SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 8691/02 prezentate de Mehmet SILAY împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la aprilie 2004 într-o cameră compusă din domnii Ress președintele Cabral Barreto Caflisch Kūris Türmen Traja, Gyulumyan, judecători și viticultori ai dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 4 ianuarie 2002, După ce a deliberat, face următoarea decizie FAPTA recurentului, dl Mehmet Sllay, este un resortisant turc, născut în 1949 și rezident în Ankara. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Ca urmare a dizolvarii Partidului prosperității ( Refah Partizansi, denumit în continuare "Refah" .) la 16 ianuarie 1998 de către Curtea Constituțională, reclamantul, deputat al formării politice dizolvate, s-a alăturat partidului virtuții (Fazilet Partsi, denumit în continuare "Fazilet," fondat la 17 decembrie 1997. Reclamantul și-a prezentat mandatul electoral la termen, respectiv până la alegerile parlamentare din 18 aprilie 1999. La 7 mai 1999, procurorul general se află în apropierea Curții de Casație (inclusiv procurorul general) care sesizează Curtea Constituțională cu privire la o acțiune în dizolvare a Faziletului pe motiv că acesta a devenit un centru de activități care contravine principiului laicității și că acesta era continuitatea Refah, dizolvat definitiv. În sprijinul cererii sale, procurorul general a invocat, printre actele și actele anumitor lideri și membri ai Faziletului, cartea scrisă de reclamant, intitulată În observațiile lor prezentate în fața Curții Constituționale, reprezentanții Faziletului s-au opus admiterii acestei cărți ca dovadă în sarcina sa și au arătat că această lucrare reunia discursurile ținute de reclamant în Parlament și au adăugat că el fusese scris și publicat fără știrea Faziletului. Prin hotărârea din 22 iunie 2001, Curtea Constituțională a pronunțat dizolvarea Faziletului pe motiv că acesta devenise un centru de activități contrare principiului laicității, în temeiul articolelor 68 și 69 din Constituție și 101 și 103 din Legea nr. 2820 privind partidele politice. Pentru a ajunge la această concluzie, ea a citat, printre altele, cartea menționată mai sus, al cărei pasaj relevant se citește după cum urmează: Din istoria lumii reiese că cei care au luptat împotriva conștiinței și convingerilor religioase ale popoarelor au eșuat întotdeauna, în Iran [ei] au fost obligați să își părăsească țara sau li s-au luat umerii [militari] ; în Algeria, niciunul dintre cei care s-au ridicat împotriva poporului pentru a servi interesele franceze și nici unul dintre uzurpatori nu mai sunt în viață Curtea Constituțională a considerat că reclamantul, prin conținutul cărții sale, a încurajat poporul să întreprindă acțiuni împotriva autorităților publice. Ca sancțiune auxiliară, aceasta interzice celor cinci membri ai Fazilet, printre care și reclamantul, să fie membri fondatori, membri, membri ai conducerii sau comisari în contul unui alt partid politic pe o perioadă de cinci ani, în conformitate cu art. 69 alineatul (9) din Constituție. [...] Membrii și liderii ale căror declarații și activități conduc la dizolvarea unui partid politic nu pot fi membri fondatori, directori sau auditori ai unui alt partid politic pentru o perioadă de cinci ani de la data la care hotărârea motivată de dizolvare este publicată în Jurnalul Oficial (...) GRIEFS Invocând art. 6 din convenție, recurentul se plânge că nu a beneficiat de o procedură echitabilă în fața Curții Constituționale, în măsura în care nu a putut participa la procedură. Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare, în măsura în care a fost privat de drepturile sale politice din cauza discursurilor formulate în Parlament. Invocând art. 11 din convenție, reclamantul susține că restricțiile impuse drepturilor sale politice ca urmare a dizolvării Faziletului au încălcat dreptul său la libertatea de întrunire și de asociere. Pe baza acelorași fapte, reclamantul se plânge de încălcarea articolelor 7, 9, 14, 17 și 18 din convenție, precum și a articolelor 1 și 3 din Protocolul nr. 1 și 4 din Protocolul nr. INvocând articolele 9, 10 și 11 din convenție, precum și art. 3 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de restricțiile impuse drepturilor sale politice în urma dizolvării Fazilet. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 6 din convenție, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil în cadrul procedurii în fața Curții Constituționale. Curtea amintește că aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) la o procedură constituțională depinde de fondul și de ansamblul datelor din fiecare caz în parte (Bock c. Germania, Hotărârea din 29 martie 1989, seria A n 150, p. Prin urmare, Comisia trebuie să stabilească dacă afirmațiile formulate de reclamant în cursul procedurii constituționale în cauză se pot analiza printr-o contestație privind un drept civil sau o acuzație în materie penală. Într-adevăr, procedura în fața Curții Constituționale s-a referit la un litigiu privind dreptul fasciletului de a continua, în calitate de partid politic, activitățile sale politice și, prin urmare, a fost vorba, prin excelență, de un drept de natură politică, care, ca atare, nu intră sub incidența garanției prevăzute la art. 6 alineatul (1) din convenție. Același lucru este valabil și în cazul interzicerii, în temeiul articolului 69 din Constituție, membrilor și liderilor partidelor politice dizolvate, de a fi fondatori și lideri sau contabili ai unui nou partid. Aceaceasta este, de asemenea, o restricție a drepturilor politice ale persoanei în cauză, care nu poate intra sub incidența articolului 6 alineatul (1) din convenție, nici în temeiul unei contestații privind dreptul civil, nici în temeiul unei acuzații în materie penală (Refah Partsi (Parteneriatul prosperității) și al altor acțiuni ale Turciei, n 41440/98, 41342/98, 41343/98 și 41344/98). Prin urmare, Curtea consideră că procedura în litigiu nu viza nici o contestare a drepturilor și obligațiilor cu caracter civil ale reclamantului, nici o acuzație în materie penală îndreptată împotriva acestuia, în sensul articolului 6 alineatul (1). cu dispozițiile Convenției, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. În măsura în care reclamantul se plânge de o încălcare a art. 7 din Convenție, Curtea reamintește că această dispoziție interzice aplicarea retroactivă a legii penale. Or, în cazul de față, dizolvarea fasciletului și efectele acestei dizolvari asupra drepturilor politice ale reclamantului nu corespund sancțiunilor penale; prin urmare, Curtea consideră că această dispoziție nu se aplică în cazul de față. cu dispozițiile Convenției, în conformitate cu art. 34 alin. (3) și (4) din Convenție. În măsura în care reclamantul invocă o încălcare a art. 4 din Protocolul nr. 7, Curtea reamintește că Turcia nu a ratificat acest protocol. În consecință, acest motiv trebuie respins ca incompatibil rațional personae cu dispozițiile Convenției, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. În ceea ce privește obiecțiile întemeiate pe art. 14, 17, 18 din Convenție și pe art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea consideră că aceste obiecții se dovedesc lipsite de temei și trebuie, de asemenea, respinse în temeiul art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului cu condiția ca acestea să se refere la o presupusă încălcare a libertăților sale de gândire, de exprimare și de asociere, precum și la dreptul său de a candida la alegeri Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte
de la requête n
o
8691/02
présentée par Mehmet SILAY
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant le
6
avril 2004 en une chambre composée de
:
MM.
G.
Ress
,
président
,
I.
Cabral Barreto
,
L.
Caflisch
,
P.
Kūris
,
R.
Türmen
,
K.
Traja,
M
me
A.
Gyulumyan,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 4 janvier 2002,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Mehmet Sılay, est un ressortissant turc, né en 1949 et résidant à Ankara.
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
A la suite de la dissolution du Parti de la prospérité (
Refah Partisi
, ci-après «
le Refah
») le 16 janvier 1998 par la Cour constitutionnelle, le requérant, député de la formation politique dissoute, rejoignit les rangs du Parti de la vertu (
Fazilet Partisi
, ci-après «
le Fazilet
»), fondé le 17
décembre 1997.
Le requérant mena son mandat électoral à terme, à savoir jusqu'aux élections législatives du 18 avril 1999.
Le 7 mai 1999, le procureur général près la Cour de cassation («
le procureur général
») saisit la Cour constitutionnelle d'une action en dissolution du Fazilet au motif que celui-ci était devenu un centre d'activités contraires au principe de laïcité et qu'il était la continuité du Refah, définitivement dissous.
A l'appui de sa demande, le procureur général invoquait, parmi les actes et propos de certains dirigeants et membres du Fazilet, le livre écrit par le requérant, intitulé «
Des nouvelles du Parlement
», publié en 1998 et saisi sur décision de justice.
Dans leurs observations présentées devant la Cour Constitutionnelle, les représentants du Fazilet s'opposèrent à l'admission de ce livre comme preuve à charge. Ils exposèrent que cet ouvrage réunissait les discours tenus par le requérant au sein du Parlement et ajoutèrent qu'il avait été écrit et publié à l'insu du Fazilet. Ils firent valoir que le requérant n'avait fait l'objet d'aucune poursuite pénale en raison de la publication de celui-ci.
Par un arrêt du 22 juin 2001, la Cour constitutionnelle prononça la dissolution du Fazilet au motif que celui-ci était devenu un «
centre d'activités contraires au principe de laïcité
», sur le fondement des articles
68 et 69 de la Constitution et 101 et 103 de la loi n
o
2820 sur les partis politiques. Pour parvenir à cette conclusion, elle cita entre autres le livre mentionné ci-dessus, dont le passage pertinent se lit comme suit
:
«
(...) il ressort de l'histoire du monde, que ceux qui ont combattu la conscience et les convictions religieuses des peuples ont toujours échoué, en Iran [ceux-ci] ont été contraints de quitter leur pays ou se sont vus retirer leurs épaulettes [militaires]
; en Algérie, aucun de ceux qui se sont dressés contre le peuple afin de servir les intérêts français ainsi qu'aucun des usurpateurs ne sont plus en vie
».
La Cour constitutionnelle considéra que le requérant avait, par le contenu de son livre, incité le peuple à mener des actions contre les autorités publiques.
A titre de sanction accessoire, elle interdit aux cinq membres du Fazilet, parmi lesquels figurait le requérant, d'être membres fondateurs, adhérents, dirigeants ou commissaires au compte d'un autre parti politique pour une durée de cinq ans, en application de l'article 69 § 9 de la Constitution.
B.
Le droit interne pertinent
La disposition pertinente de la Constitution se lit ainsi
:
Article 69 § 9
«
(...) Les membres et les dirigeants dont les déclarations et les activités entraînent la dissolution d'un parti politique ne peuvent être membres fondateurs, dirigeants ou commissaires aux comptes d'un autre parti politique pour une durée de cinq ans à compter de la date à laquelle l'arrêt motivé de dissolution est publié au Journal officiel (...)
»
Invoquant l'article 6 de la Convention, le requérant se plaint de n'avoir pas bénéficié d'une procédure équitable devant la Cour constitutionnelle, dans la mesure où il n'a pas pu participer à la procédure. Il soutient qu'il a été sanctionné par la Cour constitutionnelle sans qu'une condamnation au pénal ait été prononcée à son égard.
Invoquant l'article 10 de la Convention, le requérant se plaint d'une atteinte à son droit à la liberté d'expression, dans la mesure où il a été privé de ses droits politiques en raison de propos tenus au sein du Parlement.
Invoquant l'article 11 de la Convention, le requérant allègue que les restrictions apportées à ses droits politiques à la suite de la dissolution du Fazilet ont porté atteinte à son droit à la liberté de réunion et d'association.
Se basant sur les mêmes faits, le requérant se plaint de la violation des articles
7, 9, 14, 17 et 18 de la Convention ainsi que des articles 1 et 3 du Protocole n
o
1 et 4 du Protocole n
o
7.
1.
Invoquant les articles 9, 10 et 11 de la Convention ainsi que l'article
3 du Protocole n
o
1, le requérant se plaint des restrictions apportées à ses droits politiques à la suite de la dissolution du Fazilet.
En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.
2.
Invoquant l'article 6 de la Convention, le requérant se plaint de n'avoir pas bénéficié d'un procès équitable dans la procédure devant la Cour constitutionnelle.
La Cour rappelle que l'applicabilité de l'article 6 § 1 à une procédure constitutionnelle dépend du fond et de l'ensemble des données de chaque cas d'espèce (
Bock c. Allemagne
, arrêt du 29 mars 1989, série A n
o
150, p.
18, § 37). Elle doit donc déterminer si les allégations formulées par le requérant au cours de la procédure constitutionnelle en question peuvent s'analyser en une contestation relative à un droit de caractère civil ou à une accusation en matière pénale.
En effet, la procédure devant la Cour constitutionnelle portait sur un litige relatif au droit du Fazilet de poursuivre, en tant que parti politique, ses activités politiques. Il s'agissait donc, par excellence, d'un droit de nature politique, qui, comme tel, ne relève pas de la garantie de l'article 6 § 1 de la Convention.
Il en est de même de l'interdiction, faite par l'article 69 de la Constitution, aux membres et aux dirigeants des partis politiques dissous, d'être fondateurs et dirigeants ou comptables d'un nouveau parti. Il s'agit, ici aussi, d'une restriction des droits politiques de l'intéressé qui ne saurait relever de l'article 6 § 1 de la Convention, ni au titre d'une contestation portant sur un droit civil, ni au titre d'une accusation en matière pénale (
Refah Partisi (Parti de la prospérité) et autres c.
Turquie
, n
os
41340/98, 41342/98, 41343/98 et 41344/98).
Partant, la Cour estime que la procédure litigieuse ne concernait ni une contestation sur les droits et obligations de caractère civil du requérant ni une accusation en matière pénale dirigée contre lui, au sens de l'article
6 §
1.Elle conclut que cette partie de la requête doit être rejetée comme incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention, conformément à l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
3.
Dans la mesure où le requérant se plaint d'une violation de l'article
7 de la Convention, la Cour rappelle que cette disposition interdit une application rétroactive de la loi pénale. Or, en l'espèce, la dissolution du Fazilet et les effets de cette dissolution sur les droits politiques du requérant ne correspondent pas à des sanctions pénales. La Cour considère donc que cette disposition n'est pas applicable en l'espèce. Il s'ensuit que ce grief doit être rejeté comme incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention, conformément à l'article 34 §§ 3 et 4 de la Convention.
4.
Pour autant que le requérant allègue une violation de l'article 4 du Protocole n
o
7, la Cour rappelle que la Turquie n'a pas ratifié ce Protocole. Il s'ensuit que ce grief doit être rejetée comme incompatible
ratione personae
avec les dispositions de la Convention, conformément à l'article
35 §§ 3 et 4 de la Convention.
5.
Quant aux griefs tirés des articles 14, 17, 18 de la Convention et de l'article
1 du Protocole n
o
1, la Cour estime que ces griefs s'avèrent dénués de fondement et doivent également être rejetés en application de l'article
35 §§
3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Ajourne
l'examen des griefs du requérant pour autant qu'ils concernent une prétendue atteinte à ses libertés de pensée, d'expression et d'association ainsi qu'à son droit de se porter candidat à des élections
;
Déclare
la
requête
irrecevable pour le surplus.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président