CETINKAYA v. TURKEY

DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 8945/04 de Turan ÇETİN KAYA împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 31 martie 2009 ca Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișıl Karakaș, judecători, Françoise Elens-Passos, Registrul adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 23 ianuarie 2004, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Turan Çetinkinkaya, este un cetățean turc născut în 1960 și locuiește în Tokat. El este reprezentat în fața Curții de către dl Sezer, avocat practicant în Ankara. La 4 august 1993, reclamantul, care a lucrat la o companie de energie electrică privată la momentul material, a avut un accident în timpul orelor de lucru care a dus la paralizia sa parțială cauzată de o traumă cerebrală. La 27 iunie 1996, reclamantul a depus o acțiune la Curtea de Muncire din Ankara împotriva angajatorilor săi, solicitând 5 000 000 de lire turce (TRL) în prejudiciu material și 500 000 000 de lire în prejudiciu moral, ca compensare pentru pierderea pe care a suferit-o ca urmare a accidentului. Curtea de Muncire din Ankara a obținut trei rapoarte de experți diferite la 2 Aprilie 1997, 10 octombrie 2000 și, respectiv, 23 decembrie 2002, pentru a determina răspunderea angajatorului în această chestiune. Între timp, la 27 iunie 2002, Tribunalul de Muncire Ankara a hotărât să amâne audierea în așteptarea rezultatului unui proces penal cu privire la accidentul reclamantului. La 3 februarie 2003, Curtea de Muncire din Ankara a respins cererea de compensare a reclamantului, deținându-l în întregime responsabil pentru accidentul pe care l-a suferit. La 14 aprilie 2003, Curtea de Casație a anulat această hotărâre, declarând că Curtea de Muncire din Ankara s-a înșelat în evaluarea responsabilității angajatorului și a remis cazul la instanța respectivă. La 10 octombrie 2003, Curtea de Muncire din Ankara a obținut un aviz suplimentar de experți. La 13 octombrie 2003, Curtea de Muncire din Ankara a acordat reclamantului 500.000.000 TRL în ceea ce privește prejudiciile morale, precum și dobânda de la data accidentului, și a respins cererea de prejudiciu material. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția cu privire la durata procedurii în fața Curții de Muncire din Ankara. El a susținut, de asemenea, că dreptul său la proprietate a fost încălcat din cauza lungimii excesive a procedurii și a ratelor ridicate de inflație în timpul material. 1. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata procedurii civile era incompatibilă cu cerința de „tempă motivabilă” a prezentei dispoziții. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. 2. Reclamantul a susținut că lungimea excesivă a procedurii, însoțită de rate ridicate de inflație, a scăzut valoarea prejudiciilor morale pe care le-a cerut, provocând astfel pierderi financiare. Curtea consideră că această plângere ar trebui examinată din punctul de vedere al articolului 1 din Protocolul nr. 1. Curtea reiterează faptul că art. 1 din Protocolul nr. 1 înscrie doar dreptul la bucuria pașnică a bunurilor existente (a se vedea Marckx c. Belgia) , hotărârea din 13 iunie 1979, Seria A nr. 31, p. 23, § 50). Curtea constată, de asemenea, că o „claimitate” poate constitui doar o „posesiune” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 dacă este suficient de stabilit să fie executivă (a se vedea Burdov c. Rusia , nr. 59498/00, § 40, CEDH 2002-III, și Poltorachenko c. Ucraina , nr. 77317/01, § 45, 18 ianuarie 2005). În cazul în care a fost stabilită prin o hotărâre judiciară finală și executabilă (a se vedea mutatis mutandis Pravednaya c. Rusia , nr. 69529/01 , §§ 37-39, 18 noiembrie 2004; Kahraman Yılmaz și alții c. Turcia , nr. 51423/99, §§ 48-50, 24 Aprilie 2008), aceaceasta este data hotărârii Tribunalului de Muncire din Ankara din 13 Octombrie 2003 a devenit finală la 7 ianuarie 2004. Înainte de această dată, reclamantul nu a avut nici o „poziție” care ar putea face obiectul unei interferențe. Prezenta pierdere pe care reclamantul a suferit-o din cauza lungii procedurii și a ratelor ridicate de inflație nu poate fi considerată, prin urmare, că l-a privat de orice drept de proprietate în sensul articolului 1 din Protocolul nr. Rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantului privind durata procedurii civile; declara restul cererii inadmisibil. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Președintele

SECOND SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 8945/04

by Turan ÇETİNKAYA

against Turkey

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 31

March 2009 as a Chamber composed of:

Françoise Tulkens,

President,

Ireneu Cabral Barreto,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

Dragoljub Popović,

András Sajó,

Ișıl Karakaș,

judges,

Françoise Elens-Passos,

Deputy Section Registrar

.

Having regard to the above application lodged on 23 January 2004,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Turan Çetinkaya, is a Turkish national who was born in 1960 and lives in Tokat. He is represented before the Court by Mr

S.

Sezer, a lawyer practising in Ankara.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

On 4 August 1993 the applicant, who worked at a private electricity company at the material time, had an accident during working hours which led to his partial paralysis caused by a brain trauma.

On 27 June 1996 the applicant lodged an action with the Ankara Labour Court against his employers, requesting 5,000,000 Turkish liras (TRL) in pecuniary damages and TRL 500,000,000 in non-pecuniary damages as compensation for the loss he had suffered as a result of the accident.

The Ankara Labour Court obtained three different expert reports on 2

April 1997, 10 October 2000 and 23 December 2002 respectively, in order to determine the employer’s liability in the matter.

In the meantime, on 27 June 2002 the Ankara Labour Court decided to postpone the hearings pending the outcome of a criminal trial concerning the applicant’s accident.

On 3 February 2003 the Ankara Labour Court dismissed the applicant’s request for compensation, holding him entirely responsible for the accident which he had suffered.

On 14 April 2003 the Court of Cassation quashed this judgment, holding that the Ankara Labour Court had erred in its assessment of the employer’s liability, and remitted the case to that court.

On 10 October 2003 the Ankara Labour Court obtained an additional expert opinion.

On 13 October 2003 the Ankara Labour Court granted the applicant TRL

500,000,000 in respect of non-pecuniary damage, plus interest from the date of the accident, and dismissed his claim for pecuniary damages.

The applicant did not appeal so, on 7 January 2004, the judgment of the Ankara Labour Court became final.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention of the length of the proceedings before the Ankara Labour Court. He further argued that his right to property had been breached on account of the excessive length of the proceedings and the high inflation rates at the material time.

THE LAW

The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.

‑

pecuniary damages he had demanded, thereby causing him financial loss.

The Court considers that this complaint should be examined from the standpoint of Article 1 of Protocol No. 1.

The Court reiterates that Article 1 of Protocol No. 1 only enshrines the right to the peaceful enjoyment of existing possessions (see

Marckx v.

Belgium

, judgment of 13 June 1979, Series A no. 31, p. 23, § 50). The Court also notes that it has consistently held that a “claim” can only constitute a “possession” within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1 if it is sufficiently established to be enforceable (see

Burdov v. Russia

, no.

59498/00, § 40, ECHR 2002-III, and

Poltorachenko v. Ukraine

, no.

77317/01, § 45, 18 January 2005).

In the present case, the applicant’s claim to compensation only became a “possession” within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1 when it was established by a final and enforceable court judgment (see,

mutatis mutandis

,

Pravednaya v. Russia

, no. 69529/01, §§ 37-39, 18 November 2004;

Kahraman Yılmaz and Others v. Turkey

, no. 51423/99, §§

48-50, 24

April 2008), that is when the Ankara Labour Court’s decision of 13

October 2003 became final on 7 January 2004. Prior to this date, the applicant had no “possession” that could be the subject of an interference. The alleged loss that the applicant has suffered due to the length of the proceedings and the high inflation rates cannot, therefore, be considered to have deprived him of any property rights within the meaning of Article 1 of Protocol No.

1.

It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to adjourn

the examination of the applicant’s complaint concerning the length of the civil proceedings;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Françoise Elens-Passos

Françoise Tulkens

Deputy Registrar

President