AFFAIRE PATELAKI-SKAMAGGA ET AUTRES c. GRECE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens (procédure de la Convention) - demande rejetée
AFFAIRE PATELAKI-SKAMAGGA ET AUTRES c. GRECE (CtEDO, 2005)
PRIMA SECȚIE
CAUZA PATELAKI-SKAMAGGA ȘI ALȚII c. GRECIEI
(Cererea nr. 18602/03)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
30 iunie 2005
DEFINITIVĂ
30/09/2005
Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 §2 din Convenție. Poate suferi modificări de formă.
În cauza Patelaki-Skamagga și alții c. Greciei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secție), reunită într-o cameră compusă din:
Dl L. Loucaides, președinte,
C.L. Rozakis,
Dna F. Tulkens,
Dl P. Lorenzen,
Dna N. Vajić,
Dl D. Spielmann,
S.E. Jebens, judecători,
și dl S. Nielsen, grefier de secție,
După deliberare în camera de consiliu la 9 iunie 2005,
Pronunță prezenta hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURA
La originea cauzei se află o cerere (nr. 18602/03) îndreptată împotriva Republicii Elene de către șaisprezece resortisante ale acestui Stat, ale căror nume figurează alăturat în anexă («reclamantele»), care au sesizat Curtea la 27 mai 2003 în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale («Convenția»).
Reclamantele sunt reprezentate de av. S. Tzouvelopoulos, A. Mathioudakis și D. Tzouvelopoulou, avocați la baroul Atenei. Guvernul grec («Guvernul») este reprezentat de delegații agentului său, dl V. Kyriazopoulos, asesor pe lângă Consiliul Juridic al Statului, și dna S. Trekli, auditoare pe lângă Consiliul Juridic al Statului.
La 31 august 2004, Curtea a decis să comunice Guvernului cererea. Prevalându-se de art. 29 §3 din Convenție, ea a decis că se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului.
ÎN FAPT
Reclamantele sunt salariate ale Organismului de Securitate Socială (Ίδρυμα Κοινωνικών Ασφαλίσεων – în continuare «IKA»).
La 20 decembrie 1991, reclamantele au sesizat tribunalul administrativ Atena cu o cerere prin care solicitau condamnarea IKA la a le plăti fiecăreia un spor pe salariul lor, în cuantum de 212 472 drahme (623,54 euro).
La 31 decembrie 1993, tribunalul a admis cererea reclamantelor și a condamnat IKA să le plătească sumele revendicate (hotărârea nr. 12104/1993).
La 20 aprilie 1994, IKA a formulat apel împotriva respectivei hotărâri. Ședința a fost fixată la 13 noiembrie 1996.
La 27 decembrie 1996, curtea administrativă de apel Atena a confirmat hotărârea atacată (hotărârea nr. 5364/1996).
La 9 mai 1997, IKA a formulat recurs. Ședința, inițial fixată la 28 mai 2001, a fost amânată de mai multe ori.
Între timp, Parlamentul grec a adoptat Legea nr. 2721/1999 care excludea recursul în fața Consiliului de Stat pentru litigiile având un obiect financiar mai mic de 500 000 drahme și pronunța anularea oricărei proceduri judiciare aferente eventual pendinte în fața acestei jurisdicții (art. 36). Art. 52 §2 din această lege prevedea, totuși, că persoanele care formulaseră deja recurs dispuneau de un termen de șaizeci de zile de la 16 septembrie 1999 (adică de la data publicării legii), pentru a invoca faptul că litigiul ar avea pentru ele repercusiuni financiare importante care ar justifica continuarea procedurii. IKA s-a prevalat tardiv de această posibilitate.
La 13 mai 2002, Consiliul de Stat a declarat inadmisibilă cererea IKA prin care solicita continuarea procedurii și a pronunțat anularea acesteia în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 2721/1999 (hotărârea nr. 1397/2002). Această hotărâre a fost redactată oficial și certificată conform la 3 decembrie 2002.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 6 §1 DIN CONVENȚIE
Reclamantele pretind că durata procedurii a încălcat principiul «termenului rezonabil» astfel cum este prevăzut la art. 6 §1 din Convenție, astfel formulat:
«Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către un tribunal (...), care va decide (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...)»
Guvernul se opune acestei teze. El remarcă faptul că sumele revendicate de reclamante nu erau foarte importante și că, prin urmare, litigiul nu reprezenta un interes major pentru acestea. Adaugă că reclamantele nu au căutat să accelereze procedura și consideră că jurisdicțiile sesizate au statuat în termene rezonabile.
Perioada care trebuie luată în considerare a început la 20 decembrie 1991, cu sesizarea tribunalului administrativ Atena, și s-a încheiat la 13 mai 2002, cu hotărârea nr. 1397/2002 a Consiliului de Stat. A durat, deci, zece ani, patru luni și douăzeci și patru de zile, pentru trei instanțe.
A. Cu privire la admisibilitate
Curtea constată că acest capăt de cerere nu este vădit nefondat în sensul art. 35 §3 din Convenție. Constată, în plus, că nu se ciocnește de niciun alt motiv de inadmisibilitate.
B. Cu privire la fond
Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoanele interesate (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franței [MC], nr. 30979/96, §43, CEDO 2000-VII).
Curtea a tratat în mod repetat cauze care ridicau probleme similare celei din speță și a constatat încălcarea art. 6 §1 din Convenție (a se vedea cauza Frydlender, citată anterior).
După examinarea tuturor elementelor prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în prezentul caz. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței «termenului rezonabil».
Prin urmare, a existat o încălcare a art. 6 §1.
II. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENȚIE
Conform art. 41 din Convenție,
«În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, iar dreptul intern al Înaltei Părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.»
A. Prejudiciu
Reclamantele solicită 3 257,63 euro (EUR) fiecare cu titlu de prejudiciu material pe care l-ar fi suferit. Ele solicită, în plus, 3 000 EUR fiecare cu titlu de prejudiciu moral.
Guvernul consideră că Curtea trebuie să respingă cererea cu titlu de prejudiciu material. El afirmă, în plus, că suma solicitată cu titlu de prejudiciu moral este excesivă și că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. Alternativ, consideră că suma alocată cu acest titlu nu ar putea depăși 400 EUR.
Curtea reamintește că constatarea încălcării Convenției la care a ajuns rezultă exclusiv dintr-o nerespectare a dreptului persoanelor interesate de a-și vedea cauza judecată într-un «termen rezonabil». În aceste circumstanțe, ea nu vede o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și vreun prejudiciu material pe care reclamantele ar fi avut de suferit; este oportun, deci, să se respingă acest aspect al pretențiilor lor (Appietto c. Franței, nr. 56927/00, §21, 25 februarie 2003).
În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că reclamantele au suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, după cum cere art. 41 din Convenție, ea le acordă împreună 24 000 EUR cu acest titlu, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit.
B. Cheltuieli de judecată
Reclamantele solicită, de asemenea, 2 000 EUR fiecare pentru cheltuielile de judecată făcute în fața Curții. Ele nu produc nicio factură sau notă de onorariu.
Guvernul afirmă că pretențiile reclamantelor cu acest titlu sunt vagi și nejustificate.
Conform jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor de judecată cu titlul art. 41 presupune că sunt stabilite realitatea acestora, necesitatea lor și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Greciei (satisfacție echitabilă) [MC], nr. 31107/96, §54, CEDO 2000-XI).
Curtea observă că pretențiile reclamantelor cu acest titlu nu sunt nici detaliate, nici însoțite de documentele justificative necesare. Este oportun, deci, să se respingă cererea lor în acest punct.
C. Dobânzi de întârziere
Curtea consideră adecvat să bazeze rata dobânzilor de întârziere pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorate cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
Declară cererea admisibilă;
Hotărăște că a existat o încălcare a art. 6 §1 din Convenție;
Hotărăște
a) că Statul pârât trebuie să plătească împreună reclamantelor, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă conform art. 44 §2 din Convenție, 24 000 EUR (douăzeci și patru de mii euro) pentru prejudiciu moral, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit;
b) că, de la expirarea termenului menționat și până la plată, această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;
Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 30 iunie 2006, în aplicarea art. 77 §§2 și 3 din regulament.
Søren Nielsen
Loukis Loucaides
Grefier
Președinte
Lista reclamantelor
Georgia PATELAKI-SKAMAGGA
Rodanthi GALANAKI
Eveltia MYLONAKI
Iphigenia MARAGGAKI
Despina GORANTONAKI
Maria SEGGOU
Panagiota TSAGGARAKI
Evgenia BAKOPOULOU
Ioanna ANTONOPOULOU
Vassiliki KOULI-PAPASIMAKOPOULOU
Anastasia KARAVASILI-AKRIVOU
Zoï PARASKEVOPOULOU-SAVVALA
Maria LAGAKOU-KOUMARI
Eleni VAÏTSA
Kanella GIANNOPOULOU
Chrysoula STAMATAKI