SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 15394/02 prezentate de Nazl Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 26 februarie 2002, având în vedere decizia parțială din 6 aprilie 2004, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamantă, După ce a deliberat, face următoarea decizie făcând apel la reclamantă, Nazl a fost reprezentată în fața Curții de către A. Aksoy, avocat la Ankara. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 18 aprilie 1999, reclamanta a fost aleasă deputată în Marea Cameră Națională a Turciei ( La 2 mai 1999, ea a însoțit-o pe deputata Merve Kavakçć care a venit să jure în fața Adunării Naționale purtând o eșarfă islamică. La 2 mai 1999, aceaceasta a fost împiedicată și forțată să părăsească sala de judecată în urma unui puternic protest al unei părți din deputați. La 7 mai 1999, procurorul general în apropierea Curții de Casație (inclusiv procurorul general) sesizează Curtea Constituțională cu privire la o acțiune în dizolvare a Faziletului pe motiv că acesta a devenit un centru de activitate contrar principiului laicității și că a fost continuitatea Refah, dizolvat definitiv printr-o decizie a Curții Constituționale. Consiliul a solicitat decăderea reclamantei din mandatul său parlamentar în același mod ca toți liderii și deputații din Fazilet, precum și interdicția ca aceștia să fie membri fondatori, membri, directori sau auditori ai unui alt partid politic pe o perioadă de cinci ani. În sprijinul cererii sale, procurorul general a invocat, printre altele, două intervenții televizate ale reclamantei, la 2 și 3 mai 1999 și a declarat că Merve Kavakç a fost desemnată de membrii și liderii Fazilet pentru a aduce problema eșarfei islamice în fața Adunării Naționale. La 4 iunie 1999, procurorul general a prezentat Curții Constituționale dovezi suplimentare împotriva acestui partid, invocând în special următoarea declarație, făcută de reclamantă la 10 octombrie 1998 în timpul campaniei electorale Când Fazilet va avea acces la putere, această opresiune va înceta. Pentru că Fazilet le va permite celor care poartă eșarfa islamică să intre în Marea Adunare Națională a Turciei, pentru că va exista un ministru care poartă eșarfa islamică în această țară... unde există o opresiune, cei oprimați vor avea o voință politică. În observațiile sale transmise reprezentantului Fazilet, recurenta a pledat pentru libertatea de port a eșarfei și a susținut că aceaceasta este compatibilă cu principiul laicității. Ea a denunțat ideile preconcepute ale procurorului general și termenii utilizați de acesta din urmă în actul de acuzare. Prin hotărârea din 22 iunie 2001, Curtea Constituțională a pronunțat dizolvarea Faziletului pe motiv că acesta devenise un centru de activități contrar principiului laicității, în temeiul articolelor 68 și 69 din Constituție și 101 și 103 din Legea nr. 2820 privind partidele politice. Pentru a ajunge la această concluzie, Comisia a ținut seama de actele și de acțiunile anumitor lideri și membri ai partidului, printre care se număra reclamanta. Curtea Constituțională a decis să o elimine pe reclamantă din calitatea sa de deputat, în conformitate cu art. 84 din Constituție. Aceasta îi interzice, precum și altor patru membri ai partidului, în temeiul articolului 69 alineatul (9) din Constituție, să fie membri fondatori, membri, directori sau auditori ai unui alt partid politic pentru o perioadă de cinci ani. Dispozițiile relevante ale Constituției se citesc astfel art. 69 alineatul (9). [...] Membrii și liderii ale căror declarații și activități duc la dizolvarea unui partid politic nu pot fi membri fondatori, directori sau auditori ai unui alt partid politic pe o perioadă de cinci ani de la data publicării hotărârii motivate de dizolvare în Jurnalul Oficial (...) art. 84 Pierderea calității de membru În cazul în care Consiliul Președinției Marii Camere naționale a validat demisia deputaților, pierderea calității lor de membru este decisă de Marele Parlament Național care se află în plen. Pierderea calității de membru de către deputatul condamnat nu poate avea loc decât după notificarea Adunării Plenare de către tribunal a hotărârii definitive de condamnare. Un deputat care continuă să exercite o funcție sau o activitate incompatibilă cu calitatea de membru, în sensul art. 82, este decăzut de calitatea sa după un vot secret al Adunării Plenare, în lumina raportului comisiei competente care evidențiază exercitarea funcției sau activității în cauză. În cazul în care Consiliul Președinției Marii Președinții a Adunării Naționale arată că un deputat, fără autorizație sau scuză valabilă, s-a abținut timp de cinci zile în total dintr-o lună de participare la lucrările Adunării, acest deputat își pierde calitatea de membru după un vot cu majoritatea Adunării Plenare. Mandatul deputatului ale cărui acte și cuvinte au dus, potrivit hotărârii Curții Constituționale, la dizolvarea partidului se încheie la data publicării acestei hotărâri în Jurnalul Oficial. Președinția Marii Camere naționale pune în aplicare această parte a hotărârii și informează Adunarea Plenară cu privire la aceasta. art. 103 (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 4445 din 12 august 1999) Curtea Constituțională să constate că un partid politic a devenit centrul de activitate contrar dispozițiilor celui de-al patrulea alineat al articolului 68 din Constituție. Recurenta susține că decăderea mandatului său parlamentar, ca urmare a dizolvării Fazilet de către Curtea Constituțională, și neeligibilitatea sa au încălcat dreptul său la libertatea de exprimare, garantat prin art. 10 din convenție. Subliniind rolul esențial al libertății de exprimare a aleșilor într-o societate democratică, ea arată că aceasta se exprima în legătură cu problema eșarfei islamice, fără însă a formula o opinie sau a face un protest asupra principiilor constituționale ale statului turc, inclusiv ale laicității. Aceasta susține că declarațiile incriminate nu conțineau niciun stimulent pentru violență. Invocând art. 11 din convenție, recurenta se plânge de necunoașterea dreptului său la libertatea de asociere. Referindu-se la jurisprudența Curții în materie de dizolvare a partidelor politice în Turcia și susținând rolul predominant al aleșilor într-un sistem pluralist, democratic și parlamentar, aceasta susține că dizolvarea fasciletului și sancțiunile pronunțate împotriva acestuia erau disproporționate în ceea ce privește scopul urmărit și nu sunt necesare într-o societate democratică. Recurenta se plânge că a fost privat pe nedrept de dreptul de a beneficia de deznodământul său parlamentar cu încălcarea articolului 1 din Protocolul nr Recurenta face, de asemenea, referire la faptul că dizolvarea Fazilet la a privat de posibilitatea de a lua o acțiune politică timp de cinci ani. În acest sens, ea invocă o încălcare a articolului 3 din Protocolul nr. Recurenta se plânge că a fost decăzută din mandatul său parlamentar în urma dizolvarii Fazilet de către Curtea Constituțională. Ea susține încălcarea articolelor 10 și 11 din Convenție și a articolelor 1 și 3 din Protocolul nr. privind admisibilitatea Guvernul pledează pentru nerespectarea de către reclamant a termenului de șase luni pentru a-și depune cererea. Recurenta se opune acestei teze și susține că termenul trebuie să se calculeze de la data publicării hotărârii Curții Constituționale în Jurnalul Oficial Curtea amintește că termenul de șase luni nu poate începe să curgă decât din momentul în care l 31, CEDH 1999 VIII). În speță, este vorba despre data publicării hotărârii Curții Constituționale în Jurnalul Oficial , fie la 5 ianuarie 2002. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția guvernului. Pe temei Guvernul susține reformele legislative realizate pentru o armonizare cu Convenția și jurisprudența Curții. Se referă la modificarea articolului 69 din Constituție, care prevede că Curtea Constituțională, în loc să dizolve un partid politic, poate decide să-l priveze parțial sau total de ajutoarele publice care îi sunt acordate, în funcție de gravitatea actului. aplicarea unor pedepse mai mici decât dizolvarea unui partid politic constituie o reformă importantă pentru țară în ceea ce privește libertatea partidelor politice . Bazându-se pe aceste considerații, el solicită Curții să declare cererea inadmisibilă. Recurenta susține că Curtea Constituțională a anulat ilegal al doilea paragraf din art. 103 din Legea privind partidele politice care impuneau condiții stricte pentru a putea considera un partid politic ca fiind un centru de activități ilegale și, astfel, a calificat în mod arbitrar Fazilet ca fiind un centru de activități neconstituționale Recurenta susține că nu contestă importanța principiului laicității pentru Turcia și societatea turcă și contestă acuzațiile Curții Constituționale potrivit cărora declarațiile sale nu ar fi respectat acest principiu. Aceasta susține că a criticat, într-o perspectivă reformatoare, anumite implicații ale principiului laicității în Turcia, în numele respectului libertății de exprimare și libertății de asociere, și nu a pledat în niciun moment pentru încălcarea acestui principiu și nici cu ordinea constituțională. În plus, recurenta subliniază rolul principal al aleșilor într-un sistem pluralist, democratic și parlamentar și reamintește că pluralismul într-o societate democratică necesită libertatea de exprimare a tuturor opiniilor. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că aceste obiecțiuni ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ; se presupune că aceste obiecțiuni nu pot fi declarate în mod vădit nefondate, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Nu a fost ridicat niciun alt motiv. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară restul cererii admisibile, toate mijloacele de fond rezervate. Vincent Berger Bošjan M. Zupančič Modulul Președinte
de la requête n
o
15394/02
présentée par Nazlı ILICAK
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 30
juin 2005 en une chambre composée de
:
MM.
B.M.
Zupančič
,
président
,
J.
Hedigan
,
L.
Caflisch
,
R.
Türmen
,
C.
Bîrsan
,
M
mes
M.
Tsatsa-Nikolovska,
A.
Gyulumyan,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 26 février 2002,
Vu la décision partielle du 6 avril 2004,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Nazlı Ilıcak, est une ressortissante turque, née en 1944 et résidant à Istanbul. Elle est journaliste. Elle est représentée devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 18 avril 1999, la requérante fut élue députée à la Grande Assemblée nationale de Turquie («
l’Assemblée nationale
») en tant que membre du Fazilet Partisi (Parti de la vertu, ci-après «
le Fazilet
»).
Le 2 mai 1999, elle accompagna la députée Merve Kavakçı qui était venue prêter serment devant l’Assemblée nationale en portant un foulard islamique. Celle-ci en fut empêchée, puis contrainte de quitter l’hémicycle à la suite d’une vive protestation d’une partie des parlementaires.
Le 7 mai 1999, le procureur général près la Cour de cassation («
le procureur général
») saisit la Cour constitutionnelle d’une action en dissolution du Fazilet au motif que celui-ci était devenu un centre d’activités contraires au principe de laïcité et qu’il était la continuité du Refah, définitivement dissous par une décision de la Cour constitutionnelle. Il requit la déchéance de la requérante de son mandat parlementaire au même titre que tous les dirigeants et députés du Fazilet, ainsi que l’interdiction pour ceux-ci d’être membres fondateurs, adhérents, dirigeants ou commissaires aux comptes d’un autre parti politique pour une période de cinq ans.
A l’appui de sa demande, le procureur général invoquait notamment deux interventions télévisées de la requérante, les 2 et 3 mai 1999. Elle y avait déclaré que Merve Kavakçı avait été désignée par les membres et dirigeants du Fazilet pour porter la question du foulard islamique devant l’Assemblée nationale.
Le 4 juin 1999, le procureur général présenta à la Cour constitutionnelle des preuves supplémentaires à l’encontre de ce parti. Il invoqua notamment la déclaration suivante, faite par la requérante le 10 octobre 1998 lors de la campagne électorale
:
«
Lorsque le Fazilet accédera au pouvoir, cette oppression cessera. Cette oppression du foulard cessera, écoutez comment. Parce que le Fazilet permettra à celles qui portent le foulard islamique d’entrer à la Grande Assemblée nationale de Turquie. Parce qu’il y aura une ministre portant le foulard islamique dans ce pays (...) Là où il existe une oppression, les opprimées auront une volonté politique.
»
Dans ses observations transmises au représentant du Fazilet, la requérante prôna la liberté du port du foulard et fit valoir que celui-ci était compatible avec le principe de laïcité. Elle dénonça les idées préconçues du procureur général et les termes utilisés par ce dernier dans l’acte d’accusation.
Par un arrêt du 22 juin 2001, la Cour constitutionnelle prononça la dissolution du Fazilet au motif que celui-ci était devenu un «
centre d’activités contraires au principe de laïcité
», sur le fondement des articles
68 et 69 de la Constitution et 101 et 103 de la loi n
o
2820 sur les partis politiques. Pour parvenir à cette conclusion, elle tint compte des actes et propos de certains dirigeants et membres du parti, parmi lesquels figurait la requérante.
A titre de sanction accessoire, la Cour constitutionnelle décida de déchoir la requérante de sa qualité de député, en application de l’article 84 de la Constitution. Elle lui interdit, ainsi qu’à quatre autres membres du parti, en vertu de l’article 69 § 9 de la Constitution, d’être membres fondateurs, adhérents, dirigeants ou commissaires aux comptes d’un autre parti politique pour une période de cinq ans.
L’arrêt de la Cour constitutionnelle fut publié dans le
Journal officiel
le 5
janvier 2002.
B.
Le droit interne pertinent
Les dispositions pertinentes de la Constitution se lisent ainsi
:
Article 69 § 9
«
(...) Les membres et les dirigeants dont les déclarations et les activités entraînent la dissolution d’un parti politique ne peuvent être membres fondateurs, dirigeants ou commissaires aux comptes d’un autre parti politique pour une durée de cinq ans à compter de la date à laquelle l’arrêt motivé de dissolution est publié au Journal officiel (...)
»
Article 84
«
Perte de la qualité de membre
«
Lorsque le Conseil de la Présidence de la Grande Assemblée nationale a validé la démission des députés, la perte de leur qualité de membre est décidée par la Grande Assemblée nationale siégeant en Assemblée plénière.
La perte de la qualité de membre par le député condamné ne peut avoir lieu qu’après notification à l’Assemblée plénière par le tribunal de l’arrêt définitif de condamnation.
Le député qui persiste à exercer une fonction ou une activité incompatible avec la qualité de membre, au sens de l’article 82, est déchu de sa qualité après un vote secret de l’Assemblée plénière à la lumière du rapport de la commission compétente mettant en évidence l’exercice par l’intéressé de la fonction ou activité en question.
Lorsque le Conseil de la Présidence de la Grande Assemblée nationale relève qu’un député, sans autorisation ni excuse valable, s’est abstenu pendant cinq jours au total sur un mois de participer aux travaux de l’Assemblée, ce député perd sa qualité de membre après un vote à la majorité de l’Assemblée plénière.
Le mandat du député dont les actes et les propos ont, selon l’arrêt de la Cour constitutionnelle, entraîné la dissolution du parti prend fin à la date de la publication de cet arrêt au Journal officiel. La présidence de la Grande Assemblée nationale met à exécution cette partie de l’arrêt et en informe l’Assemblée plénière.
»
Article 103
(tel que modifié par la loi n
o
4445 du 12 août 1999)
«
La Cour constitutionnelle de constate qu’un parti politique est devenu le centre d’activités contraires aux dispositions du quatrième paragraphe de l’article 68 de la Constitution.
»
La requérante allègue que la déchéance de son mandat parlementaire, à la suite de la dissolution du Fazilet par la Cour constitutionnelle, et son inéligibilité ont enfreint son droit à la liberté d’expression, garanti par l’article
10 de la Convention. Soulignant le rôle primordial de la liberté d’expression des élus dans une société démocratique, elle indique qu’elle s’était exprimée sur la question du foulard islamique sans toutefois formuler une opinion ni faire une protestation sur les principes constitutionnels de l’Etat turc, y compris celui de la laïcité. Elle soutient que les déclarations incriminées ne contenaient aucune incitation à la violence.
Invoquant l’article 11 de la Convention, la requérante se plaint de la méconnaissance de son droit à la liberté d’association. Se référant à la jurisprudence de la Cour en matière de dissolution de partis politiques en Turquie et faisant valoir le rôle prépondérant des élus dans un système pluraliste, démocratique et parlementaire, elle soutient que la dissolution du Fazilet et les sanctions prononcées à son encontre étaient disproportionnées au but poursuivi et non nécessaires dans une société démocratique.
La requérante se plaint d’avoir été injustement privée du bénéfice de ses émoluments parlementaires en violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
La requérante fait grief également de ce que la dissolution du Fazilet l’a privée de la possibilité d’entreprendre une action politique pendant cinq ans. Elle allègue à cet égard une violation de l’article 3 du Protocole n
o
1.
La requérante se plaint d’avoir été déchue de son mandat parlementaire à la suite de la dissolution du Fazilet par la Cour constitutionnelle.
Elle allègue la violation des articles 10 et 11 de la Convention et des articles
1 et 3 du Protocole n
o
1.
A.
Sur la recevabilité
Le Gouvernement plaide le non-respect par la requérante du délai de six mois pour introduire sa requête. D’après lui, ce délai commence à courir à partir de la date à laquelle la Cour constitutionnelle a prononcé la dissolution du Fazilet, à savoir le 22 juin 2001.
La requérante s’oppose cette thèse et fait valoir que le délai doit se calculer à partir de la date de la publication de l’arrêt de la Cour constitutionnelle dans le
Journal officiel
.
La Cour rappelle que le délai de six mois ne peut commencer à courir qu’à partir du moment où l’intéressé a une connaissance effective et suffisante de la décision interne définitive (
Baghli c. France
, n
o
34374/97, §
‑
VIII). En l’espèce, il s’agit de la date de publication de l’arrêt de la Cour constitutionnelle dans le
Journal officiel
, soit le 5
janvier 2002. Partant, il y a lieu de rejeter l’exception du Gouvernement.
B.
Sur le bien-fondé
Le Gouvernement fait valoir les réformes législatives accomplies pour une harmonisation avec la Convention et la jurisprudence de la Cour. Il se réfère à la modification apportée à l’article 69 de la Constitution qui dispose que la Cour constitutionnelle, au lieu de dissoudre un parti politique, peut décider de le priver partiellement ou totalement des aides publiques qui lui sont accordées, ceci en fonction de la gravité de l’acte. Selon le Gouvernement, «
l’application de peines moins lourdes que la dissolution d’un parti politique constitue une réforme importante pour le pays en ce qui concerne la liberté des partis politiques
». Se basant sur ces considérations, il prie la Cour de déclarer la requête irrecevable.
La requérante soutient que la Cour constitutionnelle a illégalement annulé le deuxième paragraphe de l’article 103 de la loi sur les partis politiques qui posait des conditions strictes pour pouvoir considérer un parti politique comme un centre d’activités illégales et a ainsi arbitrairement qualifié le Fazilet de «
centre d’activités inconstitutionnelles
».
La requérante fait valoir qu’elle ne conteste pas l’importance du principe de laïcité pour la Turquie et la société turque, et conteste les accusations retenues par la Cour constitutionnelle selon lesquelles ses déclarations n’auraient pas respecté ce principe. Elle soutient qu’elle a critiqué, dans une optique réformatrice, certaines implications du principe de laïcité en Turquie, au nom du respect de la liberté d’expression et de la liberté d’association, et n’a, à aucun moment, prôné la rupture avec ce principe ni avec l’ordre constitutionnel.
Par ailleurs, la requérante met en exergue le rôle prépondérant des élus dans un système pluraliste, démocratique et parlementaire, et rappelle que le pluralisme dans une société démocratique exige la libre expression de toutes les opinions.
La Cour estime, à la lumière de l’ensemble des arguments des parties, que ces griefs posent de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l’examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond
; il s’ensuit que ces griefs ne sauraient être déclarés manifestement mal fondés, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
le restant de la requête recevable, tous moyens de fond réservés.
Vincent
Berger
Boštjan M.
Zupančič
Greffier
Président