KENT v. THE UNITED KINGDOM

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 21843/04 de către Brian KENT împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiunea), care a stat la 30 august 2005 în calitate de cameră compusă de: Președintele Casadevell Sir Nicolas Bratza Pellonpää Maruste Pavlovschi Borrego Borrego Šikuta, judecători și dl O’Boyle Grefier având în vedere cererea depusă la 15 iunie 2004, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere scrisorile părților din 20 și 30 iunie 2005, după ce a deliberat, decide după cum urmează: FACTE ȘI COMPLAINTE Reclamantul, dl Brian Kent, este un național britanic care s-a născut în 1952 și locuiește în Elstree. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna S. George, dna Rothera Dowson, o firmă de avocați care practică în Nottingham. Guvernul a fost reprezentat de agentul lor, dna E. Willmott, din Biroul pentru Externe și Commonwealth, Londra. În octombrie 2000, imigranții clandestini au fost găsiti în camionul reclamantului în timpul intrării în Marea Britanie. La Controlul Imigrației a fost servit cu un anunț de pedeapsă în temeiul Legii privind imigrația și azilului din 1999 („Legea 1999”), cerând o plată de 14 000 de lire sterline. El a fost incapabil de a plăti, iar camionul a fost confiscat. Obiecția reclamantului la notificarea pedepsei nu a avut succes, iar la 17 decembrie 2001, el a inițiat o procedură pentru o declarație că drepturile sale au fost încălcate, pentru returnarea camionului și pentru daune pentru pierderea câștigurilor. Sistemul de sancțiuni civile în temeiul legii din 1999 care a fost aplicat în cazul reclamantului a fost, de asemenea, contestat de o serie de operatori de transport rutier. Această provocare a fost decisă în cele din urmă de Curtea de Apel la 22 februarie 2002 în cazul Transportului Internațional Roth GmbH și alții c. Secretar de Stat pentru Departamentul de Apropiere ([2002] EWCA Civ 158) Curtea de Apel în acest caz a constatat că schema nu este compatibilă cu art. 6 din Convenție și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Schema legislativă a fost modificată ulterior. Lorry reclamantului a fost returnat la el la 18 iulie 2002, iar reclamațiile din cadrul procedurii au fost modificate pentru o cerere de pierdere a veniturilor, a costurilor de cazare și a daunelor pentru pierderea valorii vehiculului său, care au fost deteriorate și au fost eliminate părți în timp ce a fost parcat în perioada din octombrie 2000. La 19 decembrie 2003, HHJ Cowell a pronunțat hotărârea în Curtea Centrală a Londrei. Judecătorul a considerat că aplicarea unei penalități fixe la reclamant este "mai nedreaptă", deoarece dacă nu a avertizat autoritățile asupra faptului că cineva a manipulat cordonul care a închis vehiculul, autoritățile nu ar fi devenit niciodată conștienți de imigranții clandestini. Cu toate acestea, pedeapsa fixă a devenit totuși plătibilă în temeiul articolului 32 alineatul (1) din Legea din 1999. Judecătorul a evaluat cuantitatea daunelor pe baza faptului că detenția camionului a fost ilegală. El a constatat că camionul reclamantului a pierdut aproximativ 7 700 de lire din valoarea sa în timp ce a fost reținut și că pierderea câștigurilor (patrat și viitor) a constituit £41 175. De fapt, detenția camionului nu a fost ilegală în temeiul legii din 1999, deoarece este în puterea secretarului de stat să dețină camionul. Cu toate acestea, în cazul Roth, întregul sistem în temeiul Legii din 1999 a fost declarat incompatibil cu Convenția, iar Actul privind drepturile omului prevede în mod expres că o declarație de incompatibilitate nu afectează validitatea legislației la care se aplică. În plus, nu a fost posibil să se interpreteze legislația într-un mod compatibil cu Convenția care, după cum a afirmat judecătorul, a dat naștere „a rezultatului admis ciudat că, cu cât este mai nedrept și incapabil să se interpreteze în mod compatibil un act al Parlamentului sau o dispoziție în acest sens, cu atât mai concludențială este absența protecției acordate celor similare [reclamantului] din cauza articolului 6 alineatul (2)”. Judecătorul a făcut o declarație de încălcare a drepturilor Convenției reclamantului, de respingere a acțiunii și a acordat permisiunea de recurs. Un recurs a fost depus în fața Curții de Apel, dar nu a continuat. Reclamantul a afirmat încălcarea dreptului la un proces echitabil în temeiul articolului 6, încălcarea dreptului la proprietate în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 și al articolului 8 din Convenție și încălcări ale articolelor 13 și 14 din Convenție. PROCEDURA La 25 octombrie 2004, Curtea a hotărât să aplice împreună art. 29 § 3 din Convenție și să examineze admisibilitatea și meritul cazului. RĂSPUNSURILE PRIVIND DECIZIE Prin scrisoarea din 30 iunie 2005, reprezentanții reclamantului au informat Curtea că reclamantul a încheiat o soluționare cu Guvernul Regatului Unit și nu a vrut să continue cererea (art. 37 § 1 litera (a) din Convenție). În conformitate cu art. 37 § 1 în amendă Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția, care necesită continuarea examinării cererii. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista cazurilor sale.

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 21843/04

by Brian KENT

against the United Kingdom

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 30

August 2005 as a Chamber composed of:

Mr

J.

Casadevall

,

President

,

Sir

Nicolas

Bratza

,

Mr

M.

Pellonpää

,

Mr

R.

Maruste

,

Mr

S.

Pavlovschi

,

Mr

J.

Borrego Borrego

,

Mr

J.

Šikuta,

judges

,

and Mr

M.

O’Boyle

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 15 June 2004,

Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together,

Having regard to the parties’ letters of 20 and 30 June 2005,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND COMPLAINTS

The applicant, Mr Brian Kent, is a British national who was born in 1952 and lives in Elstree. He was represented before the Court by Ms S. George of Messrs Rothera Dowson, a firm of lawyers practising in Nottingham. The Government were represented by their Agent, Ms E. Willmott, of the Foreign and Commonwealth Office, London.

In October 2000, clandestine immigrants were found in the applicant’s lorry as he was entering the United Kingdom. At Immigration Control he was served with a penalty notice under the Immigration and Asylum Act 1999 ("the 1999 Act"), demanding payment of £14,000. He was unable to pay, and the lorry was seized. The applicant’s objection to the penalty notice was unsuccessful, and on 17 December 2001 he commenced proceedings for a declaration that his rights had been violated, for return of the lorry, and for damages for loss of earnings.

The scheme of civil penalties under the 1999 Act which was applied in the applicant’s case was also challenged by a number of road transport operators. That challenge was ultimately determined by the Court of Appeal on 22 February 2002 in the case of

International Transport Roth GmbH and others v. Secretary of State for the Home Department

([2002] EWCA Civ 158). The Court of Appeal in that case found the scheme not to be compatible with Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention. The legislative scheme was subsequently amended.

The applicant’s lorry was returned to him on 18 July 2002, and the pleadings in the proceedings were amended to a claim for loss of earnings, costs of accommodation and damages for the loss of value of his vehicle, which had been damaged and parts had been removed whilst it had been parked up in the period from October 2000.

On 19 December 2003, HHJ Cowell gave judgment in the Central London County Court. The judge considered that the application of a fixed penalty to the applicant was "most unfair", because if he had not alerted the authorities to the fact that someone had tampered with the cord which closed the vehicle, the authorities would never have become aware of the clandestine immigrants. However, the fixed penalty nevertheless became payable under Section 32 (1) of the 1999 Act.

The judge assessed the quantum of damages on the basis that the detention of the lorry had been unlawful. He found that the applicant’s lorry had lost some £7,700 of its value whilst detained, and that loss of earnings (past and future) amounted to £41,175. In fact, the detention of the lorry had not been unlawful under the scheme in the 1999 Act because it was within the power of the Secretary of State to detain the lorry.

However, in the Roth case, the whole scheme under the 1999 Act had been declared incompatible with the Convention, and the Human Rights Act expressly provided that a declaration of incompatibility did not affect the validity of the legislation it applied to. Further, it was not possible to interpret the legislation in a manner compatible with the Convention which, as the judge said, gave rise to "the admittedly odd result that the more unfair and incapable of compatible interpretation an Act of Parliament or provision in it may be, the more conclusive is the absence of protection given to the likes of [the applicant] because of Section 6(2)".

The judge made a declaration that the applicant’s Convention rights had been infringed, dismissed the action and granted leave to appeal. An appeal was lodged with the Court of Appeal, but not proceeded with.

The applicant alleged violation of the right to a fair trial under Article 6, a breach of the right to property under Article 1 of Protocol No. 1 and Article 8 of the Convention, and violations of Articles 13 and 14 of the Convention.

PROCEDURE

On 25 October 2004 the Court decided to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together.

REASONS FOR THE DECISION

By letter dated 30 June 2005, the applicant’s representatives informed the Court that the applicant had concluded a settlement with the United Kingdom Government and did not wish to pursue the application (Article 37 § 1 (a) of the Convention).

In accordance with Article 37 § 1

in fine

, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention which require the continuation of the examination of the application.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Michael

O’Boyle

Josep

Casadevall

Registrar

President