CtEDO 10.06.2003 Auto

CASE OF CUMPANA AND MAZARE v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
10.06.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
No violation of Art. 10
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF CUMPANA AND MAZARE v. ROMANIA (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

Reclamanții, Constantin Cumpănă și Radu Mazăre, s-au născut în 1951 și, respectiv, 1968 și trăiesc în Constanța. 10. La 12 aprilie 1994, reclamanții au publicat un articol în ziarul Telegraf (“T.”), din care al doilea reclamant a fost redactorul, cu titlul „Former Adjunct primar Dan Miron [D.M.] și judecătorul Revi Moga [R.M.] responsabil pentru serie de infracțiuni în sclavul Vinalex”. Articolul a pus la îndoială legalitatea unui contract pe care Consiliul Municipal Constanța l-a acordat o companie, Vinalex, pentru a efectua serviciul de remorcare a vehiculelor parcate ilegal, și a exprimat următoarele avize: „În o decizie (n. 33) din 30 iunie 1992, Consiliul Municipal Constanța a acordat o companie comercială, S.C.C.C.B.N. SRL, un contract de depunere a vehiculelor sau remorcilor parcate ilegal... Departamentele specializate ale consiliului municipal au fost sarcina de a stabili aranjamentele practice pentru punerea în aplicare a deciziei. Acest lucru nu s-a întâmplat. Șase luni după adoptarea deciziei nr. 33, Consiliul municipal, încălcând cu conștient Legea nr. 69/1991, a încheiat ilegal un contract de parteneriat ... cu S.C. Vinalex SRL, o companie complet diferită de cea dată inițial contract. Cu toate acestea, merită remarcat că contractul relevant a fost semnat de adjunct primar, D.M., în numele primarului, ..., și de un anumit Moga în numele expertului juridic M.T. Prin ce miracol a făcut S.C. Vinalex înființat un parteneriat cu consiliul oraș atunci când, în decizia nr. 33 din 30 iunie 1992, consiliul a acordat C.B.N. SRL un contract simplu pentru a furniza servicii? În mod semnificativ, nu există dovezi că C.B.N. a fost de acord să abandoneze sarcina de remorcare a vehiculelor parcate ilegal! ... Criminalul D.M. (fostul primar adjunct, acum avocat) a autorizat angajații iresponsabili Vinalex să înregistreze orice infracțiuni de parcare – cu alte cuvinte, să ridice cetățenii și proprietățile lor. Care este forma fraudei luate? Secțiunea 89 și 29 din Legea nr. 69/91 prevede că nici un contract de parteneriat cu o societate comercială nu poate fi semnat fără o decizie anterioară a Consiliului local, adoptată cu o majoritate de două treimi din numărul total de consilieri. Înainte de a fi semnat un contract, acesta trebuie trimis la toate departamentele specializate ale consiliului local pentru avizul lor. ... Contractul cu Vinalex a fost negociat și semnat ilegal, deoarece semnatarii l-au bazat pe decizia [din 30 iunie 1992], care, după cum s-a arătat deja, s-a referit la o altă societate fără a invidia orice alt parteneriat. Având în vedere că consiliul orașului a semnat deja alte patru contracte înaintea acestuia, semnatarii nu pot pretinde ignoranța legii, dar doar o încălcare intenționată a acesteia! Și pentru că orice încălcare intenționată a legii urmărește un scop în sine – în general cel de a asigura avantaje materiale – este clar că în acest caz fostul primar adjunct, un avocat de profesie, a primit backhanders de la societatea parteneră și fie a mituit subordonații lui, inclusiv R.M., sau le-a forțat să încalce legea. Curtea de Audit a detectat această fraudă flagrantă, care a generat profituri uriașe pentru mituit (S.C. Vinalex)... Compania ofensivă [S.C. Vinalex] nu a demonstrat niciodată că are facilități adecvate pentru blocarea vehiculelor parcate ilegale. Acest lucru a determinat un număr mare de vehicule deținute private să fie deteriorate și a dat naștere implicit la mii de plângeri în acest sens. În plus, presupusul contract de parteneriat a fost valabil pentru un an, până la 16 decembrie 1993. Din acea dată [S.C. Vinalex] nu mai are dreptul de a interfera cu proprietatea privată a cetățenilor! Totuși a continuat să remorcarea vehiculelor departe și să colecteze ilegal bani ... Este incomprensible cum poliția ar fi putut să-i furnizeze asistență pentru ultimele patru luni. Să analizăm scurt comportamentul fostului expert juridic al Consiliului, R.M., care este acum judecător. Ori nu era conștientă de legislația țării noastre când a semnat contractul de parteneriat, în care este greu să înțeleagă cum poate fi ulterior numită judecător (administrarea justiției pe baza legilor pe care nu le cunoaște), ori a acceptat mită și poate continua să o facă în viitor! Nu este surprinzător că același judecător ar trebui să fie investigat de către Curtea de Audit pentru un act suplimentar ilegal, a comis din nou în timp ce ea a fost la consiliul oraș (cum am raportat în momentul relevant). Se pare râs că președintele instanței nu a luat nici o acțiune împotriva ei pe motiv că suma implicată nu a fost ... suficient de mare. Se pare că devenind conștient de pericolul de descoperire a chestiunii, departamentul de coordonare al consiliului municipal... a notificat S.C. Vinalex în scris posibilitatea încheierii contractului din următorii motive: ... „Nu ați furnizat niciun document care să demonstreze că ați achiziționat echipamentul de tip platformă necesar pentru desfășurarea activității în mod corespunzător” (cum se prevede în clauza 3 a contractului). ... În aceeași scrisoare consiliul municipal a informat S.C. Vinalex: „Deoarece nu ați dovedit că aveți echipamentul adecvat, am putea evalua contribuția dumneavoastră la parteneriatul, până la suma capitalului companiei dumneavoastră, adică 110.000 lei. Partea ta în venitul net al parteneriatului va trebui să fie recalculată în raport cu contribuțiile părților.” Faptele sunt fapte, iar documentele în posesia noastră „parlă” pentru ei înșiși de înșelătorie ilegală Vinalex.” 11. Articolul a fost însoțit de o fotografie a unei mașini de poliție de pe scena ca un vehicul parcat ilegal a fost remorcat, fotocopiile de extras din contractul de parteneriat și de la decizia Consiliului Municipal Constanța din 30 iunie 1992 și anumite dispoziții din Legea nr. 69/91, privind responsabilitatile și competențele primarilor, prefecte și consilii orașului. 12. Articolul a fost, de asemenea, însoțit de un desen animat care arata un bărbat și un braț de femeie în braț, transportând o pungă marcată “Vinalex” care a fost plină de bancnote. Cele două personaje au fost descrise ca spunându-se reciproc: “Hei, Revi [R.M.], ai făcut o treabă bună acolo! Când am fost primarul adjunct am făcut destul de mult, suficient pentru a merge în America...” “Dănuțule [D.M.], dacă devii avocat, voi deveni judecător și vom avea suficient pentru a călători în jurul lumii...” 13. La o dată neespecificată după ce articolul a fost publicat, R.M. i-a încheiat o procedură împotriva reclamanților din Tribunalul de Primă Instanță pentru insulte și difamare, infracțiuni în temeiul articolelor 205 și, respectiv, al Codului Penal. Ea s-a plâns, în special, cu privire la desenul animat care însoțește articolul, susținând că aceasta a condus cititorii să creadă că avea relații intime cu D.M. Ea a subliniat că atât ea, cât și fostul primar adjunct au fost căsătoriți cu alte persoane. 14. La o audiere din 13 mai 1994, Curtea a suspendat cazul deoarece reclamanții nu au fost prezente și, în planificarea unei noi ședințe pentru 27 mai 1994, a ordonat ca acestea să fie prezentate în fața instanței la acea dată. 15. La 27 mai 1994, al doilea reclamant a declarat în audiere publică că, în calitate de redactor, se asumă responsabilitatea deplină pentru ceea ce a fost publicat în ziar. El a susținut că desenele animate au fost folosite frecvent în presă ca mediu de critică și că nu a avut intenția de a deteriora reputația reclamantului. În răspunsul la o întrebare de la instanța de judecată, el a recunoscut că, prin ordinea primarului Constanța, Vinalex a fost autorizat să remorqueze mașinile parcate ilegal. Cu toate acestea, el a declarat că nu a considerat necesar să publice aceste informații. În sfârșit, el a subliniat că el nu intenționează să ajungă la o așezare cu partea vătămată și că el a fost pregătit să publice un articol în numele ei dacă ea ar putea dovedi că ceea ce a publicat nu este corect. 16. La 10 iunie 1994, reclamanții au solicitat transferarea cazului la o instanță din alt județ. De asemenea, ei au solicitat suspendarea procedurii, susținând că, deoarece reclamantul a fost un judecător, a fost imposibil ca ei să găsească un membru al Barului Constanța care ar accepta să le reprezinte. 17. La o dată neespecificată, Barul Constanța, în răspuns la o întrebare de la instanță, a confirmat că reclamanții nu s-au întâlnit cu un refuz din partea fiecărui membru al acestuia și că, în orice caz, această chestiune nu a fost adresată executivului său. 18. La 15 iunie și 1 iulie 1994, instanța a suspendat cazul deoarece reclamanții nu erau prezenți. 19. În hotărârea interlocutivă din 21 iulie 1994, Curtea Supremă de Justiție a ordonat trimiterea cauzei la Tribunalul de Primă Instanță Lehliu-Gară. 20. La 15 noiembrie 1994, această procedură a fost înscrisă pe lista cazurilor de audiere a acestei instanțe. Audieri publice au avut loc la 21 decembrie 1994 și la 25 ianuarie, 27 februarie, 20 martie, 17 aprilie și 17 mai 1995. 21. La 21 decembrie 1994 și 25 ianuarie 1995, reclamanții nu au participat la audieri, deși au fost convocați în mod corespunzător. Curtea le-a convocat să apară la audierile din 25 ianuarie și 27 februarie 1995. Reclamanții nu au respectat citațiile. 22. La audierile din 27 februarie și 20 martie 1995, reprezentanți ai T. La 20 martie 1995, un membru al Barului din București, N.V., a fost de acord să reprezinte reclamanții. 24. La ședința din 17 aprilie 1995, dimineața N.V. a cerut instanței să examineze cazul după ora 11.30. Curtea și-a acordat cererea. Cu toate acestea, atunci când a stat să examineze cazul la ora 12.00 și, ulterior, la ora 14.30, a remarcat că nici reclamanții, nici avocații lor nu sunt prezenti în sala de judecată, în consecință, a suspendat cazul până la 17 mai 1995. 25. În audierea din 17 mai 1995, Curtea a rezervat hotărârea, după ce a remarcat că nici reclamanții – în ciuda faptului că au fost convocați – nici avocații lor au apărut. Într-o hotărâre pronunțată în acea zi, instanța a constatat că reclamanții sunt vinovați de insulte și difamă, infracțiuni în temeiul articolelor 205 și, respectiv, 206 din Codul Penal. Acesta le-a condamnat la șapte luni de închisoare și le-a interzis să lucreze ca jurnaliști timp de un an după încheierea condamnărilor, o măsură de securitate prevăzută la art. 115 § 1 din Codul Penal. De asemenea, le-a ordonat să plătească R.M. un premiu de 25 000 000 de lei pentru prejudiciu moral. 26. Atașând o greutate decisivă poziției R.M. în calitate de membru al justiției, Curtea a considerat că actele acuzate au constituit un pericol pentru societate, nu din cauza consecințelor practice – distorsiunea adevărului – ci din cauza efectelor lor psihosociale, și anume dezinformarea publicului, crearea unei scale false de valori și a traumei psihologice suferite de partea vătămată. Curtea a considerat că, în publicarea articolului în cauză, reclamanții nu au urmărit un obiectiv legitim și au acționat în necredință, deoarece faptele pe care le-au raportat nu corespund adevărului. 27. La o dată neespecificată, reclamanții au apelat împotriva acestei hotărâri, fără să declare niciun motiv pentru apelul lor. 28. În cadrul unei audieri din 2 noiembrie 1995, Curtea județului Călărași a rezervat hotărârea, după ce a remarcat că cazul era pregătit pentru hotărâre și că reclamanții, care au fost convocați în mod corespunzător, nu au apărut în instanță sau au dat niciun motiv pentru apelul lor. 29. Reclamanții au afirmat că din motive care nu le-au controlat, au sosit la sfârșitul anului 2 noiembrie 1995, în momentul în care audierea s-a încheiat deja. Ei susțin că în dimineața auzului nivelul Dunării a căzut și că feribotul, singurul mijloc de călătorie în orașul în care stătea curtea, a fost întârziat. 30. În hotărârea din 2 noiembrie 1995, instanța, după examinarea tuturor aspectelor cazului penal împotriva reclamanților, astfel cum prevede art. 3856 din Codul de Procedură Penală (CCP), a susținut hotărârea de primă instanță, constatând că a fost corectă.Decizia respectivă, trimisă arhivelor la 23 noiembrie 1995, a fost finală și obligatorie și nu se impune niciun recurs obișnuit. 31. Reclamanții nu și-au îndeplinit condamnarea, deoarece imediat după ce a fost eliberată decizia, procurorul general a suspendat executarea timp de unsprezece luni, pe baza articolului 412 din CCP, prin care a fost împuternicit să ordone o ședere a executării înainte de a solicita o decizie anulată. 32. La 10 aprilie 1996, procurorul general a solicitat Curții Supreme de Justiție ca hotărârile din 17 mai 1995 și 2 noiembrie 1995 să fie anulate. El a prezentat următoarele argumente. (a) Clasificarea juridică a faptelor a instanțelor a fost incorectă. El a subliniat în această privință că, în caricatura, reclamanții au evidențiat pur și simplu acuzațiile lor de corupție din partea funcționarilor consiliului municipal, susținând în consecință că faptele în cauză nu constituie actul reus de insultă, astfel cum este definit la art. 205 din Codul penal. (b) Suma pe care reclamanții le-au fost ordonați să le plătească în daune era extrem de ridicată și nu era justificată în mod obiectiv. (c) Cerințele de la art. 115 § 1 din Codul Penal, prin care tribunalele ar putea interzice persoanelor care au comis o infracțiune de a practica o anumită profesie din cauza incompetenței, a lipsei de formare sau a oricărui alt motiv care le face inapte să practice profesia, nu au fost satisfăcute în cazul reclamanților. În acest sens, el a subliniat că nu există nicio dovadă inequívoca că reclamanții sunt incompetenți sau ar constitui un pericol potențial prin continuarea lucrării în calitate de jurnaliști. 33. Într-o hotărâre finală din 9 iulie 1996, Curtea Supremă de Justiție a respins cererea procurorului general ca fiind evident nefondată. După examinarea probelor în fața acesteia, Curtea Supremă (a) a considerat, prin urmare, că în publicarea articolului impugat în T., reclamanții au formulat o acuzație cu privire la partea vătămată care, dacă este adevărat, ar fi respinsă penal, și că infracția de difamă, astfel cum este definită la art. 206 din Codul Penal, a fost depusă; (b) a considerat că desenul animat care însoțise articolul, în care partea vătămată a fost reprezentată în compania unui om care transporta un sac de bani, a fost decizia de a dispersa onoranța și reputația reclamantului și a constituit, prin urmare, actul de insultă, astfel cum este definit la art. 205 din Codul Penal, și, prin urmare, a concluzionat că instanța inferioară a fost corectă în clasificarea actelor efectuate de către reclamanții; (c) a considerat că suma mare pe care reclamanții au fost ordonată să le plățită în mod temporar să fie plătită în dator în cauză; (a) 34. Într-o scrisoare din 30 septembrie 1996 procurorul general de la Curtea Supremă de Justiție a informat reclamanții că a prelungit ședința de executare a sentinței lor până la 27 noiembrie 1996. 35. La 22 noiembrie 1996, Președintele României a acordat reclamanților o scutire în ceea ce privește condamnarea lor. 36. Într-o scrisoare primită de Curte la 19 ianuarie 2000, al doilea reclamant a informat Curtea că încă lucrează ca redactor al T., poziția pe care o ocupa în momentul depunerii cererii sale. De la exemplarul depus Curții din dosarul de ocupare a forței de muncă al primului solicitant (cartea de muncă) rezultă că, în urma hotărârii Curții de județ Călărași din 2 noiembrie 1995: (a) el a continuat să lucreze pentru T. ca redactor al secțiunii „Evenimente” până la 1 februarie 1996, când a fost transferat pentru motive administrative C. societatea, care ocupă aceeași poziție și beneficiază de același salariu ca înainte; (b) el a părăsit acest post la 14 aprilie 1997 din cauza reducerii personalului de către angajatorul său, un motiv de concediere prevăzut la art. 130 litera (a) din Codul Muncii în vigoare la momentul material; (c) el nu a fost angajat în beneficiu până la 7 februarie 2000, atunci când a fost recrutat într-un contract permanent de către A. 37. Dispozițiile relevante sunt formulate după cum urmează: „Cine disprețuiește reputația sau onoarea altcuiva prin cuvinte, gesturi sau orice alte mijloace... este responsabilă de închisoare pentru o lună până la doi ani sau de o amendă.” „Celui care face orice declarație sau acuzație în public cu privire la o persoană anume care, dacă este adevărat, ar face ca persoana în cauză să fie responsabilă de pedeapsa penală, administrativă sau disciplinară sau să le expună la opprobriu public, este responsabilă de închisoare timp de trei luni sau trei ani sau la o amendă.” 38. Guvernul afirmă, ca o chestiune de politică legislativă, că parlamentul român studiază în prezent propuneri recente de reformă legislativă care vizează eliminarea încarcerării pentru infracțiunile de insultă și difamare, astfel cum sunt definite la articolele 205 și 206 din Codul Penal. „Celui care a comis un act [inlegal] prin incompetenție, lipsa de formare sau pentru orice alte motive care îi fac incapabil să îndeplinească anumite sarcini sau să exercite o anumită profesie sau ocupație poate fi interzis să îndeplinească aceste sarcini sau să practice această profesie sau ocupație. O astfel de măsură poate fi revocată la cerere după un an dacă motivele pe care le-a fost impusă nu mai sunt valabile. „O scutire nu are nici un efect asupra măsurilor de securitate și a măsurilor de educație.” „Procurorul general poate, din propunerea sa sau pe cererea ministrului Justiției, să se aplice Curții Supreme de Justiție pentru orice decizie finală de anulare.” „O cerere de a avea o condamnare finală ... în cazul în care sancțiunile impuse nu se încadrează în limitele prevăzute de lege; ... în cazul în care infracția a fost clasificată în mod incorect în lege...” „Înainte de a solicita o decizie anulată, procurorul general poate ordona o ședere a executării sale.”

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2004-12-17
0,93
CASE OF CUMPANA AND MAZARE v. ROMANIA - [Romanian Translation] provided by the SCM Romania and Monitorul Oficial R.A.
C. CBN-SRL.» (...) Astfel, serviciile de specialitate din Primărie trebuia [sic] să urmărească şi să stabilească modalităţile concrete pentru ducerea la îndeplinire a Hotărârii Consiliului local. Acest fapt nu s-a întâmplat. În schimb, după
CtEDO 2025-12-02
0,90
DUMITRAȘCU v. ROMANIA
s 6-7 below) and the decision itself set aside (see paragraphs 8-11 below). Suspension proceedings 6. On 3 October 2022 the Constanţa Court of Appeal (“the Court of Appeal”) dismissed as ill ‐ founded the application to have the enforcement
CtEDO 2017-04-11
0,90
CASE OF COSTACHE AND OTHERS v. ROMANIA
unspecified date in 1995 the applicants brought an action against the Bucharest Municipal Council and the Local Council of the Sixth District of Bucharest, seeking the recovery of property rights over 1,761 sq. m of land located at no. 37-3
CtEDO 2009-02-17
0,90
CASE OF DUMBRAVA v. ROMANIA
THIRD SECTION CASE OF DUMBRAVĂ v. ROMANIA (Application no. 25234/03) JUDGMENT STRASBOURG 17 February 2009 FINAL 17/05/2009 This judgment may be subject to editorial revision. In the case of Dumbrav ă v. Romania, The European Court of Human
CtEDO 2023-11-28
0,89
MOCAN AND OTHERS v. ROMANIA
with three children, having no other home, and having invested all their money into the home about to be demolished. 13. The Municipality’s request was allowed by the first-instance court on 11 December 2018 and upheld on appeal by the Cluj
Sursă