CtEDO 04.03.2003 Auto

WILLIS and OTHERS v. THE UNITED KINGDOM

RESPONDENT
GBR
HOTĂRÂRE
04.03.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
WILLIS and OTHERS v. THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE DECIZIE NR. 49764/99 și alții de Simon WILLIS și alții împotriva Regatului Unit 17 cereri împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 4 martie 2003 în calitate de Cameră compusă de Președintele Pellonpää Sir Nicolas Bratza dna Strážnická Maruste Pavlovschi Garlicki Borrego, judecători și dna F. Elens-Passos Adjunct Secțiunea Grefier Având în vedere cererile prezentate pe lista atașată la sfârșitul prezentei decizii și depuse la diferite date începând cu 15 iulie 1999, deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții sunt resortisanți ai Regatului Unit. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către Dicksons HMB, o firmă de avocati care practică în Stoke-on-Trent, Anglia. Solicitările se dezvoltă din faptul că reclamanții nu plătesc nici amenzi impuse de instanță, nici taxe locale. Prin urmare, reclamanții au fost aduse într-o instanță judecătorească, care le-a angajat la un termen de închisoare. Curtea Înaltă a anulat ulterior, din diferite motive, ordinele de comisionare la închisoare. Majoritatea reclamanților au declarat că nu sunt reprezentați și nu au oferit reprezentare juridică la ședințele la care au fost condamnați la un termen de închisoare. COMPLAINTE Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 5 §§ 1 și 5 din Convenție că detenția lor este ilegală și că nu au putut obține compensații pentru aceasta. De asemenea, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, ei nu au avut o audiere echitabilă de către un tribunal independent și imparțial în Curtea Magistratelor. Majoritatea reclamanților s-au plâns în continuare în temeiul articolului 6 § 3 litera (c) din Convenție cu privire la lipsa lor de reprezentare juridică la aceste audieri. Reclamanții au introdus toate cazurile lor printr-o firmă de avocati.În cererile pentru care avocatii reclamanților nu au încheiat o formă completă de autoritate, autorizând această firmă să reprezinte reclamanții în fața Curții, la momentul în care a fost introdusă cererea, acestea au fost solicitate de Curtea de a returna o formă completă de autoritate. La 28 martie 2001, Curtea a scris avocatilor reclamanților (avocaților din partea lui Dickson HMB), în ceea ce privește un grup de 97 de solicitanți reprezentați de această societate în cadrul cererilor care prezintă chestiuni similare, subliniind că niciunul dintre reclamanții din aceste cazuri nu a furnizat o formă de autoritate în mod corespunzător. În unele cazuri acest lucru a fost din cauză că firma de avocatură numită pe forma care a fost furnizată ( fie „Clyde Chappell & Botham” sau “HMB” Legea” nu mai exista ca urmare a unei fuziuni. În altele, nu a fost primită nicio formă de autoritate. Această scrisoare a continuat informand reclamanții că Curtea le va scrie separat în ceea ce privește formele de autoritate în ceea ce privește cererile care fac obiectul prezentei decizii. „Vă rugăm să vă asigurați completarea corectă a acestor forme de autoritate în orice caz viitor și, mai în general, vă reamintesc obligația dumneavoastră de a păstra Curtea informată cu privire la orice modificare a circumstanțelor relevante ale cazurilor, inclusiv orice modificare a reprezentanței juridice a reclamanților.” La 10 mai 2001, Curtea a scris avocatilor reclamanților și a înscris listele detaliate ale reclamanților pentru care era necesară o formă de autoritate. Aceste liste includeau toate actualele reclamante. La 30 mai 2001, Curtea a trimis din nou avocatii reclamanților la scrisoarea Curții din 10 mai 2001 și la listele incluse cu această scrisoare. La 10 august 2001, avocatii reclamanților au fost din nou trimisi la scrisoarea Curții din 10 mai 2001 și s-a amintit în continuare despre formele de autoritate care au fost menționate în listele atașate la scrisoarea respectivă. La 14 septembrie 2001 s-a făcut trimitere la scrisoarea Curții din 10 August 2001 și avocatii reclamanților au fost, din nou, solicitați să returneze cât mai curând posibil formele de autoritate în curs de desfășurare. La 7 mai 2002, Curtea a hotărât să anunțe cererile către Guvernul Regatului Unit și să invite Guvernul să prezinte observații scrise cu privire la admisibilitatea și meritul cauzelor. După aceea, au fost primite observații scrise de la Guvern, precum și de la reclamanții în răspuns. La 30 mai 2002, avocatii reclamanților au scris Curții mai multe forme de autoritate care nu se referă la actualele reclamante și au declarat că aceste formulare sunt pe dosarul lor de ceva timp și au considerat că ar fi trebuit să fie trimise Curtea. De asemenea, au solicitat Curtea să le informeze dacă există sau nu alte autorități care nu sunt în curs de desfășurare. La 23 iulie 2002, Curtea a informat avocatii reclamanților că se află în procesul de verificare a tuturor cererilor depuse de ei și că le va contacta din nou în timp util cu o listă de cereri în care o autoritate sau o autoritate actualizată nu a fost încă în curs. La 28 noiembrie 2002, Curtea a trimis o nouă scrisoare avocatilor reclamanților prin facsimile și postul înregistrat și a subliniat că niciunul dintre actualii reclamanți nu a furnizat o formă de autoritate adecvată. , care, în unele dintre cererile prezente, nu a fost furnizată niciodata nicio formă de autoritate; în ceea ce privește altele, în timp ce o formă a fost furnizată, într-o etapă, a fost demodat în faptul că nu a numit Dicksons HMB ca firma de lege reprezentând-le; și, într-una dintre cererile prezente, forma de autoritate a fost incompletă în sensul că aceaceasta a fost, printre altele, undată. În scrisoarea Curții din 28 noiembrie 2002 a inclus o nouă listă a reclamanților de la care a fost necesară o formă de autoritate completă adecvată. Anunțul istoric al cererii de forme de autoritate a fost prezentat. , fiecare dintre actualele solicitante. Având în vedere istoricul cererii de formă de autoritate, avocatii reclamanților au fost trimiteți la art. 37 § 1 litera (a) din convenție. Următoarea avertizare a fost dată atunci: În cazul în care formele de autoritate în mod corespunzător nu ar fi primite până la 19 decembrie Cel târziu în 2002, orice astfel de cerere va fi prezentată Curtei pentru a lua în considerare dacă ar trebui eliminate din lista cazurilor sale. Niciun răspuns la scrisoarea Curții din 28 noiembrie 2002 nu a fost primită înainte de 19 decembrie 2002. La 10 ianuarie 2003, Curtea a scris avocatilor reclamanților și a trimis la scrisoarea sa anterioară din 28 noiembrie 2002. 2002 și avertismentul conținut în această scrisoare și a arătat clar că nici nu au fost primite forme de autoritate în ceea ce privește actualele reclamante de la scrisoarea Curții din 28 noiembrie 2002, nici nu au fost furnizate nicio explicație pentru absența lor. „În aceste circumstanțe de mai sus, Curtea va trece acum la examinarea, în viitorul apropiat, dacă se vor scoate din lista cazurilor în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție, coroborat cu articolele 36 și 45 § 3 din Regulamentul Curții, acele cereri cu privire la care nu a fost primită nicio formă de autoritate aici la data examinării sale. În cazul în care primiți orice formă de autoritate în legătură cu aceste cereri, ar trebui, prin urmare, să le trimiteți Curtea prin fax, precum și prin post obișnuit.” Din comunicațiile cu avocatii reclamanților după aceea a apărut că o scrisoare trimisă Curții prin postul obișnuit la 17 decembrie 2002 s-a rătăcit. Copia originală a acestei scrisori a fost primită în cele din urmă de Curte, ca rezultat aparent al întârzierilor poștale, la 20 ianuarie 2003. Nu au fost închise forme de autoritate ale actualelor 17 reclamante. „... ne-am reușit să localizăm detaliile lor de adresă și nu prevădem obținerea autorităților în termenul stabilit. Prin urmare, nu putem lua alte instrucțiuni de la aceste solicitanți vom fi în măsură să acționăm în numele lor.” Nicio formă de autoritate în ceea ce privește actualele solicitanți nu a fost primită de Curte după aceea. art. 36 din Regulamentul Curții citește, în partea relevantă: „1. Persoanele, organizațiile neguvernamentale sau grupurile de persoane fizice pot prezenta inițial cereri în temeiul articolului 34 din Convenție în sine sau printr-un reprezentant desemnat în temeiul alineatului 4 din prezentul regulament. ... litera (a) Reprezentantul reclamantului este un avocat autorizat să practice în oricare dintre părțile contractante și să rezidă pe teritoriul unuia dintre ele, sau oricare altă persoană aprobată de Președintele Camerei.” art. 45 § 3 din Regulamentul Curții afirmă: „În cazul în care reclamanții sunt reprezentați în conformitate cu art. 36, o competență de avocat sau autoritate scrisă de a acționa este furnizată de reprezentanții sau reprezentanții acestora.” art. 47 § 6 din Regulamentul Curții spune: „Acplicanții trebuie să țină Curtea informată cu privire la orice schimbare de adresă și de orice circumstanță relevantă pentru cerere.” art. 37 din Convenție se citește: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își continue cererea; sau (b) chestiunea a fost rezolvată; sau (c) din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii. Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile din acest sens. Curtea poate decide restabilirea unei cereri la lista sa de cazuri, dacă consideră că circumstanțele justifică acest curs.” Nici unul dintre reclamanții nu au fost în contact direct cu Curtea. Fiecare a depus cererea prin intermediul unei firme de avocati. În cazul în care reclamanții aleg să fie reprezentați de un avocat în temeiul articolului 36 din Regulamentul Curții, mai degrabă decât să-și introducă cererea înșiși, este o cerință, în temeiul articolului 45 § 3 din Regulamentul Curții, să fie furnizată o competență de avocat sau autoritate scrisă pentru a acționa de către reprezentanții lor. Curtea remarcă că acum aproape doi ani s-a reamintit reclamanților necesitatea furnizării unor forme de autoritate în mod corespunzător în ceea ce privește cazurile pe care le-au adus în fața Curții. De asemenea, este de peste 21 de luni de când Curtea a înscris o listă detaliată care conține numele și numărul de aplicare al fiecăruia dintre reclamanții actuali pentru care a fost necesară o formă de autoritate adecvată. Curtea constată, de asemenea, că a scris reclamanților în legătură cu această chestiune nu mai puțin de șapte ocazii începând cu 28 martie 2001. În ciuda eșecurilor în numele lor de a furniza formularele necesare, Curtea a dat, de asemenea, reclamanților un termen final de 19 decembrie 2002, prin care să furnizeze formele de autoritate sau să risce apariția cererilor în legătură cu care nu au fost furnizate astfel de formulare de completare adecvată. Chiar și după aceea, scrisoarea Curții din 10 ianuarie 2003 a permis totuși reclamanților să furnizeze forme de autoritate corect completate în numele reclamanților pentru care au susținut să acționeze corect până la data la care cererile au fost luate în considerare de fapt de către Curte. În ciuda tuturor factorilor de mai sus, nu au fost furnizate astfel de formulare nici unul dintre reclamanții ale căror cereri sunt examinate în prezenta decizie. Curtea observă în continuare că niciunul dintre actualii reclamanți nu a furnizat o nouă formă de autoritate de la scrisoarea Curții adresată avocatilor reclamanților din 28 martie 2001. De fapt, Curtea observă că 11 din actualele 17 Reclamanții nu au furnizat nicio formă de autoritate. Curtea a luat în considerare, de asemenea, faptul că reclamanții Dickson HMB declară acum că nu au putut localiza detaliile adresei acestor 17 solicitanți, nu pot accepta instrucțiuni suplimentare de la ei și nu pot acționa în numele lor. În aceste circumstanțe, Curtea concluzionează că actualele reclamante nu intenționează să își continue aplicarea în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție și nu au răspuns la cererile simple și repetate de a returna o formă adecvată de autoritate pe o perioadă lungă de timp. Acestea nu au fost niciodată în contact cu Curtea însăși; nici nu au răspuns la cererile Curții prin intermediul avocatilor care au susținut să acționeze în numele lor; nici nu par să mai fie în contact cu acei avocati. În plus, Curtea concluzionează că nu mai este justificat să continue examinarea prezentelor cereri, în sensul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție. Aceste solicitanți nu au reușit în mod repetat să transmită o formă adecvată de autoritate, în ciuda cerinței de a fi prevăzută în temeiul articolului 45 § 3 din Regulamentul Curții și în ciuda numeroaselor cereri care au fost formulate avocatilor Dickson HMB pe o perioadă lungă de timp. În plus, în conformitate cu art. 47 § 6 din Regulamentul Curții, din scrisoarea reclamanților Dickson HMB din 17 decembrie 2002 rezultă că reclamanții nu au reușit să-și informeze Curtea cu privire la orice modificare care a avut loc în adresă sau din orice altă chestiune relevantă pentru cererea lor, în special orice modificare care ar putea fi avut loc în reprezentarea lor juridică. În circumstanțele prezentei cauze, Curtea consideră că eșecurile menționate anterior constituie o ignorare gravă a cerințelor prevăzute în Regulamentul Curții. În plus, Curtea nu consideră că respectarea drepturilor omului necesită ca acesta să continue examinarea oricăror dintre cererile prezente, subliniind că principiile generale referitoare la chestiunile prezentate în aceste cereri au fost deja examinate de organele Convenției, în special în două hotărâri ale Curții (a se vedea Benham c. Regatul Unit , hotărârea din 10 iunie 1996, Raportul hotărârilor și hotărârilor 1996-III și Perks și alții c. Regatul Unit , nr. 25777/94 și altele , 12 octombrie 1999, nedeclarat . De asemenea, multe cazuri care prezintă probleme similare cu cele implicate în prezentele cereri rămân în așteptare în fața Curții (a se vedea, în general, Fitzmartin și altele c. Regatul Unit (striking out), nr. 34953/97 și altele, 21 ianuarie 2003, nedeclarat ). Prin urmare, Curtea consideră că prezenta cerere ar trebui eliminată din lista cazurilor în temeiul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție și în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să elimine cererile din lista cazurilor sale. 49764/99 Simon WILLIS 55017/00 Jacqueline WILLIAMS 55065/00 Carol CRAWFORD 58036/00 Janet TULLY 58384/00 Lisa FOLWELL 58505/00 Timothy SLATER 58507/00 Nelson DOS-SANTOS 58755/00 Amanda DANIELS 58888/00 Mehmet ARKARSU 58892/00 Jackie FINN 58920/00 Lorraine TAYLOR 58924/00 Victoria RUSSELL 59103/00 Paul RICHARDS 59104/00 Cheryl HAINES 59105/00 Eileen REYNOLDS 59106/00 Brendan MALLAGHAN 3764/02 Anthony COSGROVE

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2003-01-21
0,97
FITZMARTIN and OTHERS v. THE UNITED KINGDOM
FOURTH SECTION DECISION Application nos. 34953/97 and others by Debra FITZMARTIN and Others against the United Kingdom The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 21 January 2003 as a Chamber composed of Mr M. Pellonpää,
CtEDO 2003-10-21
0,94
ELDER v. THE UNITED KINGDOM
FOURTH SECTION DECISION Application no. 45495/99 by Linda ELDER against the United Kingdom The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 21 October 2003 as a Chamber composed of: Mr M. Pellonpää, President, Sir Nicolas Bra
CtEDO 2004-11-16
0,94
CASE OF EDWARDS AND OTHERS v. THE UNITED KINGDOM
FOURTH SECTION CASE OF EDWARDS AND OTHERS v. THE UNITED KINGDOM (Application no. 38260/97) JUDGMENT (friendly settlement) STRASBOURG 16 November 2004 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Edwards
CtEDO 2004-06-22
0,93
CASE OF BROADHURST v. THE UNITED KINGDOM
FOURTH SECTION CASE OF BROADHURST v. THE UNITED KINGDOM (Application no. 69187/01) JUDGMENT (Friendly Settlement) STRASBOURG 22 June 2004 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Broadhurst v. the U
CtEDO 2003-07-08
0,93
LEWIS v. THE UNITED KINGDOM
FOURTH SECTION DECISION AS TO THE ADMISSIBILITY OF Application no. 1303/02 by Peter James LEWIS against the United Kingdom The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 8 July 2003 as a Chamber composed of Mr M. Pellonpää,
Sursă