MARINKOVIC v. CROATIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
MARINKOVIC v. CROATIA (CtEDO, 2005)
Reclamantul, dl Petar Marinković, este un național croat născut în 1944 și locuiește în Rijeka, Croația. Guvernul contestat a fost reprezentat de agentul lor, L. Lukina-Karajković, și ulterior Co-Agentul lor, dl D. Maričić. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 5 aprilie 1992, casa reclamantului din Poljica, Croația, a fost explodat pentru prima dată de acuzații necunoscute. Reclamantul se presupune că a reconstruit casa la cheltuielile sale. La 7 august 1995, casa în cauză a fost explodat pentru a doua oară. Actorii au rămas din nou necunoscuti. La 3 februarie, Legea privind obligațiile civile (modificațiile) din 1996 (Zakon o izmjeni Zakona o obveznim odnosima) a intrat în vigoare, cu condiția ca procedurile care au fost instituite în temeiul articolului 180 din Legea privind obligațiile civile (Zakon o obveznim odnosima) să rămână în vigoare. La 8 februarie 1996, reclamantul a instituit o procedură civilă în fața Curții Municipale Zadar (Općinski sud u Zadru) care solicită daune din partea statului pentru proprietatea sa deteriorată (în temeiul articolului 180 din Legea privind obligațiile civile). În ședința din 6 aprilie 2000, reclamantul a contestat proprietatea reclamantului în cauză. Curtea a solicitat reclamantului să furnizeze dovezi ale proprietății sale. La 11 mai 2000, reclamantul a prezentat dovezile solicitate. Se pare că procedura în cauză este încă în așteptare. Partea relevantă a Legii privind obligațiile civile (Zakon o obveznim odnosima, Gazette Oficiale nr. 53/1991, 73/1991, 3/1994, 7/1996 și 112/1999) a citit după cum urmează: „Libilitatea pierderii cauzate de moarte sau de leziuni corporale sau de daune sau distrugere a proprietății altor persoane, atunci când rezultă din acte violente sau teroare sau din manifestații publice sau manifestări, se află în ... Autoritatea a căror ofițeri au fost supuși unei obligații, în conformitate cu legile în vigoare, pentru a preveni această pierdere.” Actul privind obligațiile civile (Amendamentele) din 1996 (Zakon o izmjeni Zakona o obveznim odnosima, Gazetteul Oficial nr. 7/1996, denumit în continuare „Legea din 1996”) a intrat în vigoare la 3 februarie 1996. Partea relevantă a acestei acte se citește după cum urmează: „Secțiunea 180 din Legea privind obligațiile civile ... se abrogă.” „Procedurile pentru daune instituite în temeiul articolului 180 din Legea privind obligațiile civile se menține. Procedura menționată la subsecțiunea 1 din prezenta secțiune se reluează după adoptarea legislației speciale care reglementează responsabilitatea pentru daunele cauzate de acte teroriste.” Partea relevantă din Legea privind procedura civilă (Zakon o parničnom postupku, Gazette Oficial nr. 53/1991, 91/1992, 112/1999 și 117/2003) prevede: „Procedurile se mențin: ... (6) în cazul în care un alt statut prevede astfel.” „Damajul din Actele Teroristice și Demonstrații Publice 2003” (Zakon o odgovornosti za štetu nastalu uslijed terorističkih akata i javnih demonstracija, Gazette Oficial nr. 117/2003, denumit în continuare „Legea 2003”) a intrat în vigoare la 31 iulie 2003. Acesta prevede că procedurile rămase în temeiul Legii din 1996 vor relua și vor defini circumstanțele în care statul este responsabil pentru daunele cauzate de acte teroriste și demonstrații publice. Partea relevantă a articolului 63 din Legea Curții Constituționale din 1999 (Ustavni zakon o Ustavnom sudu Republike Hrvatske, textul său consolidat a fost publicat în Jurnalul Oficial nr. 49/2002), astfel cum a fost modificat la 15 martie 2002, se citește după cum urmează: „(1) Curtea Constituțională examinează o plângere constituțională dacă sau nu toate măsurile legale au fost epuizate în cazul în care instanța jurisdicțională nu decide o cerere privind drepturile și obligațiile reclamantului sau o acuzație penală împotriva ei într-un timp rezonabil ... (2) În cazul în care o plângere constituțională ... În conformitate cu alin. (1) din prezentul articol, Curtea Constituțională stabilește un termen în care instanța jurisdicțională trebuie să decidă cazul în fond... (3) Într-o hotărâre emisă în temeiul alin. (2) din prezentul articol, Curtea Constituțională evaluează compensarea corespunzătoare pentru reclamant pentru încălcarea drepturilor sale constituționale... Compensarea este plătită din bugetul de stat în termen de trei luni de la data depunerii unei cereri de plată.”