SISIKOGLU c. TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
SISIKOGLU c. TURQUIE (CtEDO, 2005)
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 38511/02 prezentată de Sabahat Güler Ș Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 19 septembrie 2002, După ce a deliberat, face următoarea decizie CU FAPTA recurentă este o resortisantă turcă, născută în 1931 și rezidentă la Izmir. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul D. Akän, avocat la Izmir. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de recurentă, pot fi rezumate după cum urmează: Prin hotărârea din 4 iulie 1980, Tribunalul de Mare Instanță de Instanță de Mecanică ( La 2 ianuarie 1981, Trezoreria a introdus o acțiune împotriva primăriei în constatarea și înregistrarea acestui teren pe registrul funciar, în numele său, în fața instanței. 639 din Codul civil în vigoare în momentul faptelor, cauza a fost făcută publică, permițând astfel oricărei persoane fizice să conteste și să solicite, în totalitate sau parțial, un drept de proprietate asupra bunului imobil în cauză, în termen de trei luni de la data publicării. În această privință, la 27 aprilie 1981, recurenta și frații săi au introdus în fața Tribunalului o acțiune în contestare a cererii depuse de Trezorerie la 2 ianuarie 1981, pe motiv că dețineau un titlu de proprietate pe terenul în litigiu, înscris pe registrul funciar în numele tatălui lor, la 12 mai 1935 sub parcela n 44, și că, în acest sens, nu a putut fi înregistrată în numele Trezoreriei Publice. Ei susțineau, de asemenea, că o parte a terenului lor nu a putut fi înscrisă ca proprietate a tatălui lor la lucrările de reînnoire a cadastruului în 1958, din cauza deplasării traiectoriei râului, dar că această parte a fost utilizată de familia reclamantei de mai multe generații și fără întrerupere ca câmp de culturi. Prin urmare, ei dețineau proprietatea pe numele lor; proprietatea trebuia să fie înscrisă pe registrul funciar. La 30 noiembrie 1981, tribunalul le-a respins cererea de nerespectare a termenului de prescripție și a decis ca terenul în cauză să fie înscris în numele Trezoreriei Publice. El a observat, de asemenea, că terenul în litigiu, situat pe albia râului Menderes, nu putea face obiectul unui titlu de proprietate, inclusiv prin posedare. Prin hotărârea din 20 aprilie 1982, Curtea de Casație a infirmat hotărârea Tribunalului pe motiv că prescripția nu putea fi aplicată în speță din cauza lipsei de la . ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. La 10 ianuarie 1983, Tribunalul a confirmat soluția formulată prin hotărârea pronunțată la 30 noiembrie 1981. Prin hotărârea din 1 februarie 1985, Curtea de Casație, în forma sa plenară, a infirmat hotărârea Tribunalului. Prin hotărârea din 3 iulie 1985, aceasta a respins cererea de rectificare formulată de Trezorerie. La 11 noiembrie 1985, după audierea părților, acesta a decis să se alinieze la hotărârea Curții de Casație și a stabilit noi competențe pentru a stabili dacă terenul în cauză face sau nu parte din terenul înscris în numele tatălui recurentei. La 10 septembrie 1990, în lumina unui al doilea raport de competență din 12 ianuarie 1989, instanța a fost de acord, parțial, să accepte cererea reclamantei și a fraților săi. Cu toate acestea, el a dispus înregistrarea unei părți din teritoriul respectiv în numele Trezoreriei Publice. La 30 septembrie 1991, Curtea de Casație a infirmat hotărârea instanței pe motiv că aceasta se baza pe competențe insuficiente și că, prin urmare, trebuie să aibă loc noi competențe. Prin hotărârea din 3 iulie 1992, Curtea de Casație a respins cererea de rectificare formulată de fratele reclamantei. La ui a fost retrimisă instanței. Au fost ordonate noi competențe. Un raport de expertiză din data de 9 iunie 2000, care contrazice în special concluziile raportului întocmit la 12 ianuarie 1989 în favoarea recurentei, concluzionează că terenul în litigiu nu făcea parte din limitele terenului înregistrat anterior în numele tatălui reclamantei și că, din cauza amplasamentului său geologic și geografic, sub suveranitatea statului. La 12 februarie 2001, în lumina acestor noi expertize, instanța a dispus constatarea și înregistrarea terenului în cauză în numele Trezoreriei Publice. La 9 octombrie 2001, după audierea părților, Curtea de Casație a confirmat hotărârea Tribunalului. Prin hotărârea din 27 februarie 2002, notificată recurentei la 27 martie 2002, aceasta a respins în ultimă instanță cererea de rectificare. GRIEFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurenta se plânge de durata procedurii civile. De asemenea, Comisia se plânge de faptul că decizia luată de instanțele interne de a constata și de a înregistra, în numele Trezoreriei publice, un teren pe care pretinde că deține un titlu de proprietate constituie o încălcare disproporționată a dreptului său de a-și respecta bunurile, în sensul articolului 1 din Protocolul nr 1, coroborat cu art. 14 din convenție. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, recurenta se plânge de durata procedurii civile. În situația actuală a dosarului, Curtea nu consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. (b) din Regulamentul său de procedură. Pe de altă parte, recurenta susține că hotărârea instanțelor interne de a constata și de a declara, în numele Trezoreriei publice, un teren pe care pretinde că deține un titlu de proprietate constituie o încălcare disproporționată a dreptului său de a-și respecta bunurile în sensul articolului 1 din Protocolul nr 1, coroborat cu art. 14 din convenție. Curtea amintește că noțiunea de "bunuri" din această dispoziție poate cuprinde atât bunuri în prezent, cât și bunuri în vigoare ( Van der Mussele c. Belgia, Hotărârea din 23 noiembrie 1983, seria A n 70, p. 23 § 48) și valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în temeiul cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o speranță legitimă (a se vedea Hotărârea Pine Valley Developments Ltd. și alții, C. Irlanda din 29 noiembrie 1991, seria A 222, p. 23, § 51, și Pressos Compania Naviera S.A. și alții c. Belgia din 20 noiembrie 1995, seria A n Pe de altă parte, o creanță condiționată, care îndeplinește condiția, nu poate fi considerată drept un "bine" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Malhous c. Republica Cehă (dec.) [GC], nr. 33071/96, CEDO 2000-XII și Von Maltzan și alții (dec.) [GC], nr. 71916/01, 71917/01 și 10260/02, CEDO 2005-...). În speță, Curtea constată că obiectul principal al litigiului constă în delimitarea unui teren situat pe malul râului Menderes și determinarea proprietății acestuia de către instanțele interne din cauza deplasării cursului acestui râu. Pe baza mai multor expertize și studii privind terenul, instanțele interne au respins cererea recurentei de a obține titlul de proprietate asupra terenului și au dispus înregistrarea acestuia în numele Trezoreriei Publice. Prin urmare, această procedură nu se referea la un Având în vedere elementele de care dispune și considerând că nu poate, decât într-un mod limitat, să cunoască erori de fapt sau de drept care se presupune că au fost comise de instanțele interne, la care revine primul șef al Curții și să aplice dreptul intern (a se vedea Kopeckýc. Slovacia Mai sus menționat, § 56), Curtea nu poate percepe nici o aparență derbitrară în modul în care instanțele naționale au soluționat acțiunea reclamantei. Prin urmare, reclamanta nu mai poate pretinde că deține un titlu de proprietate pe teren în cauză. Pe de altă parte, litigiul nu pare să existe nici la privarea arbitrară de proprietate, nici la reglementarea utilizării bunurilor. În plus, având în vedere documentele relevante ale dosarului, Curtea nu a identificat niciun element care să indice că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . în cazul în care cererea de prelungire a termenului de depunere a cererii nu a fost acceptată. Vincent Berger Bošjan M. Zupančič Moduler Președinte