SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 26733/02 prezentată de Bekir SOBACI împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor LICHI (secțiunea a treia), care are loc la 1 iunie 2006 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Caflisch Türmen Biersan Gyulumyan, Myjer, judecători și dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 21 mai 2002, După ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând trimitere la faptul că reclamantul, dl Bekir Sobaci, este un resortisant turc, născut în 1943 și rezident în Tokat. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează.
În 1995, reclamantul a fost ales deputat în Marea Cameră Națională a Turciei ( În calitate de membru al Refah Partsi (Partea prosperității, denumită în continuare "Refah"). După dizolvarea Refah la 16 ianuarie 1998 de către Curtea Constituțională, reclamantul a aderat la Fazilet Partsi (parte din virtute, denumit în continuare "Fazilet"). A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții Constituționale de Dizolvare a Faziletului din cauza faptului că acesta a devenit un centru de activitate contrar principiului laicității și că a fost continuitatea Refah, dizolvat definitiv printr-o decizie a Curții Constituționale. Consiliul a solicitat decăderea reclamantului din mandatul său parlamentar, în același mod ca toți liderii și deputații din Fazilet, precum și interdicția ca aceștia să fie membri fondatori, membri, directori sau auditori ai unui alt partid politic pe o perioadă de cinci ani.
Prin hotărârea din 22 iunie 2001, Curtea Constituțională a pronunțat dizolvarea Faziletului pe motiv că acesta devenise un centru de activități contrar principiului laicității, în temeiul articolelor 68 și 69 din Constituție și 101 și 103 din Legea nr. 2820 privind partidele politice. Pentru a ajunge la această concluzie, aceasta a ținut seama de actele și de acțiunile anumitor lideri și membri ai partidului, printre care se număra reclamantul. Curtea Constituțională încheie în special Faptul că Bekir Sobacć a sprijinit și a încurajat acțiunile ilegale ale studenților care fuseseră exmatriculați din facultățile de medicină dalépa și Cerrahpașa pentru că au rezistat interdicției portului de navigatie, mergând după ei la Ankara, în vederea unei conferințe de presă, era în contradicție cu dispozițiile de la alineatul (4) din art. 68 din Constituție privind principiul Republicii Laice.
Ca sancțiune secundară, Curtea Constituțională a decis să-l anuleze pe reclamant de calitatea sa de deputat, în conformitate cu art. 69 alin. [...] Membrii și liderii ale căror declarații și activități duc la dizolvarea unui partid politic nu pot fi membri fondatori, directori sau auditori ai unui alt partid politic pe o perioadă de cinci ani de la data publicării hotărârii motivate de dizolvare în Jurnalul Oficial (...) GRIFS Reclamantul se plânge că a fost decăzut din mandatul său parlamentar și că i-a fost refuzată eligibilitatea pentru cinci ani ca urmare a dizolvării Fazilet de către Curtea Constituțională. Invocând articolele 6 și 13 din Convenție, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de o procedură echitabilă în fața Curții Constituționale, în măsura în care drepturile sale de apărare erau limitate în această procedură și nu a putut participa personal la aceasta.
El susține că a fost sancționat de Curtea Constituțională fără să fi fost pronunțată o condamnare la penalitate, declarând, de asemenea, că nu a fost informat în detaliu cu privire la acuzațiile aduse împotriva Curții Constituționale. El susține că nu a beneficiat de o acțiune efectivă pentru a-și exercita obiecțiile în măsura în care Curtea Constituțională a acționat în primă și în ultimă instanță. Reclamantul se plânge că decăderea mandatului său parlamentar, precum și neeligibilitatea sa pentru cinci ani constituie o sancțiune pentru acte pe care nu le-a comis. În acest sens, a declarat încălcarea articolului 7 din convenție. Invocând art. 9 din convenție, reclamantul susține că a fost condamnat pentru susținerea cauzei studentelor voalate.
Reclamantul susține că decăderea mandatului său parlamentar, ca urmare a dizolvării Fazilet de către Curtea Constituțională, și neeligibilitatea sa au încălcat dreptul său la libertatea de exprimare, garantat prin art. 10 din convenție. Acesta indică faptul că a fost pur și simplu exprimat cu privire la problema eșarfei islamice fără a formula totuși o opinie sau a face un protest față de principiile constituționale ale statului turc. El consideră că restricția care i-a fost impusă nu a fost justificată și proporțională cu scopul urmărit. Invocând art. 11 din Convenție, reclamantul se plânge de necunoașterea dreptului său la libertatea de asociere și deplânge sancțiunile pronunțate împotriva sa care, în opinia sa, erau disproporționate pentru scopul urmărit și care nu erau necesare într-o societate democratică.
Reclamantul se plânge că a fost privat în mod nedrept de dreptul său parlamentar cu încălcarea articolului 1 din Protocolul nr Recurentul face, de asemenea, referire la faptul că dizolvarea Fazilet la a privat de posibilitatea de a lua o acțiune politică timp de cinci ani. În acest sens, a declarat o încălcare a articolului 3 din Protocolul nr. În opinia reclamantului, a făcut obiectul unei discriminări și a făcut obiectul articolului 14 din Convenție. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură.
Recurentul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil și de o cale de atac eficientă în cadrul procedurii în fața Curții Constituționale pentru a-și prezenta obiecțiunile în măsura în care această instanță a pronunțat prima și ultima instanță. El invocă articolele 6 și 13 din Convenție. Curtea va examina acest aspect în raport cu art. 6 din Convenție. Comisia reamintește că aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) la o procedură constituțională depinde de fondul și de ansamblul datelor din fiecare caz din speță (Bock c. Germania, Hotărârea din 29 martie 1989, seria A n 150, p. 18, § 37). Prin urmare, Comisia trebuie să stabilească dacă afirmațiile formulate de reclamant în cursul procedurii constituționale în cauză pot fi analizate într-o contestație privind un drept civil sau o acuzație în materie penală.
Într-adevăr, procedura în fața Curții Constituționale se referea la un litigiu privind dreptul fasciletului de a continua, în calitate de partid politic, activitățile sale politice. Prin urmare, este vorba, prin excelență, de un drept de natură politică, care, ca atare, nu intră sub incidența garanției prevăzute la art. 6 alineatul (1) din convenție. Același lucru este valabil și în ceea ce privește interdicția impusă de art. 69 din Constituție membrilor și liderilor partidelor politice dizolvate de a fi fondatori și lideri sau contabili ai unui nou partid. Aceaceasta este, de asemenea, o restricție a drepturilor politice ale persoanelor interesate care nu pot intra sub incidența art. 6 alin. (1) din Convenție, nici în temeiul unui act de drept civil, nici în temeiul unei acuzații în materie penală (Refah Partsi) și altele c. Turcia, n 41440/98, 41342/98, 41343/98 și 41344/98).
Prin urmare, Curtea consideră că procedura în litigiu nu viza nici o contestare a drepturilor și obligațiilor cu caracter civil ale reclamantului, nici o acuzație în materie penală îndreptată împotriva acestuia, în sensul articolului 6 alineatul (1). cu dispozițiile Convenției, în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. În măsura în care reclamantul se plânge de o încălcare a art. 7 din Convenție, Curtea reamintește că această dispoziție interzice aplicarea retroactivă a legii penale. Or, în speță, dizolvarea Fazilet și efectele acestei dizolvari asupra drepturilor politice ale reclamantului nu corespund sancțiunilor penale. Prin urmare, Curtea consideră că această dispoziție nu este aplicabilă în speță.
cu dispozițiile Convenției, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. În ceea ce privește art. 14 din Convenție și art. 1 din protocol 1, obiecțiile reclamantului, astfel cum au fost formulate, nu dezvăluie nici o aparență de încălcare a dispozițiilor Convenției sau a protocoalelor sale adiționale. În consecință, acestea trebuie respinse pentru neajunsuri vădite de temei, în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului, întemeiate pe articolele 9, 10 și 11 din convenție și pe art. 3 din Protocolul nr. 3 de stabilire a cererii inadmisibile pentru surplus. Vincent Berger Bošjan M. Zupančič modulier Președinte
de la requête n o 26733/02 présentée par Bekir SOBACI contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 1 er juin 2006 en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič , président , J. Hedigan , L. Caflisch , R. Türmen , C. Bîrsan , M me A. Gyulumyan, M. E. Myjer, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 21 mai 2002, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Bekir Sobacı, est un ressortissant turc, né en 1943 et résidant à Tokat. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
En 1995, le requérant fut élu député à la Grande Assemblée nationale de Turquie (« l’Assemblée nationale ») en tant que membre du Refah Partisi (Parti de la prospérité, ci-après « le Refah »). Après la dissolution du Refah le 16 janvier 1998 par la Cour constitutionnelle, le requérant rejoignit le Fazilet Partisi (Parti de la vertu, ci-après « le Fazilet »). Le 7 mai 1999, le procureur général près la Cour de cassation (« le procureur général ») saisit la Cour constitutionnelle d’une action en dissolution du Fazilet au motif que celui-ci était devenu un centre d’activités contraires au principe de laïcité et qu’il était la continuité du Refah, définitivement dissous par une décision de la Cour constitutionnelle.
Il requit la déchéance du requérant de son mandat parlementaire au même titre que tous les dirigeants et députés du Fazilet, ainsi que l’interdiction pour ceux-ci d’être membres fondateurs, adhérents, dirigeants ou commissaires aux comptes d’un autre parti politique pour une période de cinq ans. Par un arrêt du 22 juin 2001, la Cour constitutionnelle prononça la dissolution du Fazilet au motif que celui-ci était devenu un « centre d’activités contraires au principe de laïcité », sur le fondement des articles 68 et 69 de la Constitution et 101 et 103 de la loi n o 2820 sur les partis politiques. Pour parvenir à cette conclusion, elle tint compte des actes et propos de certains dirigeants et membres du parti, parmi lesquels figurait le requérant.
La Cour constitutionnelle conclut notamment : « Le fait que Bekir Sobacı ait soutenu et encouragé les actions illégales des étudiants qui avaient été renvoyés des facultés de médecine d’Istanbul Çapa et Cerrahpașa pour avoir résisté à l’interdiction du port du voile, en allant les chercher à Ankara, en vue d’une conférence de presse, était en contradiction avec les dispositions de l’alinéa 4 de l’article 68 de la Constitution concernant le principe de la République laïque.
» A titre de sanction accessoire, la Cour constitutionnelle décida de déchoir le requérant de sa qualité de député, en application de l’article 69 § 9 de la Constitution, ainsi libellé : « (...) Les membres et les dirigeants dont les déclarations et les activités entraînent la dissolution d’un parti politique ne peuvent être membres fondateurs, dirigeants ou commissaires aux comptes d’un autre parti politique pour une durée de cinq ans à compter de la date à laquelle l’arrêt motivé de dissolution est publié au Journal officiel (...) » GRIEFS Le requérant se plaint d’avoir été déchu de son mandat parlementaire et frappé d’inéligibilité pour cinq ans suite à la dissolution du Fazilet par la Cour constitutionnelle.
Invoquant les articles 6 et 13 de la Convention, le requérant se plaint de n’avoir pas bénéficié d’une procédure équitable devant la Cour constitutionnelle, dans la mesure où ses droits de défense étaient limités dans cette procédure et qu’il n’a pas pu y participer personnellement. Il affirme avoir été sanctionné par la Cour constitutionnelle sans qu’une condamnation au pénal ait été prononcée à son égard. Il allègue également qu’il n’a pas été informé en détail des accusations dirigées à son encontre. Il soutient qu’il n’a pas bénéficié d’un recours effectif pour faire valoir ses griefs dans la mesure où la Cour constitutionnelle a statué en premier et dernier ressort. Le requérant se plaint que la déchéance de son mandat parlementaire ainsi que son inéligibilité pour cinq ans constituent une sanction pour des actes qu’il n’a pas commis.
Il allègue à cet égard la violation de l’article 7 de la Convention. Invoquant l’article 9 de la Convention, le requérant soutient qu’il a été condamné pour avoir soutenu la cause des étudiantes voilées. Le requérant allègue que la déchéance de son mandat parlementaire, à la suite de la dissolution du Fazilet par la Cour constitutionnelle, et son inéligibilité ont enfreint son droit à la liberté d’expression, garanti par l’article 10 de la Convention. Il indique qu’il s’était tout simplement exprimé sur la question du foulard islamique sans toutefois formuler une opinion ni faire une protestation à l’égard des principes constitutionnels de l’Etat turc. Il estime que la restriction qui lui a été imposée n’était pas justifiée et proportionnée au but poursuivi.
Invoquant l’article 11 de la Convention, le requérant se plaint de la méconnaissance de son droit à la liberté d’association. Il déplore les sanctions prononcées à son encontre qui étaient, selon lui, disproportionnées au but poursuivi et non nécessaires dans une société démocratique. Le requérant se plaint d’avoir été injustement privé du bénéfice de ses émoluments parlementaires en violation de l’article 1 du Protocole n o 1. Le requérant fait grief également de ce que la dissolution du Fazilet l’a privé de la possibilité d’entreprendre une action politique pendant cinq ans. Il allègue à cet égard une violation de l’article 3 du Protocole n o 1. Le requérant estime qu’il a fait l’objet d’une discrimination et invoque l’article 14 de la Convention.
EN DROIT 1. Le requérant se plaint d’avoir été déchu de son mandat parlementaire et frappé d’inéligibilité pour cinq ans à la suite de la dissolution du Fazilet par la Cour constitutionnelle. Il allègue la violation des articles 9, 10 et 11 de la Convention ainsi que de l’article 3 du Protocole n o 1. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 2. Le requérant se plaint de n’avoir pas bénéficié d’un procès équitable et d’un recours effectif dans la procédure devant la Cour constitutionnelle pour faire valoir ses griefs dans la mesure où cette cour a statué en premier et dernier ressort.
Il invoque les articles 6 et 13 de la Convention. La Cour examinera ce grief au regard de l’article 6 de la Convention. Elle rappelle que l’applicabilité de l’article 6 § 1 à une procédure constitutionnelle dépend du fond et de l’ensemble des données de chaque cas d’espèce ( Bock c. Allemagne , arrêt du 29 mars 1989, série A n o 150, p. 18, § 37). Elle doit donc déterminer si les allégations formulées par le requérant au cours de la procédure constitutionnelle en question peuvent s’analyser en une contestation relative à un droit de caractère civil ou à une accusation en matière pénale. En effet, la procédure devant la Cour constitutionnelle portait sur un litige relatif au droit du Fazilet de poursuivre, en tant que parti politique, ses activités politiques.
Il s’agissait donc, par excellence, d’un droit de nature politique, qui, comme tel, ne relève pas de la garantie de l’article 6 § 1 de la Convention. Il en est de même de l’interdiction faite par l’article 69 de la Constitution aux membres et aux dirigeants des partis politiques dissous d’être fondateurs et dirigeants ou comptables d’un nouveau parti. Il s’agit, ici aussi, d’une restriction des droits politiques des intéressés qui ne saurait relever de l’article 6 § 1 de la Convention, ni au titre d’une contestation portant sur un droit civil ni au titre d’une accusation en matière pénale ( Refah Partisi (Parti de la prospérité) et autres c. Turquie , n os 41340/98, 41342/98, 41343/98 et 41344/98).
Partant, la Cour estime que la procédure litigieuse ne concernait ni une contestation sur les droits et obligations de caractère civil du requérant, ni une accusation en matière pénale dirigée contre lui, au sens de l’article 6 § 1. Elle conclut que cette partie de la requête doit être rejetée comme incompatible ratione materiae avec les dispositions de la Convention, conformément à l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. 3. Dans la mesure où le requérant se plaint d’une violation de l’article 7 de la Convention, la Cour rappelle que cette disposition interdit une application rétroactive de la loi pénale. Or, en l’espèce, la dissolution du Fazilet et les effets de cette dissolution sur les droits politiques du requérant ne correspondent pas à des sanctions pénales.
La Cour considère donc que cette disposition n’est pas applicable en l’espèce. Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté comme incompatible ratione materiae avec les dispositions de la Convention, conformément à l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. 4. Concernant l’article 14 de la Convention et l’article 1 du Protocole n o 1, les griefs du requérant tels qu’ils ont été formulés ne révèlent aucune apparence de violation des dispositions de la Convention ni de ses Protocoles additionnels. Il s’ensuit qu’ils doivent être rejetés pour défaut manifeste de fondement, conformément à l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen des griefs du requérant tirés des articles 9, 10 et 11 de la Convention et de l’article 3 du Protocole n o 1 ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus.
Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Greffier Président