PANTEA c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement recevable;Partiellement irrecevable
PANTEA c. ROUMANIE (CtEDO, 2005)
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITA cererii nr. 5050/02 prezentate de Elisabeta PANTEA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor LUI Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 20 octombrie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, dl Elisabeta Pântea, este un resortisant român, născut în 1962 și rezident la Bârlad. Ea este reprezentată în fața Curții de către M. Nicoleta Popescu, avocată la București. Circumstanțele speței Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, se pot rezuma după cum urmează. În 1982, recurenta a cumpărat o clădire situată în Grivița prin contract sub seing privat. Din acel moment, ea a început să plătească taxele de proprietate aferente, dar ea nu va intra în posesia imobilului, care era deținut de P.C., cumnatul său. La 24 ianuarie 1990, PV, mandatat de P.C., a cumpărat pentru P.C. și în numele acesteia aceeași clădire printr-un contract de vânzare în fața notarului și a pus dreptul de proprietate al P.C. în registrul agricol. printr-o hotărâre din 31 martie 1998, Tribunalul de Primă Instanță din Bârlad a acceptat cererea recurentei și a confirmat contractul din 1982. Această hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre definitivă din 16 iulie 1999 a instanței judecătorești din Iași. Hotărârea menționată anterior, care avea la bază formula executorie la 29 noiembrie 1999, a înlocuit contractul de achiziție notarială. printr-o hotărâre definitivă din 15 noiembrie 2000, Tribunalul de Primă Instanță din Iași a dat dreptul la acțiunea recurentei împotriva P.C. și P.V. în anulare a contractului de vânzare din 24 ianuarie 1990, pe baza hotărârii din 31 martie 1998 care își constata dreptul de proprietate asupra imobilului. Derularea reclamantei pentru înscrierea dreptului de proprietate în registrul agricol înainte de 29 noiembrie 1999 16 februarie și 20 martie 1998 și 18 noiembrie 1999, reclamanta a solicitat Consiliului local de la Grivița d Primăria din Grivița a respins toate cererile sale, pe motiv că nu a dovedit anularea de către o instanță a contractului de vânzare a proprietății către P.C. printr-o hotărâre din 28 septembrie 1998, tribunalul departamental din Vaslui a respins o primă acțiune în litigiu administrativ formulată de reclamantă în scopul de a condamna primăria să își înscrie dreptul de proprietate în registrul agricol și de a anula înregistrarea P.C. pe aceeași clădire, pe motiv că nu și-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului. Derulările recurentei pentru înscrierea dreptului de proprietate după 29 noiembrie 1999 printr-o hotărâre din 19 decembrie 2000, Tribunalul departamental din Vaslui a admis cererea recurentei și a condamnat primăria să își înscrie dreptul de proprietate în registrul agricol, precum și să anuleze înscrierea dreptului de proprietate al P.C. El reține că reclamanta și-a dovedit dreptul de proprietate prin hotărârea definitivă din 31 martie 1998, precum și prin decizia definitivă din 15 noiembrie 1998 2000 de anulări ale contractului de cumpărare a P.C. Tribunalul a respins ca nesustenabil cererea reclamantei de despăgubire. Această hotărâre a devenit definitivă, la recursul părților, ca urmare a hotărârii Tribunalului din Iași din 2 aprilie 2001. 2001, reclamanta a trimis o nouă scrisoare la primărie prin care solicita înscrierea dreptului său de proprietate asupra imobilului, conform hotărârii din 19 decembrie 2000. La 18 aprilie 2002, reclamanta a adresat o nouă cerere primăriei. La 27 mai 2002, primăria a informat reclamanta cu privire la înscrierea dreptului său de proprietate în registrul agricol. Cu toate acestea, Comisia a semnalat că P.C. rămânea, de asemenea, înscris în registrul agricol în calitatea sa de persoană care locuia efectiv în imobil și că, în scopul de a putea solicita eliminarea numelui său, recurenta trebuia să solicite expulzarea sa din proprietate. Printr-o scrisoare din 19 martie 2003, recurenta a informat Curtea că decizia din 19 decembrie 2000 a rămas neexecutată în partea sa privind radierea numelui de PC din registrul agricol Prin hotărârea din 23 octombrie 2003, Tribunalul de Primă Instanță din Bârlad a dat dreptul la acțiunea recurentei împotriva P.C. și P.V. în acțiune în revendicare a imobilității. Lachour de P.C. a fost respins printr-o hotărâre din 25 februarie 2004. Din documentele din dosar reiese că această acțiune este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor naționale. Dreptul intern relevant art. 1 Registrul agricol este organizat și actualizat de consiliile locale ale satelor, orașelor și districtelor orașului București pentru a asigura identificarea (evidența primară) a terenurilor (...), dezvoltarea agriculturii și utilizarea adecvată a resurselor locale. art. 2 Registrul agricol este documentul oficial de recensământ pe care se înscriu informații privind fermele aparținând populației, în special capul de familie (capul gospoduriei) și membrii familiei terenurile pe care acestea le dețin, indiferent de titlul lor, pe categorii de utilizare, suprafețele cultivate cu principalele culturi și numărul de animale la nivelul animalelor existente la începutul anului, pe specii și pe categorii, precum și evoluția anuală a efectivelor spațiile de reședință și alte construcții ale fermei (...) Lidre n 136-722-806 al Ministerului Agriculturii din 21 martie 2001 privind adoptarea standardelor tehnice necesare pentru completarea registrului agricol pentru perioada 2001-2005 Acest ordin reunește normele care trebuie urmate de autoritățile locale pentru a stabili registrul agricol pentru fiecare localitate. Registrul agricol constituie documentul oficial de recensământ pe care se înregistrează informații privind terenurile pe categorii de exploatare, precum și privind fermele aparținând populației în ceea ce privește structura lor și evoluția efectivelor de animale. În plus, registrul agricol reprezintă o sursă de date pentru realizarea la nivel local a politicilor administrației publice centrale. Termenul "fermă" sau "familie" înseamnă grupul de două sau mai multe persoane care locuiesc împreună și care își organizează activitatea împreună, participând în mod total sau parțial la veniturile și cheltuielile fermei. Invocând art. 6 1 din Convenție, reclamanta se plânge de neexecutarea deciziei definitive: înscrierea dreptului său de proprietate în registrul agricol. Citând art. 8 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, susține apoi că refuzul autorităților de a executa decizia menționată anterior limitează posibilitatea ca ea și familia sa să se bucure de proprietatea sa. 3. Invocând art. 13 din Convenție, Comisia consideră că nu dispune în dreptul intern de o acțiune efectivă pentru a obține executarea hotărârii din 2 aprilie 2001. Invocând art. 6 din Convenție, reclamanta se plânge de executarea de către autoritățile administrative a hotărârii din 2 aprilie 2001 prin care le condamnă să își înscrie dreptul de proprietate în registrul agricol și să șteargă numele de P.C.L. Art. 6 alin. (1) se citește astfel în partea sa relevantă. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Cu privire la excepția guvernului întemeiat pe lipsa de calitate a victimei reclamantei Guvernul susține că reclamanta nu mai poate invoca o încălcare a drepturilor sale întemeiate pe Convenție, în măsura în care a fost executată hotărârea Tribunalului din 2 aprilie 2001 prin care s-a dispus primăriei să-și înscrie dreptul de proprietate în registrul agricol la 27 mai 2002. Germania (din 15 iulie 1982, seria A n 51, p. 30-31, § 66) și Deciziile Comisiei în cauzele Preikzas c. Republica Federală Germania, (n 6504/74, 13 decembrie 1978, Deciziile și rapoartele nr. 16, p. 28, § 80) și Donnelly c. Regatul Unit 5577-5583/72, 15 decembrie 1975, Deciziile și rapoartele nr. 4, p. 4). Guvernul indică faptul că menținerea numelui de PC pe registrul agricol, cu titlu subsidiar, nu a făcut decât o simplă valoare de probă în măsura în care acesta locuiește și lucrează efectiv în jurisdicția în litigiu. Această mențiune este cu atât mai justificată cu cât actul normativ care reglementează înscrierea în registrul agricol vizează în mod expres rolul de recensământ și de statistică al acestuia. În plus, guvernul observă că, în urma cererii recurentei din 18 aprilie 2002 la primărie, aceasta din urmă a efectuat imediat înscrierea dreptului său de proprietate în registrul agricol, fără întârziere. În cazul în care primăria ar fi refuzat anterior să își înscrie dreptul de proprietate în registrul agricol, aceasta a fost deoarece reclamanta nu și-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului, stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, nici anularea titlului de proprietate asupra aceleiași clădiri. Recurenta contestă acuzațiile guvernului și consideră că, în măsura în care numele P.C. rămâne încă înscris în registrul agricol, hotărârea din 2 aprilie 2001 nu poate fi considerată ca fiind executată în conformitate cu dispozițiile acestuia. În plus, aceasta susține că nu a obținut redresarea corespunzătoare a încălcării drepturilor sale protejate de Convenție. Curtea reamintește că, potrivit unei jurisprudențe constante, de către mai multe victime, art. 34 din Convenție desemnează persoana direct vizată de actul sau de omisiune .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. Victima mai mare decât în cazul în care autoritățile naționale au recunoscut în mod explicit sau în esență încălcarea Convenției (a se vedea, printre altele, Hotărârea Lüdi c. Elveția din 15 iunie 1992, seria A n 238, p. 18, § 34, și Hotărârea Dalban c. România [GC], n 2814/95, § 44, CEDH 1999 VI). Curtea ia notă de faptul că Hotărârea din 2 aprilie 2001 nu a fost executată decât la 27 mai 2002. Cu toate acestea, în măsura în care nicio hotărâre judecătorească nu a recunoscut o posibilă încălcare și nici nu a remediat prejudiciul pretins de reclamantă, aceasta constată că condițiile impuse de jurisprudență pentru a pierde calitatea de victimă Prin urmare, Comisia consideră că recurenta poate oricând să pretindă că este victima unei încălcări a drepturilor sale protejate prin Convenție Pe baza temeiniciei cauzei Guvernul reamintește jurisprudența Curții potrivit căreia executarea unei hotărâri trebuie să fie considerată ca făcând parte integrantă din procesul de judecată mai târziu, în sensul articolului 6 din Convenție ( Hornsby c. Grecia , Hotărârea din 19 martie 1997, Rec., 1997 II, p. 510-511, § 40). Cu toate acestea, acesta consideră că, în cazul de față, autoritățile competente au executat Hotărârea din 2 aprilie 2001 la o lună după cererea pe care recurenta le-a adresat-o la 18 aprilie 2002. Prin urmare, nu li se poate imputa nicio întârziere în executarea hotărârii menționate anterior. Recurenta contestă teza guvernului și consideră că, în măsura în care hotărârea din 2 aprilie 2001 nu a fost executată în conformitate cu dispozitivul său, și anume faptul că numele de P.C. nu a fost tăiat din registrul agricol, nu se poate considera că a fost executat. Comisia consideră că primăria întârzie cu rea credință executarea hotărârii menționate anterior. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ;în consecință, acest aspect nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. aprilie 2001 limitează posibilitatea ca atât ea, cât și familia sa să se bucure de proprietatea sa și constituie, prin urmare, o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor sale, astfel cum este protejat prin art. 1 din Protocolul nr 1, care se citește astfel în partea sa relevantă Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul reamintește că înscrierea în registrul agricol, spre deosebire de mențiunile făcute în registrul de publicitate imobiliară, nu este un titlu de proprietate și nu are nici un efect constitutiv sau translativ de drept, nici de o mai mare capacitate pentru terți. El reamintește că inscripțiile din acest registru au doar o funcție de identificare a stadiului de dezvoltare a agriculturii și constituie o sursă de informații pentru realizarea la nivel local a politicilor administrației publice centrale. În lumina elementelor prezentate mai sus, guvernul excită de la inaplicabilitatea art. 1 din Protocolul nr. 1, având în vedere că dreptul recurentei de a fi înscris în registrul agricol nu constituie un bun sau o speranță legitimă . El citează, în acest sens, decizia Cierva y Osorio de Mosoco și alte c. Spania 41127/98, 41503/98, 41717/98 și 45726/99, CEDH 1999 VII). Potrivit guvernului, în cazul recurentei de a intra în posesia imobilului nu este imputabil autorităților. În plus, înscrierea în registrul agricol nu putea să se refere la rezultatul eventualelor acțiuni pe care reclamanta le-ar fi întreprins pentru a obține proprietatea asupra imobilului. Recurenta nu contestă faptul că înscrierea în registrul agricol nu constituie o dezmembrare a dreptului de proprietate, ci consideră că această înscriere îi este utilă pentru a-și putea dovedi dreptul de proprietate asupra teritoriului în litigiu și pentru a dispune de proprietatea sa. În plus, reclamanta susține că, din cauza refuzului Primăriei de a-și înscrie dreptul de proprietate în registrul agricol și de a elimina numele de PC, aceasta nu poate intra în proprietatea clădirii sale. Pe de altă parte, aceasta susține că, în procedura în revendicare împotriva P.V. și P.C., aceștia din urmă au utilizat ca mijloc de probă înregistrarea dreptului de proprietate asupra dreptului de proprietate asupra dreptului de proprietate asupra registrului agricol. Curtea nu consideră că este necesar, în acest caz, să se pronunțe cu privire la dacă înscrierea în registrul agricol constituie un 1 întrucât, în orice caz, Curtea consideră că acest motiv este inadmisibil din următoarele motive. Referindu-se la jurisprudența aplicabilă în materie, Curtea constată că hotărârea din 31 martie 1998 a dat naștere în patrimoniul recurentei un "bine" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 și al jurisprudenței în materie (în special în ceea ce privește Rafinării grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia , Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A n 301 B, p. 84, § 59). Dreptul de proprietate al recurentei astfel cum a fost încheiat prin hotărârea menționată anterior nu este contestat de către părți și nu face obiectul prezentei cereri. Întrebarea care se pune în fața Curții este dacă refuzul Primăriei de a executa hotărârea din 2 aprilie 2001 în conformitate cu dispozitivul său constituie o ingerință în dreptul de proprietate al recurentei asupra imobilului. Curtea ia notă de faptul că rezultă din dispozițiile juridice interne și din observațiile guvernului că simpla înscriere în registrul agricol nu a avut niciun efect asupra dreptului de proprietate al recurentei sau al P.C., în măsura în care aceasta nu constituie o dezmembrare a dreptului de proprietate. Întradevăr, o astfel de înscriere nu face un drept de proprietate opozabil terților și, prin urmare, registrul agricol nu constituie un instrument echivalent registrului funciar. Curtea constată, prin urmare, că procedura de condamnare a primăriei la înscrierea reclamantei în registrul agricol și la eliminarea numelui P.C. nu a avut niciun impact asupra dreptului de proprietate al recurentei asupra imobilului în cauză. În aceste circumstanțe, executarea hotărârii din 2 aprilie 2001 nu poate constitui o interferență în dreptul de proprietate al recurentei asupra imobilului în cauză, astfel încât să îi creeze un prejudiciu. Curtea arată că înscrierea dreptului recurentei în registrul agricol nu condiționa posibilitatea ca aceasta să dispună sau să se bucure de proprietatea sa în măsura în care a îndeplinit formalitățile de publicitate imobiliară impuse de lege, și anume înscrierea dreptului său de proprietate pe registrul funciar. Din dispozițiile dreptului românesc aplicabile în acest domeniu rezultă că înregistrarea dreptului de proprietate asupra registrului nu este condiționată de înscrierea acestui drept în registrul agricol. Pentru a-și înscrie dreptul de proprietate pe registrul funciar, recurenta trebuia să prezinte autorităților competente titlul său de proprietate asupra imobilului, și anume, în speță, hotărârea din 31 martie 1998. În plus, reclamanta nu a stabilit în fața Curții că o astfel de înscriere i-a fost refuzată de către autoritățile competente. În cazul în care este adevărat că o reclamantă nu este în posesia imobilului, această absență a ui nu este consecința absenței dreptului său de proprietate în registrul agricol. În acest scop, recurenta poate sesiza instanțele naționale cu privire la o acțiune în revendicare sau în expulzare împotriva P.C., astfel de proceduri fiind, de altfel, pendinte în fața instanțelor naționale. În plus, reclamanta nu a demonstrat că, în procedura în revendicare, P.C. se evaluează în primul rând prin includerea dreptului său de proprietate în registrul agricol și rezultă din înscrisurile din dosar că instanțele naționale sesizate cu această acțiune nu s-au bazat pe o astfel de dovadă pentru a recunoaște drepturile în favoarea P.C. În orice caz, această procedură nu face obiectul prezentei cereri, iar reclamanta nu a ridicat obiecții în această privință. În consecință, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. (3) Recurenta citează, de asemenea, art. 8 din Convenție, referitor la neexecutarea hotărârii din 2 aprilie 2001 și la faptul că aceasta nu are dreptul de a-și exercita proprietatea. În plus, citând art. 13 din Convenție, aceasta consideră că nu dispune în dreptul intern de o acțiune efectivă pentru a obține executarea hotărârii din 2 aprilie 2001. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție și de protocoalele sale. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este în mod evident greșit fondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declar admisibil, toate mijloacele de fond rezervate, partea reclamantei trasă din art. 6 alineatul (1) din Convenție Declară cererea inadmisibilă pur surplusul. Vincent Berger John Hedigan Prezidențial