CASE OF BUZESCU v. ROMANIA

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

24.05.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Violation of P1-1;Pecuniary damage - financial award;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - domestic proceedings;Costs and expenses partial award - Convention proceedings

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

CASE OF BUZESCU v. ROMANIA (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1951 și trăiește în București. În 1977, reclamantul s-a alăturat la Constanța Bar (Romania). El a practicat ca avocat până în 1981, când a plecat în Statele Unite. Prin urmare, autoritățile românești l-au privat de cetățenia sa română și i-au cerut să informeze Barul Constanța că și-a încetat activitățile profesionale și să-și transfere colegilor cazurile în care lucrează. 10. În decizia din 30 octombrie 1981 Barul Constanța a recunoscut cererea reclamantului de a înceta activitatea profesională și a decis anularea aderării reclamantului. Potrivit reclamantului, nu a solicitat anularea aderării sale la Barul. 11. În 1985, reclamantul a devenit membru al Barului New York și a practicat acolo ca avocat până în 1991. 12. În august 1990, reclamantul a solicitat Barului București să fie înscris ca avocat acolo. La 5 noiembrie 1990, Președintele Uniunii Avocaților din România (Uniunea Avocaților din România – „UAR”) i-a trimis următorul răspuns: „Până când nu se va adopta o nouă lege privind avocații, nu putem decât anularea deciziei Constanța Bar de a anula aderarea dumneavoastră, astfel încât să vă puteți relua aderarea la acest bar, dar veți fi considerat ineligibil să practicați până când nu vă întoarceți în această țară. ... Într-adevăr, legea actuală nu vă permite să fiți membru a două bari, indiferent de faptul că un astfel de bar este în această țară și celălalt este în străinătate.” 13. Președintele UAR a confirmat poziția sa în cursul întâlnirilor ulterioare cu reclamantul în martie 1991. 14. În martie 1991, după ce cetățenia sa românească a fost restaurată, reclamantul s-a întors să trăiască în România. La 12 aprilie 1991, el a solicitat anularea deciziei din 1981, din cauza faptului că nu a solicitat anularea aderării Barului său. El a solicitat, de asemenea, reintegrarea ca avocat și pentru a fi eliminat din lista avocaților care nu au fost eligibili să practice, deoarece a fost membru al alt Bar. 15. La 8 mai 1991 Bar Constanța a anulat decizia din 1981 de a elimina numele reclamantului din rolul Bar, dar a ordonat reregistrarea sa pe lista avocaților ineligibili să practice, deoarece era încă membru al altui bar. 16. Din 1991, reclamantul a oferit consiliere pentru investiții către mai mulți clienți multinaționali care investesc în România. 17. În 1994 a înființat o companie, Petru Buzescu SRL, numită ulterior Buzescu & Co SRL, din care a fost singurul acționar și al cărui principal domeniu de activitate a fost consultanța de afaceri și de management. 18. La 19 mai 1996, Barul Constanța a decis să îndepărteze statutul ineligibil al reclamantului și să își înregistreze numele pe lista avocaților care practică cu efect începând cu 10 mai 1996. 19. De la mai 1996 până în octombrie 1999, având în vedere că a fost reintegrat de către Constanța Bar, el a plătit taxe lunare de bar și taxe UAR de la 1 983.000 lei românești (aproximativ 225 de euro [“EUR”], conform ratei medii de schimb pentru perioada relevantă). 20. La 14 mai 1996, în conformitate cu Legea privind Profezia Legii (Legea nr. 51/1995) și normele care reglementează Profezia Juridică, reclamantul a depus o cerere la Barul București pentru transfer de la Barul Constanța. El nu a primit niciun răspuns. 21. La 27 iunie 1996, UAR a hotărât că, în conformitate cu art. 5 § 3 litera (j) din Decretul Legislativ nr. 90/1990 privind organizarea și practica profesiei juridice, reintegrarea reclamantului ca avocat a intrat în domeniul propriu de competență și nu în cel al Barului. UAR a constatat astfel că Barul Constanța a acționat ultra vire în adoptarea deciziei sale din 8 mai 1991. În plus, acesta a declarat că decizia Consiliului din 19 mai 1996 de anulare a statutului ineligibil al reclamantului a fost ilegală, având în vedere faptul că s-a bazat pe decizia ilegală din 1991. 22. Se pare că decizia UAR din 27 iunie 1996 nu a fost niciodată notificată nici reclamantului, nici a Barului Constanța. Decizia nu i-a fost comunicată până la 10 februarie 1998, când a fost implicat în alte proceduri în fața Curții de Apel din București. 23. La 3 septembrie 1996, după o comunicare a Ambasada Statelor Unite, G.D., șeful unui departament al Ministerului Afacerilor Externe din România, a trimis o scrisoare președintelui UAR, subliniind că reregistrarea reclamantului la Bar în 1991 a fost un act de reparare, că el a fost consilier juridic pentru România pentru o serie de companii importante din Statele Unite menționate în scrisoarea, și că cele mai bune modalități de rezolvare a cazului său ar trebui luate în considerare în interesul bunelor relații dintre cele două țări. 24. La 27 noiembrie 1996, după ce nu a primit nici un răspuns la cererea de transfer, reclamantul a depus o cerere reînnoită la Barul București pentru transfer de la Barul Constanța. 25. Întrucât nu a primit niciun răspuns, la 18 martie 1997, reclamantul a introdus o acțiune în fața Curții Regionale de la București, în conformitate cu Legea privind litigiul administrativ (Legea nr. 29/1990). El solicită instanței să stabilească că are dreptul de a fi transferat de la Barul Constanța la Barul București, să oblige pe acesta din urmă să-și permită cererea de transfer și să elibereze o decizie care să-l autorizeze să practice ca avocat într-o firmă de avocat privată. 26. În urma unei cereri de schimbare a locului (declinare a competentei), Curtea Regională de la București a adresat cazul Curții de Apel la București. 27. În timpul procedurii și după mai multe audieri, Barul de la București a invitat reclamantul să participe la o ședință organizată de Consiliul Barului la 15 mai 1997. Reclamantul a fost informat în această ședință că Barul București a fost dispus să ia în considerare cererea de transfer, cu condiția ca el să clarifice statutul său cu UAR. Apoi a fost informat că UAR a anulat reintegrarea sa ca membru al Barului Constanța. Reclamantul a solicitat Barul București să-l notifice în scris cu privire la poziția sa în ceea ce privește cererea de transfer. La 4 iunie 1997, Barul București a trimis reclamantului o scrisoare cu privire la poziția exprimată pe cale orală la 15 mai 1997 și cu privire la decizia UAR din 27 iunie 1996. 28. La sugestia Deanului Barului București, reclamantul a solicitat UAR la 9 iunie 1997 „să clarifice și rezolve situația” și să-l informeze despre modul în care ar putea fi îndeplinită cererea sa. 29. În iulie 1997, reclamantul a solicitat Curtea de Apel să-i invite pe UAR să se alăture ca inculpat procedurile pe care le-a înaintat împotriva Barului de la București. El a subliniat că va încerca să oblige pe UAR să-și dezvăluie hotărârea din 27 iunie 1996. După mai multe audieri, la 10 februarie 1998, UAR a prezentat Curtei o copie a hotărârii din 27 iunie 1996. 30. La 18 februarie 1998, reclamantul a depus o cerere la UAR care a solicitat anularea acestei decizii și confirmarea statutului său de avocat și de membru al Barului Constanța, prin intermediul unei reparații pentru abuzul comis sub regimul comunist. De asemenea, el a menționat scrisoarea sa din 9 iunie 1997 la UAR, subliniind că nu s-a răspuns la cererea sa de a lua deciziile necesare pentru a clarifica situația sa. 31. La 14 martie 1998, UAR a confirmat decizia sa din 27 iunie 1996, declarând, printre altele, că reclamantul „a comis fraudă, deoarece a practicat ca avocat tot acest timp fără autorizație legală”. Nu au fost furnizate reclamantului informații cu privire la modul în care statutul său ar putea fi clarificat pentru a practica ca avocat legal înregistrat. Declarații similare privind presupusa fraudă din partea reclamantului au fost făcute de UAR în timpul procedurii dinaintea Curții de Apel. 32. La 30 martie 1998, reclamantul a încheiat o procedură împotriva UAR în fața Curții de Apel de la București care solicită anularea deciziei din 27 iunie 1996. În cererea sa, el a susținut că: după intrarea în vigoare a Legii privind Profețiile Juridice (Legea nr. 51/1995), UAR nu a avut dreptul de a anula decizia Constanța Bar din 1991; că, în temeiul articolului 5 din Legea nr. 29/1990, hotărârea sa din 27 iunie 1996 nu a fost validă deoarece a fost eliberată după perioada de un an prevăzută de această dispoziție și din moment ce numai instanțele au avut competența de a anula în 1996 o decizie luată în 1991; și că, în ceea ce privește meritele cererii sale, pe care Curtea a fost invitată în mod expres să le examineze, în absența unor reglementări specifice care indică unde să se aplice pentru a remedia o decizie administrativă ilegală care l-a eliminat din lista avocatului, el a acționat de bună credință, în conformitate cu principiile dreptului administrativ, atunci când a depus cererea la Constanța Bar în 1991. Reclamantul a subliniat faptul că aplicarea sa administrativă la UAR din 18 februarie 1998 nu a constituit un remediu, iar acest caz a fost alăturat procedurii împotriva Barului București 33. La 30 iunie 1998, în cursul unei audieri de la Curtea de Apel, reclamantul a afirmat că decizia din 30 octombrie 1981 nu a fost ilegală deoarece nu a solicitat înregistrarea sa ca avocat anulată și, prin urmare, Barul Constanța a avut dreptul de a adopta decizia sa din 8 mai 1991 pentru a remedia abuzul comis în 1981. Reclamantul a prezentat o serie de întrebări care urmează să fie răspunse de către UAR. UAR a răspuns la întrebarea dacă faptul că a solicitat în 1991 Barul Constanța pentru anularea deciziei din 1981 este ilegală: a considerat că reclamantul ar fi putut depune o astfel de cerere la Barul, dar că decizia care a fost luată intră în domeniul exclusiv de competență al UAR. UAR a admis că baza juridică a deciziei sale din 27 iunie 1996 era art. 5 § 3 litera (j) din decretul legislativ nr. 90/1990. În ceea ce privește taxele lunare de judecată și UAR plătite de solicitant, UAR a răspuns că acestea sunt nesemnificative și că, potrivit scrisorii din 3 septembrie 1996 de la Ministerul Afacerilor Externe, reclamantul a furnizat servicii juridice pentru multe societăți, dar nu a înființat un birou în acest scop, nici nu a plătit taxele de 10% la fondul de securitate socială al avocaților, comitend astfel fraude și practicând ilegal profesia de avocat. În aceeași ședință, suspectând că decizia din 27 iunie 1996 a fost fabricată într-o dată ulterioară, și anume în timpul procedurii dinainte de Curtea de Apel, reclamantul a solicitat, de asemenea, să fie divulgat Registrul inițial de Hotărâri al UAR. 34. La 7 iunie 1998, instanța a aderat la cererea reclamantului. Cu toate acestea, la 15 septembrie 1998, a anulat decizia din 7 iunie 1998 și a hotărât că UAR nu a trebuit să dezvăluie registrul original. Curtea a declarat că, în absența unei plângeri penale care presupune falsificarea depusă de reclamant împotriva UAR, s-a afirmat că decizia pe care se presupunea că a fost dată la 27 iunie 1996 a fost, într-adevăr, dată la acea dată. Noua poziție a instanței s-a datorată în principal producției, de către UAR, a două fotocopie, fiind una dintr-un extras neobișnuit al procesului-verbal al unei ședințe din 27 iunie 1996 care descrie procedura care duce la hotărârea impugnată, iar cealaltă fiind dintr-o altă pagină a acelei minute fără legătură cu cazul reclamantului. Ambele pagini au purtat ștampila UAR și semnătura secretarului său cu cuvintele “exemplare certificată”. Nu este clar din aceste documente câte pagini au fost semnate în total, care au semnat procesul-verbal sau care au votat în timpul acestei ședințe. 35. Reclamantul s-a opus formal acestei hotărâri, insistând că nu era intenția sa de a prelungi procedura prin depunerea unei plângeri penale și că registrul ar putea fi divulgat cu ușurință, având în vedere că UAR a împărtășit aceeași clădire ca instanța. Obiecția reclamantului a fost respinsă. 36. La 27 octombrie 1998, în cadrul unei audieri de la Curtea de Apel, reclamantul a răspuns la întrebările prezentate de UAR. El a susținut că nu a furnizat servicii juridice de când a revenit în România, că nu a practicat ca avocat cu un birou stabilit și că, în consecință, nu a plătit 10% din veniturile sale impuse de Legea nr. 51/1995. 37. La 6 aprilie 1999, Curtea de Apel a respins cererea reclamantului, declarând că, în temeiul decretului legislativ nr. 90/1990, Barul Constanța a acționat ultra vire în adoptarea deciziei sale din 8 mai 1991 și că, în conformitate cu art. 130 din Regulile care reglementează Profezia Legală („Regulamentele”) eliberate de UAR în 1995, aceasta a avut dreptul de a anula deciziile barierelor locale din motive de ilegalitate. În ceea ce privește faptul că, în 1991, reclamantul a depus o cerere la Constanța Bar, având în vedere însuși dreptul de a fi reintegrat ca avocat de către organism care și-a anulat ilegal aderarea la Bar în 1981, Curtea a remarcat că decizia din 1981 a fost adoptată pe baza unei cereri de către reclamant însuși. Reclamantul a depus un recurs la Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei de mai sus a Curții de Apel din București, declarând că această instanță nu a luat în considerare toate argumentele și dovezile prezentate. În consecință, în motivele sale de recurs, el a susținut că instanța a constatat în mod eronat că nu a depus o cerere de înregistrare la organismul competent în 1991, având în vedere că a aplicat în 1991, pe baza Legii nr. 29/1990, în cadrul organismului care a luat decizia administrativă ilegală și motivată politic din 8 mai 1981, deși el nu a solicitat să fie eliminat din lista de avocați a Barului. Având în vedere faptul că el nu ar fi trebuit să solicite readmitarea profesiei juridice, deoarece a fost exclus din bară printr-o decizie fără nicio bază juridică, reclamantul a depus cererea la organul emitent, și anume la Constanța Bar, deoarece nu există nicio dispoziție privind procedurile specifice de remediere a efectelor acestor decizii administrative ilegale. Reclamantul a susținut, de asemenea, că, în conformitate cu Legea privind profesiile juridice menționată (Legea nr. 51/1995), care a abrogat Decretul legislativ nr. 90/1990, UAR nu mai a fost competentă în 1996 să anuleze deciziile de judecată și că art. 130 din regulament nu ar fi putut completa această lege. Reclamantul a subliniat că decizia UAR din 27 iunie 1996 a fost ilegală deoarece UAR a fost interzisă în 1996, în conformitate cu Legea nr. 29/1990, și deoarece baza juridică a deciziei, și anume decretul legislativ nr. 90/1990, a fost abrogată prin Legea nr. 51/1995. În motivele sale de recurs și, de asemenea, în observațiile sale scrise adresate Curții Supreme, reclamantul a adăugat că, în conformitate cu documentele din dosar, UAR știa din 1992 că a fost înregistrat ca avocat de către Constanța Bar în 1991 și că, în conformitate cu art. 5 § 3 litera (d) din decretul legislativ nr. 90/1990, în acel moment, UAR avea nu numai puterea, ci și datoria de a reexamina și, eventual, anula decizia din 8 mai 1991 de către Constanța Bar. Reclamantul s-a referit la răspunsul UAR la întrebările din 30 iunie 1998 și a concluzionat că, presupunând chiar că UAR ar fi trebuit să fie consultat în 1991 de Constanța Bar cu privire la reregistrarea sa ca avocat, el nu a fost de vină pentru depunerea cererii cu acest Bar, cu cel din urmă sau pentru faptul că UAR nu a respectat procedura corespunzătoare. Reclamantul solicită instanței să examineze dacă este normal în aceste circumstanțe să nu își exercite profesia în România și să-i ceară să anuleze decizia UAR din 27 iunie 1996 și să permită transferul la Barul de la București. 39. Într-o decizie finală din 28 ianuarie 2000, Curtea Supremă a respins apelul reclamantului. 90/1990 a investit în Consiliu al UAR autoritatea exclusivă de a determina cererile referitoare la admiterea sau readmisia avocaților la Bară, și că dispozițiile articolului 58 literele (g) și (i) din Legea nr. 51/1995 ar trebui interpretate ca conservarea acestor prerogative. Pe baza articolului 130 din Regulamentul, instanța a respins afirmația reclamantului că Legea nr. 51/1995 a înlăturat competențele UAR în temeiul decretului legislativ nr. 90/1990 pentru anularea deciziilor de judecată, declarând totuși că în textul acestei legi nu a fost menținută în mod expres o astfel de putere. În ceea ce privește timpul în care UAR a avut dreptul să anuleze înregistrarea reclamantului la Barul Constanța în 1991, Curtea Supremă a susținut că, având în vedere lipsa competenței organismului emitent, anularea ar fi putut fi decisă în orice moment. În sfârșit, Curtea Supremă a subliniat că anularea înregistrării reclamantului la Constanța Bar pe motiv de ilegalitate nu a eliminat dreptul său de a aplica autorității competente de a decide asupra cererii de reînregistrare în calitate de membru al Barului 40. La 30 mai 2001, reclamantul a solicitat înregistrarea la Barul București ca avocat înregistrat la Barul străin, dar până în prezent nu a primit niciun răspuns, în ciuda faptului că, potrivit lui, în interim, Barul București a aprobat înregistrarea a mai mult de zece avocați străini. 41. La 14 februarie 2004, Consiliul UAR a examinat cererea reclamantului din 12 aprilie 1991 la Constanța Bar, hotărârea acestuia din 8 mai 1991 și decizia UAR din 27 iunie 1996, anulând înregistrarea reclamantului la Constanța Bar. Consiliul a hotărât să își abroge decizia din 27 iunie 1996, de a restabili statutul anterior al reclamantului ca avocat eligibil să practice și de a-i notifica această nouă decizie și Barei Constanța. 42. La 23 februarie 2004, Consiliul Barului de la București a acordat transferul reclamantului la Barul de la București, a ordonat înregistrarea acestuia pe lista avocaților și a hotărât să-i notifice această decizie și la Barul Constanța. 43. Într-o scrisoare din 26 mai 2004, reclamantul a declarat că, la 23 aprilie 2004, UAR l-a notificat decizia sa din 14 februarie 2004, iar până în prezent nu a primit nicio notificare oficială de la Barul București cu privire la decizia sa din 23 februarie 2004. 44. Dispozițiile relevante ale Codului Civil românesc se citesc după cum urmează: „O acțiune oficială trebuie adoptată în formă prevăzută de lege, de către un oficial public competent să acționeze în locul în care a fost adoptată.” „O acțiune oficială este autentică în ceea ce privește orice persoană supusă termenilor și clauzelor sale. Execuția unei acte oficiale ... se suspendă în cazul în care o plângere penală este depusă împotriva autorului său. În cazul în care o astfel de plângere de falsificare este depusă în cursul procedurii civile, instanța poate, în funcție de circumstanțe, suspenda provizoriu executarea actei.” 45. Dispozițiile relevante ale Legii privind litigiul administrativ (Legea nr. 29/1990) se citește după cum urmează: „... cererea la instanță (pentru anularea unui act administrativ) trebuie depusă în termen de un an de la data notificării actului.” În cazul în care o cerere este permisă, instanța decide, de asemenea, în ceea ce privește daunele solicitate.” „În cazul în care reclamantul a solicitat anularea actului administrativ fără a solicita daune în același timp, deoarece valoarea daunei suferite nu a fost cunoscută la momentul examinării cererii de anulare, timpul permis pentru depunerea unei cereri de daune are loc de la data la care el devine conștient sau ar fi trebuit să fie conștient de daunele suferite.” 46. art. 5 § 3 din decretul legislativ nr. 90/1990 privind anumite măsuri în ceea ce privește organizarea și practica profesiei juridice prevăzute: „Consiliul UAR ... are următoarele competențe... (d) de a revizui deciziile luate de comitetul permanent al UAR sau de Consiliul Bar și, dacă stabilește că aceste decizii sunt ilegale, de a le anula; ... (j) să se pronunțe asupra cererilor de admitere sau readmisie la Bară și pentru transfer și detașare de avocați de la un Bar în altul; ...” 47. La 9 iunie 1995, a intrat în vigoare Legea privind profesiile juridice (Legea nr. 51/1995), de abrogare a Deciziei Legislative nr. 90/1990. Dispozițiile sale relevante se citesc după cum urmează: „Barul este obligat să elaboreze un rol anual de avocați calificați și formați, în ordine alfabetică, menționând prenumele lor și numele lor, calificările academice și data admisirii la Barul, locul în care exersează, capacitatea lor profesională și instanța în care au dreptul să pledeze... Barul transmite lista anuală și modificările acestora instanțelor, autorităților de investigare, autoritățile administrative regionale și Uniunea Avocaților din România. „Consiliul Barului are următoarele competențe: ... (c) să pregătească, să modifice și să publice rolul anual al avocaților. Aceasta transmite această listă, cu orice modificare necesară, tuturor organismelor interesate; ... (h) să recunoască cererile de transfer sau de detașare în cadrul Barei; (i) să monitorizeze respectarea condițiilor prevăzute în prezentul Act și a normelor în ceea ce privește modalitatea de exercitare a profesiei și să organizeze și să păstreze detaliile acestor revizuiri...” „Consiliul UAR se întâlnește trimestrial și ... are următoarele competențe: ... (b) să discute, să aprobe și să modifice Regulile care reglementează Profezia Legii; ... (g) să aprobe admiterea la Bar în toate cazurile prevăzute de lege; ... (i) să declare plângeri împotriva deciziilor Consiliului Bar cu privire la refuzul cererilor de transfer sau de detașare.” 48. La 6 martie 2001, Legea nr. 51/1995 a fost modificată, acordând Consiliului UAR următoarele competențe într-o nouă secțiune 63 lit. (i): „Consiliul UAR are următoarele competențe: ... (i) să anuleze deciziile din cauza ilegalității.” 49. art. 130 din Regulile care reglementează Profezia Legii, adoptat de UAR și publicat în Jurnalul Oficial nr. 237 din 17 octombrie 1995 prevede: „Deciziile adoptate de Adunarea Generală sau de Consiliul Barului pot fi anulate de Consiliul UAR numai din motive de ilegalitate sau de încălcarea dispozițiilor Regulamentelor, cu condiția respectării autonomiei Barului. Deciziile luate de Decanul Barului pot fi contestate în fața Consiliului Barului” 50. La 12 martie 1997, într-o hotărâre finală (nu. 450), Curtea Supremă de Justiție deținută în cadrul unei proceduri între o parte privată și UAR că aceasta din urmă a fost o autoritate administrativă cu o structură și competențe prevăzute de lege și că Legea privind litigiul administrativ (Legea nr. 29/1990) se aplică hotărârilor sale. La 18 februarie 2003, într-o decizie finală (nr. 658), Curtea Supremă de Justiție a susținut că UAR este o autoritate administrativă care desfășoară acte administrative, are o structură și competențe stabilite prin lege și a îndeplinit un rol de serviciu public. La 4 martie 2003, într-o decizie finală (nr. 866) în cadrul procedurii împotriva UAR privind dreptul de a fi admis la profesie juridică fără o examinare, Curtea Supremă de Justiție a afirmat că „a fost neconvențiată că decizia [UAR a fost] un act administrativ eliberat de o autoritate publică” și că Legea nr. 29/1990 a fost aplicabilă cauzei. 51. La 30 ianuarie 2003, într-o decizie finală (nr. 327), Curtea Supremă de Justiție a anulat o hotărâre a unei instanțe de apel din cauza faptului că, printre altele, s-a inversat fără să declare motivele unei ordine anterioare privind admiterea probelor.

The applicant was born in 1951 and lives in Bucharest. 9. In 1977 the applicant joined the Constanța Bar (Romania). He practised as a lawyer until 1981, when he left for the United States. As a result, the Romanian authorities deprived him of his Romanian citizenship and required him to notify the Constanța Bar that he had ceased his professional activities and to transfer to his colleagues the cases on which he was then working. 10. In a decision of 30 October 1981 the Constanța Bar acknowledged the applicant’s request to cease his professional activities and decided to cancel the applicant’s membership. According to the applicant, he did not request that his membership of the Bar be cancelled. 11. In 1985 the applicant became a member of the New York Bar and practised there as an attorney until 1991. 12. In August 1990 the applicant applied to the Bucharest Bar to be registered as a lawyer there. On 5 November 1990 the Chairman of the Romanian Union of Lawyers (Uniunea Avocaților din România – “the UAR”) sent him the following reply: “Until a new law concerning lawyers is passed, we can only order the annulment of the Constanța Bar’s decision to cancel your membership, so that you may resume your membership of that bar, but you will be deemed ineligible to practise until you return to this country. ... Indeed, the current law does not allow you to be a member of two bars, irrespective of the fact that one such bar is in this country and the other is abroad.” 13. The Chairman of the UAR confirmed his position in the course of subsequent meetings with the applicant in March 1991. 14. In March 1991, after his Romanian citizenship had been restored, the applicant returned to live in Romania. On 12 April 1991 he applied to the Constanța Bar for the annulment of the 1981 decision, on the ground that he had never requested the cancellation of his Bar membership. He also applied for reinstatement as a lawyer and to be removed from the list of lawyers who were ineligible to practise as he had been a member of another Bar. 15. On 8 May 1991 the Constanța Bar annulled the 1981 decision to remove the applicant’s name from the Bar roll but ordered his re-registration on the list of lawyers ineligible to practise, as he was still a member of another bar. 16. From 1991 onwards the applicant offered investment advice to several multinational corporate clients investing in Romania. 17. In 1994 he founded a company, Petru Buzescu SRL, subsequently renamed Buzescu & Co SRL, of which he was the sole shareholder and whose main field of activity was business and management consultancy. 18. On 19 May 1996 the Constanța Bar decided to remove the applicant’s ineligible status and to register his name on the list of practising lawyers with effect from 10 May 1996. 19. From May 1996 until October 1999, given that he had been reinstated by the Constanța Bar, he paid monthly Bar fees and UAR fees amounting to 1,983,000 Romanian lei (approximately 225 euros [“EUR”], according to the average exchange rate for the relevant period). 20. On 14 May 1996, in accordance with the Legal Profession Act (Law no. 51/1995) and the Rules governing the Legal Profession, the applicant submitted an application to the Bucharest Bar for a transfer from the Constanța Bar. He did not receive any response. 21. On 27 June 1996 the UAR decided that, in accordance with Article 5 § 3 (j) of Legislative Decree no. 90/1990 concerning the organisation and practice of the legal profession, the applicant’s reinstatement as a lawyer fell within its own field of competence and not that of the Bar. The UAR thus found that the Constanța Bar had acted ultra vires in taking its decision of 8 May 1991. Furthermore, it declared that the Constanța Bar’s decision of 19 May 1996, annulling the applicant’s ineligible status, was illegal, having regard to the fact that it had been based on the unlawful decision of 1991. 22. It appears that the UAR’s decision of 27 June 1996 was never notified either to the applicant or to the Constanța Bar. The decision was not communicated to him until 10 February 1998, when he was involved in other proceedings before the Bucharest Court of Appeal. 23. On 3 September 1996, following a communication from the Embassy of the United States, G.D., head of a department of the Romanian Ministry of Foreign Affairs, sent a letter to the Chairman of the UAR pointing out that the applicant’s re-registration with the Bar in 1991 was an act of reparation, that he was the legal adviser for Romania for a number of important companies from the United States mentioned in the letter, and that the best possible ways of resolving his case should be considered in the interests of good relations between the two countries. 24. On 27 November 1996, having received no response to his application for a transfer, the applicant submitted a renewed application to the Bucharest Bar for leave to be transferred from the Constanța Bar. 25. As he did not receive any response, on 18 March 1997 the applicant brought an action before the Bucharest Regional Court, in accordance with the Administrative Litigation Act (Law no. 29/1990). He asked the court to establish that he had a right to be transferred from the Constanța Bar to the Bucharest Bar, to compel the latter to allow his application for a transfer and to issue a decision authorising him to practise as a lawyer in a private law firm. 26. Following an application by the Bucharest Bar for a change of venue (declinare a competentei), the Bucharest Regional Court referred the case to the Bucharest Court of Appeal. 27. During the proceedings, and following several hearings, the Bucharest Bar invited the applicant to attend a meeting organised by the Bar Council on 15 May 1997. The applicant was informed at this meeting that the Bucharest Bar was willing to consider his application for a transfer, provided that he clarified his status with the UAR. He was then told that the UAR had annulled his reinstatement as a member of the Constanța Bar. The applicant requested the Bucharest Bar to notify him in writing about its position in respect of his application for a transfer. On 4 June 1997 the Bucharest Bar sent the applicant a letter stating the position which it had expressed orally on 15 May 1997 and informing him of the UAR’s decision of 27 June 1996. 28. At the suggestion of the Dean of the Bucharest Bar, the applicant requested the UAR on 9 June 1997 “to clarify and resolve” his situation and to advise him of the manner in which his request could be met. 29. In July 1997 the applicant applied to the Court of Appeal requesting it to invite the UAR to join as a defendant the proceedings he had brought against the Bucharest Bar. He pointed out that he would be seeking to compel the UAR to disclose its decision of 27 June 1996. After several hearings, on 10 February 1998 the UAR submitted a copy of its decision of 27 June 1996 to the court. 30. On 18 February 1998 the applicant filed an application with the UAR requesting the annulment of that decision and confirmation of his status as a lawyer and a member of the Constanța Bar, by way of reparation for an abuse committed under the communist regime. He also referred to his letter of 9 June 1997 to the UAR, pointing out that no answer had been given to his request that the UAR take the necessary decisions in order to clarify his situation. 31. On 14 March 1998 the UAR confirmed its decision of 27 June 1996, stating, inter alia, that the applicant had “committed fraud as he had practised as a lawyer all this time without legal authorisation”. No information was given to the applicant as to the manner in which his status could be clarified in order to practise as a legally registered lawyer. Similar statements concerning alleged fraud on the applicant’s part were made by the UAR during the proceedings before the Court of Appeal. 32. On 30 March 1998 the applicant instituted proceedings against the UAR before the Bucharest Court of Appeal seeking the annulment of the decision of 27 June 1996. In his application, he submitted that: following the entry into force of the Legal Profession Act (Law no. 51/1995), the UAR had had no power to annul the Constanța Bar’s decision of 1991; that, under section 5 of Law no. 29/1990, its decision of 27 June 1996 was invalid since it had been delivered after the one-year period prescribed by that provision and since only the courts had had jurisdiction to annul in 1996 a decision taken in 1991; and that, as regards the merits of his application, which the court was expressly invited to examine, in the absence of specific regulations indicating where to apply to remedy an unlawful administrative decision deleting him from the Bar’s list of lawyers, he had acted in good faith, according to the principles of administrative law, when he had lodged his application with the Constanța Bar in 1991. The applicant pointed out that his administrative application of 18 February 1998 to the UAR had not constituted a remedy. That case was joined to the proceedings against the Bucharest Bar. 33. On 30 June 1998, during a hearing before the Court of Appeal, the applicant alleged that the decision of 30 October 1981 had been unlawful since he had not applied to have his registration as a lawyer cancelled and, consequently, the Constanța Bar had been entitled to adopt its decision of 8 May 1991 in order to redress the abuse committed in 1981. The applicant submitted a number of questions to be answered by the UAR. The UAR replied to the question whether the fact that he had applied to the Constanța Bar in 1991 for the annulment of the 1981 decision was unlawful: it considered that the applicant could have lodged such an application with the Bar, but that the decision to be taken fell within the UAR’s exclusive field of competence. The UAR conceded that the legal basis of its decision of 27 June 1996 was Article 5 § 3 (j) of Legislative Decree no. 90/1990. As regards the monthly Bar and UAR fees paid by the applicant, the UAR replied that these were insignificant and that, according to the letter of 3 September 1996 from the Ministry of Foreign Affairs, the applicant provided legal services to many companies, but he had not established an office for that purpose, nor had he paid the 10% fees to the lawyers’ social-security fund, thus committing fraud and unlawfully practising the profession of lawyer. At the same hearing, suspecting that the decision of 27 June 1996 had been fabricated at a later date, namely during the proceedings before the Court of Appeal, the applicant also requested that the UAR’s original Register of Decisions be disclosed. 34. On 7 June 1998 the court acceded to the applicant’s request. However, on 15 September 1998 it reversed its decision of 7 June 1998 and ruled that the UAR did not have to disclose the original register. The court declared that, in the absence of a criminal complaint alleging forgery lodged by the applicant against the UAR, it was satisfied that the decision purportedly given on 27 June 1996 had indeed been given on that date. The court’s new position was due mainly to the production, by the UAR, of two photocopies, one being of an undated excerpt of the minutes of a meeting of 27 June 1996 describing the procedure leading to the impugned decision, and the other being of another page of those minutes with no link to the applicant’s case. Both these pages bore the stamp of the UAR and the signature of its secretary with the words “certified copy”. It is not clear from these documents how many pages the minutes of the meeting of 27 June 1996 amounted to in all, who signed the minutes or who voted during that meeting. 35. The applicant formally objected to that ruling, insisting that it was not his intention to prolong the procedure by lodging a criminal complaint and that the register could easily be disclosed, given that the UAR shared the same building as the court. The applicant’s objection was dismissed. 36. On 27 October 1998, during a hearing before the Court of Appeal, the applicant replied to questions submitted by the UAR. He contended that he had not provided legal services since he had come back to Romania, that he had not practised as a lawyer with an established office and that, consequently, he had not paid the 10% of his income required by Law no. 51/1995. 37. On 6 April 1999 the Bucharest Court of Appeal dismissed the applicant’s application, holding that, pursuant to Legislative Decree no. 90/1990, the Constanța Bar had acted ultra vires in taking its decision of 8 May 1991, and that, according to Rule 130 of the Rules governing the Legal Profession (“the Rules”) issued by the UAR in 1995, the latter had been entitled to annul the decisions of local bars on grounds of illegality. As regards the fact that in 1991 the applicant had lodged an application with the Constanța Bar, considering himself entitled to be reinstated as a lawyer by the body that had unlawfully cancelled his membership with the Bar in 1981, the Court noted that the 1981 decision had been adopted on the basis of a request by the applicant himself. 38. The applicant lodged an appeal with the Supreme Court of Justice against the aforementioned decision of the Bucharest Court of Appeal, submitting that that court had not taken into account all the arguments and the evidence submitted. Accordingly, in his grounds of appeal he submitted that the court had erroneously found that he had been at fault for not lodging an application with the competent body in 1991 for re-registration as a lawyer, given that he had applied in 1991, on the basis of Law no. 29/1990, to the body that had taken the unlawful and politically motivated administrative decision of 8 May 1981, although he had not requested to be deleted from the Bar’s list of lawyers. Considering that he should not have had to request to be readmitted to the legal profession because he had been excluded from the Bar by a decision without any legal basis, the applicant had lodged the application with the issuing body, namely the Constanța Bar, as there was no provision for specific proceedings to redress the effects of such unlawful administrative decisions. The applicant also submitted that, pursuant to the aforementioned Legal Profession Act (Law no. 51/1995), which repealed Legislative Decree no. 90/1990, the UAR had no longer been competent in 1996 to annul Bar decisions, and that Rule 130 of the Rules could not have supplemented that law. The applicant underlined that the UAR’s decision of 27 June 1996 had been illegal because the UAR had been time–barred in 1996, according to Law no. 29/1990, and because the legal basis for the decision, namely Legislative Decree no. 90/1990, had been repealed by Law no. 51/1995. In his grounds of appeal and also in his written observations to the Supreme Court, the applicant added that, according to the documents in the file, the UAR had known since 1992 that he had been registered as a lawyer by the Constanța Bar in 1991, and that, in accordance with Article 5 § 3 (d) of Legislative Decree no. 90/1990, the UAR had at that time not only had the power but also the duty to review and possibly annul the decision of 8 May 1991 by the Constanța Bar. The applicant referred to the UAR’s reply to the questions of 30 June 1998 and concluded that, even supposing that the UAR should have been consulted in 1991 by the Constanța Bar on his re-registration as a lawyer, he was not to blame for lodging the application with that Bar or for the latter’s or the UAR’s failure to follow the proper procedure. The applicant requested the court to consider whether it was normal in these circumstances that he could not practise his profession in Romania, and asked it to annul the UAR’s decision of 27 June 1996 and to allow his transfer to the Bucharest Bar. 39. In a final decision of 28 January 2000 the Supreme Court dismissed the applicant’s appeal. It held that, in 1991, Legislative Decree no. 90/1990 had vested in the Council of the UAR the exclusive authority to determine applications relating to the admission or readmission of lawyers to the Bar, and that the provisions of section 58 (g) and (i) of Law no. 51/1995 should be interpreted as conserving these prerogatives. On the basis of Rule 130 of the Rules, the court rejected the applicant’s submission that Law no. 51/1995 had removed the UAR’s powers under Legislative Decree no. 90/1990 to annul Bar decisions, conceding nevertheless that in the text of this law such a power was not expressly maintained. As to the time within which the UAR had been entitled to annul the applicant’s registration with the Constanța Bar in 1991, the Supreme Court held that, given the issuing body’s lack of jurisdiction, the annulment could have been decided upon at any time. Finally, the Supreme Court pointed out that the annulment of the applicant’s registration with the Constanța Bar on the ground of illegality did not remove his right to apply to the competent authority to decide on his application for reregistration as a member of the Bar. 40. On 30 May 2001 the applicant applied to the Bucharest Bar for registration as a lawyer registered with a foreign Bar, but to date he has not received any reply in spite of the fact that, according to him, in the interim the Bucharest Bar has approved the registration of more than ten foreign lawyers. 41. On 14 February 2004 the Council of the UAR examined the applicant’s request of 12 April 1991 to the Constanța Bar, the latter’s decision of 8 May 1991 and the UAR’s decision of 27 June 1996, annulling the applicant’s registration with the Constanța Bar. The Council decided to repeal its decision of 27 June 1996, to restore the applicant’s previous status as a lawyer eligible to practise and to notify this new decision to him and to the Constanța Bar. 42. On 23 February 2004 the Council of the Bucharest Bar granted the applicant’s transfer to the Bucharest Bar, ordered his registration on that Bar’s list of lawyers and decided to notify this decision to him and to the Constanța Bar. 43. In a letter of 26 May 2004 the applicant stated that on 23 April 2004 the UAR had notified him of its decision of 14 February 2004, and that to date he had not received any formal notification from the Bucharest Bar concerning its decision of 23 February 2004. 44. The relevant provisions of the Romanian Civil Code read as follows: “An official deed must be adopted in the form required by law, by a public official competent to act in the place where it was adopted.” “An official deed shall be authentic in respect of any person subject to its terms and clauses. The execution of an official deed ... shall be suspended where a criminal complaint is lodged against its author. Where such a complaint alleging forgery is made in the course of civil proceedings, the courts may, depending upon the circumstances, provisionally suspend the execution of the deed.” 45. The relevant provisions of the Administrative Litigation Act (Law no. 29/1990) read as follows: “... the application to the court (to annul an administrative act) must be lodged within a year from the date on which the act is notified.” “... If a claim is allowed, the court shall also rule on the damages claimed.” “Where the claimant has applied for the annulment of the administrative act without claiming damages at the same time, as the amount of the damage sustained was not known at the time of the examination of the application for annulment, the time allowed for submitting a claim for damages shall run from the date on which he becomes aware of or should have become aware of the damage sustained.” 46. Article 5 § 3 of Legislative Decree no. 90/1990 concerning certain measures with regard to the organisation and practice of the legal profession provided: “The Council of the UAR ... shall have the following powers... (d) to review decisions taken by the standing committee of the UAR or by the Bar Council and, if it establishes that these decisions are illegal, to annul them; ... (j) to rule on applications for admission or readmission to the Bar and for transfer and secondment of lawyers from one Bar to another; ...” 47. On 9 June 1995 the Legal Profession Act (Law no. 51/1995) entered into force, repealing Legislative Decree no. 90/1990. Its relevant provisions read as follows: “The Bar shall be required to draw up an annual roll of qualified and trainee lawyers, in alphabetical order, mentioning their first and last names, academic qualifications and date of admission to the Bar, the place where they practise, their professional capacity and the courts in which they are entitled to plead ... The Bar shall transmit the annual list and the modifications thereto to the courts, the investigating authorities, the regional administrative authorities and the Romanian Union of Lawyers.” “The Bar Council shall have the following powers: ... (c) to prepare, amend and publish the annual roll of lawyers. It shall transmit this list, with any changes that are necessary, to all interested bodies; ... (h) to acknowledge applications for transfers or secondment within the Bar; (i) to monitor compliance with the conditions set out in this Act and the Rules as regards the manner of exercise of the profession, and to organise and keep details of such reviews...” “The Council of the UAR shall meet on a quarterly basis and ... shall have the following powers: ... (b) to discuss, approve and modify the Rules governing the Legal Profession; ... (g) to approve admission to the Bar in all the cases provided for by the law; ... (i) to rule on complaints against decisions by the Bar Council concerning the refusal of transfer or secondment requests.” 48. On 6 March 2001 Law no. 51/1995 was amended, granting the following powers to the Council of the UAR in a new section 63 (i): “The Council of the UAR shall have the following powers: ... (i) to annul decisions by the Bar on grounds of illegality.” 49. Rule 130 of the Rules governing the Legal Profession, adopted by the UAR and published in the Official Gazette no. 237 of 17 October 1995, provides: “Decisions adopted by the General Assembly or by the Bar Council may be annulled by the Council of the UAR solely on grounds of illegality or a breach of the provisions of the Rules, provided that the Bar’s autonomy is respected. Decisions by the Dean of the Bar may be contested before the Bar Council.” 50. On 12 March 1997, in a final judgment (no. 450), the Supreme Court of Justice held in proceedings between a private party and the UAR that the latter was an administrative authority with a structure and powers provided for by law, and that the Administrative Litigation Act (Law no. 29/1990) applied to its decisions. On 18 February 2003, in a final decision (no. 658), the Supreme Court of Justice held that the UAR was an administrative authority carrying out administrative acts, that it had a structure and powers established by law, and that it fulfilled a public service role. On 4 March 2003, in a final decision (no. 866) in proceedings against the UAR concerning the right to be admitted to the legal profession without an examination, the Supreme Court of Justice held that “it [was] undisputed that the decision [of the UAR was] an administrative act issued by a public authority” and that Law no. 29/1990 was applicable to the case. 51. On 30 January 2003, in a final decision (no. 327), the Supreme Court of Justice set aside a decision of an appellate court on the ground that, inter alia, it had reversed without stating reasons a previous order concerning the admission of evidence.

§ Cauze similare