Chernomor Invest, Tov împotriva Rusiei și alte 3 cereri

Publicat la 9 octombrie 2023 CUARTA SECȚIUNE Aplicația nr. 29497/18 CHERNOMOR INVEST, TOV împotriva Rusiei și a altor 3 cereri (a se vedea lista anexată) comunicată la 6 septembrie 2023 OBIECTUL CAUZEI Cerințele provin din conflictul dintre Ucraina și Federația Rusă. Acestea privesc drepturile de proprietate asupra imobiliarelor situate în diferite părți ale Crimei. 294997/18 și 52884/18 societățile solicitante au achiziționat, respectiv în 2006 și, respectiv, în 2007, clădiri și/sau parcele de teren de la proprietarii lor anteriori care le-au privatizat anterior din domeniul public. legalitatea titlurilor societăților solicitante a fost atunci sub control judiciar; acestea au fost, în cele din urmă, confirmate prin decizii finale ale instanțelor ucrainene în 2014 și, respectiv, 2008,.

În cererile nr. 34345/20 și 35438/20 autoritățile ucrainene în 1995 1998 alocate societății reclamante, o exploatație colectivă și predecesorul său o parcelă de teren pentru o utilizare permanentă cu instalații hidraulice situate în aceasta și i-a acordat dreptul de proprietate colectivă a altor parcele terestre. Potrivit societății reclamante, între 1998 și 2008, aceasta a alocat părți din terenurile deținute în mod colectiv membrilor săi care l-au părăsit. În 2008, o organizație terță a depus în judecată societății reclamante și a solicitat titlu asupra terenurilor sale pentru o datorie în curs. După hotărârea instanței de primă instanță, titlul societății reclamante a fost transferat către organizația respectivă, care se presupune că l-a îndepărtat pe o societate străină.

În 2009, această hotărâre a fost anulată de deciziile finale ale instanțelor ucrainene, deși, după cum rezultă din documentele din dosar, acest lucru nu a condus la o restabilire completă a titlului societății reclamante. Atunci când Federația Rusă și-a afirmat jurisdicția asupra Crimeei în 2014 toate proprietățile publice care erau deținute nominal de statul ucrainean, regiunile și autoritățile locale au fost declarate drept proprietăți ale autorităților ruse în conformitate cu, în special, „Decizia Consiliului Municipal Sebastopol din 17 martie 2014 nr. 7156 privind statutul erou-cității Sebastopol”, „Decretul Consiliului Suprem al Republicii Autonome de Crimee din 17 martie 2014 privind independența Republicii Crimee” și instrumentele normative ulterioare.

Legea Constituțională Federală a Federației Ruse nr. 6-FKZ din 21 martie 2014 (denumită în continuare „6” FKZ”), care a formalizat declarația de competență rusă asupra Crimeei în temeiul dreptului rus, prevede dispoziții tranzitorii care vizează homogenizarea reglementării, printre altele, a relațiilor imobiliare și corporativă în Crimea și Sevastopol cu regimul juridic instituit în Federația Rusă. Noul regim juridic necesită ca toate persoanele juridice străine bazate pe Crimea și Sebastopol să se reînregistreze în temeiul legii ruse sau să își stabilească sucursalele ruse până la 1 martie 2015. Cei care nu au reușit să facă acest lucru să fie lichidați. Dispozițiile tranzitorii impun, de asemenea, ca toate imobiliarele din Crimea și Sebastopol și titlurile necesare să fie reînregistrate în temeiul legii ruse în registrele și cadastrele corespunzătoare.

Aceste aranjamente au fost prelungite de mai multe ori și vor fi parțial în vigoare până la 1 ianuarie 2025. 46-SZ din 25 iulie 2014 privind particularitățile de reglementare juridică a problemelor de proprietate și teren” și „Legea Republicii Crimee nr. 38-ZRK din 31 iulie 2014 privind particularitățile reglementării juridice privind aspectele legate de proprietate și terenuri”, ca parte a acestor acorduri tranzitorii, a declarat că titlurile la bunuri imobiliare achiziționate de persoanele juridice străine înainte de intrarea în vigoare juridică a 6-FKZ ar trebui păstrate. În același timp, entitățile juridice străine au fost împiedicate să alieneze aceste obiecte la orice subiect străin sau la orice entitate juridică rusească cu participare străină.

În ceea ce privește dreptul de utilizare permanentă a terenurilor, care nu a fost recunoscută în Rusia, persoanele juridice străine care au achiziționat un astfel de drept înainte de intrarea în vigoare a 6-FKZ au fost obligate să-l transforme într-o închiriere de terenuri sau să achiziționeze respectivele parcele de teren din domeniul public, dacă sunt permise în temeiul legislației ruse.

Termenul inițial pentru acest lucru a fost stabilit pentru 1 martie 2015, dar în cele din urmă prelungit până la 1 septembrie 2019. La diferite puncte de timp între 2015 și 2017, autoritățile ruse (departamentul Sebastopol de relații de proprietate și de teren) sau „Miscelarul Crimeei de relații de proprietate și teren”) au depus în judecată societăților solicitante (sau, în cerere nr. 35438/20, trei societăți străine la care se presupune că titlul societății reclamante a fost alienat) în vederea achiziționării proprietății lor imobiliare ca proprietate publică și a șterge anularea titlurilor lor. 294997/18 și 52884/18, autoritățile ruse au susținut că alocarea inițială a bunurilor imobiliare către persoanele private, de la care societățile solicitante au achiziționat mai târziu, nu au respectat pe deplin legislația ucraineană aplicabilă la momentul material și, pe acest motiv, a solicitat „returnarea” în domeniul public.

34345/20 autoritățile ruse au solicitat anularea titlului de utilizare permanentă și au solicitat „returnarea” a parcela de teren, deoarece societatea reclamantă, o entitate juridică ucraineană, nu și-a transformat titlul și nu s-a înregistrat ca entitate juridică rusă. La 5 mai 2017, autoritățile locale ruse din Sevastopol au declarat, de asemenea, instalațiile hidraulice ale societății reclamante. Societatea reclamantă a contestat decizia respectivă în fața instanțelor. 35438/20 autoritățile ruse au solicitat anularea titlului unei societăți străine, care se presupunea că a achiziționat titlul societății reclamante în timpul evenimentelor din 2008-2009. Societatea reclamantă a aderat la procedura ca terță parte, susținând recunoașterea dreptului său de proprietate colectivă pe o parte a terenului contestat.

Instanțele ruse au acordat toate cererile autorităților ruse și au ordonat ca imobiliarele societăților solicitante să fie „returnate” din posesia sau utilizarea părților private la autoritățile ruse. În cererea nr. 35345/20 cererea societății reclamante a fost respinsă deoarece, potrivit instanțelor ruse, instalațiile hidraulice nu au putut aparține societății reclamante în temeiul dreptului rusesc. În cererea nr. 35438/20 cererea societății reclamante a fost respinsă din cauza presupusei conspirații în cadrul evenimentelor din 2008-2009 care au dus la alienarea terenurilor către o societate străină (care era ilegală în temeiul legislației ucrainene aplicabilă la momentul material).

Referindu-se la art. 6 § 1 din Convenția și la art. 1 din Protocolul nr. 1 societățile solicitante prezintă următoarele plângeri împotriva Federației Ruse, susținând că anularea titlurilor lor și cererea de bunuri imobiliare contestate ordonate de instanțele ruse au constituit o expropriare de facto a proprietăților lor. Potrivit acestora, această măsură a fost arbitrară, nu a urmărit un scop legitim și nu a fost prevăzută de lege. Societățile reclamante susțin, de asemenea, că procedurile judiciare cu privire la proprietățile lor nu au fost respectate de garanțiile unei audieri echitabile și se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție în acest sens.

Potrivit societăților solicitante în cererile nr. 29497/18 și 52884/18, având în vedere că legalitatea procesului de privatizare, care a condus în cele din urmă la achiziționarea titlurilor lor de proprietate, a fost verificată și confirmată prin deciziile finale ale instanțelor ucrainene, decizia de expropriare de facto, care l-a interogat, nu erau în conformitate cu principiul res judicata. 1 din Convenția în acest sens. Societatea reclamantă în cererea nr. 29497/18 susține, în plus, că instanțele ruse care au tratat cazul său nu sunt tribunale independente și imparțiale instituite prin lege. Faptele la care se referă societățile solicitante constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție?

A fost bazată în „lege” în sensul dispozițiilor Convenției pe care le au invocat actele presupuse care au dat naștere la reclamațiile societăților solicitante? Societățile solicitante au avut o audiere echitabilă în determinarea drepturilor și obligațiilor lor civile de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? De asemenea, în cererile nos. 29497/18 și 52884/18, ordinele instanțelor ruse au respectat principiul res judicata? Apendice Lista cererilor nr. Denumirea cazului Lodged on Solicitant Company An of Creation Place of Register Nationality Reprezentat prin Identificarea proprietății 29497/18 Chernomor Invest, TOV v. Russia 08/06/2018 CHERNOMOR INVEST, TOV 2006 Kharkiv Ucrainean Andriy Anatoliyovych KRISTENKO 7.469 mp.

m de teren în satul Zaozerne, Yevpatoriya, privatizat de o companie privată Ch.; societatea reclamantă l-a achiziționat de la Ch. și-a înregistrat titlul sub legea ucraineană la 27 septembrie 2006 52884/18 OOO Profesionalnyy futbolnyy klub Sevastopol c. Rusia 26/10/2018 OOO PROFESSIONALY FUTBOLNY KLUB SEVASTOPOL Sevastopol rusesc Aleksandr Sergeyevich SURZHIN 2.0525 Ha de teren cu complexul stadionului Chayka din Sevastopol; complexul stadionului a fost privatizat de o organizație terță Cha.; societatea reclamantă l-a cumpărat de la Cha.

și-a înregistrat titlul în temeiul legii ucrainene la 27 decembrie 2007; dreptul societății reclamante de a utiliza 2.0525 ha de terenuri în cadrul complexului stadionului a fost recunoscut prin hotărârea Curții Comerciale de Sevastopol din 25 martie 2009 34345/20 Agrofirma Chervonyy Zhovten, KSP c. Rusia 13/06/2020 AGROFIRMA CHERVONY ZHOVTEN, KSP 1996 Kyiv Ucrainean Andrey Nikolayevich TARASEVICH 1773.7 a de terenuri agricole din Sevastopol alocate societății reclamante pentru utilizare permanentă cu titlul înregistrat în temeiul legii ucrainene la 11 martie 1999 Mai multe complexe de instalații hidraulice privatizate de predecesorul societății reclamante P., cu titlul înregistrat în temeiul legii ucrainene la 12 decembrie 1995, și transferat ulterior societății reclamante: „Turystskyy” și nr. 17 complexe situate în satul Orlyne, complexul Sebastopol “Biyuk-Muskomiya” situat în satul Shyroke, complexul Sebastopol „Nobobrovskyy” nr. 19 situat în satul Novobobrovske, complexul Sebastopol “Urkusta” situat în satul Peredove, complexul Sevastopol „Varnautskyy” situat în satul Goncharne, complexul Sevastopol “B.

Kizilova” nr. 15 situat în satul Kyzylove, Sevastopol 35438/20 Agrofirma Chervonyy Zhovten, KSP v. Rusia 07/08/2020 AGROFIRMA CHERVONYY ZHOVTEN, KSP 1996 Kyiv Ucrainean Andrey Nikolayevich TARASEVICH Mai multe parcele de terenuri agricole, de 261.07 ha, situate în Sevastopol; societatea reclamantă a fost acordată dreptul de proprietate colectivă în 3.244.4 a de terenuri agricole și-a înregistrat titlul în temeiul legii ucrainene la 12 februarie 1998; conform societății reclamante, a fost lăsată cu 261.07 ha din terenul respectiv după o serie de alienări ale părților terenurilor deținute colectiv pentru membrii săi și părți terțe

Published on 9 October 2023

FOURTH SECTION

Application no. 29497/18 CHERNOMOR INVEST, TOV against Russia and 3 other applications (see list appended) communicated on 6 September 2023

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The applications originate from the conflict between Ukraine and the Russian Federation. They concern property rights to real estate located in various parts of Crimea. In applications nos. 29497/18 and 52884/18 the applicant companies purchased, in 2006 and 2007 respectively, buildings and/or land plots from their previous owners who had earlier privatised them from public domain. The legality of the applicant companies’ titles then was subject to judicial review; they were eventually confirmed by final decisions of Ukrainian courts in 2014 and 2008, respectively. In applications nos. 34345/20 and 35438/20 Ukrainian authorities in 1995 ‑ 1998 allocated to the applicant company, a collective farm, and its predecessor a land plot for permanent use with hydraulic facilities located therein and granted it the right of collective ownership of another land plot.

According to the applicant company, between 1998 and 2008, it allocated parts of the collectively owned land to its members who left it. In 2008 a third-party organisation sued the applicant company and claimed title to its land for an outstanding debt. After the judgment of the first instance court the applicant company’s title was transferred to that organisation, which then allegedly alienated it to a foreign company. In 2009 this judgment was quashed by final decisions of Ukrainian courts, although, as appears from the documents in the case file, this did not lead to a full restoration of the applicant company’s title.

When the Russian Federation asserted its jurisdiction over Crimea in 2014 all public property that had been nominally owned by the Ukrainian state, regional, and local authorities was declared to constitute property of the Russian authorities pursuant to, in particular, the “Sevastopol City Council decision of 17 March 2014 no. 7156 on the status of hero-city Sevastopol”, the “Decree of the Supreme Council of the Autonomous Republic of Crimea of 17 March 2014 on independence of the Republic of Crimea” and subsequent normative instruments. The Federal Constitutional Law of the Russian Federation No. 6-FKZ of 21 March 2014 (hereinafter referred as “6 ‑ FKZ”), which formalised assertion of Russian jurisdiction over Crimea under Russian law, provided for transitional arrangements aimed at homogenising the regulation of, among other things, real estate and corporate relations in Crimea and Sevastopol with the legal regime established in the Russian Federation.

The new legal regime required all foreign legal entities based in or managed from Crimea and Sevastopol to re-register under Russian law or establish their Russian branches until 1 March 2015. Those failing to do so would be liquidated. The transitional arrangements also required that all real estate in Crimea and Sevastopol and the requisite titles to it be re-registered under Russian law in the corresponding registers and cadastres.

These arrangements were subsequently extended several times and are to be partially in force until 1 January 2025. The “Sevastopol City Law no. 46-SZ of 25 July 2014 on particularities of legal regulation of property and land issues” and the “Law of the Republic of Crimea no. 38-ZRK of 31 July 2014 on particularities of legal regulation of property and land issues”, as parts of these transitional arrangements, stated that titles to real estate acquired by foreign legal entities prior to entry of the 6-FKZ into legal force should be preserved. At the same time, foreign legal entities were precluded from alienating these objects to any foreign subjects or any Russian legal entities with foreign participation.

As regards the right of the permanent use of land, which was not recognised in Russia, the foreign legal entities which had acquired such a right prior to entry into force of the 6-FKZ were required to convert it into a lease of land or purchase the respective land plots from the public domain, if allowed under Russian law. The initial deadline for this was set for 1 March 2015 but eventually extended until 1 September 2019. At different points in time between 2015 and 2017 the Russian authorities (the “Sevastopol department of property and land relations”, or the “Crimea ministry of property and land relations”) sued the applicant companies (or, in application no. 35438/20, three foreign companies to which the applicant company’s title had allegedly been alienated) with a view to claiming their real estate as public property and having their titles annulled.

In applications nos. 29497/18 and 52884/18 the Russian authorities claimed that the initial allocation of the real estate to private persons, from which the applicant companies later purchased it, had not fully complied with Ukrainian law applicable at the material time, and on this ground requested its “return” into public domain. In application no. 34345/20 the Russian authorities sought annulment of the permanent use title and requested “return” of the land plot, since the applicant company, a Ukrainian legal entity, had failed to convert its title and had not registered as a Russian legal entity. On 5 May 2017 the Russian local authorities in Sevastopol also declared the applicant company’s hydraulic facilities as theirs.

The applicant company challenged the respective decision before the courts. In application no. 35438/20 the Russian authorities sought the annulment of the title of a foreign company, which had allegedly acquired the applicant company’s title during the events of 2008-2009. The applicant company joined the proceedings as a third-party, claiming recognition of its right of the collective ownership over a part of the disputed land. The Russian courts granted all the Russian authorities’ claims and ordered that the applicant companies’ real estate be “returned” from the possession or use by private parties to the Russian authorities. In application no. 35345/20 the applicant company’s claim was rejected as, according to the Russian courts, the hydraulic facilities could not belong to the applicant company under Russian law.

In application no. 35438/20 the applicant company’s claim was rejected on grounds of its alleged conspiracy in the 2008-2009 events leading to alienation of the land to a foreign company (which had been unlawful under Ukrainian law applicable at the material time). Relying on Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 thereto the applicant companies raise the following complaints against the Russian Federation. They argue that the annulment of their titles and requisition of the disputed real estate ordered by the Russian courts constituted a de facto expropriation of their property. According to them, this measure was arbitrary, did not pursue a legitimate aim and was not provided for by law.

The applicant companies also allege that the court proceedings concerning their properties fell short of the guarantees of a fair hearing. They rely on Article 6 § 1 of the Convention in this regard. According to the applicant companies in applications nos. 29497/18 and 52884/18, given that the legality of the privatisation process, which eventually led to the acquisition of their ownership titles, was verified and confirmed by final decisions of Ukrainian courts, the de facto expropriation orders, which questioned it, were not in conformity with the res judicata principle. They rely on Article 6 § 1 of the Convention in this regard. The applicant company in application no. 29497/18 additionally alleges that the Russian courts which dealt with its case were not independent and impartial tribunals established by law.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Have the applicant companies complied with the admissibility criteria set out in Article 35 of the Convention? 2. Do the facts to which the applicant companies refer constitute a violation of Article 1 of Protocol No. 1 of the Convention? 3. Did the alleged acts which gave rise to the applicant companies’ complaints have a basis in “law” within the meaning of the Convention provisions relied on by them? 4. Did the applicant companies have a fair hearing in the determination of their civil rights and obligations by an independent and impartial tribunal established by law, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention? Also, in applications nos. 29497/18 and 52884/18, did the orders of the Russian courts comply with the res judicata principle?

APPENDIX List of applications No. Application no. Case name Lodged on Applicant company Year of Creation Place of Registration Nationality Represented by Identification of property 1. 29497/18 Chernomor Invest, TOV v. Russia 08/06/2018

CHERNOMOR INVEST, TOV

2006 Kharkiv Ukrainian Andriy Anatoliyovych KRISTENKO 7,469 sq. m of land in Zaozerne village, Yevpatoriya, privatised by a private company Ch.; the applicant company purchased it from Ch. and registered its title under Ukrainian law on 27 September 2006 2. 52884/18 OOO Professionalnyy futbolnyy klub Sevastopol v. Russia 26/10/2018

OOO PROFESSIONALNYY FUTBOLNYY KLUB SEVASTOPOL

Sevastopol Russian Aleksandr Sergeyevich SURZHIN 2.0525 ha of land with the “Chayka” stadium complex in Sevastopol; the stadium complex was privatised by a third-party organisation Cha.; the applicant company purchased it from Cha. and registered its title under Ukrainian law on 27 December 2007; the applicant company’s right to use 2.0525 ha of land under the stadium complex was recognized by the judgment of the Commercial Court of Sevastopol of 25 March 2009 3. 34345/20 Agrofirma Chervonyy Zhovten, KSP v. Russia 13/06/2020

AGROFIRMA CHERVONYY ZHOVTEN, KSP

1996 Kyiv Ukrainian Andrey Nikolayevich TARASEVICH 1773.7 ha of agricultural land in Sevastopol allocated to the applicant company for permanent use with its title registered under Ukrainian law on 11 March 1999 Several complexes of hydraulic facilities privatised by the applicant company’s predecessor P., with its title registered under Ukrainian law on 12 December 1995, and subsequently transferred to the applicant company: - “Turystskyy” and no. 17 complexes located in Orlyne village, Sevastopol - “Biyuk-Muskomiya” complex located in Shyroke village, Sevastopol - “Novobobrovskyy” complex no. 19 located in Novobobrovske village, Sevastopol - “Urkusta” complex located in Peredove village, Sevastopol - “Varnautskyy” complex located in Goncharne village, Sevastopol - “B.

Kizilova” complex no. 15 located in Kyzylove village, Sevastopol 4. 35438/20 Agrofirma Chervonyy Zhovten, KSP v. Russia 07/08/2020

AGROFIRMA CHERVONYY ZHOVTEN, KSP

1996 Kyiv Ukrainian Andrey Nikolayevich TARASEVICH Several plots of agricultural land, amounting to 261.07 ha, located in Sevastopol; the applicant company was granted the right of collective ownership in 3,244.4 ha of agricultural land and registered its title under Ukrainian law on 12 February 1998; according to the applicant company, it was left with 261.07 ha of that land after a series of alienations of the parts of the collectively owned land to its members and third parties