CtEDO 18.10.2005 Auto

KAIPILA v. FINLAND

RESPONDENT
FIN
HOTĂRÂRE
18.10.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
KAIPILA v. FINLAND (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

Reclamantul, dl Markku Kaipila, este un național finlandez născut în 1959 și locuiește în Vammala. El este reprezentat în fața Curții de către dl Pirkka Lappalainen, un avocat practicant în Nokia. Guvernul este reprezentat de agentul lor, dl Arto Kosonen, director al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile și după cum au apărut din documente, pot fi rezumate după cum urmează. La 11 ianuarie 1998, medicul șef al centrului de sănătate a trimis reclamantul de observație (tarkkailulähete, observațiiremiss). El a fost admis la spitalul local în aceeași zi. Totuși, el a părăsit spitalul în seara asta. La 14 ianuarie 1998, un medic din clinica psihiatrică a aceluiași spital a recunoscut reclamantul pentru observație. La 16 ianuarie 1998, un alt medic din spital a emis o declarație medicală care a constatat că condițiile de tratament involuntar au fost îndeplinite (tarkkailulausunto, observationsutlåtande). Mai târziu în acea zi, reclamantul s-a angajat la tratamentul psihiatric involuntar (hoito tahdosta riippumatta, vârd oberoende av pacients vilja) prin decizia medicului șef, X, a clinicei psihiatrique de la spitalul local. Potrivit deciziei, reclamantul a avut nevoie de tratament pentru o boală mentală, care, dacă nu este tratată, ar înrăutăți sau ar pune în pericol grav sănătatea sau siguranța sau sănătatea altor persoane. Nu s-au considerat că alte servicii de sănătate mentală sunt aplicabile sau adecvate. La 24 ianuarie 1998, reclamantul a părăsit spitalul fără autorizație. Pe măsură ce poliția nu l-a putut găsi, el a fost externat din spital la 4 februarie 1998. La 28 ianuarie 1998, reclamantul, reprezentat de avocat, a apelat împotriva deciziei de a-l comite la tratament în cazul acelui tribunal administrativ județ (läninoikeus, länsrätten) de Turku și Pori, argumentând în esență că nu a fost bolnav mental. Nici el nu a fost un pericol pentru el însuși sau pentru alții. A doua zi, Curtea a solicitat X să elaboreze o aviz medical proaspăt și alte documente, care au fost ulterior comunicate reclamantului. În prezentarea sa din 27 februarie 1998 reclamantul, reprezentat de avocat, a luat în considerare concluziile din avizul medical nefondat și neprovizat. Nici el nu a solicitat o audiere în acest moment. La 19 martie 1998, Curtea Administrativă a Județeanului a respins recursul, constatand că statul mental al reclamantului la momentul hotărârii impugnate a justificat tratamentul psihiatrului involuntar, acordându-i o procedură fără cost și o asistență juridică gratuită, care nu a desfășurat o audiere orală a propunerii sale. Reclamantul a apelat în continuare la Curtea Supremă Administrativă (korkein hallinto-oikeus, högsta förvaltningsdomstolen), solicitând o audiere orală în care el și medicii care l-au tratat ar trebui să fie auziți. El a contestat diagnosticul pe care se bazează detenția sa. La 12 noiembrie 1998, Curtea Administrativă Supremă, care a primit depunerea lui X și l-a comunicat reclamantului, a respins recursul. A refuzat cererea de audiere ca fiind inutile, deoarece a constatat că cazul s-a transformat într-o evaluare a probelor medicale. La 19 februarie 1998, reclamantul a fost acuzat, printre altele, de conducere beat agravată, comisă la 12 noiembrie 1997. Curtea de district (käräjäoikeus, tingsrätten) din Ikaalinen i-a acordat o procedură fără cost, dar a respins asistența juridică gratuită solicitată. La 24 februarie 1998, el a fost condamnat ca fiind acuzat și condamnat la trei luni de închisoare. Reclamantul a apelat, susținând că a condus vehiculul în condiții de urgență, care a scăpat de un atac violent de către o terță persoană. La 11 septembrie 1998, Curtea de Apel Turku (Hovioikeus, hovrätten) a respins recursul. Reclamantul a solicitat Curtea Supremă (korkein oikeus, högsta domstolen) să cedeze recursul, susținând că judecătorul președinte al Curții de district nu a luat în considerare niciuna dintre argumentele sale referitoare la presupusul act de urgență și că judecătorul nu i-a permis să prezinte argumente pentru apărarea sa. El susține, de asemenea, că reprezentantul său, care nu a fost prezent la ședința Curții de District, dar pur și simplu a redactat scrisoarea de recurs la Curtea de Apel, nu a putut face comentarii cu privire la comportamentul judecătorului în cadrul jurisprudenței de recurs, deoarece el a fost reluat să ridice probleme neplăcute la o instanță în care lucrează zilnic ca reprezentant. La 8 decembrie 1998, Curtea Supremă, care a acordat reclamantului asistență juridică gratuită, a refuzat concediul de recurs. Actul privind sănătatea mentală (mielenterveyslaki, mentalvårdslagen; 1116/1990) prevede că tratamentul involuntar într-un spital psihiatric poate fi ordonat numai dacă pacientul adult este diagnosticat ca bolnav mental și are nevoie de tratament pentru boala mentală care, dacă nu este tratată, ar înrăutăți sau ar pune în pericol grav sănătatea sau siguranța sau sănătatea altor persoane și dacă alte servicii de sănătate mentală sunt inaplicabile sau inadecvate (secțiunea 8). Pentru a stabili dacă aceste condiții sunt îndeplinite, pacientul poate fi admis la spital pentru observare. Înainte de o astfel de trimitere, un medic trebuie să examineze pacientul și să elibereze o trimitere scrisă și motivată pentru observare (secțiunea 9). Medicul responsabil pentru observație trebuie să prezinte o declarație scrisă nu mai târziu de patru zile de la admiterea pacientului. Acesta include un aviz bine fundamentat cu privire la dacă sunt îndeplinite condițiile pentru a ordona pacientului să fie tratat involuntar. Dacă aceste condiții încetează să existe în timpul perioadei de observare, observația se întrerupe imediat și pacientul este externat dacă dorește (secțiunea 10). Referința pentru observare și observarea sunt două măsuri separate care sunt luate independent unul de celălalt. În plus, medicul care decide admiterea pentru observare nu este obligat de trimiterea pentru observație, dar trebuie să evalueze independent dacă condițiile pentru a ordona pacientului să fie tratate sunt probabile de a fi îndeplinite. Avizul pacientului se află înainte de a fi ordonat să fie tratat. Decizia relevantă este luată de către medicul șef responsabil cu îngrijirea psihiatrică. Acesta trebuie să fie motivat și să fie scris, trebuie să se bazeze pe trimiterea pentru observare, declarația privind observarea și istoricul cazului, și trebuie să fie produsă până la patru zile de la admiterea pentru observare (secțiunea 11). Prin urmare, există cel puțin trei medici implicați în procesul. Ordinul de tratament poate fi apelat la Consiliul Administrativ al Conținutului. Un recurs suplimentar constă în Curtea Supremă Administrativă. Legea de procedură judiciară administrativă (hallintolainkäyttölaki, förvaltningsproceslagen; 586/1996) prevede că se desfășoară o audiere orală atunci când este necesară pentru stabilirea faptelor cazului. Părțile, martorii și experții, printre altele, pot fi auzite și alte dovezi primite în ședință. Audierea poate fi limitată numai la o parte din chestiune, pentru a clarifica avizele părților sau pentru a primi probe orale sau într-o altă manieră similară (secțiunea 37). O instanță administrativă desfășoară o audiere orală dacă o parte privată solicită acest lucru. Același lucru se aplică Curții administrative Supreme în cazul în care ia în considerare un recurs împotriva deciziei unei autorități administrative. Nu este necesară audierea în cazul în care reclamația este respinsă fără să ia în considerare fondurile sale sau imediat respinsă sau dacă o audiere orală este, în mod evident, inutilă având în vedere natura acestei chestiuni sau pentru orice alt motiv. În cazul în care o parte solicită o audiere orală, el sau ea va spune de ce este necesară și ce dovezi vor fi prezentate în audierea (punctul 38).

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă