SILAY c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

30.06.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Recevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

SILAY c. TURQUIE (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 8691/02 prezentate de Mehmet SILAY împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor LICHIZICE (secțiunea a treia), care are loc la iunie 2005 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Caflisch Türmen Bîrsan mei Tsatsasa-Nikolovska, Gyulumyan, judecători și viticultori de secțiune, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 4 ianuarie 2002, având în vedere decizia parțială din 6 aprilie 2004, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentului, dl Mehmet S I. Aydos, avocat în Ankara. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Ca urmare a dizolvarii Partidului de prosperitate (Refah Partsi, în continuare mai jos La 16 ianuarie 1998 de către Curtea Constituțională, reclamantul, deputat al formării politice dizolvate, a aderat la Partidul Virtuții (Fazilet Partsi, denumit în continuare "Fazilet," fondat la 17 decembrie 1997. Reclamantul și-a menținut mandatul electoral la termen, și anume până la alegerile parlamentare din 18 aprilie 1999. La 7 mai 1999, procurorul general aproape de Curtea de Casație ( procurorul general maior maior) sesizează Curtea Constituțională cu privire la o acțiune în dizolvare a Faziletului pe motiv că acesta a devenit un centru de activități contrar principiului laicității și că a fost continuitatea Refah, dizolvat definitiv. În sprijinul cererii sale, procurorul general a invocat, printre actele și actele anumitor lideri și membri ai Faziletului, cartea scrisă de reclamant, intitulată În observațiile lor prezentate în fața Curții Constituționale, reprezentanții Faziletului au respins admiterea acestei cărți ca dovadă în sarcina sa și au arătat că această lucrare reunia discursurile ținute de reclamant în Parlament și au adăugat că acesta fusese scris și publicat pe neașteptate de Fazilet. Prin hotărârea din 22 iunie 2001, Curtea Constituțională a pronunțat dizolvarea Faziletului pe motiv că acesta devenise un centru de activități contrar principiului laicității mai degrabă decât pe baza art. 68 și 69 din Constituție și 101 și 103 din Legea nr. 2820 privind partidele politice. Pentru a ajunge la această concluzie, ea a citat, printre altele, cartea menționată mai sus, al cărei pasaj relevant se citește după cum urmează (...) reiese din istoria lumii că cei care au luptat împotriva conștiinței și convingerilor religioase ale popoarelor au eșuat întotdeauna. : în Iran [acestea] au fost forțați să părăsească țara lor sau li s-au retras umerii [militari] ; în Algeria, niciunul dintre cei care s-au ridicat împotriva poporului pentru a servi interesele franceze și □ niciunul dintre uzurpatori nu mai sunt în viață. Curtea Constituțională a considerat că reclamantul, prin conținutul cărții sale, a încurajat poporul să întreprindă acțiuni împotriva autorităților publice. Ca sancțiune auxiliară, aceasta interzice celor cinci membri ai Fazilet, printre care și reclamantul, să fie membri fondatori, membri ai consiliului de conducere sau comisari în contul unui alt partid politic pe o perioadă de cinci ani, în conformitate cu art. 69 alin. (9) din Constituție. Hotărârea Curții Constituționale a fost publicată în Jurnalul Oficial la 5 ianuarie 2002. Dreptul intern relevant Dispoziția relevantă a Constituției se citește astfel în art. 69 alineatul (9). [...] Membrii și liderii ale căror declarații și activități duc la dizolvarea unui partid politic nu pot fi membri fondatori, directori sau auditori ai unui alt partid politic pe o perioadă de cinci ani de la data publicării hotărârii motivate de dizolvare în Jurnalul Oficial (...) GRIFS Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare, în măsura în care a fost privat de drepturile sale politice din cauza unor vorbe ținute în Parlament. Invocând art. 11 din Convenție, reclamantul susține că restricțiile impuse drepturilor sale politice ca urmare a dizolvării Faziletului au adus atingere dreptului său la libertatea de întrunire și de asociere. Pe baza acelorași fapte, reclamantul se plânge de încălcarea articolului 3 din Protocolul nr. Reclamantul se plânge de restricțiile impuse drepturilor sale politice ca urmare a dizolvarii Fazilet de către Curtea Constituțională. El invocă încălcarea articolelor 10 și 11 din Convenție și a articolului 3 din Protocolul nr. privind admisibilitatea Guvernul pledează pentru nerespectarea de către reclamant a termenului de șase luni pentru a-și depune cererea. Reclamantul și-a exprimat îndoiala cu privire la această teză și observă că termenul trebuie să se calculeze de la data publicării hotărârii Curții Constituționale în Jurnalul Oficial Curtea amintește că termenul de șase luni nu poate începe să curgă decât începând cu momentul în care l 3474/97, § 31, CEDO 1999 VIII). În speță, este vorba despre data publicării hotărârii Curții Constituționale în Jurnalul Oficial, adică la 5 ianuarie 2002. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția guvernului. Guvernul excită neobosirea acțiunilor interne, în măsura în care reclamantul nu a făcut opoziție împotriva ordonanței de declarare a unei hotărâri cu privire la confiscarea cărții sale intitulate "Vești din partea Parlamentului" Reclamantul contestă acest argument și susține că cererea se referă la restricțiile impuse drepturilor sale politice ca urmare a dizolvării Fazilet de către Curtea Constituțională. Curtea nu poate urmări guvernul pe acest teren. Având în vedere obiectul cererii, aceasta consideră că această excepție nu poate fi reținută. Guvernul susține reformele legislative realizate pentru armonizarea cu Convenția și jurisprudența Curții. El se referă la modificarea articolului 69 din Constituție la 3 octombrie 2001 și la abrogarea prin Legea nr. 2845 din 16 iunie 2004 a cursurilor de securitate de la . Pe baza acestor considerații, el solicită Curții să declare cererea inadmisibilă. Reclamantul își reiterează afirmațiile. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că aceste obiecțiuni ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ; se presupune că aceste obiecțiuni nu pot fi declarate în mod vădit nefondate, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Nu a fost ridicat niciun alt motiv. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară restul cererii admisibile, toate mijloacele de fond rezervate. Vincent Berger Bošjan M. Zupančič Modulul Președinte