ROMPOTI & ROMPOTIS c. GRECE

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 14263/04 prezentate de Chrisanthi ROMPOTI și Alexandros ROMPOTIS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care are loc la 20 octombrie 2005 într-o cameră compusă din domnii Loucaide președinte C.L. Rozakis Tulkens Lorenzen mes Vajić Steiner, Spielmann, judecători S. Nielsen, grefier de secțiune; Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 20 aprilie 2004, După ce a deliberat, face următoarea decizie FĂCUT-O pe reclamantele, dnii Chrisanthi Rompoti și Alexandros Rompotis, sunt cetățeni greci, cu reședința la Atena. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către domnul P. Miliarakis, avocat în baroul din Atena. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Circumstanțele din speță Reclamanții sunt proprietarii indivizibili ai unui teren al unei suprafețe totale de 954 m sis pe comuna d attiki. La 7 noiembrie 1988, în temeiul Decretului prezidențial nr. La 12 decembrie 2002, reclamanții au depus o cerere la Secretarul General al Regiunii Daattiki prin care solicitau revocarea dreptului de proprietate asupra unei perioade lungi de timp. La 23 ianuarie 2003, directoarea Departamentului de l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 31 octombrie 2003, tribunalul administrativ al statului a dat dreptul la recursul acestora. El a anulat actul nr. 4793/2003 și a constatat ridicarea dreptului de proprietate în cauză (hotărârea nr. 13698/2003). Această hotărâre a devenit definitivă, la data la care nu s-a recurs la nicio cale de atac. Din dosar reiese că, până în prezent, administrația nu a luat măsurile necesare pentru a se conforma hotărârii nr. 13698/2003. Dreptul și practica internă relevante 1. Dispozițiile relevante ale Constituției din 1975 se citesc astfel Art. 17 Proprietatea se află sub protecția statului. Cu toate acestea, drepturile care derivă din aceasta nu pot fi exercitate în detrimentul interesului general. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa, în cazul în care acest lucru este din motive de interes public, dovedit în mod corespunzător, în cazurile și în conformitate cu procedura stabilită de lege și întotdeauna prin intermediul unei indemnizații prealabile complete. Aceasta trebuie să corespundă valorii pe care o deține proprietatea expropriată în ziua în care se află în culpă cu privire la stabilirea provizorie a dreptului de proprietate de către instanță. În cazul unei cereri de fixare imediată a fondului de pensii definitiv, se ia în considerare valoarea pe care o deține proprietatea expropriată în ziua în care instanța a pronunțat o hotărâre asupra acestei cereri. (...)art. 24 alineatul (2) Amenajarea teritoriului, formarea, dezvoltarea, urbanismul și extinderea orașelor și regiunilor care urmează să fie urbanizate în general sunt reglementate și controlate de statul membru, cu scopul de a asigura funcționalitatea și dezvoltarea aglomerărilor și cele mai bune condiții de viață posibile. În cazul în care statul membru în cauză este obligat să repare prejudiciul cauzat de actele ilegale sau omisiunile organelor sale în timpul exercitării autorității publice, cu excepția cazului în care actul sau omisiunea au avut loc în lipsă de cunoaștere a unei dispoziții existente și destinate să servească interesului public. Persoana vinovată este solidară, sub rezerva dispozițiilor speciale privind răspunderea miniștrilor. La art. 105 din legea de însoțire a Codului civil stabilește conceptul de act dăunător special de drept public, creând o responsabilitate extracontractuală a statului. Această responsabilitate rezultă din: acte sau omisiuni ilegale. Actele în cauză pot fi, nu numai acte juridice, ci și acte materiale ale administrației, inclusiv acte neexecutive în principiu (Kyriakopoulos, Comentariu din Codul civil , art. 105 din Legea de însoțire a Codului civil, nr. 23; Filios, Dreptul contractelor , parte specială, volumul 6, răspundere delictuoasă 1977, de. 48 B 112; E. Spiliotopoulos, Drept administrativ , ediția a treia . 217; Hotărârea nr. 535/1971 a Curții de Casație; Nomiko Vima , 19 an, p. 1414; Hotărârea nr. 492/1967 a Curții de Casație ; Nomiko Vima , al 16-lea an, p. 75). Admisibilitatea acțiunii în despăgubire este supusă unei condiții: natura ilegală a actului sau a omisiunii. Conform jurisprudenței instanțelor administrative, este posibil să se dea naștere răspunderii extracontractuale a administrației (a se vedea, printre altele, Curtea Administrativă de Apel din Etta, Hotărârile nr. 1605/95 și 1427/1998, Dioiki Dikiki Diki, printre altele, Curtea Administrativă din Etta, Hotărârile nr. 1605/93 și 1427/1998, Diokitiki Diki 963). Responsabilitatea extracontractuală a administrației este, de asemenea, angajată în cazul în care o sarcină care îi revine în mod legal unei proprietăți constă într-un blocaj substanțial al acesteia (de exemplu, Tribunalul nr. 2801/1991, ședință plenară, Nomiko Vima 1992, p. 1091). 1. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng că administrația refuză să se conformeze hotărârii nr. 13698/2003 a instanței administrative da'éta. 2. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng de blocarea proprietății lor începând cu 1988, fără a primi nici o despăgubire. (3) Reclamanții invocă art. 13 și 17 din Convenție, fără nici o altă precizare. În conformitate cu art. 1 din Convenția ale cărei părți relevante sunt astfel formulate Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. (2) Reclamanții se plâng că, din cauza actelor administrative ulterioare de modificare a destinației terenului în litigiu, acesta a rămas blocat de facto, pentru o perioadă cuprinsă între 1988 și această zi, fără a primi nici o compensație pentru restricțiile impuse asupra deținerii proprietății lor. Ei mai mult decât art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel de formulare Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea ia notă de faptul că, fără îndoială, limitarea la libera dispoziție a dreptului de utilizare constituie o interferență în ceea ce privește drepturile pe care reclamanții le obțin din calitatea lor de proprietar. Cu toate acestea, în cazul de față, Curtea consideră că reclamanții ar fi trebuit să sesizeze instanțele administrative competente cu privire la o acțiune în despăgubire, întemeiată pe art. 105 din legea de origine a codului civil, în vederea obținerii unei despăgubiri pentru blocarea proprietății lor pe o perioadă lungă de timp. Într-adevăr, jurisprudența internă acceptă în mod explicit că, în cazul în care o sarcină care apasă în mod legal pe o proprietate sine se dovedește a fi un blocaj substanțial al acesteia, o obligație de despăgubire se naște în fața administrației (a se vedea mai jos dreptul și practica internă relevante Prin urmare, Curtea consideră că, prin faptul că a omis să sesizeze instanțele administrative cu privire la o acțiune în despăgubire întemeiată pe art. 105 din legea de însoțire a Codului civil, ICI nu au acordat autorităților naționale posibilitatea de a remedia situația de care se plâng în prezent în fața Curții (a se vedea, Roussakis și alții c. Grecia (dec.), nr. 15945/02, 8 ianuarie 2004 și Amalia S.A. & Koulouvatos S.A.c. Grecia (dec.), nr. 20363/02, 28 octombrie 2004) și, prin urmare, nu vor epuiza căile de atac interne disponibile. (3) Reclamanții invocă art. 13 și 17 din Convenție fără a da nici o altă precizare. Curtea constată că aceste obiecții nu sunt în nici un fel justificate și nu constată nici o încălcare a dispozițiilor invocate. În consecință, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

14263/04

présentée par Chrisanthi ROMPOTI et Alexandros ROMPOTIS

contre la Grèce

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 20 octobre 2005 en une chambre composée de

:

MM.

L.

Loucaides

,

président

,

C.L.

Rozakis

,

M

me

F.

Tulkens

,

M.

P.

Lorenzen

,

M

mes

N.

Vajić

,

E.

Steiner,

M.

D.

Spielmann,

juges

,

et

de

M.

S. Nielsen,

greffier de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 20 avril 2004,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants, MM. Chrisanthi Rompoti et Alexandros Rompotis, sont des ressortissants grecs, résidant à Athènes. Ils sont représentés devant la Cour par M

e

P. Miliarakis, avocat au barreau d’Athènes.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les requérants sont les propriétaires indivis d’un terrain d’une superficie totale de 954 m

2

sis sur la commune d’Artemida dans la région d’Attiki.

Le 7 novembre 1988, en vertu du décret présidentiel n

o

882/1988, l’Etat modifia le plan d’alignement de la commune d’Artemida. Une partie du terrain en cause fut expropriée dans le but de construire de trottoirs.

Le 12 décembre 2002, les requérants déposèrent une demande auprès du Secrétaire général de la région d’Attiki sollicitant la révocation de l’expropriation faute de versement de l’indemnité pour une longue période.

Le 23 janvier 2003, la Directrice du Département de l’Environnement et de l’Aménagement du territoire de la région d’Attiki rejeta leur demande (acte n

o

4793/2003).

Le 20 mars 2003, les requérants saisirent le tribunal administratif d’Athènes d’un recours en annulation contre le refus de l’administration de révoquer l’expropriation en cause.

Le 31 octobre 2003, le tribunal administratif d’Athènes fit droit à leur recours. Il annula l’acte n

o

4793/2003 et constata la levée de l’expropriation en cause (arrêt n

o

13698/2003). Cet arrêt devint définitif, l’Etat n’ayant exercé aucun recours à son encontre.

Il ressort du dossier qu’à ce jour l’administration n’a pas pris les mesures nécessaires pour se conformer à l’arrêt n

o

13698/2003.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

:

Article 17

«

1.

La propriété est placée sous la protection de l’Etat. Les droits qui en dérivent ne peuvent toutefois s’exercer au détriment de l’intérêt général.

2.

Nul ne peut être privé de sa propriété, si ce n’est pour cause d’utilité publique, dûment prouvée, dans les cas et suivant la procédure déterminés par la loi et toujours moyennant une indemnité préalable complète. Celle-ci doit correspondre à la valeur que possède la propriété expropriée le jour de l’audience sur l’affaire concernant la fixation provisoire de l’indemnité par le tribunal. Dans le cas d’une demande visant à la fixation immédiate de l’indemnité définitive, est prise en considération la valeur que la propriété expropriée possède au jour de l’audience du tribunal sur cette demande. (...)

»

Article 24 § 2

«

L’aménagement du territoire, la formation, le développement, l’urbanisme et l’extension des villes et régions à urbaniser en général sont placés sous la réglementation et le contrôle de l’Etat, en vue d’assurer la fonctionnalité et le développement des agglomérations et les meilleurs conditions de vie possible.

»

2.

L’article 105 de la loi d’accompagnement (Εισαγωγικός νόμος) du code civil dispose

:

«

L’Etat est tenu à réparer le dommage causé par les actes illégaux ou omissions de ses organes lors de l’exercice de la puissance publique, sauf si l’acte ou l’omission ont eu lieu en méconnaissance d’une disposition

existante et destinée à servir l’intérêt public. La personne fautive est solidairement responsable, sous réserve des dispositions spéciales sur la responsabilité de ministres.»

L’article 105 de la loi d’accompagnement du code civil établit le concept d’acte dommageable spécial de droit public, créant une responsabilité extracontractuelle de l’Etat. Cette responsabilité résulte d’actes ou omissions illégaux. Les actes concernés peuvent être, non seulement des actes juridiques, mais également des actes matériels de l’administration, y compris des actes non exécutoires en principe (Kyriakopoulos,

Commentaire du code civil

, article 105 de la loi d’accompagnement du code civil, no 23; Filios,

Droit des contrats

, partie spéciale, volume 6, responsabilité délictueuse 1977, par. 48 B 112; E. Spiliotopoulos,

Droit administratif

, troisième édition, par. 217; arrêt no 535/1971 de la Cour de cassation;

Nomiko Vima

, 19e année, p. 1414; arrêt no 492/1967 de la Cour de cassation ;

Nomiko Vima

, 16e année, p. 75). La recevabilité de l’action en réparation est soumise à une condition : la nature illégale de l’acte ou de l’omission.

Selon la jurisprudence des tribunaux administratifs, l’excès des limites du pouvoir discrétionnaire de l’administration ou la méconnaissance des principes généraux de la bonne administration sont susceptibles d’engager la responsabilité extracontractuelle de celle-ci (voir, parmi d’autres, cour administrative d’appel d’Athènes, arrêts n

os

1605/93 et 1427/1998,

Dioikitiki Diki

1994, p. 369 et 1998, p. 963). La responsabilité extracontractuelle de l’administration est également engagée dans le cas où une charge pesant légalement sur une propriété consiste en un blocage substantiel de celle-ci (Conseil d’Etat, arrêt n

o

2801/1991, formation plénière,

Nomiko Vima

1992, p. 1091).

GRIEFS

o

13698/2003 du tribunal administratif d’Athènes.

o

1, les requérants se plaignent du blocage de leur propriété depuis 1988 sans pour autant percevoir une quelconque indemnité.

EN DROIT

o

13698/2003 du tribunal administratif d’Athènes méconnaît leur droit à une protection judiciaire effective s’agissant des contestations sur leurs droits de caractère civil. Ils invoquent l’article 6

§

1 de la Convention dont les parties pertinentes sont ainsi libellées

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article

54

§

2

b) de son règlement.

de facto

pour une période allant de 1988 à ce jour sans pour autant recevoir une quelconque indemnisation pour la limitation imposée à la jouissance de leur propriété.

Ils invoquent l’article 1 du Protocole n

o

1, ainsi libellé

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

»

La Cour note qu’à n’en pas douter, la limitation apportée à la libre disposition du droit d’usage constitue une ingérence dans la jouissance des droits que les requérants tirent de leur qualité de propriétaire. Néanmoins, dans le cas d’espèce, la Cour considère que les requérants auraient dû saisir les juridictions administratives compétentes d’une action en dommages-intérêts, fondée sur l’article 105 de la loi d’accompagnement du code civil, visant à obtenir une indemnisation pour le blocage de leur propriété pendant une longue période. En effet, la jurisprudence interne accepte explicitement que, dans le cas où une charge qui pèse légalement sur une propriété s’avère être un blocage substantiel de celle-ci, une obligation d’indemnisation est née à l’encontre de l’administration (voir, ci-dessous,

Droit et pratique internes pertinents

). Par conséquent, la Cour estime qu’en omettant de saisir les juridictions administratives d’une action en dommages-intérêts fondée sur l’article 105 de la loi d’accompagnement du code civil, les requérants n’ont pas donné aux autorités nationales l’occasion de redresser la situation dont ils se plaignent actuellement devant la Cour (voir,

Roussakis et autres c.

Grèce

(déc.), no 15945/02, 8 janvier 2004 et

Amalia S.A. &

Koulouvatos S.A. c.

Grèce

(déc.), n

o

20363/02, 28 octobre 2004) et il n’ont donc pas épuisé les voies de recours internes disponibles.

Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

La Cour observe que ces griefs ne sont aucunement étayés et ne relève aucune apparence de violation des dispositions invoquées.

Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen du grief tiré de la non-exécution de l’arrêt n

o

13698/2003 du tribunal administratif d’Athènes

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Søren

Nielsen

Loukis

Loucaides

Greffier

Président