂ a dlui Le JUGE TÜRMEN (Traducere) Regret că nu pot fi de acord cu opinia majorității potrivit căreia a avut loc o încălcare a articolului 10 din Convenție. Articolul incriminat apărut în revista Hedef vorbește de mai multe ori despre război și folosește expresii cum ar fi războiul național și social pentru eliberarea poporului kurd, războiul pentru eliberarea națională a Kurdistanului și... Să invităm clasa muncitoare turcă, proletariatul (...) să sprijine lupta [mücadel] de eliberare a poporului kurd și rezistența sa activă (...), să răspândească acțiunile noastre puternice de solidaritate pe tot teritoriul Turciei Cu alte cuvinte, autorul vede lupta de eliberare națională ca pe un război și îi invită pe lucrătorii din Turcia să se alăture războiului purtat pentru a susține această luptă. Dictionarul Collins English Dictionary definește războiul ca pe un conflict armat declarat între două sau mai multe părți. Aceasta este o modalitate violentă de a atinge un obiectiv. Ca și în cazul Sürek c. Turcia (n , în care Curtea a ajuns la concluzia că art. 10 nu a fost încălcat, articolul transmite cititorului impresia că utilizarea violenței este o măsură de autoapărare necesară și justificată în fața agresorului (Sürek c. Turcia (n [GC], n 26682/95, § 62, CEDH 1999-IV). În afara acestui mesaj, autorul dorește, de asemenea, să-i determine pe lucrătorii și democrații turci să participe la acest război. În cauza Sürek c. Turcia (n, în care Curtea a ajuns la concluzia că art. 10 nu a fost încălcat, articolul de presă incriminat descrie lupta ca fiind un război îndreptat împotriva forțelor Republicii Turcia și susținea că: [n]au dorit să desfășoare o luptă de eliberare totală (Sürek c. Turcia (n [GC], n 24735/94, § 40, 8 iulie 1999). Luând în considerare, de asemenea, situația în materie de securitate din sud-estul Turciei, Curtea a concluzionat în acest caz că articolul În materie de terorism, Curtea a stabilit în jurisprudența sa o linie de demarcație foarte clară între expresiile orale sau scrise care promovează violența pentru a avansa cauzele politice și cele care pledează pentru mijloace neviolente. În această privință, Curtea a luat în considerare contextul în care au fost publicate articolele în litigiu. În acest caz, consider că nu există nicio îndoială că autorul articolului în litigiu nu numai că face apologia violenței și legitima, ci și dorește să extindă violența la întreaga Turcia prin participarea lucrătorilor și democraților turci. Acest articol a fost scris în 1992, într-o perioadă în care activitățile teroriste din sud-estul Turciei erau în apogeu și au dus la pierderea a numeroase vieți omenești. , unde era folosit un limbaj similar, Curtea a considerat că astfel de expresii constituiau un stimulent pentru violență și că pedepsele impuse de stat puteau trece, prin urmare, pentru a răspunde unei nevoi sociale imperative. Aceleași considerații sunt valabile în cazul de față.