NIEMINEN v. FINLAND

Reclamantul, dl Kalevi Ensio Nieminen, este un național finlandez născut în 1952 și locuiește în Nokia. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Jaakko Tuutti, un avocat practicant în Tampere. Guvernul finlandez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Arto Kosonen al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 21 iulie 2009, în apartamentul său propriu, reclamantul a înjunghiat o altă persoană cu un cuțit. Victima a chemat poliția. Când a sosit patrula de poliție, au găsit o persoană cu o rană adâncă, sângerând în fața casei reclamantului care le-a spus că a fost înjunghiat în casa reclamantului de către solicitant. Deoarece nu se cunoaște dacă alte persoane sunt în pericol, ofițerii de poliție au intrat în casa reclamantului pentru a preveni orice posibil act sau eveniment care ar putea amenința serios viața, libertatea personală sau sănătatea altor persoane. În apartament nu au găsit nimeni decât reclamantul. El a fost sever intoxicat, un respirator a arătat un rezultat de 4.00 pe mulie, și el nu a fost capabil de a da o declarație. A fost dus la secția locală de poliție. Ofițerii de poliție a găsit și a luat un cuțit cu o lama de 17 cm acoperită cu sânge. La 22 iulie 2009, reclamantul a fost interogat cu suspiciune de agresiune agravată (törkeä pahoinpitely, grov Misshandel). El a fost eliberat în aceeași zi. La 1 octombrie 2009, reclamantul a fost acuzat de agresiune agravată. La 26 noiembrie 2009, Tribunalul districtului Tampere (käjäoikeus, tingsrätten) a respins toate acuzațiile împotriva reclamantului. Nu s-a putut stabili niciun motiv pentru acest act. Reclamantul și victima erau încă prieteni buni și chiar au venit la audiere orală împreună. Nu s-a făcut niciun apel împotriva acestei hotărâri și astfel a devenit final. În conformitate cu art. 10 din Constituția Finlandeză (perustuslaki, grundlagen, Act nr. 731/1999), santitatea casei fiecărui este garantată. Măsurile care derogă la acest drept și care sunt necesare pentru garantarea drepturilor și libertăților de bază sau pentru investigarea infracțiunii, trebuie stabilite prin o lege. 10. Secțiunea 16 din Legea Poliției (poliisilaki,polislagen, Legea nr. 493/1995) prevede următoarele: „Pe ordinea unui ofițer de poliție comandant, și în cazuri urgente chiar și fără o astfel de ordine, ofițerii de poliție au dreptul de a intra într-o clădire, în alte locații interne sau într-un vehicul dacă există motive bune pentru a presupune că un act sau un eveniment care cauzează o amenințare gravă pentru viața, libertatea sau sănătatea personală, sau daune notabile asupra proprietății sau mediului are loc sau pe cale de a avea loc. O altă condiție este că măsura este esențială pentru a preveni pericolul sau pentru a căuta și a lua posesia de explozivi, arme sau alte substanțe sau obiecte periculoase.” 11. Capitolul 5, secțiunea 1, subsecțiunea 1, din Legea privind măsurile coercitive (pakkokeinolaki, tvångsmedelslagen, Legea nr. 646/2003) prevede că poate fi efectuată o căutare, printre altele, dacă există motive pentru a suspecta că o infracțiune a fost comisă și cu condiția ca sentința maximă aplicabilă să depășească șase luni de închisoare. 12. Pentru ca un obiect să se califice pentru criză, trebuie să existe un motiv pentru a presupune că acesta poate fi dovezi în cadrul procedurii penale, că poate fi eliminat de la cineva ca urmare a unei infracțiuni penale sau că instanța își poate ordona confiscarea (capitolul 4, secțiunea 1, din Legea privind măsurile coercitive). 13. Un funcționar de poliție care are puterea de a aresta o persoană poate decide să efectueze o căutare la domiciliul unei persoane. Un ofițer de poliție poate efectua o căutare chiar și fără mandat dacă este destinat, printre altele, să localizezeze o persoană care urmează să fie prinsă, arestată sau reținută sau pentru confiscarea unui obiect care a fost utilizat imediat înainte într-o infracțiune. Un ofițer de poliție poate efectua o căutare fără mandat, de asemenea, în alte ocazii în cazul în care problema nu poate aștepta (capitolul 5, secțiunea 3). 14. La momentul evenimentelor nu a existat acces la o instanță în ceea ce privește o căutare, dar numai în ceea ce privește o criză (capitolul 4, secțiunea 16, subsecțiunea 1). 15. În conformitate cu capitolul 21, secțiunea 6, subsecțiunea 1, din Codul Penal (rikoslaki, strafflagen, Legea nr. 578/1995, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 654/2001, o persoană poate fi condamnată pentru agresiune agravată la închisoare pentru un termen minim de un an și maximum zece ani.