Rosik împotriva Poloniei

CUARTA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILitatea cererii nr. 75304/01 de Jan ROSIK împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 18 octombrie 2005 în calitate de Cameră compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Bonello Maruste Pavlovschi Garlicki Borrego Borrego, judecători și grefierul Secțiunii O’Boyle Având în vedere cererea depusă la 11 aprilie 2000, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului. Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Jan Rosik, este un național polonez născut în 1948 și locuiește în Piastów, Polonia.

Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 22 decembrie 1994, reclamantul a depus o cerere de reintegrare la Curtea de District din Varșovia (Sād Rejonowy ). Cazul a fost ulterior transferat la Curtea Regională de Varșovia ( Sad Wojewódzki ). La 17 ianuarie 1996, Curtea Regională de Varșovia a pronunțat hotărârea. La 5 februarie 1997, ministrul Justiției a depus un recurs de casă în numele Curții Supreme în numele reclamantului. La 21 martie 1997, Curtea Supremă a anulat hotărârile din prima și din a doua instanță și a transmis cazul Curții Regionale. La 17 noiembrie 1998 și 2 Decembrie 1999, respectiv, Curtea Regională și Curtea de Apel au pronunțat hotărâri.

Acțiunea a fost încheiată la 20 noiembrie 2000 de Curtea Supremă. La 11 aprilie 2000, data în care cererea a fost depusă la Curtea, acestea au fost așteptate în fața Curții Supreme. La 9 noiembrie 2004, reclamantul a depus o plângere în temeiul Legii 2004 la Curtea Supremă. La 29 noiembrie 2004, Curtea Supremă și-a respins plângerea pentru nerespectarea cerințelor procedurale aferente acestui recurs. din Codul de Procedură Civilă, după caz în momentul material, propunerile depuse la Curtea Supremă ar trebui semnate de un avocat. Prin urmare, plângerea în temeiul Legii 2004 ar trebui să fi fost depusă de asemenea printr-un avocat. Legea și practicile interne relevante [1] La 17 septembrie 2004, Legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil ( Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea 2004”) a intrat în vigoare.

Acesta stabilește diferite mijloace juridice destinate să contracarce și/sau să remedieze durata nejustificată a procedurilor judiciare. Secțiunea 2 din Actul 2004 se citește, în măsura în care este relevantă: „1. Părțile procedurii pot depune o plângere de faptul că dreptul lor la un proces într-un termen rezonabil a fost încălcat [în cadrul procedurii] în cazul în care procedura în cauză durează mai mult decât este necesară pentru examinarea circumstanțelor factuale și juridice ale cauzei ... sau mai mult decât este necesară pentru a încheia procedurile de executare sau alte proceduri privind executarea unei hotărâri judecătorești (lungimea nejustificată a procedurii)”. Secțiunea 5 se citește, în măsura în care este cazul: „1.

Se depune o plângere cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii în timp ce procedura este în așteptare… ” Secțiunea 12 prevede măsuri care pot fi aplicate de către instanța care se ocupă de plângere, citând, în măsura în care este cazul: „1. Curtea respinge o plângere nejustificată. Dacă instanța consideră că plângerea este justificată, se constată că a fost o întârziere necorespunzătoare în cadrul procedurii acuzate. La cererea reclamantului, instanța poate instrui instanța care examinează fondurile cauzei să ia anumite măsuri într-un termen fix. Aceste instrucțiuni nu se referă la evaluarea factuală și juridică a cauzei. În cazul în care plângerea este justificată, instanța poate, la cererea reclamantului, să acorde ... satisfacție echitabilă pentru o sumă care nu depășește 10.000 PLN care urmează să fie plătită de către Trezoreria de Stat.

În cazul în care se acordă o astfel de satisfacție, acesta este plătit din bugetul instanței care a efectuat procedurile întârziate.” Secțiunea 18 stabilește normele tranzitorii în ceea ce privește cererile deja pendente în fața Curții. Se citește, în măsura în care este relevant: „1. În termen de șase luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoane care, înainte de această dată, au depus o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului ... se plânge de încălcarea dreptului la un proces într-un termen rezonabil garantat de art. 6 (1) din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ..., poate depune o plângere cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii pe baza dispozițiilor prezentei legi în cazul în care plângerea lor la Curte a fost depusă în cursul procedurii impuzate și în cazul în care Curtea nu a adoptat o decizie privind admisibilitatea cazului lor…

” La 18 ianuarie 2005, Curtea Supremă ( Sād Najwyższy ) a adoptat o rezoluție (nr. III SPP 113/04) în care a decis că, în timp ce legea din 2004 producea efecte juridice începând cu data intrării în vigoare (17 septembrie 2004), dispozițiile sale se aplică retroactiv tuturor procedurilor în care întârzierile au avut loc înainte de această dată și nu au fost încă remediate. La 16 noiembrie 2004, Curtea Supremă a adoptat o rezoluție (nr. III SPP 42/04), în care a susținut că art. 393 din Codul de Procedură Civilă, în vigoare la momentul material, se aplică și plângerilor depuse în temeiul Legii 2004. Prin urmare, o persoană care afirmă încălcarea unor cerințe de timp rezonabil în cadrul procedurii în fața Curții Supreme este obligată să depună o astfel de plângere prin intermediul unui avocat.

Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata procedurii în cazul său a depășit un „tempo rațional” în sensul prezentei dispoziții. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata procedurii în cazul său a depășit un „tempo rațional” în sensul prezentei dispoziții. Guvernul a invocat neepuizarea recourslor interne în sensul că reclamantul nu a recurs la remediile prevăzute de Legea din 2004. Reclamantul a susținut că a epuizat căile de recurs interne. În conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție: „Curtea poate trata chestiunea numai după epuizarea tuturor măsurilor interne, în conformitate cu normele de drept internațional recunoscute în general...” Curtea observă că prezenta cerere a fost depusă cu Curtea în momentul în care procedura relevantă a fost în suspensie în fața instanței interne.

În plus, subliniază că, în conformitate cu art. 18 din Legea de 2004, este deschisă persoanelor, cum ar fi reclamantul în cazul în cauză, a căror cauză a fost pe cale de a depune, în termen de șase luni începând cu 17 septembrie 2004, o plângere cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii cu instanța internă relevantă, cu condiția ca cererea lor la Curtea să fi fost depusă în cursul procedurii impugnate și că aceasta nu a fost încă declarată admisibilă. Curtea a examinat deja acest recurs în sensul articolului 35 § 1 din Convenție și a constatat că a fost eficace în ceea ce privește plângerile referitoare la lungimea excesivă a procedurilor judiciare în Polonia. În special, a considerat că a fost capabilă amândoi să împiedice presupusa încălcare a dreptului la o audiere într-un timp rezonabil sau continuă, precum și să furnizeze soluții adecvate pentru orice încălcare care a avut loc deja (a se vedea Michalak c. Polonia) (dec.), nr. 24549/03, §§ 37-43).

Reclamantul, după ce a fost informat de către grefier cu privire la posibilitatea depunerii unei plângeri cu privire la durata procedurii în temeiul Legii 2004, s-a folosit de acest remediu. Cu toate acestea, atunci când a depus plângerea la Curtea Supremă, nu a respectat cerințele procedurale aferente acestui remediu. În special, el nu și-a prezentat cererea prin intermediul unui avocat în conformitate cu codul de procedură civilă. Curtea reiterează că nu se poate spune că căile de recurs interne pot fi epuizate atunci când un recurs a fost respins sau nu permis din cauza unei erori procedurale de către recurente (Eur. Comm. HR, nr. 18079/91, dec. 4.12.1991, D.R. 72, p. 268 În acest sens, Curtea constată că plângerea reclamantului cu privire la durata procedurii a fost respinsă de Curtea Supremă, deoarece nu a respectat cerințele procedurale aferente acestui remediu.

Prin urmare, această cerere trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să înceteze aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție; Hotărârea este inadmisibilă. Președintele grefierului Michael O’Boyle Nicolas BRATZA [1] Pentru o versiune mai detaliată a dispozițiilor juridice interne relevante, a se vedea Michalak c. Polonia (dec.), nr. 24549/03, §§23, care urmează să fie publicată în CEDH 2005-... – disponibil, de asemenea, pe site-ul internet al Curții (http://www.echr.coe.int).

FOURTH SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 75304/01 by Jan ROSIK against Poland The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 18 October 2005 as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza , President , Mr J. Casadevall , Mr G. Bonello , Mr R. Maruste , Mr S. Pavlovschi , Mr L. Garlicki , Mr J. Borrego Borrego, judges , and Mr M. O’Boyle , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 11 April 2000, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together. Having regard to the observations submitted by the respondent Government, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Jan Rosik, is a Polish national who was born in 1948 and lives in Piastów, Poland.

A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 22 December 1994 the applicant lodged a claim for reinstatement with the Warsaw District Court ( Sąd Rejonowy ). The case was subsequently transferred to the Warsaw Regional Court ( Sad Wojewódzki ). On 17 January 1996 the Warsaw Regional Court gave judgment. On 5 February 1997 the Minister of Justice lodged a cassation appeal with the Supreme Court on behalf of the applicant. On 21 March 1997 the Supreme Court quashed the first and the second instance judgments and remitted the case to the Regional Court. On 17 November 1998 and 2 December 1999 respectively, the Regional Court and the Court of Appeal gave judgments.

The proceedings were terminated on 20 November 2000 by the Supreme Court. On 11 April 2000, the date on which the application was lodged with the Court, they were pending before the Supreme Court. On 9 November 2004 the applicant filed a complaint under the 2004 Law with the Supreme Court. On 29 November 2004 the Supreme Court rejected his complaint for non-compliance with procedural requirements attached to that remedy. The Court held that according to art. 393 2 of the Code of Civil Procedure, as applicable at the material time, motions filed with the Supreme Court should be signed by a lawyer. Therefore, the complaint under the 2004 Law should also have been filed through a lawyer.

B. Relevant domestic law and practice [1] On 17 September 2004 the Law of 17 June 2004 on complaints about a breach of the right to a trial within a reasonable time ( Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sądowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) (“the 2004 Act”) entered into force. It lays down various legal means designed to counteract and/or redress the undue length of judicial proceedings. Section 2 of the 2004 Act reads, in so far as relevant: “1. Parties to proceedings may lodge a complaint that their right to a trial within a reasonable time has been breached [in the proceedings] if the proceedings in the case last longer than is necessary to examine the factual and legal circumstances of the case ... or longer than is necessary to conclude enforcement proceedings or other proceedings concerning the execution of a court decision (unreasonable length of proceedings).” Section 5 reads, in so far as relevant: “1.

A complaint about the unreasonable length of proceedings shall be lodged while the proceedings are pending… ” Section 12 provides for measures that may be applied by the court dealing with the complaint. It reads, in so far as relevant: “1. The court shall dismiss a complaint which is unjustified. 2. If the court considers that the complaint is justified, it shall find that there was an unreasonable delay in the impugned proceedings. 3. At the request of the complainant, the court may instruct the court examining the merits of the case to take certain measures within a fixed time-limit. Such instructions shall not concern the factual and legal assessment of the case. 4. If the complaint is justified the court may, at the request of the complainant, grant ... just satisfaction in an amount not exceeding PLN 10,000 to be paid by the State Treasury.

If such just satisfaction is granted it shall be paid out of the budget of the court which conducted the delayed proceedings.” Section 18 lays down transitional rules in relation to the applications already pending before the Court. It reads, in so far as relevant: “1. Within six months after the date of entry into force of this law persons who, before that date, had lodged a complaint with the European Court of Human Rights ... complaining of a breach of the right to a trial within a reasonable time guaranteed by Article 6 (1) of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms ..., may lodge a complaint about the unreasonable length of the proceedings on the basis of the provisions of this law if their complaint to the Court had been lodged in the course of the impugned proceedings and if the Court has not adopted a decision concerning the admissibility of their case…

” On 18 January 2005 Supreme Court ( Sąd Najwyższy ) adopted a resolution (no. III SPP 113/04) in which it ruled that while the 2004 Act produced legal effects as from the date of its date of entry into force (17 September 2004), its provisions applied retroactively to all proceedings in which delays had occurred before that date and had not yet been remedied. On 16 November 2004 Supreme Court adopted a resolution (no. III SPP 42/04) in which it held that article 393 2 of the Code of Civil Procedure, as in force at the material time, applies also to complaints lodged under the 2004 Law. Therefore, a person alleging a breach of reasonable time requirement in the proceedings before the Supreme Court is required to file such a complaint through a lawyer.

COMPLAINT The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings in his case had exceeded a “reasonable time” within the meaning of this provision. THE LAW The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings in his case had exceeded a “reasonable time” within the meaning of this provision. The Government pleaded non-exhaustion of domestic remedies in that the applicant had not made use of the remedies provided for by the 2004 Act. The applicant argued that he had exhausted the domestic remedies. Pursuant to Article 35 § 1 of the Convention: “The Court may only deal with the matter after all domestic remedies have been exhausted, according to the generally recognised rules of international law...” The Court observes that the present application was lodged with the Court when the relevant proceedings were pending before the domestic court.

It further observes that, pursuant to section 18 of the 2004 Act, it was open to persons such as the applicant in the present case whose case was pending before the Court to lodge, within six months from 17 September 2004, a complaint about the unreasonable length of the proceedings with the relevant domestic court, provided that their application to the Court had been lodged in the course of the impugned proceedings and that it had not yet been declared admissible. The Court has already examined that remedy for the purposes of Article 35 § 1 of the Convention and found it effective in respect of complaints about the excessive length of judicial proceedings in Poland. In particular, it considered that it was capable both of preventing the alleged violation of the right to a hearing within a reasonable time or its continuation, and of providing adequate redress for any violation that has already occurred (see Michalak v. Poland (dec.), no. 24549/03, §§ 37-43).

The applicant, after having been informed by the Registrar of the possibility of lodging a complaint about the length of the proceedings under the 2004 Act, availed himself of this remedy. However, when filing his complaint with the Supreme Court he failed to comply with the procedural requirements attached to that remedy. In particular, he failed to submit his application through a lawyer as required under the Code of Civil Procedure. The Court reiterates that domestic remedies cannot be said to be exhausted when an appeal has been rejected or not allowed because of a procedural mistake by the appellant ( Eur. Comm. HR, no. 18079/91, Dec. 4.12.1991, D.R. 72, p. 268 ). In this connection, the Court notes that the applicant’s complaint about the length of the proceedings was rejected by the Supreme Court as he had failed to comply with the procedural requirements attached to that remedy.

It follows that the applicant has not complied with the requirement under Article 35 § 1 of the Convention as to the exhaustion of domestic remedies, and, therefore, this application must be rejected in accordance with Article 35 § 4 of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Decides to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention; Declares the application inadmissible. Michael O’Boyle Nicolas BRATZA Registrar President [1] . For a more detailed rendition of the relevant domestic legal provisions see Michalak v. Poland (dec.), no. 24549/03, §§ 12 ‑ 23, to be published in ECHR 2005-... – also available on the Court’s Internet site (http://www.echr.coe.int).