Patelaki-Skamagga și alții împotriva Greciei

La originea cauzei se află o cerere (nr. 18602/03) îndreptată împotriva Republicii Elene de către șaisprezece resortisante ale acestui Stat, ale căror nume figurează alăturat în anexă («reclamantele»), care au sesizat Curtea la 27 mai 2003 în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale («Convenția»).

Reclamantele sunt reprezentate de av. S. Tzouvelopoulos, A. Mathioudakis și D. Tzouvelopoulou, avocați la baroul Atenei. Guvernul grec («Guvernul») este reprezentat de delegații agentului său, dl V. Kyriazopoulos, asesor pe lângă Consiliul Juridic al Statului, și dna S. Trekli, auditoare pe lângă Consiliul Juridic al Statului.

La 31 august 2004, Curtea a decis să comunice Guvernului cererea. Prevalându-se de art. 29 §3 din Convenție, ea a decis că se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului. ÎN FAPT

Reclamantele sunt salariate ale Organismului de Securitate Socială (Ίδρυμα Κοινωνικών Ασφαλίσεων – în continuare «IKA»).

La 20 decembrie 1991, reclamantele au sesizat tribunalul administrativ Atena cu o cerere prin care solicitau condamnarea IKA la a le plăti fiecăreia un spor pe salariul lor, în cuantum de 212 472 drahme (623,54 euro).

La 31 decembrie 1993, tribunalul a admis cererea reclamantelor și a condamnat IKA să le plătească sumele revendicate (hotărârea nr. 12104/1993).

La 20 aprilie 1994, IKA a formulat apel împotriva respectivei hotărâri. Ședința a fost fixată la 13 noiembrie 1996.

La 27 decembrie 1996, curtea administrativă de apel Atena a confirmat hotărârea atacată (hotărârea nr. 5364/1996).

La 9 mai 1997, IKA a formulat recurs. Ședința, inițial fixată la 28 mai 2001, a fost amânată de mai multe ori.

Între timp, Parlamentul grec a adoptat Legea nr. 2721/1999 care excludea recursul în fața Consiliului de Stat pentru litigiile având un obiect financiar mai mic de 500 000 drahme și pronunța anularea oricărei proceduri judiciare aferente eventual pendinte în fața acestei jurisdicții (art. 36). Art. 52 §2 din această lege prevedea, totuși, că persoanele care formulaseră deja recurs dispuneau de un termen de șaizeci de zile de la 16 septembrie 1999 (adică de la data publicării legii), pentru a invoca faptul că litigiul ar avea pentru ele repercusiuni financiare importante care ar justifica continuarea procedurii. IKA s-a prevalat tardiv de această posibilitate.

La 13 mai 2002, Consiliul de Stat a declarat inadmisibilă cererea IKA prin care solicita continuarea procedurii și a pronunțat anularea acesteia în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 2721/1999 (hotărârea nr. 1397/2002). Această hotărâre a fost redactată oficial și certificată conform la 3 decembrie 2002. ÎN DREPT

Guvernul se opune acestei teze. El remarcă faptul că sumele revendicate de reclamante nu erau foarte importante și că, prin urmare, litigiul nu reprezenta un interes major pentru acestea. Adaugă că reclamantele nu au căutat să accelereze procedura și consideră că jurisdicțiile sesizate au statuat în termene rezonabile.

Perioada care trebuie luată în considerare a început la 20 decembrie 1991, cu sesizarea tribunalului administrativ Atena, și s-a încheiat la 13 mai 2002, cu hotărârea nr. 1397/2002 a Consiliului de Stat. A durat, deci, zece ani, patru luni și douăzeci și patru de zile, pentru trei instanțe. A. Cu privire la admisibilitate

Curtea constată că acest capăt de cerere nu este vădit nefondat în sensul art. 35 §3 din Convenție. Constată, în plus, că nu se ciocnește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. B. Cu privire la fond

Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoanele interesate (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franței [MC], nr. 30979/96, §43, CEDO 2000-VII).

Curtea a tratat în mod repetat cauze care ridicau probleme similare celei din speță și a constatat încălcarea art. 6 §1 din Convenție (a se vedea cauza Frydlender, citată anterior).

După examinarea tuturor elementelor prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în prezentul caz. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței «termenului rezonabil». Prin urmare, a existat o încălcare a art. 6 §1.

Reclamantele solicită 3 257,63 euro (EUR) fiecare cu titlu de prejudiciu material pe care l-ar fi suferit. Ele solicită, în plus, 3 000 EUR fiecare cu titlu de prejudiciu moral.

Guvernul consideră că Curtea trebuie să respingă cererea cu titlu de prejudiciu material. El afirmă, în plus, că suma solicitată cu titlu de prejudiciu moral este excesivă și că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. Alternativ, consideră că suma alocată cu acest titlu nu ar putea depăși 400 EUR.

Curtea reamintește că constatarea încălcării Convenției la care a ajuns rezultă exclusiv dintr-o nerespectare a dreptului persoanelor interesate de a-și vedea cauza judecată într-un «termen rezonabil». În aceste circumstanțe, ea nu vede o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și vreun prejudiciu material pe care reclamantele ar fi avut de suferit; este oportun, deci, să se respingă acest aspect al pretențiilor lor (Appietto c. Franței, nr. 56927/00, §21, 25 februarie 2003).

În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că reclamantele au suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, după cum cere art. 41 din Convenție, ea le acordă împreună 24 000 EUR cu acest titlu, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit. B. Cheltuieli de judecată

Reclamantele solicită, de asemenea, 2 000 EUR fiecare pentru cheltuielile de judecată făcute în fața Curții. Ele nu produc nicio factură sau notă de onorariu.

Guvernul afirmă că pretențiile reclamantelor cu acest titlu sunt vagi și nejustificate.

Conform jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor de judecată cu titlul art. 41 presupune că sunt stabilite realitatea acestora, necesitatea lor și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Greciei (satisfacție echitabilă) [MC], nr. 31107/96, §54, CEDO 2000-XI).

Curtea observă că pretențiile reclamantelor cu acest titlu nu sunt nici detaliate, nici însoțite de documentele justificative necesare. Este oportun, deci, să se respingă cererea lor în acest punct. C. Dobânzi de întârziere

Curtea consideră adecvat să bazeze rata dobânzilor de întârziere pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorate cu trei puncte procentuale. PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. Declară cererea admisibilă; 2. Hotărăște că a existat o încălcare a art. 6 §1 din Convenție; 3. Hotărăște a) că Statul pârât trebuie să plătească împreună reclamantelor, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă conform art. 44 §2 din Convenție, 24 000 EUR (douăzeci și patru de mii euro) pentru prejudiciu moral, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit; b) că, de la expirarea termenului menționat și până la plată, această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; 4. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest. Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 30 iunie 2006, în aplicarea art. 77 §§2 și 3 din regulament. Søren Nielsen Loukis Loucaides Grefier Președinte Lista reclamantelor Georgia PATELAKI-SKAMAGGA Rodanthi GALANAKI Eveltia MYLONAKI Iphigenia MARAGGAKI Despina GORANTONAKI Maria SEGGOU Panagiota TSAGGARAKI Evgenia BAKOPOULOU Ioanna ANTONOPOULOU Vassiliki KOULI-PAPASIMAKOPOULOU Anastasia KARAVASILI-AKRIVOU Zoï PARASKEVOPOULOU-SAVVALA Maria LAGAKOU-KOUMARI Eleni VAÏTSA Kanella GIANNOPOULOU Chrysoula STAMATAKI

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 18602/03) dirigée contre la République hellénique par seize ressortissantes de cet Etat, dont les noms figurent ci-joint en annexe (« les requérantes »), qui ont saisi la Cour le 27 mai 2003 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).

Les requérantes sont représentées par M es S. Tzouvelopoulos, A. Mathioudakis et D. Tzouvelopoulou, avocats au barreau d'Athènes. Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») est représenté par les délégués de son agent, M. V. Kyriazopoulos, assesseur auprès du Conseil Juridique de l'Etat, et M me S. Trekli, auditrice auprès du Conseil Juridique de l'Etat.

Le 31 août 2004, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l'article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu'elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT

Les requérantes sont employées de l'Organisme de Sécurité Sociale (Ίδρυμα Κοινωνικών Ασφαλίσεων - ci-après “IKA”).

Le 20 décembre 1991, les requérantes saisirent le tribunal administratif d'Athènes d'une demande tendant à la condamnation de l'IKA à verser à chacune d'entre elles une prime sur leur salaire, d'un montant de 212 472 drachmes (623,54 euros).

Le 31 décembre 1993, le tribunal fit droit à la demande des requérantes et condamna l'IKA à leur verser les sommes réclamées (jugement n o 12104/1993).

Le 20 avril 1994, l'IKA interjeta appel dudit jugement. L'audience fut fixée au 13 novembre 1996.

Le 27 décembre 1996, la cour administrative d'appel d'Athènes confirma le jugement attaqué (arrêt n o 5364/1996).

Le 9 mai 1997, l'IKA se pourvut en cassation. L'audience, initialement fixée au 28 mai 2001, fut reportée à plusieurs reprises.

Entre-temps, le Parlement grec adopta la loi n o 2721/1999 qui excluait le pourvoi en cassation devant le Conseil d'Etat pour les litiges ayant un objet financier inférieur à 500 000 drachmes et prononçait l'annulation de toute procédure judiciaire y afférente éventuellement pendante devant cette juridiction (article 36). L'article 52 § 2 de cette loi prévoyait toutefois que les personnes s'étant déjà pourvues en cassation disposaient d'un délai de soixante jours à compter du 16 septembre 1999 (c'est-à-dire à partir de la date de publication de la loi), pour faire valoir le fait que le litige aurait pour elles d'importantes répercussions financières qui justifieraient la continuation de la procédure. L'IKA se prévalut tardivement de cette possibilité.

Le 13 mai 2002, le Conseil d'Etat déclara irrecevable la demande de l'IKA tendant à la continuation de la procédure et prononça l'annulation de celle-ci en application des dispositions de la loi n o 2721/1999 (arrêt n o 1397/2002). Cet arrêt fut mis au net et certifié conforme le 3 décembre 2002. EN DROIT I.

Le Gouvernement s'oppose à cette thèse. Il note que les sommes revendiquées par les requérantes n'étaient pas très importantes et que, dès lors, le litige ne représentait pas un intérêt majeur pour celles-ci. Il ajoute que les requérantes n'ont pas cherché à accélérer la procédure et estime que les juridictions saisies ont statué dans des délais raisonnables.

La période à considérer a débuté le 20 décembre 1991, avec la saisine du tribunal administratif d'Athènes, et s'est terminée le 13 mai 2002, avec l'arrêt n o 1397/2002 du Conseil d'Etat. Elle a donc duré dix ans, quatre mois et vingt-quatre jours, pour trois instances. A. Sur la recevabilité

La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. B. Sur le fond

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres, Frydlender c. France [GC], n o 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).

La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article 6 § 1 de la Convention (voir l'affaire Frydlender précitée).

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du « délai raisonnable ». Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1. II.

Les requérantes réclament 3 257,63 euros (EUR) chacune au titre du préjudice matériel qu'elles auraient subi. Elles réclament en outre 3 000 EUR chacune au titre du dommage moral.

Le Gouvernement estime que la Cour doit écarter la demande au titre du préjudice matériel. Il affirme en outre que la somme demandée au titre du préjudice moral est excessive et qu'un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante. Alternativement, il estime que la somme allouée à ce titre ne saurait dépasser 400 EUR.

La Cour rappelle que le constat de violation de la Convention auquel elle parvient résulte exclusivement d'une méconnaissance du droit des intéressées à voir leur cause entendue dans un « délai raisonnable ». Dans ces circonstances, elle n'aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et un quelconque dommage matériel dont les requérantes auraient eu à souffrir ; il y a donc lieu de rejeter cet aspect de leurs prétentions ( Appietto c. France , n o 56927/00, § 21, 25 février 2003).

Quant au dommage moral, la Cour estime que les requérantes ont subi un tort moral certain. Statuant en équité, comme le veut l'article 41 de la Convention, elle leur accorde conjointement 24 000 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt. B. Frais et dépens

Les requérantes demandent également 2 000 EUR chacune pour les frais et dépens encourus devant la Cour. Elles ne produisent aucune facture ou note d'honoraires.

Le Gouvernement affirme que les prétentions des requérantes à ce titre sont vagues et non justifiées.

Selon la jurisprudence constante de la Cour, l'allocation de frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux ( Iatridis c. Grèce (satisfaction équitable) [GC], n o 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI).

La Cour observe que les prétentions des requérantes à ce titre sont ni détaillées ni accompagnées des justificatifs nécessaires. Il convient donc d'écarter leur demande sur ce point. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit a) que l ' Etat défendeur doit verser conjointement aux requérantes, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, 24 000 EUR (vingt-quatre mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt ; b) qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 30 juin 2006 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Søren Nielsen Loukis Loucaides Greffier Président Liste des requérantes Georgia PATELAKI-SKAMAGGA Rodanthi GALANAKI Eveltia MYLONAKI Iphigenia MARAGGAKI Despina GORANTONAKI Maria SEGGOU Panagiota TSAGGARAKI Evgenia BAKOPOULOU Ioanna ANTONOPOULOU Vassiliki KOULI-PAPASIMAKOPOULOU Anastasia KARAVASILI-AKRIVOU Zoï PARASKEVOPOULOU-SAVVALA Maria LAGAKOU-KOUMARI Eleni VAÏTSA Kanella GIANNOPOULOU Chrysoula STAMATAKI