SECȚIUNEA A TREIA
CAUZA
SOBACI c. TURCIA
(Cererea nr. 26733/02)
29 noiembrie 2007
29/02/2008
Această hotărâre va deveni definitiv în condițiile definite la art. 44 § 2 din Convenție. Poate suferi corecturi de formă.
În cauza Sobacı c. Turcia,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), sesizată într-o cameră alcătuită din:
Domnii B.M. Zupančič, președinte,
Doamnele E. Fura-Sandström,
Domnii E. Myjer,
David Thór Björgvinsson, judecători,
și Domnul S. Quesada, grefier de secțiune,
După deliberări în camera de consiliu la 8 noiembrie 2007,
Pronunță hotărârea care urmează, adoptată la această dată:
1.La originea acestei cauze se găsește o cerere (nr. 26733/02) îndreptată împotriva Republicii Turciei și cu care a sesizat Curtea un resortisant al acestui stat, Domnul Bekir Sobacı ("reclamantul"), la 21 mai 2002 conform articolului 34 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ("Convenția").
2.Reclamantul este reprezentat de Doamna M. Atasoy, avocat la Ankara. Guvernul turc ("Guvernul") nu a desemnat agent pentru procedura devant Curt.
3.La 1 iunie 2006, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis comunicarea grivelor ținând seama de articolele 9, 10 și 11 din Convenție și 3 din Protocolul nr. 1 Guvernului. Prevalindu-se de dispozițiile articolului 29 § 3, a decis că vor fi examinate în același timp admisibilitatea și binele fondului cauzei.
I.
4.Reclamantul s-a născut în 1953 și locuiește la Tokat.
5.La 18 aprilie 1999, reclamantul a fost ales deputat la Marea Adunare Națională a Turciei ("Adunarea Națională") pe o listă prezentată de Fazilet Partisi (Partidul Virtuții, în continuare "Fazilet").
6.La 7 mai 1999, procurorul general la Curtea de Casație ("procurorul general") sesizează Curtea Constituțională cu o acțiune de dizolvare a Fazilet cu motivul că acesta devine un centru de activități contrare principiului laiității și că era continuare Refah Partisi, definitiv dizolvat printr-o decizie a aceleiași Curți. Cere deja dării reclamantului din mandatul parlamentar la fel ca toți liderii și deputații Fazilet, precum și interdicția pentru aceștia de a fi membri fondatori, adereri, conducători sau cenzori ai altui partid politic pentru perioada de cinci ani.
7.Pentru a sprijini cererea, procurorul general invocare în special acte și cuvintele unor lideri și membri Fazilet, și anume:
– Președintele și ceilalți lideri și membri Fazilet susțineau, în toate intervențiile lor publice, purtarea fulare islamice în universități și sediile administrației publice în timp ce Curtea Constituțională deja declarase că o asemenea practică era contrară principiului laiității scris în Constituție.
– Fazilet înscriseseă Merve Kavakçı pe lista sa electorală și permisese alegerea acesteia în timp ce aceasta afișa clar legătura la fular islamic.
– Deputatul Nazlı Ilıcak declarase, în intervențiile sale televizate din 2 și 3 mai 1999, că Merve Kavakçı fusese desemnată de membri și lideri Fazilet pentru a aduce chestiunea fulare islamice devant Adunarea Națională.
– La ceremonia prestării jurământului din 3 mai 1999, deputații Fazilet aclamaseră Merve Kavakçı, venit să presteze jurământ devant Adunarea Națională purtând fular islamic, și unii dintre ei participaseră conferință de presă dată de aceasta după incidentele provocate de comportamentul ei.
– Vicepreședintele partidului, Abdullah Gül, declarase în intervența sa televizată din 2 mai 1999 că purtarea fulare în enceinta Adunării Naționale nu era constitutivă a unei încălcări Constituției. Preconiza aplicarea principiilor religioase la domeniu public.
Procurorul general citeze de asemenea cartea fostului deputat Mehmet Sılay, intitulată Parlamentodan Haber (Știri din Parlament), publicată în 1998 și care fusese obiect al unei parviri pe decizie de justiție.
8.La 4 iunie 1999, procurorul general prezentă dovezi suplimentare împotriva acestui partid, inclusiv discursul pronunțat de reclamant la 13 aprilie 1999. Reclamantul declarase următoarele:
"Într-o țară unde deputații noștri de stânga apără în Adunare activiști care deschiseseă panouri, la Istanbul, la Çapa, la Cerrahpasa, expulsaseră din școală fete care trebuie să fie graduate în medicină trei luni mai târziu. Acestea vin la Ankara cu doi autocari, drumul lor fusese baricadat la Kızılcahamam. Nu au fost autorizate să intre în Ankara. Noi, douăzeci deputați, ne-am dus să-și aducem fiicele, le-am permis să țină conferință de presă la Kızılay. Le-am dus la Adunare, pentru a le face vizita partidelor. Dar, în timp ce susțineam fiicele noastre, deputații care nu lasă monopolul naționalism nimănui nu au putut veni la Kızılcahamam pentru că partidul nu i-a autorizat. Iată, am trăit aceasta la Ankara."
Procurorul general invocare de asemenea acte și cuvintele unor lideri și membri Fazilet, și anume:
– Președintele Fazilet, Recai Kutan, în discursul din 10 octombrie 1998, denunțase rectorii care refuzau intrare la universitate studentelor purtând fular islamic. Calificaise interdicția purtare fulare ca "opresiune" și declarase că Fazilet va pune capăt acesteia când va accede la putere.
– Nazlı Ilıcak, membru consilului administrativ general Fazilet, în intervențiile sale, prezentase interdicția purtare fulare ca "opresiune" și susținuseă că aceasta ar lua sfârșit cu accedere la putere Fazilet și intrare Merve Kavakçı la Adunarea Națională.
– Abdullatif Șener indicase, în discurs pronunțat la 8 martie 1999, că obligația pentru elevii imam hatip (instituții învățământ secundar vocație religioasă) să-și scoată fulare islamic era o aberație. Chestiune fulare nu putea fi rezolvată decât devant Adunarea Națională și Merve Kavakçı era încărcată acestei misiuni. Declarase, în intervența televizată, că Premiul Nobel pentru pace trebuia acordat Necmettin Erbakan (președintele Refah dizolvat).
– Vicepreședintele Fazilet, Abdullah Gül, în intervențiile sale devant Adunarea Națională, critica interdicția purtare fulare în universități și imam hatip, și acuza guvernul de provocare și discriminare.
– Deputatul Musa Uzunkaya susținea purtare fulare și critica circulara administrativă privind haina în instituții școlare.
– În intervența devant Adunarea Națională din 11 iunie 1998, deputatul Bülent Arınç contestase deciziile Curții Constituționale privind interdicția purtare fulare islamice. La 5 mai 1999, indicase că Merve Kavakçı purta fulare islamic ca semn politic și că ar fi prima femeie purtând fular să intre la Adunarea Națională.
– În intervența la Adunarea Națională din 17 iunie 1996, deputatul Mustafa Kamalak calificaise interdicția purtare fulare islamic ca "persecuție".
– Deputatul Ramazan Yenidede, la conferință de presă ținută la 15 iunie 1998, incitase poporul la ură și ostilitate pe baza distincție bazată pe apartenență la religie. La 27 mai 1999, acțiune penală fusese intentată împotriva lui conform articolului 312 § 2 codului penal.
– Deputatul Cemil Çiçek, la aderire la Fazilet la 9 iunie 1998, declarase că poporul era împărțit între obligații religioase și reglementări Statului, conform lui opuse una alteia.
9.La 22 iunie 2001, Curtea Constituțională pronunță dizolvare Fazilet cu motivul că acesta devine "centru activități contrare principiului laiității". Baza decizia pe articolele 68 și 69 Constituției și 101 b) și 103 § 1 lege nr. 2820 privind reglementare partidelor politice. Rejectă acuzele continuitate între Fazilet și Refah.
10.Pentru Curtea Constituțională, următoarele elemente probă demonstrau că Fazilet become "centru activități contrare principiului laiității":
– Reclamantul organizase conferință presă pentru studente expulzate din universitate din cauza purtare fulare și apportarieă sprijin.
– Președintele și ceilalți lideri Fazilet încurajau, în toate intervențiile publice, purtare fulare islamic în școli publice și sedii administrației publice, și participau la manifestări protestar împotriva interdicție purtare fulare.
– În discursuri pronunțate în 1996 la congres Uniune islam nord-american și la 26 decembrie 1997 la conferință organizată Asociație palestiniană islamică la Chicago, deputatul Merve Kavakçı preconizase înstaurare regim teocratic.
– La 3 mai 1999, la ceremonie prestări jurământ, deputatul Merve Kavakçı, care purta fular islamic, fusese împiedicat să presteze jurământ și constrâns pleca hemiciclu Adunării Naționale. La citire nume, fusese aclamată toți deputații Fazilet. După Curtea Constituțională, manifestare aceasta planificare și încurajate lideri și membri partid.
– La conferință presă ținută după incident din 3 mai 1999, deputatul Merve Kavakçı declarase că manifestare era comparabilă lupta africano-americani drepturi omul. Vicepreședintele Fazilet, Abdullatif Șener, și mulți deputați participaseră conferință.
– În discurs din 10 octombrie 1998 la Kayseri, deputatul Nazlı Ilıcak ținuse următoarele cuvinte:
"Când Fazilet va accede la putere, această opresiune va înceta. Această opresiune fular va înceta, ascultă cum. Pentru că Fazilet va permite celor purtând fular islamic să intre la Marea Adunare Națională Turciei. Pentru că va fi ministru purtând fular islamic în țara aceasta (...) Unde există opresiune, opresele vor avea voință politică."
– În intervențiile televizate din 2 și 3 mai 1999, deputatul Nazlı Ilıcak declarase că Merve Kavakçı fusese desemnată Fazilet să adă problemă fular islamic devant Adunarea Națională.
– La 15 iunie 1998, fostul deputat Ramazan Yenidede prezentase interdicție purtare fular islamic instituții publice și școlare ca opresiune și exacție. Curtea Constituțională indica că acțiune penală fusese intentată procuror general împotriva acestuia pentru incitare popor la ostilitate și ură pe bază distincție bazată religie.
– Mehmet Sılay [fost deputat] indicase în prefață cartea intitulată Știri din Parlament, publicată 1998, următoarele:
"(...) rezultă din istoria lume că cei luptase conștiință și convingeri religioase popoare au întotdeauna eșuat, în Iran [aceștia] forțați pleca țară sau se vedeau retrase epoleți [militari]; în Algeria, nici din cei opuseseă popor servire interese franceze și nici din uzurpatori este încă viu."
11.Curtea Constituțională releva că Fazilet fondasă program politic pe chestiune fular islamic și asiguraseă alegere Merve Kavakçı ca deputat, în timp ce, în hotărâre Refah Partisi, considerase discursuri încurajand purtare fular în școli și instituții publice contrare principiu laiității.
12.Curtea Constituțională releva de altfel că președintele, lideri și membri Fazilet calificau, în toate intervențiile publice, interdicție purtare fular islamic în școli și locuri administrație publică ca atingere drepturi și libertăți și persecuție. Estimă că aceștia incitau popul ură și ostilitate autorități publice și perturbau ordine publică. Releva că faptul aduce chestiune fular devant Adunarea Națională prin Merve Kavakçı, sub formă acțiune protestar, violase principiu laiității. Consideră că participare președintele și toți deputații Fazilet manifestare dovedea că partid become "centru activități contrare principiu laiității". Releva că ținând seama potențial electoral partid și posibilitate aplicare model preconizat acesta, situație prezenta pericol ordine democratic laică, și consideră dizolvare Fazilet răspundea nevoie social imperioasă.
13.Ca sancțiune accesorie, Curtea Constituțională decidă desheredă reclamant și deputatul Nazlı Ilıcak mandat parlamentar conform articolului 84 Constituției. Le interzice, cu trei alți membri partid, fi membri fondatori, adereri, conducători sau cenzori altul partid politic perioada cinci ani, în baza art. 69 § 8 Constituției.
14.La alegeri legislative din 3 noiembrie 2002, reclamantul se prezintă candidat independent. Nu a fost ales.
II.
15.Legea și practica internă pertinente în vigoare epoca faptele sunt descrise hotărâre Ilıcak c. Turcia, nr. 15394/02, §§ 20-22, 5 aprilie 2007.
I.
PRIVIND PRESUPUSA ÎNCĂLCARE ARTICOLELE 9, 10 și 11 DIN CONVENȚIE ȘI 3 DIN PROTOCOLUL NR. 1
16.Invocând art. 9 Convenție, reclamantul susține desheredă din mandat pentru sprijinirea cauze studente voilate.
Reclamantul susține desheredare din mandat parlamentar, urmare dizolvare Fazilet de Curtea Constituțională, și ineligibilitate încalcă dreptul expresie, garantat art. 10 Convenție. Indică simplu exprimat pe chestiune fular islamic fără totuși formuli opinie sau face protestar cu privire principii constituționale Statul turc. Estimă restricție impusă nu justificată și proporționată scop urmărit.
Invocând art. 11 Convenție, reclamantul se plânge necunoaștere dreptul asociație. Deplorează sancțiuni pronunțate împotriva disproportionate scop urmărit și nu necesare societate democratic.
Reclamantul griră de dizolvare Fazilet o privat posibilitate întreprinde acțiune politică cinci ani. Susține aceasta privință violare art. 3 Protocolul nr. 1.
17.Curtea estimă oportun examinare ansamblul grivelor sub unghi al unic art. 3 Protocolul nr. 1, redactat de această manieră:
"Înaltele Părți Contractante se angajează organiza, intervalele rezonabile, alegeri libere scrutin secret, condițiile asigură exprimare liberă opinie popul pe alegere corp legislativ."
A.
Privind admisibilitatea
18.Guvernul pledează nerespectare reclamant al termenul șase luni pentru introduce cerere. După ei, termen aceasta începe curgere de data Curtea Constituțională pronunță dizolvare Fazilet, și anume 22 iunie 2001.
19.După reclamant, termen trebuie calculat de data publicare hotărâre Curții Constituționale în Jurnalul Oficial.
20.Curtea reamintește termen șase luni nu poate începe curge decât de moment interesată o cunoaștere efectivă și suficientă decizie internă definitiv (Baghli c. Franța, nr. 34374/97, § 31, CEDO 1999-VIII). În cazul de față, vorbim de data publicare hotărâre Curții Constituționale în Jurnalul Oficial, și anume 5 ianuarie 2002. Cerere fiind introdusă 21 mai 2002, loc respinge excepție Guvern.
21.Curtea constată grivele nu sunt manifest neîntemeiate sens art. 35 § 3 Convenție. Curtea releva de altfel acestea lovesc nici altul motiv inadmisibilitate. Convine deci declare recevabilă.
B.
Pe fond
22.Guvernul susține ingerință dreptul reclamant libertate expresie și întrunire justificat privire al doilea paragraf articolele 10 și 11 Convenție. Pentru ce privește griuă restrângeri aduse drepturi politice reclamant, face observație reclamant putut prezenta candidat independent.
23.Guvern face stare reformelor legislative realizate armonizare Convenție și jurisprudență Curții. Referă modificare adusă art. 69 Constituției dispune Curtea Constituțională, locul dizolva partid politic, poate decide priva parțial sau total aju publice acordate, aceasta funcție gravitate act.
24.Reclamantul face valori că după termeni art. 83 § 1 Constituției, parlamentari bucură imunitate cuvintele ținute enceinta Adunării Naționale. Cât posibilitate presenta candidat independent, face valori foarte dificil fi ales candidat independent.
25.Curtea reamintește art. 3 Protocolul nr. 1 garantează drepturi subiective, inclusiv dreptul vot și cel presenta candidature alegeri (Mathieu-Mohin și Clerfayt c. Belgia, hotărâre din 2 martie 1987, seria A nr. 113, pp. 22-23, §§ 46-51, Hirst c. Regatul Unit (nr. 2) [GC], nr. 74025/01, §§ 56-57, CEDO 2005-IX, mai recent, Ždanoka c. Letonia [GC], nr. 58278/00, § 102, 16 martie 2006, și Lykourezos c. Grecia, nr. 33554/03, § 50, CEDO 2006-...). Cruciale stabilire și menținere fundamente adevărată democrație condusă prețeminență drept, drepturi acelea nu sunt absolute. Există loc "limitații implicite", și Statele contractante trebuie aprecia marge apreciere aceasta. Curtea reafirmă marge apreciere domeniu aceasta este larg (Matthews c. Regatul Unit [GC], nr. 24833/94, § 63, CEDO 1999-I, și Labita c. Italie [GC], nr. 26772/95, § 201, CEDO 2000-IV).
26.Cu toate acestea, aparține Curții statui în ultimă instanță pe observanță cerințe art. 3 Protocolul nr. 1; trebuie asigure condițiile care subordinate drepturi vot sau presenta candidature alegeri nu reduc drepturi acestea punctul atinge substanța însăși și priva efectivitate, ce condiții urmăresc scop legitim și că mijloace folosite nu se dovedesc disproportionate (Mathieu-Mohin, precitat, § 52). În particular, nici condiții impuse cazul eveniment nu trebuie împiedica exprimare liberă popul alegere corp legislativ – altfel spus, trebuie reflecta, sau nu contracara, grijă menținere integritate și efectivitate procedură electorală destinată determina voință popul prin intermediul sufragiu universal (Hirst, precitat, § 62). Asemenea, odată alegere popul liber și democratic exprimată, nici modificare ulterioară organizare sistem electoral nu putea pune cauză alegere aceasta, decât prezență motive imperioase ordine democratic (Lykourezos, precitat, § 52). De altfel, Curtea deja judecat dispoziție garantează dreptul orice individ presenta candidature alegeri și, odată ales, exercita mandat (Selim Sadak și alții c. Turcia, nr. 25144/94, 26149/95 la 26154/95, 27100/95 și 27101/95, § 33, CEDO 2002-IV, și Lykourezos, precitat, § 50). art. 3 Protocolul nr. 1 consacre principiu caracteristic regim politic adevărat democratic și reveste deci sistem Convenție importanță capitală (Mathieu-Mohin și Clerfayt, precitat, § 47 și mai recent, Yumak și Sadak c. Turcia, nr. 10226/03, § 59, CEDO 2007-...).
27.În cazul de față, bazând pe art. 69 § 6 Constituției, Curtea Constituțională consideră Fazilet become centru activități contrare principiu laiității. Aceasta privire, motive invocate Curtea Constituțională pentru dizolva Fazilet ating acte și cuvinte președintele și unor lideri și membri partid, inclusiv reclamant. Ca sancțiune accesorie, decidă desheredă doi deputați, inclusiv reclamant, mandat parlamentar în baza art. 84 in fine Constituției.
28.Curtea observă măsur litigioasă avea finalitate prezerva caracter laică regim politic turc. Vezi importanță principiu ordine democratic Turcia, estimă măsur cauză urmărire scopuri legitime apărare ordine și protecție drepturi libertăți altul.
29.Rămâne stabilit proporționalitate scopuri urmărite. Convine deci căuta existență motive imperioase ordine democratic priveaza reclamant mandat parlamentar deținea legitim și alegătorii lor deputat liber și democratic ales reprezinta toată durata mandat Adunarea Națională.
30.Acestui scop, Curtea estimă necesar ține considerație dispozițiile constituționale dizolvare partid politic măsura desheredare reclamant mandat parlamentar este consecință dizolvare Fazilet (compara, mutatis mutandis, cu Selim Sadak și alții, precitat, § 37). Versiunea vigoare época faptele, art. 69 § 6 avea purtată foarte largă. Toți acte și cuvinte membri puteau fi imputabile partid considera acesta centru activități contrare Constituției și decide dizolvare aceasta. Nicio distincție între diverși grade implicare activități cauză nu era prevedere. Aceasta privire, convine remarca că unii membri partid, și în special președintele și vicepreședintele, care se găseau situație comparabilă cea reclamant nu suferit nici sancțiune.
31.Natura și greutate ingerințe sunt de asemenea elemente ține considerație măsura proporționalitate acestora. Aceasta privire, Curtea deja constatat desheredare mandat parlamentar este sancțiune extremă gravitate (Selim Sadak și alții, precitat, § 38).
32.Ținând seama orice ce precede, Curtea conchide desheredare mandat parlamentar reclamant nu putea trece proporțională scopuri legitime urmărite. De aceea, măsur litigioasă atingere substanță însăși dreptul reclamant fi ales și exercita mandat, și putere suverană electorat ales deputat.
33.Rezultă art. 3 Protocolul nr. 1 violat.
34.Curtea observă interes amendament constituțional art. 69 § 6 după care partid politic nu poate considera centru activități contrare Constituției decât conducători și membri se dedica intensiv asemenea activități și situație aceasta explicit sau implicit aprobată organe partid. De altfel, amendament art. 69 § 7 Constituției ofer Curții Constituționale posibilitate inflinge sancțiune mai puțin grea decât dizolvare definitiv partid, și anume privare partid aju public (§15 mai sus). Rezultă desheredare mandat parlamentar va avea fără îndoială loc mai rar. Modificări acelea întăresc deci statut parlamentari.
35.Vezi concluzii mai sus, Curtea estimă nu loc examina separat griuă restricție drepturi politice reclamant.
II.
36.Conform art. 41 din Convenție,
"Dacă Curtea declară există încălcare Convenției sau Protocoalele sale, și dreptul intern Înaltei Părți Contractante nu permite șterge decât imperfect consecințele încălcare aceasta, Curtea acordă partea prejudiciată, dacă este cazul, satisfacție echitabilă."
A.
Daune
37.Reclamantul susține suferit prejudiciu material corespunzător emolumente ar fi perceput desheredă mandat parlamentar. Invocare de asemenea pierdere pentru nu se putut prezenta alegeri legislative ținute decembrie 2002. Evalua prejudiciu aceasta 333.000 dolari americani (USD).
Ca titlu prejudiciu moral, reclamantul cere 33.000 USD.
38.Guvernul contestă pretenții acestea.
39.Privind pierdere, Curtea nu zări de legătură cauzalitate între violare constatată și prejudiciu material susținut, și rejectă cerere aceasta privire.
Curtea estimă reclamantul suferit anumit prejudiciu moral constat violare suficient compensare.
B.
Frais și dépens
40.Reclamantul cere 5.000 USD ca titlu frais și dépens suportate devant Curt. Nu furnizează nici justificativ.
41.Guvernul contestă montant aceasta.
42.Conform jurisprudenței Curții, reclamant nu poate obține rambursare frais și dépens decât măsura stabiliți realitate, necesitate și caracter rezonabil ratei lor. Ținând seama elemente posesia și criterii sus-menționate, Curtea rejectă cerere relativă frais și dépens.
1.Declară restul cerere recevabilă;
2.Declară există violare art. 3 Protocolul nr. 1;
3.Declară nu loc examina separat grivele ținând seama articolele 9, 10 și 11 Convenție;
4.Declară constat violare furnizează sine satisfacție echitabilă suficientă prejudiciu moral suferit reclamant;
5.Rejectă cerere satisfacție echitabilă surplus.
Făcută limba franceză, apoi comunicată scris 29 noiembrie 2007 conform art. 77 §§ 2 și 3 din Regulament.
Santiago Quesada
Boštjan M. Zupančič
Grefier
Președinte
TROISIÈME SECTION
SOBACI c. TURQUIE
(Requête n
o
26733/02)
ARRÊT
29 novembre 2007
29/02/2008
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Sobacı c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
B.M.
Zupančič
,
président
,
C.
Bîrsan
,
R.
Türmen
,
M
mes
E.
Fura-Sandström
,
A.
Gyulumyan
,
MM.
E.
Myjer,
David Thór
Björgvinsson,
juges
,
et de M. S.
Quesada,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 8
novembre 2007,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
26733/02) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet État, M.
Bekir Sobacı («
le requérant
»), a saisi la Cour le 21 mai 2002 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») n'a pas désigné d'agent pour la procédure devant la Cour.
3.
Le 1
er
juin 2006, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer les griefs tirés des articles 9, 10 et 11 de la Convention et 3 du Protocole n
o
1 au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l'article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l'affaire.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Le requérant est né en 1953 et réside à Tokat.
5.
Le 18 avril 1999, le requérant fut élu député à la Grande Assemblée nationale de Turquie («
l'Assemblée nationale
») sur une liste présentée par le
Fazilet Partisi
(Parti de la Vertu, ci-après «
le Fazilet
»).
6.
Le 7 mai 1999, le procureur général près la Cour de cassation («
le procureur général
») saisit la Cour constitutionnelle d'une action en dissolution du Fazilet au motif que celui-ci était devenu un centre d'activités contraires au principe de laïcité et qu'il était la continuité du
Refah Partisi
, définitivement dissous par une décision de cette même Cour. Il requit la déchéance du requérant de son mandat parlementaire au même titre que tous les dirigeants et députés du Fazilet, ainsi que l'interdiction pour ceux-ci d'être membres fondateurs, adhérents, dirigeants ou commissaires aux comptes d'un autre parti politique pour une période de cinq ans.
7.
À l'appui de sa demande, le procureur général invoquait notamment les actes et propos de certains dirigeants et membres du
Fazilet, à savoir
:
–
Le président ainsi que les autres dirigeants et membres du Fazilet soutenaient, dans toutes leurs interventions publiques, le port du foulard islamique dans les universités et les locaux de l'administration publique alors que la Cour constitutionnelle avait déjà déclaré qu'une telle pratique allait à l'encontre du principe de laïcité inscrit dans la Constitution.
–
Le Fazilet avait inscrit Merve Kavakçı sur sa liste électorale et permis son élection alors que celle-ci affichait clairement son attachement au foulard islamique.
–
La députée Nazlı Ilıcak avait déclaré, lors de ses interventions télévisées des 2 et 3 mai 1999, que Merve Kavakçı avait été désignée par les membres et dirigeants du Fazilet pour porter la question du foulard islamique devant l'Assemblée nationale.
–
Lors de la cérémonie de prestation de serment du 3 mai 1999, les députés du Fazilet avaient acclamé Merve Kavakçı, venue prêter serment devant l'Assemblée nationale en portant le foulard islamique, et certains d'entre eux avaient participé à la conférence de presse donnée par celle-ci à la suite des incidents provoqués par son comportement.
–
Le vice-président du parti, Abdullah Gül, avait déclaré dans son intervention télévisée du 2 mai 1999 que le port du foulard dans l'enceinte de l'Assemblée nationale n'était pas constitutif d'une violation de la Constitution. Il préconisait l'application des principes religieux au domaine public.
Le procureur général cita également le livre de l'ancien député Mehmet Sılay, intitulé
Parlamentodan Haber
(Nouvelles du Parlement), publié en 1998 et ayant fait l'objet d'une saisie sur décision de justice.
8.
Le 4 juin 1999, le procureur général présenta des preuves supplémentaires à l'encontre de ce parti, dont le discours prononcé par le requérant le 13 avril 1999. Le requérant avait déclaré ce qui suit
:
«
Dans un pays où nos députés de gauche défendent dans l'Assemblée [nationale] les militants qui ont ouvert des pancartes, à Istanbul, à Çapa, à Cerrahpasa, ils ont expulsés de l'école des filles qui devaient être diplômées de médecine trois mois plus tard. Celles-ci sont venues à Ankara avec deux autocars, leur route a été barrée à Kızılcahamam. Elles n'ont pas été autorisées à entrer dans Ankara. Nous, vingt députés, sommes allés chercher nos filles, nous leur avons permis de faire une conférence de presse à Kızılay. Nous les avons conduites à l'Assemblée [nationale], pour leur faire visiter les partis. Mais, alors que nous apportions notre soutien à nos filles, les députés qui ne laissent le monopole du nationalisme à personne n'ont pas pu venir à Kızılcahamam parce que leur parti ne l'a pas autorisé. Voilà, nous avons vécu cela à Ankara.
»
Le procureur général invoqua aussi les actes et propos de certains dirigeants et membres du Fazilet, à savoir
:
–
Le président du Fazilet, Recai Kutan, dans son discours du 10
octobre
1998, avait dénoncé les recteurs qui refusaient l'accès à l'université aux étudiantes portant le foulard islamique. Il avait qualifié l'interdiction du port du foulard d'«
oppression
» et avait déclaré que le Fazilet mettrait fin à celle-ci lorsqu'il accéderait au pouvoir.
–
Nazlı Ilıcak, membre du conseil administratif général du
Fazilet, lors de ses interventions, avait présenté l'interdiction du port du foulard comme une «
oppression
» et soutenu que celle-ci prendrait fin avec l'accession au pouvoir du Fazilet et l'entrée de Merve Kavakçı à l'Assemblée nationale.
–
Abdullatif Șener avait indiqué, dans un discours prononcé le 8
mars
1999, que l'obligation pour les élèves des
imam hatip
(établissements d'enseignement secondaire à vocation religieuse) d'ôter leur foulard islamique était une aberration. La question du foulard ne pouvait être résolue que devant l'Assemblée nationale et Merve Kavakçı était chargée de cette mission. Il avait déclaré, dans une intervention télévisée, que le prix Nobel de la paix devait être décerné à Necmettin Erbakan (président du Refah dissous).
–
Le vice-président du Fazilet, Abdullah Gül, dans ses interventions devant l'Assemblée nationale, critiquait l'interdiction du port du foulard dans les universités et les
imam hatip
, et accusait le gouvernement de provocation et de discrimination.
–
Le député Musa Uzunkaya soutenait le port du foulard et critiquait la circulaire administrative relative à la tenue vestimentaire dans les établissements scolaires.
–
Dans son intervention devant l'Assemblée nationale du 11
juin 1998, le député Bülent Arınç avait contesté les décisions de la Cour constitutionnelle concernant l'interdiction du port du foulard islamique. Le 5
mai 1999, il avait indiqué que Merve Kavakçı portait le foulard islamique comme un signe politique et qu'elle serait la première femme portant le foulard à entrer à l'Assemblée nationale.
–
Dans son intervention à l'Assemblée nationale du 17
juin 1996, le député Mustafa Kamalak avait qualifié l'interdiction du port du foulard islamique de «
persécution
».
–
Le député Ramazan Yenidede, lors d'une conférence de presse tenue le 15
juin 1998, avait incité le peuple à la haine et à l'hostilité sur la base d'une distinction fondée sur l'appartenance à une religion. Le 27
mai 1999, une action pénale avait été intentée à son encontre en application de l'article
312 § 2 du code pénal.
–
Le député Cemil Çiçek, lors de son adhésion au Fazilet le 9
juin 1998, avait déclaré que le peuple était partagé entre les obligations religieuses et les réglementations de l'État, selon lui opposées les unes aux autres.
9.
Le 22 juin 2001, la Cour constitutionnelle prononça la dissolution du Fazilet au motif que celui-ci était devenu un «
centre d'activités contraires au principe de laïcité
». Elle fonda sa décision sur les articles 68 et 69 de la Constitution et 101 b) et 103 § 1 de la loi n
o
2820 sur la réglementation des partis politiques.
Elle rejeta les accusations de continuité entre le Fazilet et le Refah.
10.
Pour la Cour constitutionnelle, les éléments de preuve suivants démontraient que le Fazilet était devenu un «
centre d'activités contraires au principe de laïcité
»
:
–
Le requérant avait organisé une conférence de presse pour les étudiantes expulsées de leur université en raison du port du foulard et leur avait apporté son soutien.
–
Le président et les autres dirigeants du Fazilet encourageaient, dans toutes leurs interventions publiques, le port du foulard islamique dans les écoles publiques et dans les locaux de l'administration publique, et participaient aux manifestations de protestation contre l'interdiction du port du foulard.
–
Dans ses discours prononcés en 1996 lors du congrès de l'Union de l'islam nord-américain et le 26 décembre 1997 à l'occasion d'une conférence organisée par l'Association palestinienne islamique à Chicago, la députée Merve Kavakçı avait préconisé l'instauration d'un régime théocratique.
–
Le 3 mai 1999, lors de la cérémonie de prestation de serment, la députée Merve Kavakçı, qui portait un foulard islamique, avait été empêchée de prêter serment et contrainte de quitter l'hémicycle de l'Assemblée nationale. A la lecture de son nom, elle avait été acclamée par l'ensemble des députés du Fazilet. D'après la Cour constitutionnelle, cette manifestation avait été planifiée et encouragée par les dirigeants et membres de ce parti.
–
Lors d'une conférence de presse tenue à la suite de l'incident du 3
mai
1999, la députée Merve Kavakçı avait déclaré que cette manifestation était comparable à la lutte des Afro-Américains pour les droits de l'homme. Le vice-président du Fazilet, Abdullatif Șener, et de nombreux députés avaient participé à cette conférence.
–
Dans un discours du 10 octobre 1998 à Kayseri, la députée Nazlı Ilıcak avait tenu les propos suivants
:
«
Lorsque le Fazilet accédera au pouvoir cette oppression cessera. Cette oppression de foulard cessera, écoutez comment. Parce que le Fazilet permettra à celles qui portent le foulard islamique d'entrer à la Grande Assemblée nationale de Turquie. Parce qu'il y aura une ministre portant le foulard islamique dans ce pays (...) Là où il existe une oppression, les opprimées auront une volonté politique.
»
–
Lors de ses interventions télévisées des 2 et 3 mai 1999, la députée Nazlı Ilıcak avait déclaré que Merve Kavakçı avait été désignée par le Fazilet pour porter le problème du foulard islamique devant l'Assemblée nationale.
–
Le 15 juin 1998, l'ex-député Ramazan Yenidede avait présenté l'interdiction de porter le foulard islamique dans les établissements publics et scolaires comme une oppression et une exaction. La Cour constitutionnelle indiqua qu'une action pénale avait été intentée par le procureur général à l'encontre de celui-ci pour avoir incité le peuple à l'hostilité et à la haine sur le fondement d'une distinction basée sur la religion.
–
Mehmet Sılay [ex-député] avait indiqué dans la préface de son livre intitulé
Nouvelles du Parlement
, publié en 1998, ce qui suit
:
«
(...) il ressort de l'histoire du monde que ceux qui ont combattu la conscience et les convictions religieuses des peuples ont toujours échoué, en Iran [ceux-ci] ont été contraints de quitter leur pays ou se sont vus retirer leurs épaulettes [militaires]
; en Algérie, aucun de ceux qui se sont dressés contre le peuple afin de servir les intérêts français ainsi qu'aucun des usurpateurs n'est encore en vie.
»
11.
La Cour constitutionnelle releva que le Fazilet avait fondé son programme politique sur la question du foulard islamique et assuré l'élection de Merve Kavakçı comme députée, alors que, dans son arrêt
Refah Partisi
, elle avait considéré les discours encourageant le port du foulard dans les écoles et établissements publics contraires au principe de laïcité.
12.
La Cour constitutionnelle releva par ailleurs que le président, les dirigeants et les membres du Fazilet qualifiaient, dans toutes leurs interventions publiques, l'interdiction du port du foulard islamique dans les écoles et locaux de l'administration publique d'atteinte aux droits et libertés ainsi que de persécution. Elle estima qu'ils incitaient ainsi le peuple à la haine et à l'hostilité contre les autorités publiques et perturbaient l'ordre public. Elle releva que le fait de porter la question du foulard devant l'Assemblée nationale par l'intermédiaire de Merve Kavakçı, sous la forme d'une action protestataire, avait violé le principe de laïcité. Elle considéra que la participation du président et de tous les députés du Fazilet à cette manifestation démontrait que ce parti était devenu un «
centre d'activités contraires au principe de laïcité
». Elle releva qu'eu égard au potentiel électoral du parti et à la possibilité de mettre en application le modèle préconisé par lui, cette situation présentait un danger pour l'ordre démocratique laïc, et considéra que la dissolution du Fazilet répondait à un besoin social impérieux.
13.
A titre de sanction accessoire, la Cour constitutionnelle décida de déchoir le requérant et la députée Nazlı Ilıcak de leur mandat parlementaire en application de l'article 84 de la Constitution. Elle leur interdit, avec trois autres membres du parti, d'être membres fondateurs, adhérents, dirigeants ou commissaires aux comptes d'un autre parti politique pour une période de cinq ans, en vertu de l'article 69 § 8 de la Constitution.
14.
Lors des élections législatives du 3 novembre 2002, le requérant se présenta comme candidat indépendant. Il ne fut pas élu.
II.
15.
La loi et la pratique interne pertinents en vigueur à l'époque des faits sont décrits dans l'arrêt
Ilıcak c. Turquie
, n
o
15394/02, §§
20-22, 5
avril
2007.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 9, 10 ET 11 DE LA CONVENTION ET 3 DU PROTOCOLE N
o
1
16.
Invoquant l'article 9 de la Convention, le requérant soutient qu'il a été déchu de son mandat pour avoir soutenu la cause des étudiantes voilées.
Le requérant allègue que la déchéance de son mandat parlementaire, à la suite de la dissolution du Fazilet par la Cour constitutionnelle, et son inéligibilité ont enfreint son droit à la liberté d'expression, garanti par l'article 10 de la Convention. Il indique qu'il s'était tout simplement exprimé sur la question du foulard islamique sans toutefois formuler une opinion ni faire une protestation à l'égard des principes constitutionnels de l'État turc. Il estime que la restriction qui lui a été imposée n'était pas justifiée et proportionnée au but poursuivi.
Invoquant l'article 11 de la Convention, le requérant se plaint de la méconnaissance de son droit à la liberté d'association. Il déplore les sanctions prononcées à son encontre qui étaient, selon lui, disproportionnées au but poursuivi et non nécessaires dans une société démocratique.
Le requérant fait grief également de ce que la dissolution du Fazilet l'a privé de la possibilité d'entreprendre une action politique pendant cinq ans. Il allègue à cet égard une violation de l'article 3 du Protocole n
o
1.
17.
La Cour estime opportun d'examiner l'ensemble des griefs sous l'angle du seul article
3 du Protocole n
o
1, libellé comme suit
:
«
Les Hautes Parties contractantes s'engagent à organiser, à des intervalles raisonnables, des élections libres au scrutin secret, dans les conditions qui assurent la libre expression de l'opinion du peuple sur le choix du corps législatif.
»
A.
Sur la recevabilité
18.
Le Gouvernement plaide le non-respect par le requérant du délai de six mois pour introduire sa requête. D'après lui, ce délai commence à courir à partir de la date à laquelle la Cour constitutionnelle a prononcé la dissolution du Fazilet, à savoir le 22
juin 2001.
19.
D'après le requérant, le délai doit se calculer à partir de la date de la publication de l'arrêt de la Cour constitutionnelle dans le
Journal officiel
.
20.
La Cour rappelle que le délai de six mois ne peut commencer à courir qu'à partir du moment où l'intéressé a une connaissance effective et suffisante de la décision interne définitive (
Baghli c. France
, n
o
34374/97, §
31, CEDH 1999-VIII). En l'espèce, il s'agit de la date de publication de l'arrêt de la Cour constitutionnelle dans le
Journal officiel
, soit le 5
janvier
2002.La requête ayant été introduite le 21 mai 2002, il y a lieu de rejeter l'exception du Gouvernement.
21.
La Cour constate que ces griefs ne sont pas manifestement mal fondés au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que ceux-ci ne se heurtent à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de les déclarer recevable.
B.
Sur le fond
22.
Le Gouvernement soutient que l'ingérence au droit du requérant à la liberté d'expression et de réunion est justifié au regard du deuxième paragraphe des articles 10 et 11 de la Convention. Pour ce qui est du grief tiré des restrictions apportées aux droits politiques du requérant, il fait observer que le requérant a pu se présenter comme candidat indépendant.
23.
Le Gouvernement fait état des réformes législatives accomplies pour une harmonisation avec la Convention et la jurisprudence de la Cour. Il se réfère à la modification apportée à l'article 69 de la Constitution qui dispose que la Cour constitutionnelle, au lieu de dissoudre un parti politique, peut décider de le priver partiellement ou totalement des aides publiques qui lui sont accordées, cela en fonction de la gravité de l'acte.
24.
Le requérant fait valoir que selon les termes de l'article 83 § 1 de la Constitution, les parlementaires jouissent d'une immunité pour les propos tenues dans l'enceinte de l'Assemblée nationale. Quant à la possibilité de se porter candidat indépendant, il fait valoir qu'il est très difficile d'être élu comme candidat indépendant.
25.
La Cour rappelle que l'article 3 du Protocole n
o
1 garantit des droits subjectifs, dont le droit de vote et celui de se porter candidat à des élections (
Mathieu-Mohin et Clerfayt c. Belgique
, arrêt du 2 mars 1987, série
A n
o
113, pp. 22
‑
23, §§ 46
‑
51,
Hirst c. Royaume-Uni
(n
o
2) [GC], n
o
74025/01, §§ 56
‑
‑
IX, plus récemment,
Ždanoka c.
Lettonie
[GC], n
o
58278/00, § 102, 16 mars 2006, et
Lykourezos c. Grèce
, n
o
33554/03, §
‑
...). Cruciaux pour l'établissement et le maintien des fondements d'une véritable démocratie régie par la prééminence du droit, ces droits ne sont pas absolus. Il y a place pour des «
limitations implicites
», et les États contractants doivent se voir accorder une marge d'appréciation en la matière. La Cour réaffirme que la marge d'appréciation en ce domaine est large (
Matthews c. Royaume-Uni
[GC], n
o
24833/94, §
‑
I, et
Labita c. Italie
[GC], n
o
26772/95, §
‑
IV).
26.
Cependant, il appartient à la Cour de statuer en dernier ressort sur l'observation des exigences de l'article 3 du Protocole n
o
1
; il lui faut s'assurer que les conditions auxquelles sont subordonnés les droits de vote ou de se porter candidat à des élections ne réduisent pas les droits dont il s'agit au point de les atteindre dans leur substance même et de les priver de leur effectivité, que ces conditions poursuivent un but légitime et que les moyens employés ne se révèlent pas disproportionnés (
Mathieu-Mohin
, précité, § 52). En particulier, aucune des conditions imposées le cas échéant ne doit entraver la libre expression du peuple sur le choix du corps législatif – autrement dit, elles doivent refléter, ou ne pas contrecarrer, le souci de maintenir l'intégrité et l'effectivité d'une procédure électorale visant à déterminer la volonté du peuple par l'intermédiaire du suffrage universel (
Hirst
, précité, § 62). De même, une fois le choix du peuple librement et démocratiquement exprimé, aucune modification ultérieure dans l'organisation du système électoral ne saurait remettre en cause ce choix, sauf en présence de motifs impérieux pour l'ordre démocratique (
Lykourezos
, précité, § 52). Par ailleurs, la Cour a déjà jugé que cette disposition garantit le droit de tout individu de se porter candidat aux élections et, une fois élu, d'exercer son mandat (
Selim Sadak et autres c.
Turquie
, n
os
25144/94, 26149/95 à 26154/95, 27100/95 et 27101/95, §
‑
IV, et
Lykourezos
, précité, § 50). L'article 3 du Protocole n
o
1 consacre un principe caractéristique d'un régime politique véritablement démocratique et revêt donc dans le système de la Convention une importance capitale (
Mathieu-Mohin et Clerfayt
, précité, § 47 et plus récemment,
Yu
mak
et Sadak c. Turquie
, n
o
10226/03, §
‑
...).
27.
En l'espèce, se fondant sur l'article 69 § 6 de la Constitution, la Cour constitutionnelle a considéré que le Fazilet était devenu un centre d'activités contraires au principe de laïcité. A cet égard, les motifs invoqués par la Cour constitutionnelle pour dissoudre le Fazilet touchent aux actes et propos de son président et de certains dirigeants et membres du parti, dont le requérant. À titre de sanction accessoire, elle a décidé de déchoir deux députés, dont le requérant, de leur mandat parlementaire en vertu de l'article
84
in fine
de la Constitution.
28.
La Cour note que la mesure litigieuse avait pour finalité de préserver le caractère laïc du régime politique turc. Vu l'importance de ce principe pour le régime démocratique en Turquie, elle estime que la mesure en question visait les buts légitimes de défense de l'ordre et de protection des droits et libertés d'autrui.
29.
Reste à établir si elle était proportionnée aux buts poursuivis. Il convient donc de rechercher s'il existait des motifs impérieux pour l'ordre démocratique de priver le requérant de son mandat parlementaire qu'il détenait légitimement et ses électeurs de leur député qu'ils avaient librement et démocratiquement choisi pour les représenter pendant toute la durée du mandat à l'Assemblée nationale.
30.
À cette fin, la Cour estime nécessaire de prendre en considération les dispositions constitutionnelles relatives à la dissolution d'un parti politique dans la mesure où la déchéance du requérant de son mandat parlementaire est la conséquence de la dissolution du Fazilet (comparer,
mutatis mutandis
, avec
Selim Sadak et autres
, précité, § 37). Dans sa version en vigueur à l'époque des faits, l'article 69 § 6 avait une portée très large. Tous les actes et propos des membres pouvaient être imputables au parti pour considérer celui-ci comme un centre d'activités contraires à la Constitution et décider de sa dissolution. Aucune distinction entre les divers degrés d'implication dans les activités en question n'était prévue. A cet égard, il convient de remarquer que certains membres du parti, et notamment le président et le vice-président, qui se trouvaient dans une situation comparable à celle du requérant n'ont subi aucune sanction.
31.
La nature et la lourdeur des ingérences sont aussi des éléments à prendre en considération lorsqu'il s'agit de mesurer leur proportionnalité. À ce sujet, la Cour a déjà constaté que la déchéance d'un mandat parlementaire est une sanction d'une extrême gravité (
Selim Sadak et autres
, précité, §
38).
32.
Eu égard à tout ce qui précède, la Cour conclut que la déchéance du mandat parlementaire du requérant ne saurait passer pour proportionnée aux buts légitimes poursuivis. Dès lors, la mesure litigieuse a porté atteinte à la substance même du droit du requérant d'être élu et d'exercer son mandat, et aussi au pouvoir souverain de l'électorat qui l'a élu député.
33.
Il s'ensuit que l'article 3 du Protocole n
o
1 a été violé.
34.
La Cour note avec intérêt l'amendement constitutionnel de l'article
69 § 6 d'après lequel un parti politique ne peut être considéré comme le centre d'activités contraires à la Constitution que si ses dirigeants et membres se livrent intensivement à de telles activités et si cette situation est explicitement ou implicitement approuvée par les organes du parti. Au surplus, l'amendement de l'article 69 § 7 de la Constitution offre à la Cour constitutionnelle la possibilité d'infliger une sanction moins lourde que la dissolution définitive du parti, à savoir la privation du parti de l'aide public (paragraphe 15 ci-dessus). Il en découle que la déchéance d'un mandat parlementaire aura sans doute lieu moins fréquemment. Ces modifications renforcent ainsi le statut des parlementaires.
35.
Vu les conclusions ci-dessus, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu d'examiner séparément le grief concernant la restriction des droits politiques du requérant.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
36.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
37.
Le requérant allègue avoir subi un préjudice matériel correspondant aux émoluments qu'il aurait perçu s'il n'avait pas été déchu de son mandat parlementaire. Il invoque également un manque à gagner parce qu'il n'a pas pu se présenter aux élections législatives qui se sont tenues en décembre 2002. Elle évalue ce préjudice à 333
000 dollars américains (USD).
Au titre du dommage moral, le requérant réclame 33
38.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
39.
S'agissant du manque à gagner, la Cour n'aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué, et rejette la demande à cet égard.
La Cour estime que le requérant a subi un certain préjudice moral que le constat de violation suffit à compenser.
B.
Frais et dépens
40.
Le requérant réclame 5
000 USD au titre des frais et dépens encourus devant la Cour. Il ne fournit aucun justificatif.
41.
Le Gouvernement conteste ce montant.
42.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux.
Compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour rejette la demande relative aux frais et dépens.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
le restant de la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 3 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
qu'il n'y a pas lieu d'examiner séparément les griefs tirés des articles 9, 10 et 11 de la Convention
;
4.
Dit
que le constat d'une violation fournit en soi une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral subi par le requérant
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 29 novembre 2007 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Santiago
Quesada
Boštjan M.
Zupančič
Greffier
Président