AFFAIRE PANTEA c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - l'Etat doit garantir l'exécution intégrale de l'arrêt;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale;Frais et dépens (procédure de la Convention) - demande rejetée
AFFAIRE PANTEA c. ROUMANIE (CtEDO, 2006)
A TREIA SECȚIUNE
CAUZA
PÂNTEA c. ROMÂNIA
(Cerere nr. 5050/02)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
15 iunie 2006
DEFINITIV
15/09/2006
Această hotărâre va deveni definitiv în condițiile definite la art. 44 § 2 din Convenție. Poate suferi corectări de formă.
În cauza Pântea c. România,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), sesizată într-o cameră compusă din:
Dl. B.M. Zupančič, președinte,
J. Hedigan,
L. Caflisch,
C. Bîrsan,
V. Zagrebelsky,
E. Myjer,
David Thór Björgvinsson,
judecători,
și Dl. V. Berger,
grefier de secțiune,
După deliberații în camera de consiliu pe 23 mai 2006,
Pronunță hotărârea aceasta, adoptată la această dată:
PROCEDURĂ
La originea cauzei se găsește o cerere (nr. 5050/02) direcționată împotriva României și pe care o cetățeană a acestui Stat, doamna Elisabeta Pântea ("reclamanta"), a depus-o în fața Curții pe 20 octombrie 2001 în temeiul art. 34 din Convenția de apărare a Drepturilor Omului și libertăților fundamentale ("Convenția").
Reclamanta, care a fost admisă la beneficiul asistenței judiciare, este reprezentată de Me N. Popescu, avocată la București. Guvernul român ("Guvernul") este reprezentat de agentul sau, Me B. Rămășcanu.
Reclamanta se plângea, sub aspectul art. 6 din Convenție, de neexecutarea de către administrație a unei decizii judiciare definitive ordonând înscrierea în registrul agricol a dreptului ei de proprietate asupra unui bun imobiliar și radierea dreptului de proprietate al P.C.
Cererea a fost atribuită celei de-a doua secțiuni a Curții (art. 52 § 1 din regulament). În cadrul acesteia, camera încărcată cu examinarea cauzei (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1 din regulament.
Pe 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1 din regulament). Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni astfel remaniată (art. 52 § 1).
Printr-o decizie din 1 septembrie 2005, Curtea a declarat petiția parțial admisibilă.
Atât reclamanta cât și Guvernul au depus observații scrise asupra fondului cauzei (art. 59 § 1 din regulament).
PE FONDURI
I. ÎMPREJURĂRILE CAUZEI
Reclamanta este născută în 1962 și locuiește la Bârlad.
În 1982, reclamanta a cumpărat un bun imobiliar situat la Grivița printr-un contract sub semnătura privată. De la acel moment, a început să plătească taxele imobiliare aferente, dar nu a intrat în posesia bunului imobiliar, care era locuit de P.C., soțul surorii ei.
Pe 24 ianuarie 1990, P.V., împuternicit de P.C., a cumpărat pentru P.C. și în numele acestuia același bun imobiliar printr-un contract de vânzare în fața notarului și a făcut să se înscrie dreptul de proprietate al P.C. pe registrul agricol.
Printr-o sentință din 31 martie 1998, tribunalul de primă instanță din Bârlad a admis cererea reclamantei și a confirmat contractul din 1982. Această sentință a fost confirmată printr-o hotărâre definitivă din 16 iulie 1999 a curții de apel din Iași. Sentința susmenționată, revêtue de formula executorie pe 29 noiembrie 1999, a înlocuit contractul de cumpărare semnat în fața notarului.
Printr-o hotărâre definitivă din 15 noiembrie 2000, curtea de apel din Iași a admis acțiunea reclamantei împotriva P.C. și P.V. în anularea contractului de vânzare din 24 ianuarie 1990, bazând-se pe sentința din 31 martie 1998 care constatase dreptul ei de proprietate asupra bunului imobiliar.
Demersurile reclamantei pentru a-și face înscris dreptul de proprietate pe registrul agricol înainte de 29 noiembrie 1999
Pe 16 februarie și 20 martie 1998 și pe 18 noiembrie 1999, reclamanta a cerut consiliului local al Griviței să-și înscrie dreptul de proprietate pe registrul agricol și să anuleze prin urmare înscrierea în favoarea P.C., sub motivul că, de la cumpărare, în 1982, s-a comportat ca proprietară, plătind toate taxele imobiliare privind bunul imobiliar, deși nu intrase încă în posesia acestuia.
Primăria Griviței ("primăria") a respins toate cererile sale, sub motivul că nu dovedise anularea printr-o instanță judiciară a contractului de vânzare a bunului imobiliar către P.C.
Printr-o sentință din 28 septembrie 1998, tribunalul județean Vaslui a respins o primă acțiune în contencios administrativ formată de reclamantă în vederea obligării primăriei să-și înscrie dreptul de proprietate pe registrul agricol și să anuleze înscrierea P.C. pe același bun imobiliar, sub motivul că nu dovedise dreptul ei de proprietate asupra bunului imobiliar.
Demersurile reclamantei pentru a-și face înscris dreptul de proprietate după 29 noiembrie 1999
Printr-o sentință din 19 decembrie 2000, tribunalul județean Vaslui a admis cererea reclamantei și a obligat primăria să-și înscrie dreptul de proprietate pe registrul agricol precum și să anuleze înscrierea numelui P.C. A reținut că reclamanta dovedise dreptul ei de proprietate prin sentința definitivă din 31 martie 1998, precum și prin hotărârea definitivă din 15 noiembrie 2000 anulând contractul de vânzare al P.C. Tribunalul a respins ca netemeinicească cererea de damnificații a reclamantei.
Această sentință a devenit definitivă, ca rezultat al apelurilor părților, prin hotărârea curții de apel din Iași din 2 aprilie 2001.
Pe 28 iunie 2001, reclamanta a trimis o nouă scrisoare primăriei exigând înscrierea dreptului ei de proprietate pe bunul imobiliar, după cum ordonase sentința din 19 decembrie 2000.
Lipsindu-se răspunsul, pe 18 aprilie 2002, reclamanta a adresat o nouă cerere primăriei. Pe 27 mai 2002, primăria a informat reclamanta despre înscrierea dreptului ei de proprietate pe registrul agricol. Cu toate acestea, ea a semnalat că P.C. rămânea de asemenea înscris pe registrul agricol în calitate de persoană care locuia efectiv în bunul imobiliar și că reclamanta trebuia să ceară expulzarea acestuia pentru a putea cere radierea numelui lui.
Printr-o scrisoare din 19 martie 2003, reclamanta a informat Curtea că sentința din 19 decembrie 2000 rămânea neexecutată în partea privind radierea numelui P.C. din registrul agricol.
Alte demersuri ale reclamantei pentru a face executată sentința din 19 decembrie 2000
Printr-o sentință din 22 august 2003, tribunalul județean Vaslui a admis acțiunea reclamantei împotriva primarului și consiliului local Grivița tendând să oblige pe aceștia să-i dea reclamantei o copie a registrului agricol privind înscrierea dreptului ei de proprietate după cum ordonase sentința din 19 decembrie 2000. Această sentință a fost confirmată, ca rezultat al apelului reclamantei, printr-o hotărâre definitivă a curții de apel din Iași din 10 noiembrie 2003.
Printr-o sentință din 4 mai 2004, tribunalul județean Vaslui a admis acțiunea reclamantei împotriva primarului și consiliului local Grivița tendând să oblige pe aceștia să execute sentința definitivă din 22 august 2003 de mai sus și a obligat autoritățile locale la plata unei penalități pentru întârzierea în executare precum și la plata damnificațiilor reclamantei. Această sentință a fost confirmată, ca rezultat al apelului reclamantei, printr-o hotărâre definitivă a curții de apel din Iași din 13 septembrie 2004.
Pe 7 februarie 2005, reclamanta a adresat o notificare primăriei Grivița în vederea executării sentinței din 4 mai 2004 a tribunalului județean Vaslui, după cum confirmată de hotărârea curții de apel din Iași din 13 septembrie 2004.
Printr-o sentință ordonând să se spună pe urmă din 16 noiembrie 2005 pronunțată în camera de consiliu, tribunalul de primă instanță din Bârlad, sesizat de reclamantă pentru a ordona sechestrul conțurilor debitorului, a respins cererea, sub motivul că reclamanta ar fi trebuit să împuternicească un executor de justiție și nu să sesizeze tribunalul.
Acțiunea reclamantei în revendicare împotriva P.C.
Printr-o sentință din 23 octombrie 2003, tribunalul de primă instanță din Bârlad a admis acțiunea reclamantei împotriva P.C. și P.V. în revendicare a bunului imobiliar litigios. Apelul P.C. a fost respins printr-o hotărâre din 25 februarie 2004. Din piesele dosarului rezultă că această acțiune este încă în curs de recurs în fața jurisdicțiilor naționale.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
Ordonanța de urgență a guvernului nr. 1 din 13 martie 1992 privind registrul agricol
art. 1
"Registrul agricol este organizat și actualizat de consiliile locale ale satelor, orașelor și sectoarelor municipalității București pentru a asigura recensământul (evidența primară unitară) terenurilor (...), dezvoltarea agriculturii și folosirea corespunzătoare a resurselor locale."
art. 2
"Registrul agricol este documentul oficial de recensământ pe care sunt înscrise informații privind fermele aparținând populației, în special:
a) capul gospodăriei (capul gospodăriei) și membrii familiei;
b) terenurile pe care aceștia le dețin, indiferent de titlu, pe categorii de utilizare, suprafețele cultivate cu culturile principale și numărul copacilor;
c) efectivul animalelor existente la începutul anului, pe specie și pe categorie, și evoluția anuală a efectivelor;
d) spațiile de locuit și alte construcții ale fermei (...)"
Ordinul nr. 95 136-712-10/806 al Ministerului Agriculturii din 21 martie 2001 privind adoptarea normelor tehnice necesare pentru a completa registrul agricol pentru perioada 2001-2005
Acest ordin reunește regulile care trebuie urmărite de autoritățile locale pentru a întocmi registrul agricol pentru fiecare localitate.
Registrul agricol constituie documentul oficial de recensământ pe care sunt înscrise informații privind terenurile pe categorii de exploatare, precum și fermele aparținând populației privind structura lor și evoluția efectivelor de animale. Mai mult, registrul agricol constituie o sursă de date pentru realizarea la nivel local a politicilor administrației publice centrale.
Termenul "fermă" sau "familie" înseamnă grupul de două sau mai multe persoane care locuiesc împreună și care organizează munca lor împreună, participând complet sau parțial la veniturile și cheltuielile fermei.
PE DREPT
I. PRIVIND ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE
Reclamanta susține că neexecutarea de către primărie a hotărârii curții de apel din Iași din 2 aprilie 2001 ordonând înscrierea pe registrul agricol a dreptului ei de proprietate asupra bunului imobiliar și radierea dreptului P.C. asupra aceluiași bun imobiliar, a încălcat dreptul ei de acces la tribunal, prevăzut de art. 6 § 1 din Convenție, care se citește după cum urmează:
"Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie judecată (...) de către un tribunal (...), care va hotărî (...) pe contestații privind drepturile și obligațiile sale de natură civilă (...)"
Guvernul reamintește jurisprudența Curții potrivit căreia executarea unei hotărâri trebuie considerată ca făcând parte integrantă a "procesului" în sensul art. 6 din Convenție (Hornsby c. Grecia, hotărâre din 19 martie 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997-II, p. 510-511, § 40). Cu toate acestea, el consideră că în cazul de față, autoritățile competente au executat hotărârea din 2 aprilie 2001 pe 27 mai 2002, adică o lună după cererea pe care reclamanta le-o adresase pe 18 aprilie 2002. Prin urmare, nu se poate imputa acestora nicio întârziere în executarea hotărârii susmenționată.
Reclamanta contrazice teza Guvernului. Consideră că, în măsura în care hotărârea din 2 aprilie 2001 nu a fost executată în conformitate cu dispoziția acesteia, adică că numele P.C. nu a fost șters din registrul agricol, nu se poate considera că a fost executată. Estimează că primăria întârzie în rea credință executarea hotărârii susmenționat.
În observațiile sale suplimentare (posterioare 1 septembrie 2005, data la care camera declarase petiția parțial admisibilă), reclamanta a informat Curtea că, în ciuda demersurilor pentru obținerea executării sentinței din 19 decembrie 2000, autoritățile administrative competente pentru execuție continuau să se abțină de la executarea sentinței susmenționat în conformitate cu dispoziția acesteia. Mai particular, ea subliniază că autoritățile refuză să șteargă numele P.C. din registru, deși sentința din 19 decembrie 2000 recunoscuse expresă lipsa calității acestuia de a figura pe registrul agricol.
Mai mult, reclamanta observă că din cauza legislației naționale și a practicii administrative conform căreia o copie a registrului agricol trebuie prezentată pentru a-și face înscris dreptul de proprietate pe cartea funciară, se găsește în imposibilitate de a face această din urmă înscrierea și de a-și face proprietatea opozabilă terților.
Curtea reamintește că, potrivit jurisprudenței constante, executarea unei sentințe sau a unei hotărâri, de orice instanță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă a "procesului" în sensul art. 6 din Convenție. Dreptul la tribunal ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui Stat contractant ar permite ca o decizie judiciară definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părți (Immobiliare Saffi c. Italia [Marea Cameră], nr. 22774/93, § 63, CEDO 1999-V).
În prezenta cauză, reclamanta a obținut o hotărâre definitivă din 2 aprilie 2001 ordonând primăriei Grivița să-și înscrie dreptul de proprietate pe registrul agricol și să șteargă numele P.C. Or, această hotărâre nu a fost nici executată integral, nici anulată sau modificată ca urmare a exercitării unei căi de recurs prevăzute de legea internă.
Curtea admite, cu Guvernul, că dreptul de acces la tribunal nu poate obliga un Stat să execute fiecare sentință de natură civilă indiferent de circumstanțe (Sanglier c. Franța, nr. 50342/99, § 39, 27 mai 2003). Cu toate acestea, ea observă că dacă administrația refuză sau omite să se execute, sau încă târzie să o facă, garanțiile art. 6 din care a beneficiat judecabilul în faza judiciară a procedurii pierd toată rațiunea de a fi (Hornsby citat mai sus, § 41). În cazul de față, primăria avea singură competență pentru a face respectată hotărârea din 2 aprilie 2001, adică pentru a-și înscri dreptul de proprietate al reclamantei pe registrul agricol și pentru a șterge numele P.C.
Curtea constată că hotărârea din 2 aprilie 2001 a fost executată de primărie pentru partea ordonând înscrierea numelui reclamantei pe registru. În ceea ce privește radierea numelui P.C., hotărârea susmenționată nu a fost executată de primărie sub motivul că acesta folosește bunul imobiliar și că potrivit dispozițiilor legale, registrul agricol trebuie să cuprindă un recensământ al tuturor utilizatorilor bunurilor imobiliare și nu doar al proprietarilor.
Cu toate acestea, Curtea observă că, deși se pare că potrivit dispozițiilor naționale rolul registrului agricol era să recensământeze populația, jurisdicțiile naționale sesizate de reclamantă a acțiunea tendând să oblige primăria să șteargă numele P.C. din registrul agricol au judecat, bazând-se pe dovezile prezentate de părți, că P.C. nu avea dreptul să figureze pe registrul agricol și au obligat primăria să-și șteargă numele din acest document. Prin urmare, Curtea estimează că decizia definitivă a jurisdicțiilor naționale prevalează și că autoritățile administrative erau obligate să se conformeze integral hotărârii din 2 aprilie 2001. Mai mult, ea observă că nici autoritățile administrative nici P.C. nu au considerat necesar să facă să prevaleze aceste dispoziții legale în cadrul unei căi de recurs extraordinare.
În plus, Curtea consideră că simpla scrisoare trimisă de primărie reclamantei pentru a o informa despre refuzul de a executa integral hotărârea din 2 aprilie 2001 invocând elemente de fapt în timp ce autoritățile judiciare se pronunțaseră asupra subiectului, nu poate constitui o "imposibilitate obiectivă" care ar putea-o exonera de obligația prevăzută de acea hotărâre.
Aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a concluziona că, în circumstanțele concrete ale cauzei, Statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a face executată integral decizia judiciară favorabilă reclamantei.
Ca urmare, a existat o violare a art. 6 § 1 din Convenție.
II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE
Potrivit art. 41 din Convenție,
"Dacă Curtea declară că a existat o violare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Unei Parti Contractante mari nu permite ștergerea decât imperfectă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."
A. Prejudiciu
Reclamanta solicită suma de 98.723 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material direct, susținând că din cauza neexecutării de către autoritățile competente a hotărârii din 2 aprilie 2001, nu a putut exercita dreptul ei de proprietate asupra bunului imobiliar în cauză și că valoarea acestuia a scăzut. Solicită de asemenea 3.650 EUR cu titlu de dobânzi moratorii și 500.000 EUR cu titlu de "sancțiuni indirecte".
Reclamanta solicită de asemenea 25.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral, invocând frustrarea din cauza imposibilității de obține executarea hotărârii susmenționat, care a pus în îndoială în privința terților calitatea ei de proprietară a bunului imobiliar în cauză.
Guvernul consideră că despăgubirile solicitate de reclamantă cu titlu de prejudiciu material direct nu sunt în legătură strânsă cu pretinsa violare a Convenției. În privința aceasta, el susține că înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei pe registrul agricol nu are nicio incidență asupra dreptului ei de proprietate asupra bunului imobiliar în cauză și observă că nicio dispoziție legală sau practică administrativă nu subordonează înscrierea dreptului ei de proprietate pe cartea funciară a înscrierii dreptului pe registrul agricol.
În ceea ce privește cererea de dobânzi moratorii, Guvernul subliniază că acestea au fost ordonate în cadrul unei alte proceduri decât cea care s-a încheiat cu hotărârea din 2 aprilie 2001 și că în orice caz, reclamanta nu a urmat procedura internă pentru a solicita plata acestora. Cât la suma de 500.000 EUR solicitată de reclamantă cu titlu de "sancțiuni indirecte", Guvernul reamintește că această categorie nu este prevăzută de art. 41 din Convenție și că în orice caz acest lucru este excesiv.
Guvernul consideră că suma solicitată cu titlu de prejudiciu moral este de asemenea excesivă. Potrivit lui, indemnizarea prejudiciului moral suferit trebuie determinată ținând seama de violare a Convenției constatată de Curte și de jurisprudența sa privind neexecutarea unei decizii judiciare (Burdov c. Rusia, nr. 59498/00, § 47, CEDO 2002-III).
Curtea observă că în cazul de față, singura bază pentru a reține octroia unei satisfacții echitabile rezidă în faptul că reclamanta nu a beneficiat de un drept de acces la tribunal în violare a art. 6 din Convenție. Cu toate acestea, trebuie să se țină seama de faptul că vorba este despre neexecutare parțială a sentinței din 19 decembrie 2000.
Curtea reamintește de asemenea jurisprudența bine stabilită a sa potrivit căreia în caz de violare a art. 6 din Convenție trebuie plasat reclamantul, cât se poate de mult, într-o situație echivalând cu cea în care s-ar găsi dacă nu ar fi existat neconformitate cu cerințele acestei dispoziții (Piersack c. Belgia (art. 50), hotărâre din 26 octombrie 1984, seria A nr. 85, p. 16, § 12). O hotărâre constatând o violare atrage pentru Statul pârât obligația juridică, nu doar de a versa persoanei interesate sumele alocate cu titlu de satisfacție echitabilă, ci și de a alege, sub controlul Comitetului Miniștrilor, măsuri generale și/sau, dacă este cazul, individuale de adoptat în ordinea juridică internă pentru a pune capăt violării constatate de Curte și a șterge cât mai mult posibil consecințele, în mod să restabilească cât se poate situația anterioară (Ilașcu și alții c. Moldova și Rusia [Marea Cameră], nr. 48787/99, § 487, CEDO 2004-VII).
De plus, Curtea estimează că reclamanta a suferit un prejudiciu moral datorat în special frustrării cauzate de imposibilitatea de a vedea executate deciziile date în favoarea sa și că acest prejudiciu nu este suficient compensat de un constat de violare.
În aceste circumstanțe, ținând seama de ansamblul elementelor la dispoziția sa și judecând cu echitate, cum cere art. 41 din Convenție, Curtea alocă reclamantei 1.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B. Cheltuieli și taxe
Reclamanta solicită suma de 22.000 EUR cu titlu de cheltuieli și taxe din care 350 EUR reprezintă cheltuielile și taxele suportate în procedura în fața Curții.
Guvernul consideră că cheltuielile procedurii pot fi acordate doar dacă au fost cu adevărat suportate de reclamantă și dacă sunt rezonabile și în relație cu violare găsită (Cvijetic c. Croația, nr. 71549/01, 26 februarie 2004, § 63, și Jasiuniene c. Lituania, nr. 41510/98, 6 martie 2003, § 55). În plus, susține că anumite cheltuieli solicitate au fost suportate de reclamantă în proceduri interne care nu aveau legătură cu procedura care s-a încheiat cu hotărârea din 2 aprilie 2001 și că în orice caz, suma solicitată la acest titlu este excesivă.
Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și taxelor decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei acestora. Curtea observă că reclamanta a beneficiat de asistență judiciară și că suma de 569 EUR a fost versată la acest titlu avocatei sale. Mai mult, ținând seama de elementele la dispoziția sa și de criteriile susmenționat, Curtea estimează rezonabilă suma de 100 EUR cu titlu de cheltuieli și taxe a procedurii naționale și o acordă reclamantei.
C. Dobânzi moratorii
Curtea consideră potrivit să bazeze rata dobânzilor moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte de procentaj.
PRIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
Declară că a existat o violare a art. 6 § 1 din Convenție;
Declară
a) că Statul pârât, în termen de trei luni de la ziua în care hotărârea va deveni definitiv în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, trebuie să garanteze, prin măsuri corespunzătoare, executarea integral a hotărârii din 2 aprilie 2001 a curții de apel din Iași și trebuie, în plus, să verseze reclamantei 1.000 EUR (mie euro) pentru prejudiciu moral și 100 EUR (o sută euro) pentru cheltuieli și taxe, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit;
b) că de la expirarea acelui termen și până la versare, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte de procentaj;
Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru restul.
Dat în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 15 iunie 2006 în aplicarea art. 77 §§ 2 și 3 din regulament.
Vincent Berger
Boštjan M. Zupančič
Grefier
Președinte