AFFAIRE PATSOURAKI ET AUTRES c. GRECE

AFFAIRE PATSOURAKI ET AUTRES c. GRECE (CtEDO, 2005)

SECȚIUNEA 1 PATURAKI ȘI ALTELE c. GRECIA Cerere nr. 18582/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 30 iunie 2005 DEFINITIVF 30/09/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Patsouraki și alții c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din Dnii Loucaide președinte C.L. Rozakis Tulkens Lorenzen Vajić dnii Spielmann, S.E. Jebens, judecători și al dlui S. Nielsen, grefier de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 9 iunie 2005, înmânați hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 18582/03) îndreptată împotriva Republicii Elene de 15 resortisanți ai acestui stat, ale căror nume figurează în anexă ( Mathioudakis și D. Tzouvelopoulou, avocați în barou din Atena. Guvernul grec ( . mai) este reprezentat de delegații agentului său, dl V. Kyriazopoulos, care se ocupă de Consiliul Juridic al statului, și dl S. Trekli, auditor la Consiliul Juridic al statului. La 31 august 2004, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În temeiul articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 20 decembrie 1991, acestea au sesizat Tribunalul Administrativ din Atena cu o cerere de condamnare a IKA de a plăti fiecăreia dintre ele o primă pentru salariul lor, în valoare de 24 030 drahme (70,52 EUR). La 29 decembrie 1993, Tribunalul a primit cererea recurentelor și a condamnat IKA să le plătească sumele solicitate (judecata nr. 11637/1993). La data de 20 iunie 1994, IKA a făcut apel la hotărârea menționată. Ședința a fost stabilită la 12 septembrie 1996. La 2 decembrie 1996, Curtea Administrativă de Apel din Atena a confirmat hotărârea atacată (hotărârea nr. 4909/1996). La 9 mai 1997, IKA s-a ocupat de casare. Ședința, stabilită inițial la 28 mai 2001, a fost amânată de mai multe ori. 10. Între timp, Parlamentul Grec a adoptat legea nr. 2721/1999, care excludea recursul în Casație în fața Consiliului de Stat pentru litigiile cu un obiect financiar mai mic de 500 000 drahme și pronunța anularea oricărei proceduri judiciare aferente, eventual pendinte în fața acestei instanțe [art. 36 alineatul (3) ] (art. 52 alineatul (1) ] Cu toate acestea, 2 din această lege prevedea că persoanele care s-au ocupat deja de casare dispuneau de un termen de 60 de zile de la 16 septembrie 1999 (adică de la data publicării legii), pentru a susține faptul că litigiul ar avea un impact financiar semnificativ pentru ele, care ar justifica continuarea procedurii. La 13 mai 2002, Consiliul de Stat a declarat inadmisibilă cererea IKA de a continua procedura și a pronunțat anularea acesteia în conformitate cu dispozițiile Legii nr 2721/1999 (hotărârea nr. 1396/2002). Această hotărâre a fost declarată netă și certificată conform la 3 decembrie 2002 în drept. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 12. Recurentele susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil mai mic decât cel prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 13. Guvernul se opune acestei teze și observă că sumele revendicate de recurente nu au fost foarte importante și că, prin urmare, litigiul nu a reprezentat un interes major pentru acestea; adaugă că recurentele nu au încercat să accelereze procedura și consideră că instanțele sesizate au luat o hotărâre în termenul rezonabil. 14. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 20 decembrie 1991, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Atena, și s-a încheiat la 13 mai 2002, cu Hotărârea nr 1396/2002 a Consiliului de Stat. Prin urmare, a durat zece ani, patru luni și douăzeci și patru de zile, pentru trei instanțe. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 17. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea cauza Frydlender citată anterior). 18. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf privind aplicarea articolului 41 din Convenție 19. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurentele solicită 651,12 EUR (EUR) fiecare pentru prejudiciile materiale pe care le-ar fi suferit; de asemenea, solicită 3 000 EUR fiecare pentru daune morale. 21. Guvernul consideră că Curtea trebuie să excludă cererea pentru prejudiciul material și, în plus, afirmă că suma solicitată pentru prejudiciul moral este excesivă și că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. În mod alternativ, consideră că suma alocată în acest sens nu poate depăși 300 EUR. 22. Curtea amintește că constatarea încălcării convenției la care ajunge rezultă exclusiv din necunoașterea dreptului părților interesate de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil În aceste circumstanțe, Comisia nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și orice prejudiciu material de care ar fi avut de suferit recurentele; prin urmare, acest aspect al pretențiilor lor ar trebui respins (Appietto c. Franța, nr 56927/00, § 21, 25 februarie 2003). În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că recurentele au suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, aceasta le acordă împreună 22 500 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Comisioane și cheltuieli de judecată 24. Recurentele solicită, de asemenea, 2 000 EUR fiecare pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. Ele nu produc nicio factură sau notă de plată. 25. Guvernul afirmă că pretențiile recurentelor în acest sens sunt vagi și nejustificate. 26. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI 27. Curtea observă că pretențiile recurentelor în acest sens nu sunt nici detaliate, nici însoțite de documentele justificative necesare; prin urmare, este necesar să se excludă cererea acestora cu privire la acest aspect. Interesele moratoriu 28. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Pe aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească în comun recurentelor, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 22 500 EUR (80 000 500 EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 30 iunie 2005 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 77 alineatul (3) din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Loukis Loucaide Moduleer Președinte Lista recurentelor Dimitra PATOURAKI Nikoleta MOSCHOPOULOU-VOULGARI Athina MERAKOU-ANAGNOSTAKOU Maria DIAMANTOPOULOU Vassiliki TSAKALOU Maria ROUSIOTI Maria BOULOUGARI EFTAXI ELENI KAKAFONI Panagiota GIANNOPOULOU Ioana APOSTOLOPOULOU Vassiliki Daliani Eleni DOUPI-MICHALI Pagona FOTOPOULOU Kanella KanellOPOULOU

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE PATSOURAKI ET AUTRES c. GRÈCE

(

Requête n

o

18582/03)

ARRÊT

STRASBOURG

30 juin 2005

DÉFINITIF

30/09/2005

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l'affaire Patsouraki et autres c. Grèce,

La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

L.

Loucaides

,

président

,

C.L.

Rozakis

,

M

me

F.

Tulkens

,

M.

P.

Lorenzen

,

M

me

N.

Vajić

,

MM.

D.

Spielmann,

S.E.

Jebens,

juges

,

et de M. S.

Nielsen,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 juin 2005,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n

o

18582/03) dirigée contre la République hellénique par quinze ressortissantes de cet Etat, dont les noms figurent ci-joint en annexe («

les requérantes

»), qui ont saisi la Cour le 27 mai 2003 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Les requérantes sont représentées par M

es

S. Tzouvelopoulos, A.

Mathioudakis et D.

Tzouvelopoulou, avocats au barreau d'Athènes. Le gouvernement grec («

le Gouvernement

») est représenté par les délégués de son agent, M. V. Kyriazopoulos, assesseur auprès du Conseil Juridique de l'Etat, et M

me

S. Trekli, auditrice auprès du Conseil Juridique de l'Etat.

3.

Le 31 août 2004, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l'article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu'elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.

EN FAIT

4.

Les requérantes sont employées de l'Organisme de Sécurité Sociale (Ίδρυμα Κοινωνικών Ασφαλίσεων - ci-après “IKA”).

5.

Le 20 décembre 1991, elles saisirent le tribunal administratif d'Athènes d'une demande tendant à la condamnation de l'IKA à verser à chacune d'entre d'elles une prime sur leur salaire, d'un montant de 24

030

drachmes (70,52

euros).

6.

Le 29 décembre 1993, le tribunal fit droit à la demande des requérantes et condamna l'IKA à leur verser les sommes réclamées (jugement n

o

11637/1993).

7.

Le 20 juin 1994, l'IKA interjeta appel dudit jugement. L'audience fut fixée au 12 septembre 1996.

8.

Le 2 décembre 1996, la cour administrative d'appel d'Athènes confirma le jugement attaqué (arrêt n

o

4909/1996).

9.

Le 9 mai 1997, l'IKA se pourvut en cassation. L'audience, initialement fixée au 28 mai 2001, fut reportée à plusieurs reprises.

10.

Entre-temps, le Parlement grec adopta la loi n

o

2721/1999 qui excluait le pourvoi en cassation devant le Conseil d'Etat pour les litiges ayant un objet financier inférieur à 500

000 drachmes et prononçait l'annulation de toute procédure judiciaire y afférente éventuellement pendante devant cette juridiction (article 36). L'article 52 §

2 de cette loi prévoyait toutefois que les personnes s'étant déjà pourvues en cassation disposaient d'un délai de soixante jours à compter du 16 septembre 1999 (c'est-à-dire à partir de la date de publication de la loi), pour faire valoir le fait que le litige aurait pour elles d'importantes répercussions financières qui justifieraient la continuation de la procédure. L'IKA se prévalut tardivement de cette possibilité.

11.

Le 13 mai 2002, le Conseil d'Etat déclara irrecevable la demande de l'IKA tendant à la continuation de la procédure et prononça l'annulation de celle-ci en application des dispositions de la loi n

o

2721/1999 (arrêt n

o

1396/2002). Cet arrêt fut mis au net et certifié conforme le 3 décembre 2002.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

12.

Les requérantes allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

13.

Le Gouvernement s'oppose à cette thèse. Il note que les sommes revendiquées par les requérantes n'étaient pas très importantes et que, dès lors, le litige ne représentait pas un intérêt majeur pour celles-ci. Il ajoute que les requérantes n'ont pas cherché à accélérer la procédure et estime que les juridictions saisies ont statué dans des délais raisonnables.

14.

La période à considérer a débuté le 20 décembre 1991, avec la saisine du tribunal administratif d'Athènes, et s'est terminée le 13 mai 2002, avec l'arrêt n

o

1396/2002 du Conseil d'Etat. Elle a donc duré dix ans, quatre mois et vingt-quatre jours, pour trois instances.

A.

Sur la recevabilité

15.

La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.

B.

Sur le fond

16.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,

Frydlender c. France

[GC], n

o

30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).

17.

La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article

6 §

1 de la Convention (voir l'affaire

Frydlender

précitée).

18.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «

délai raisonnable

».

Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.

II.

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

19.

Aux termes de l

'

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

20.

Les requérantes réclament 651,12 euros (EUR) chacune au titre du préjudice matériel qu'elles auraient subi. Elles réclament en outre 3

000

EUR chacune au titre du dommage moral.

21.

Le Gouvernement estime que la Cour doit écarter la demande au titre du préjudice matériel. Il affirme en outre que la somme demandée au titre du préjudice moral est excessive et qu'un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante. Alternativement, il estime que la somme allouée à ce titre ne saurait dépasser 300 EUR.

22.

La Cour rappelle que le constat de violation de la Convention auquel elle parvient résulte exclusivement d'une méconnaissance du droit des intéressées à voir leur cause entendue dans un «

délai raisonnable

». Dans ces circonstances, elle n'aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et un quelconque dommage matériel dont les requérantes auraient eu à souffrir ; il y a donc lieu de rejeter cet aspect de leurs prétentions (

Appietto c. France

, n

o

56927/00, § 21, 25 février 2003).

23.

Quant au dommage moral, la Cour estime que les requérantes ont subi un tort moral certain. Statuant en équité, comme le veut l'article 41 de la Convention, elle leur accorde conjointement 22

500 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt.

B.

Frais et dépens

24.

Les requérantes demandent également 2

000 EUR chacune pour les frais et dépens encourus devant la Cour. Elles ne produisent aucune facture ou note d'honoraires.

25.

Le Gouvernement affirme que les prétentions des requérantes à ce titre sont vagues et non justifiées.

26.

Selon la jurisprudence constante de la Cour, l'allocation de frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (

Iatridis c.

Grèce

(satisfaction équitable) [GC], n

o

31107/96, § 54, CEDH 2000-XI).

27.

La Cour observe que les prétentions des requérantes à ce titre sont ni détaillées ni accompagnées des justificatifs nécessaires. Il convient donc d'écarter leur demande sur ce point.

C.

Intérêts moratoires

28.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention

;

3.

Dit

a)

que l

'

Etat défendeur doit verser conjointement aux requérantes, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article

44

§

2 de la Convention, 22 500 EUR (vingt-deux mille cinq cents euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt

;

b)

qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 30 juin 2005 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Søren

Nielsen

Loukis

Loucaides

Greffier

Président

Liste des requérantes

Dimitra PATSOURAKI

Nikoleta MOSCHOPOULOU-VOULGARI

Athina MERAKOU-ANAGNOSTAKOU

Maria DIAMANTOPOULOU

Vassiliki TSAKALOU

Maria ROUSIOTI

Maria BOULOUGARI

Eftychia KONTAXI

Eleni KAKAFONI

Panagiota GIANNOPOULOU

Ioanna APOSTOLOPOULOU

Vassiliki DALIANI

Eleni DOUPI-MICHALI

Pagona FOTOPOULOU

Kanella KANELLOPOULOU