Rompoti și Rompotis împotriva Greciei

La originea cauzei se află o cerere (nr. 14263/04) îndreptată împotriva Republicii Elene de doi cetățeni ai acestui Stat, doamna Chrissanthi Rompoti și domnul Alexandros Rompotis («reclamanții»), care au sesizat Curtea la 20 aprilie 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale («Convenția»).

Reclamanții sunt reprezentați de avocatul P. Miliarakis, avocat la baroul din Atena. Guvernul grec («Guvernul») este reprezentat de delegații agentului său, dl. S. Spyropoulos, asesor pe lângă Consiliul juridic al Statului și dna O. Patsopoulou, auditor pe lângă Consiliul juridic al Statului.

Reclamanții se plângeau în special de refuzul Statului grec de a se conforma unei hotărâri judecătorești.

La 20 octombrie 2005, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice Guvernului capătul de cerere întemeiat pe articolul 6 § 1 din Convenție. Prevalându-se de dispozițiile articolului 29 § 3, a decis că vor fi examinate simultan admisibilitatea și fondul cauzei. ÎN FAPT

La 7 noiembrie 1988, în temeiul decretului prezidențial nr. 882/1988, Statul a modificat planul de aliniere al comunei Artemida. O parte a terenului în cauză a fost expropriată în cadrul amenajării trotuarelor.

La 12 decembrie 2002, reclamanții au depus o cerere la Secretarul general al regiunii Attica solicitând revocarea exproprierii din cauza neplății indemnizației pe o lungă perioadă.

La 23 ianuarie 2003, Directoarea Departamentului de mediu și amenajare a teritoriului din regiunea Attica a respins cererea lor (actul nr. 4793/2003).

La 20 martie 2003, reclamanții au sesizat tribunalul administrativ din Atena cu o acțiune în anulare împotriva refuzului administrației de a revoca exproprierea în cauză.

La 31 octombrie 2003, tribunalul administrativ din Atena a admis acțiunea lor. A anulat actul nr. 4793/2003 și a constatat ridicarea exproprierii litigioase cu modificarea necesară a planului de aliniere în cauză (hotărârea nr. 13698/2003). La 6 februarie 2004, hotărârea nr. 13698/2003 a fost notificată Statului. Această hotărâre a devenit definitivă, Statul neexercitând nicio cale de atac împotriva sa.

La 20 septembrie 2004, Direcția generală a mediului și amenajării teritoriului din regiunea Attica a invitat reclamanții să prezinte administrației un «dosar de modificare» a planului de aliniere al comunei Artemida pentru a proceda la revocarea exproprierii. În special, dosarul trebuia să conțină a) un plan topografic al litoralului și al țărmului, certificat în privința exactității sale de Serviciul funciar competent, b) o copie a planului topografic modificat, c) un plan topografic în cinci exemplare al propunerii de modificare, certificat de Serviciul de Urbanism competent în privința exactității sale, d) o fotocopie a decretului prezidențial de modificare a planului de aliniere, precum și a planului de ocupare a solurilor, e) un raport explicativ care să justifice modificarea solicitată și f) fotografii ale spațiului care urmează să fie modificat.

Conform unei scrisori a Direcției generale a mediului și amenajării teritoriului din regiunea Attica datate 12 decembrie 2005 și adresate Consiliului juridic al Statului, reclamanții nu furnizaseră până la data respectivă documentele cerute pentru modificarea planului de aliniere în cauză.

Guvernul afirmă că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne. În special, susține că reclamanții ar fi putut sesiza comitetul competent al Consiliului de Stat în baza Legii nr. 3068/2002 și să se plângă de pretinsul refuz al administrației de a se conforma hotărârii nr. 13698/2003 a tribunalului administrativ din Atena. Guvernul observă că comitetul ar fi putut ordona administrației să plătească reclamanților o indemnizație în cazul constatării că pretinsa neexecutare a hotărârii nr. 13698/2003 era nejustificată.

Reclamanții nu se pronunță asupra acestei chestiuni.

Curtea amintește că finalitatea articolului 35 § 1, care enunță regula epuizării căilor de recurs interne, este de a permite Statelor contractante ocazia de a preveni sau de a remedia încălcările invocate împotriva lor înainte ca Curtea să fie sesizată (a se vedea, printre altele, Selmouni c. Franței [MC], nr. 25803/94, § 74, CEDO 1999-V). Regula articolului 35 § 1 se bazează pe ipoteza, încorporată în articolul 13 (cu care prezintă strânse afinități), că ordinea internă oferă un recurs efectiv pentru încălcarea invocată (Kudła c. Poloniei [MC], nr. 30210/96, § 152, CEDO 2000-XI).

Cu toate acestea, dispozițiile articolului 35 din Convenție prescriu epuizarea doar a recursurilor care sunt în același timp relative la încălcările incriminate, disponibile și adecvate. Ele trebuie să existe într-un grad suficient de certitudine nu doar în teorie, ci și în practică, fără de care le lipsesc efectivitatea și accesibilitatea dorite (a se vedea, în special, hotărârile Vernillo c. Franței, hotărârea din 20 februarie 1991, seria A nr. 198, pp. 11-12, § 27 și Mifsud c. Franței (dec.) [MC], nr. 57220/00, CEDO 2002-VIII).

În speță, Curtea constată că plângerea reclamanților provine din refuzul invocat al administrației de a se conforma unei hotărâri judecătorești. Or, recursul propus de Guvern nu este de natură să determine cu certitudine executarea unei hotărâri judecătorești ca urmare a refuzului administrației de a se conforma; într-adevăr, după sesizarea de către cel interesat a comitetului competent al Consiliului de Stat, acesta nu poate decât să constate refuzul administrației de a se conforma unei hotărâri și să îi impună, dacă este cazul, plata unei indemnizații celui interesat pentru această cauză. Prin urmare, în speță, eventuala executare a hotărârii nr. 13698/2003 a tribunalului administrativ din Atena nu ar fi consecința directă a finalizării recursului invocat de Guvern, ci ar rămâne la discreția administrației cu singurul scop de a evita plata unei indemnizații celor interesați.

De altfel, Curtea constată că Guvernul nu furnizează nicio decizie a comitetului Consiliului de Stat prevăzut de Legea nr. 3068/2002 care ar fi determinat, până la data prezentă, conformarea administrației cu o hotărâre judecătorească inițial neexecutată. Or, este de datoria Statului care invocă neepuizarea căilor de recurs interne să stabilească existența unor recursuri eficiente și suficiente (Soto Sanchez c. Spaniei, nr. 66990/01, § 34, 25 noiembrie 2003). Având în vedere cele ce preced, este necesar să se respingă excepția de neepuizare ridicată de Guvern.

Curtea constată, de altfel, că acest capăt de cerere nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Reține, de asemenea, că nu se opune niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. B. Cu privire la fond

Reclamanții afirmă că nu aveau nicio obligație de a furniza documentele cerute, deoarece hotărârea nr. 13698/2003 a tribunalului administrativ din Atena a constatat expres revocarea exproprierii. Prin urmare, era pur și simplu de datoria administrației să se conformeze acesteia. În special, reclamanții observă că documentele cerute de administrație nu fuseseră solicitate din oficiu de tribunalul administrativ în cadrul procedurii privind cererea de ridicare a sarcinii impuse asupra proprietății reclamanților; dacă aceste documente nu erau indispensabile jurisdicției administrative pentru a proceda la revocarea sau nu a exproprierii, este de la sine înțeles că ele nu erau necesare pentru ca administrația să se conformeze ulterior deciziei judiciare. Pentru reclamanți, «dosarul de modificare» cerut de administrație nu servea decât drept pretext pentru a se sustrage de fapt obligației de a ridica sarcina impusă prin modificarea planului de aliniere în cauză.

Guvernul răspunde că reclamanții susțin pe nedrept că administrația menține în mod ilegal exproprierea și refuză să se conformeze hotărârii tribunalului administrativ din Atena. Amintește că, în urma hotărârii nr. 13698/2003 a aceleiași jurisdicții, serviciile administrative i-au invitat pe reclamanți să depună documentele necesare, dar aceștia nu au făcut-o încă. Guvernul subliniază că administrația nu poate obliga pe reclamanți să depună aceste documente.

Curtea amintește că dreptul de acces la o instanță garantat de articolul 6 § 1 din Convenție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui Stat contractant ar permite ca o decizie judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părți. Executarea unei hotărâri, indiferent de jurisdicție, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din «proces» în sensul articolului 6. Curtea a recunoscut deja că protecția efectivă a justițiabilului și restabilirea legalității implică obligația administrației de a se supune unei hotărâri pronunțate de cea mai înaltă jurisdicție administrativă a Statului în materie (a se vedea, în special, Hornsby c. Greciei, hotărârea din 19 martie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997-II, pp. 510-511, § 40 și urm.; Karahalios c. Greciei, nr. 62503/00, § 29, 11 decembrie 2003). În plus, Curtea subliniază importanța deosebită pe care o are executarea hotărârilor judecătorești în contextul contenciosului administrativ (a se vedea Iera Moni Profitou Iliou Thiras c. Greciei, nr. 32259/02, § 34, 22 decembrie 2005).

În speță, Curtea constată mai întâi că părțile sunt de acord asupra faptului că hotărârea nr. 13698/2003 a tribunalului administrativ din Atena nu este încă executată. Guvernul arată că reclamanții refuză până la data respectivă să furnizeze administrației «dosarul de modificare» a planului de aliniere cerut și că, din acest motiv, este imposibil pentru organele administrative să procedeze la revocarea exproprierii în cauză. La rândul lor, reclamanții ridică faptul că nu era de datoria lor să furnizeze administrației documentele cerute; dimpotrivă, aceasta nu avea decât să ridice sarcina impusă asupra proprietății lor în urma hotărârii nr. 13698/2003.

Curtea consideră că, în principiu, nu pare nerezonabil ca administrația să ceară celor interesați documente complementare pentru a se conforma în cel mai scurt timp unei hotărâri judecătorești care îi impune luarea anumitor măsuri pozitive. O astfel de exigență își găsește justificarea atunci când serviciile administrative nu sunt în posesia documentelor necesare pentru a executa hotărârea judecătorească și aceasta cu scopul de a accelera executarea sa. Un asemenea motiv este, fără îndoială, favorabil justițiabilului. În schimb, atunci când examinarea dosarului permite să se deducă faptul că administrația solicită producerea de acte juridice sau a oricărui alt document pentru a se sustrage executării unei hotărâri judecătorești definitive sau pentru a întârzia nejustificat punerea sa în aplicare, efectul util al articolului 6 § 1 poate fi grav diminuat.

În speță, Curtea constată, în primul rând, că unele dintre documentele solicitate trebuiau fără îndoială să fie deja în posesia serviciilor competente: în special, este evident că planul topografic al litoralului și al țărmului, fotocopiile decretului prezidențial de modificare a planului de aliniere și a planului de ocupare a solurilor, precum și fotografiile terenului în cauză erau elemente indispensabile pentru ca administrația să procedeze la modificarea inițială a planului de aliniere al comunei Artemida în 1988.

În al doilea rând, Curtea consideră că cererea adresată reclamanților de către administrație de a-i furniza în special schița planului topografic modificat echivalează cu a le cere să procedeze la propunerea noului plan de aliniere care să fie adoptat. Mai mult decât atât, serviciul administrativ competent a cerut reclamanților să îi prezinte un raport explicativ care să justifice modificarea solicitată. Prin acest demers, administrația și-a recunoscut puterea discreționară de a confirma sau nu propunerea de modificare adusă de cei interesați și, în același timp, de a se pronunța asupra pertinenței justificării prezentate. Or, reiese clar din hotărârea nr. 13698/2003 a tribunalului administrativ din Atena că acesta nu recunoscuse nicicum o astfel de discreție administrației. Dimpotrivă, ridicarea exproprierii a fost clar ordonată, însoțită simultan de obligația de a modifica planul de aliniere. Era deci de datoria organelor administrative să procedeze la acest demers fără a formula exigențe excesive și nejustificate reclamanților.

În ultimul rând, Curtea constată că o copie a hotărârii nr. 13698/2003 a fost notificată administrației la 6 februarie 2004 și că aceasta a așteptat până la 20 septembrie 2004 pentru a cere reclamanților să îi prezinte «dosarul de modificare». Cu alte cuvinte, administrația a rămas inertă pe o perioadă de mai mult de șapte luni, nu pentru a se conforma hotărârii nr. 13698/2003, ci pentru a cere în cele din urmă celor interesați documente complementare în scopul de a se conforma deciziei judiciare. În opinia Curții, această lipsă de diligență a administrației demonstrează în speță reticența sa de a facilita executarea hotărârii în cauză.

Aceste elemente sunt suficiente pentru ca Curtea să concluzioneze că autoritățile naționale au omis să se conformeze hotărârii nr. 13698/2003 a tribunalului administrativ din Atena, lipsind astfel articolul 6 § 1 din Convenție de orice efect util. Prin urmare, a avut loc o încălcare a acestei dispoziții.

Reclamanții nu au prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă. Prin urmare, Curtea apreciază că nu este cazul să le acorde nicio sumă cu acest titlu. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. Declară restul cererii admisibil; 2. Hotărăște că a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la dreptul reclamanților de a avea acces la o instanță. Întocmită în franceză, apoi comunicată în scris la 25 ianuarie 2007 în temeiul articolului 77 §§ 2 și 3 din Regulament. Søren Nielsen Loukis Loucaides Grefier Președinte

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 14263/04) dirigée contre la République hellénique par deux ressortissants de cet Etat, M me Chrissanthi Rompoti et M. Alexandros Rompotis (« les requérants ») qui ont saisi la Cour le 20 avril 2004 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).

Les requérants sont représentés par M e P. Miliarakis, avocat au barreau d'Athènes. Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») est représenté par les délégués de son agent, M. S. Spyropoulos, assesseur auprès du Conseil juridique de l'Etat et M me O. Patsopoulou, auditrice auprès du Conseil juridique de l'Etat.

Les requérants se plaignaient en particulier du refus de l'Etat grec de se conformer à un arrêt de justice.

Le 20 octobre 2005, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer le grief tiré de l'article 6 § 1 de la Convention au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l'article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l'affaire. EN FAIT I.

Le 7 novembre 1988, en vertu du décret présidentiel n o 882/1988, l'Etat modifia le plan d'alignement de la commune d'Artemida. Une partie du terrain en cause fut expropriée dans le cadre de l'aménagement de trottoirs.

Le 12 décembre 2002, les requérants déposèrent une demande auprès du Secrétaire général de la région d'Attique sollicitant la révocation de l'expropriation faute du versement de l'indemnité pendant une longue période.

Le 23 janvier 2003, la Directrice du Département de l'environnement et de l'aménagement du territoire de la région d'Attique rejeta leur demande (acte n o 4793/2003).

Le 20 mars 2003, les requérants saisirent le tribunal administratif d'Athènes d'un recours en annulation contre le refus de l'administration de révoquer l'expropriation en cause.

Le 31 octobre 2003, le tribunal administratif d'Athènes fit droit à leur recours. Il annula l'acte n o 4793/2003 et constata la levée de l'expropriation litigieuse avec la modification nécessaire du plan d'alignement en cause (arrêt n o 13698/2003). Le 6 février 2004, l'arrêt n o 13698/2003 fut notifié à l'Etat. Cet arrêt devint définitif, l'Etat n'ayant exercé aucun recours à son encontre.

Le 20 septembre 2004, la Direction générale de l'environnement et de l'aménagement du territoire de la région d'Attique invita les requérants à soumettre à l'administration un « dossier de modification » du plan d'alignement de la commune d'Artemida afin de procéder à la révocation de l'expropriation. En particulier, le dossier devait être constitué a) d'un plan topographique du littoral et du rivage, certifié quant à son exactitude par le Service foncier compétent, b) d'un diapositif du plan topographique modifié, c) d'un plan topographique en cinq exemplaires de la proposition de modification, certifié par le Service d'Urbanisme compétent quant à son exactitude, d) d'une photocopie du décret présidentiel modifiant le plan d'alignement ainsi que du plan d'occupation des sols, e) d'un rapport explicatif justifiant la modification demandée et f) des photographies de l'espace à modifier.

Selon un courrier de la Direction générale de l'environnement et de l'aménagement du territoire de la région d'Attique daté du 12 décembre 2005 et adressé au Conseil juridique de l'Etat, les requérants n'avaient pas à ce jour fourni les documents demandés pour la modification du plan d'alignement en cause. II.

Le Gouvernement affirme que les requérants n'ont pas épuisé les voies de recours internes. En particulier, il allègue que les requérants auraient pu saisir le comité compétent du Conseil d'Etat sur la base de la loi n o 3068/2002 et se plaindre du prétendu refus de l'administration de se conformer à l'arrêt n o 13698/2003 du tribunal administratif d'Athènes. Le Gouvernement note que le comité aurait pu ordonner à l'administration de verser aux requérants une indemnité dans le cas de constatation que l'inexécution prétendue de l'arrêt n o 13698/2003 était injustifiée.

Les requérants ne se prononcent pas sur cette question.

La Cour rappelle que la finalité de l'article 35 § 1, qui énonce la règle de l'épuisement des voies de recours internes, est de ménager aux Etats contractants l'occasion de prévenir ou de redresser les violations alléguées contre eux avant que la Cour n'en soit saisie (voir, entre autres, Selmouni c. France [GC], n o 25803/94, § 74, CEDH 1999-V). La règle de l'article 35 § 1 se fonde sur l'hypothèse, incorporée dans l'article 13 (avec lequel elle présente d'étroites affinités), que l'ordre interne offre un recours effectif quant à la violation alléguée (Kudła c. Pologne [GC], n o 30210/96, § 152, CEDH 2000 ‑ XI).

Néanmoins, les dispositions de l'article 35 de la Convention ne prescrivent l'épuisement que des recours à la fois relatifs aux violations incriminées, disponibles et adéquats. Ils doivent exister à un degré suffisant de certitude non seulement en théorie mais aussi en pratique, sans quoi leur manquent l'effectivité et l'accessibilité voulues (voir, notamment, les arrêts Vernillo c. France , arrêt du 20 février 1991, série A n o 198, pp. 11-12, § 27 et Mifsud c. France (déc.) [GC], n o 57220/00, CEDH 2002-VIII).

En l'occurrence, la Cour note que le grief des requérants est tiré du refus allégué de l'administration de se conformer à un arrêt de justice. Or, le recours proposé par le Gouvernement n'est pas de nature à entraîner avec certitude l'exécution d'un arrêt de justice suite au refus de l'administration de s'y conformer ; en effet, après la saisine par l'intéressé du comité compétent du Conseil d'Etat, celui-ci ne peut que constater le refus de l'administration de se conformer à un arrêt et lui imposer, le cas échéant, le versement d'une indemnité à l'intéressé pour cette cause. Partant, dans le cas d'espèce, l'exécution éventuelle de l'arrêt n o 13698/2003 du tribunal administratif d'Athènes ne serait pas la conséquence directe de l'aboutissement du recours invoqué par le Gouvernement, mais elle resterait à la discrétion de l'administration dans le seul but d'éviter le versement d'une indemnisation aux intéressés.

Au demeurant, la Cour note que le Gouvernement ne fournit aucune décision du comité du Conseil d'Etat prévu par la loi n o 3068/2002 qui aurait, à ce jour, entraîné la mise en conformité de l'administration avec un arrêt de justice initialement non exécuté. Pourtant, il appartient à l'Etat qui excipe du non-épuisement des voies de recours internes d'établir l'existence de recours efficaces et suffisants ( Soto Sanchez c. Espagne , n o 66990/01, § 34, 25 novembre 2003). Au vu de ce qui précède, il convient donc de rejeter l'exception de non-épuisement soulevée par le Gouvernement.

La Cour constate par ailleurs que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond

Les requérants affirment qu'ils n'avaient aucune obligation de fournir les documents demandés, car l'arrêt n o 13698/2003 du tribunal administratif d'Athènes a expressément constaté la révocation de l'expropriation. Il revenait donc tout simplement à l'administration de s'y conformer. En particulier, les requérants notent que les documents exigés par l'administration n'avaient pas été demandés proprio motu par le tribunal administratif lors de la procédure concernant la demande de levée de la charge imposée sur la propriété des requérants ; si ces documents n'étaient pas indispensables à la juridiction administrative pour procéder à la révocation ou non de l'expropriation, il va de soi que ceux-ci n'étaient pas nécessaires pour que l'administration se conforme par la suite à la décision judiciaire. Pour les requérants, le « dossier de modification » exigé par l'administration ne servait que de prétexte pour se soustraire de fait à l'obligation de lever la charge imposée en modifiant le plan d'alignement en cause.

Le Gouvernement rétorque que les requérants soutiennent à tort que l'administration maintient de manière illégale l'expropriation et refuse de se conformer à l'arrêt du tribunal administratif d'Athènes. Il rappelle que, suite à l'arrêt n o 13698/2003 de la même juridiction, les services administratifs ont invité les requérants à déposer les documents nécessaires mais ceux-ci ne l'ont pas encore fait. Le Gouvernement souligne que l'administration ne peut pas obliger les requérants à déposer ces documents.

La Cour rappelle que le droit d'accès à un tribunal garanti par l'article 6 § 1 de la Convention serait illusoire si l'ordre juridique interne d'un Etat contractant permettait qu'une décision judiciaire définitive et obligatoire reste inopérante au détriment d'une partie. L'exécution d'un jugement, de quelque juridiction que ce soit, doit être considérée comme faisant partie intégrante du « procès » au sens de l'article 6. La Cour a déjà reconnu que la protection effective du justiciable et le rétablissement de la légalité impliquent l'obligation pour l'administration de se plier à un jugement ou arrêt prononcé par la plus haute juridiction administrative de l'Etat en la matière (voir, notamment, Hornsby c. Grèce , arrêt du 19 mars 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997–II, pp. 510-511, § 40 et suiv. ; Karahalios c. Grèce , n o 62503/00, § 29, 11 décembre 2003). De surcroît, la Cour souligne l'importance particulière que revêt l'exécution des arrêts de justice dans le contexte du contentieux administratif (voir Iera Moni Profitou Iliou Thiras c. Grèce , n o 32259/02, § 34, 22 décembre 2005).

En l'occurrence, la Cour note tout d'abord que les parties s'accordent sur le fait que l'arrêt n o 13698/2003 du tribunal administratif d'Athènes n'est pas encore exécuté. Le Gouvernement argue que les requérants refusent à ce jour de fournir à l'administration le « dossier de modification » du plan d'alignement demandé et que, pour cette raison, il est impossible aux organes administratifs de procéder à la révocation de l'expropriation en cause. De leur côté, les requérants soulèvent qu'il ne leur revenait pas de fournir à l'administration les documents exigés ; tout au contraire, celle-ci n'avait qu'à lever la charge imposée à leur propriété suite à l'arrêt n o 13698/2003.

La Cour considère qu'en principe il ne paraît pas déraisonnable que l'administration demande aux intéressés des documents complémentaires afin de se conformer dans les meilleurs délais à un arrêt de justice lui imposant la prise de certaines mesures positives. Une telle exigence trouve justification lorsque les services administratifs ne sont pas en possession des documents nécessaires pour exécuter l'arrêt de justice et ce, dans le but d'en accélérer son exécution. Un tel motif est, à n'en pas douter, favorable au justiciable. En revanche, lorsque l'examen du dossier permet de déduire que l'administration sollicite la production d'actes juridiques ou tout autre document pour se soustraire à l'exécution d'un arrêt de justice définitif ou en retarder indûment sa mise en œuvre, l'effet utile de l'article 6 § 1 peut s'en trouver gravement diminué.

Dans le cas d'espèce, la Cour constate, en premier lieu, que certains des documents demandés devaient sans aucun doute déjà être en possession des services compétents : en particulier, il est évident que le plan topographique du littoral et du rivage, les photocopies du décret présidentiel modifiant le plan d'alignement et du plan d'occupation des sols ainsi que les photographies du terrain en cause étaient des éléments indispensables pour que l'administration procède à la modification initiale du plan d'alignement de la commune d'Artemida en 1988.

En deuxième lieu, la Cour estime que la demande faite aux requérants par l'administration de lui fournir notamment l'esquisse du plan topographique modifié équivaut à exiger d'eux qu'ils procèdent à la proposition du nouveau plan d'alignement à adopter. Qui plus est, le service administratif compétent a demandé aux requérants de lui soumettre un rapport explicatif justifiant la modification demandée. Par ce biais, l'administration s'est reconnu le pouvoir discrétionnaire d'entériner ou non la proposition de modification à apporter par les intéressés et, en même temps, de se prononcer sur la pertinence de la justification avancée. Or, il ressort clairement de l'arrêt n o 13698/2003 du tribunal administratif d'Athènes que celui-ci n'avait aucunement reconnu une telle discrétion à l'administration. Au contraire, la levée de l'expropriation a été clairement ordonnée, accompagnée simultanément de l'obligation de modifier le plan d'alignement. Il revenait donc aux organes administratifs de procéder à cette démarche sans formuler des exigences excessives et injustifiées aux requérants.

En dernier lieu, la Cour relève qu'une copie de l'arrêt n o 13698/2003 a été notifiée à l'administration le 6 février 2004 et que celle-ci a attendu jusqu'au 20 septembre 2004 pour demander aux requérants de lui soumettre le « dossier de modification ». En d'autres termes, l'administration est restée inerte pour une période de plus de sept mois, non pas pour se conformer à l'arrêt n o 13698/2003 mais pour exiger finalement des intéressés des documents complémentaires afin de se conformer à la décision de justice. De l'avis de la Cour, ce manque de diligence de l'administration démontre en l'espèce sa réticence à faciliter l'exécution de l'arrêt en cause.

Ces éléments suffisent à la Cour pour conclure que les autorités nationales ont omis de se conformer à l'arrêt n o 13698/2003 du tribunal administratif d'Athènes, privant ainsi l'article 6 § 1 de la Convention de tout effet utile. Partant, il y a eu violation de cette disposition. II.

Les requérants n'ont présenté aucune demande de satisfaction équitable. Partant, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu de leur octroyer de somme à ce titre. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Déclare le restant de la requête recevable ; 2. Dit qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention à l'égard du droit des requérants d'avoir accès à un tribunal. Fait en français, puis communiqué par écrit le 25 janvier 2007 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Søren Nielsen Loukis Loucaides Greffier Président