AFFAIRE STINGACIU ET TUDOR c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

03.08.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1;Partiellement irrecevable;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Dommage matériel - restitution;Frais et dépens - demande rejetée

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE STINGACIU ET TUDOR c. ROUMANIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA STINGACIU ȘI TUDOR c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 21351/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 3 august 2006 DEFINITIVF 03/11/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Stingaciu și Tudor c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Biersan Zagrebelsky Gyulumyan dnii Myjer David Thór Björgvinsson, Ziemel, judecători și V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 11 iulie 2006, rend l'hotărâre, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 2135/03) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnii Ioan Stingaciu și Marian Tudor ( Adnana-Minodora Calugău, avocată în Alba Iulia. Guvernul român a fost reprezentat de agentul său, dl Ramășcanu, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 6 septembrie 2005, președintele Secțiunii a treia a decis să comunice cererea guvernului. 3 din Convenție, acesta a decis să examineze în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din regulament). Ca urmare a restructurării armatei, care a început încă din 1995, au fost adoptate mai multe măsuri legislative în scopul de a încuraja militarii de carieră să solicite numirea lor la armata de rezervă și, prin urmare, să se pensioneze anticipat. În plus față de pensia de pensionare, art. 7 din Ordonanța guvernului nr. 7 din 26 ianuarie 1998 ( Alocația pentru plata impozitului pe profit și calculată în raport cu soldul lunar brut. La art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999 (de asemenea, Legea nr. 138/1999) le acorda dreptul la o alocație de ajutor A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauza C-75/97, ECLI:EU:C:2000:291, punctul 66. La cererea acestora, reclamanții au fost repartizați armatei de rezervă și au fost pensionați anticipat la 18 mai 2000 pentru primul și la 11 martie 2000 pentru al doilea. Ei au beneficiat de dreptul la pensie și de alocațiile menționate anterior, și anume alocația compensatorie în temeiul ordonanței nr. 7/1998 și alocația pentru ajutor în temeiul articolului 31 alineatul (1) din Legea nr. 138/99.Cu toate acestea, în momentul plății, Ministerul Apărării deduce suma impozitului pe venit, calculată în conformitate cu dispozițiile din ordonanța nr. 73 din 27 august 1999 privind impozitul pe venit (adică al doilea reclamant de 75 679 920), privând astfel primul reclamant de 77 436 441 lei românești (ROL), adică 3880,40 EUR (EUR) și al doilea reclamant de 75 679 920 ROL, adică 3792,38 EUR. Prin intermediul unei acțiuni introduse la Tribunalul de Primă Instanță din Alba Iulia împotriva Ministerului Apărării, reclamanții au solicitat rambursarea acestor sume, pe care le-au considerat reținuți în mod eronat, din moment ce ordonanța nr. 7/1998 și Legea nr. 138/99 ar exonera de impozit aceste alocații. 73/1999 scutea de impozit toate formele de ajutor acordate de către statul membru. Ministerul a făcut referire la acțiune, susținând că impozitarea era conformă cu ordonanța nr. 73/1999. 10. Prin hotărârea din 26 martie 2001, Tribunalul de Primă Instanță a dat dreptul la acțiune și a condamnat ministerul să ramburseze sumele reținute cu titlu de impozit. Se consideră că la data pensionării lor, cu mult înainte de data intrării în vigoare a ordonanței de urgență n 136/2000, reclamanții aveau dreptul la alocații scutite de impozit, calculate în raport cu soldul lor lunar brut. În plus, acesta a reținut că art. 5 din ordonanța nr. 73/1999 preciza, de asemenea, că alocațiile, în general, erau scutite de impozit. 11. Ministerul Apărării a formulat o acțiune prin care a susținut că scutirea de impozit pe prestații compensatorii prevăzută la articolul din Ordonanța nr. 7/1998 a fost abrogată în mod expres prin art. 86 din Ordonanța nr. 73/99, același articol de abrogare, de asemenea, implicit, a scutirii de impozit pe prestațiile de ajutor prevăzută la art. 31 alineatul (1) din Legea nr. 138/1999. Pe de altă parte, acesta a afirmat că art. 5 din ordonanța 73/99 nu era aplicabil în speță, deoarece viza numai alocațiile calculate în raport cu soldul lunar net. 12. printr-o hotărâre definitivă din 3 iulie 2001, tribunalul județ al Alba a respins acțiunea și a confirmat hotărârea. 13. Întrucât hotărârea din 26 martie 2001 a trecut în forță de lucru judecat și învestit cu formula executorie, reclamanții au primit, sumele care fac obiectul litigiului. 14. La 2 iulie 2002, procurorul general al României a formulat în fața Curții Supreme de Justiție o acțiune în anulare împotriva hotărârii din 26 martie 2001 și a hotărârii din 3 iulie 2001 15. El a susținut că, prin intermediul legislației interne, cele două instanțe au comis erori de drept grave, oferind astfel o soluție eronată la litigiu. El susținea că, atunci când reclamanții au fost pensionați, articolele 7 din Ordonanța nr. 7/1998 și 31 din Legea 138/99 au fost abrogate prin art. 86 din Ordonanța nr. 73/1999. Prin urmare, drepturile pecuniare ale reclamanților trebuiau calculate ținând cont de dispozițiile din ordonanța nr. 73/99. 16. Prin hotărârea din 5 martie 2003, Curtea Supremă de Justiție a dat dreptul la acțiune în anulare, a încălcat hotărârile criticate și a dispus rambursarea sumelor plătite de Ministerul Apărării reclamanților în temeiul acestor decizii. 17. Comisia a considerat că ajutorul de stat nu făcea parte din categoriile de venituri și impozite menționate la art. 5 din Ordonanța nr. 73/99. 138/99 se referea la salariile și drepturile derivate ale militarilor, Curtea Supremă concluzionează că alocarea de ajutor prevăzută la art. 31 din această lege avea, de asemenea, o natură salarială și că aceasta era, prin urmare, supusă impozitului. În plus, Curtea a considerat că acest articol fusese abrogat implicit de art. 86 din Ordonanța 73/99 18. În ceea ce privește alocarea compensatorie, aceasta a observat că dispozițiile legale privind scutirea de la plata impozitului au fost abrogate în mod expres de art. 86 din Ordonanța nr. 73/99 și că, prin urmare, impozitarea acesteia era legală. 19. Pe de altă parte, Curtea Supremă rețin că la articolul f) din ordonanță 73/1999 nu a beneficiat de impozit decât alocațiile compensatorii și de ajutor calculate în raport cu soldul lunar net. În speță, aceasta a arătat că alocațiile de care beneficiaseră reclamanții erau stabilite în raport cu soldul lunar brut, ceea ce ar fi trebuit să conducă la impunerea acestora în conformitate cu dispozițiile din ordonanța 73/1999 20. În decembrie 2005, Ministerul Apărării a anulat obligația de executare a hotărârii Curții Supreme de Justiție din 5 martie 2003. În consecință, în favoarea Ministerului Justiției, se face o sechestrare lunară a unei treimi din pensiile reclamanților. II. LEGĂTURA INTERNE PERTINENT 21. Legislația internă relevantă (și anume extrase din Codul de procedură civilă, din Ordonanța guvernului nr. 7 din 26 ianuarie 1999 privind anumite măsuri de protecție socială a militarilor, nr. 73 din 27 august 1999 privind impozitul pe venit și nr. 136 din 14 septembrie 2000 privind modul de calcul al alocațiilor compensatorii și de ajutor acordat militarilor, din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999 privind remunerarea și alte drepturi ale militarilor și ale lanurilor din partea guvernului nr. 1066 din 29 decembrie 1999 privind aplicarea ordonanței nr. 73/99), este descrisă în Hotărârea Stere și în alte hotărâri ale Curții a Uniunii Europene din 25622/02, 23 februarie 2006). Reclamanții se plâng de o lipsă de independență și de imparțialitate a Curții Supreme de Justiție și susțin că acțiunea în anulare a procurorului general a fost primită din cauza presiunii exercitate de ministerele finanțelor și apărării. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială (...) 23. Guvernul exclude din domeniul de aplicare al articolului 6 la procedura în litigiu, întrucât aceasta avea caracter fiscal ( Ferrazzini Italia [GC], nr 44775/98, §§ 22-30, CEDH 2001 VII 24. Instanța nu a prezentat observații cu privire la acest punct. 25. Curtea amintește că litigiul fiscal intră în domeniul de aplicare al drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, în ciuda efectelor patrimoniale pe care le are în mod necesar cu privire la situația contribuabililor (a se vedea Ferrazzini, citată anterior, §§ 29-31). În plus, Curtea a judecat deja în cauza Stere și alții c. România, 25632/02, §§ 29-31, 23 februarie 2006) care se referă la fapte similare cu prezenta cauză, că termenii acestui tip de litigii intră în principal sub incidența dreptului public și, în special, a dreptului fiscal. Curtea nu percepe niciun motiv de sanie în afara jurisprudenței menționate anterior, în măsura în care situația de fapt este, în speță, aceeași. 26. Prin urmare, această parte a cererii este incompatibilă cu dispozițiile Convenției în sensul art. 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 27. Reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor de a respecta bunurile, din cauza obligației de a restitui sumele percepute în temeiul unei decizii adoptate în forță de lucru judecat. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Curtea constată, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv d iulie 2001 de la tribunalul județ al Alba constituie o interferență în dreptul la respectarea bunurilor reclamanților. Cu toate acestea, consideră că această interferență se analizează într-o reglementare privind utilizarea bunurilor pentru a asigura plata impozitelor, care intră sub incidența celui de-al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și că este compatibilă cu aceste dispoziții din moment ce este legală și este proporțională cu scopul legitim vizat. 30. În ceea ce privește respectarea principiului legalității, guvernul susține că ingerința se bazează pe dispozițiile de ordonanță a guvernului 73/99, astfel cum au fost interpretate de Curtea Supremă de Justiție în exercitarea competenței sale de a acționa și de a aplica dreptul intern. 31. În ceea ce privește echilibrul corect (a se vedea mutatis mutandis Di Belmonte (n) 2. (c) Italia (dec.), 72665/01, 3 iunie 2004, și M.A. și alții c. Finlanda (dec.), nr 27793/95, 10 iunie 2003). 32. Guvernul consideră, de asemenea, că obligația de a plăti un impozit pe aceste prestații nu constituie, în circumstanțele din speță, o sarcină excesivă impusă reclamanților, în măsura în care aceste alocații constituiau un ajutor ex gratia 33. Reclamanții susțin că interpretarea dată de Curtea Supremă de Justiție dispozițiilor din ordonanța nr. 73/1999 a fost greșită; prin urmare, ei consideră că impunerea alocațiilor lor nu are temei legal. 34 Curtea ia notă în primul rând de faptul că: nu se contestă faptul că: în temeiul hotărârii definitive din 3 iulie 2001, reclamanții aveau o creanță asupra statului care era suficient de stabilită pentru a fi achitată; în al doilea rând, Ministerul Apărării le-a plătit aceste sume de care au putut beneficia în orice fel până la hotărârea din 5 martie 2003 a Curții Supreme de Justiție. Prin urmare, această ultimă hotărâre a constituit o interferență în exercitarea dreptului reclamanților la respectarea bunurilor lor. 35. Curtea consideră că această ingerință s mais-analiză într-o reglementare privind utilizarea bunurilor care intră sub incidența celui de-al doilea paragraf al articolului 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea, mutatis mutandis Stere și alte dispoziții menționate anterior, §§ 39. Cu toate acestea, această regulă trebuie să se înțeleagă în lumina principiului general al respectării proprietății enunțat în primul paragraf al primului paragraf al articolului menționat anterior (Gasus Dosier și Fördertechnik GmbH c. Țările de Jos, Hotărârea din 23 februarie 1995, seria A n 306 B, pp. 46 Curtea reamintește că art. 1 menționat anterior impune, mai presus de toate și mai ales, ca o interferență a autorității publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor să fie legală. Or, în cauza Stere și altele Mai sus, Curtea a concluzionat deja că ingerința în dreptul de proprietate al reclamanților cauzată de obligaia de a reieși din plata impozitului pe alocaii era prevăzută de lege, și anume ordonana nr 73/99. În prezenta cauză, faptele fiind similare, nu există nicio justificare că Curtea și-a dat seama de această concluzie. 37. Curtea trebuie, de asemenea, să caute dacă un echilibru corect este corect. A fost menținută între cerințele de interes general și imperativele de protecție a drepturilor fundamentale ale persoanelor. Pentru a afla dacă această cerință este îndeplinită, este recunoscut că un stat contractant, în special atunci când elaborează și pune în aplicare o politică fiscală, cu o marjă largă de apreciere (Gassus Dosier, citată anterior, § 60). 38. Cu toate acestea, Curtea constată că, în prezenta cauză, reclamanții au fost condamnați să ramburseze sumele percepute în mod legal în temeiul unei decizii definitive și a trecut în forță de lucru judecat. Curtea arată, de asemenea, că, în speță, nu este vorba despre aplicarea În această privință, trebuie reamintit faptul că preeminența dreptului, unul dintre principiile fundamentale ale unei societăți democratice, este inerent tuturor articolelor Convenției ( Broniowski c. Polonia [GC], nr 31443/96, § 147, CEDH 2004 V. Aceasta presupune respectarea principiului securității rapoartelor juridice și, în special, a hotărârilor judecătorești care au trecut în forță de lucru judecat, fără de care încrederea publicului în sistemul judiciar și, prin urmare, în statul de drept ar fi pusă sub semnul întrebării (Riabykh c. Rusia 52854/99, § 52, CEDO 2003 IX). 40. Având în vedere faptul că intervenția procurorului general, după încheierea unei proceduri la care nu a fost parte, a condus la anularea integrală a acestor creanțe, Curtea apreciază că, în ceea ce privește marea putere de care dispune statul în materie fiscală, că o încălcare atât de radicală a drepturilor persoanelor interesate a încălcat, în defavoarea lor, echilibrul corect de între protecția proprietății și cerințele de interes general (a se vedea, În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă mai mult sau mai puțin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții solicită restituirea sumelor deja plătite la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Guvernul arată că persoanele în cauză nu au restituit integral sumele în litigiu, dar este de acord că, în cazul în care se constată o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr 1, cea mai bună despăgubire este restituirea sumelor deja plătite de solicitanți. În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul consideră că suma solicitată este excesivă. 45. Curtea reamintește că o hotărâre în care se soluționează o încălcare atrage după sine o obligație juridică în temeiul Convenției de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele acesteia. În cazul în care dreptul intern nu permite să se șteargă căi de atac în mod corespunzător consecințele acestei încălcări, art. 41 din Convenție conferă Curții competența de a acorda o despăgubire părții afectate de actul sau de omisiunea cu privire la care s-a constatat o încălcare a Convenției. 46. Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, rambursarea de către la Õ a sumelor deja restituite ca urmare a procedurii de executare forțată a hotărârii Curții Supreme de Justiție din 5 decembrie 1999 martie 2003, precum și hotărârea definitivă a acestei proceduri, ar plasa pe cât posibil reclamanții într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla în cazul în care cerințele prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 nu au fost ignorate. 47. În plus, Curtea consideră că reclamanții au suferit un rău moral incontestabil din cauza condamnării lor la rambursarea sumelor în litigiu. Având în vedere circumstanțele cauzei și hotărând în mod echitabil în conformitate cu prevederile articolului 41, Curtea acordă, în acest sens, 1 000 EUR fiecărui solicitant. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 48. Reclamanții solicită 800 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, fără a furniza documente justificative. 49. Guvernul nu se referă la rambursarea acestor cheltuieli, cu condiția ca acestea să fie expuse efectiv și să aibă o legătură cu cauza. 50. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, ținând cont de faptul că instanțele nu au furnizat nicio justificare, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile legate de procedură. 51. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L 1 din Protocolul nr. A spus că statul pârât, în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, trebuie să restituie reclamanților sumele percepute ca urmare a executării forțate a hotărârii Curții Supreme de Justiție din 5 martie 2003 și să plătească fiecăruia dintre acestea 1 000 EUR (mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care urmează să fie convertită în lei la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 3 august 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Bošjan M. Zupančič Moduler Președintele