AFFAIRE STATHOUDAKI ET AUTRES c. GRECE

AFFAIRE STATHOUDAKI ET AUTRES c. GRECE (CtEDO, 2005)

STRASBURG 10 februarie 2005 DEFINIF 10/05/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaide președinte C.L. Rozakis Tulkens Lorenzen Vajić domnii Spielmann S.E. Jebens, judecătorii și dnii S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 20 ianuarie 2005, se rend la chetă cu privire la aceasta, adoptat la această dată în mod direct la originea cauzei se găsește o cerere (n 3466/02) condusă împotriva Republicii Elene de zece resortisanți ai acestui stat, ale căror nume sunt enumerate în anexă ( Stefanakis și asociații săi, având sediul la Atena. Guvernul grec ( La 14 octombrie 2003, Curtea a decis să comunice pârâtul întemeiat pe durata procedurii guvernului. În temeiul articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că va decide în același timp asupra admisibilității și a fondului. La 29 decembrie 1992, reclamanții au sesizat Tribunalul Administrativ de Primă Instană din Luxemburg cu privire la o cerere de condamnare a statului elen la plata diverselor sume pentru despăgubiri, din cauza faptului că acesta nu le-a admis la un nivel salarial superior. La 26 aprilie 1994, Tribunalul a acceptat parțial cererea acestora (Decizia nr. 4406/1994). La 28 iunie și, respectiv, 19 august 1994, reclamanții și statul grec au răspuns la apelul la decizia menționată anterior. La 25 mai 1995, Curtea Administrativă de Primă Instanță a confirmat decizia atacată (hotărârea nr 2735/1995). La 14 martie 2002, printr-un act nr. 1080/2002, Consiliul a constatat că litigiul avea un obiect financiar mai mic de 2 000 000 drachmes (5 870 de euro). Prin urmare, înalta instanță care a pronunțat anularea procedurii, în conformitate cu Legea nr. 2994/2001 : Aceasta din urmă, publicată în Jurnalul Oficial la 8 octombrie 2001, care include accesul la Consiliul de Stat pentru litigiile ale căror obiect financiar este mai mic decât suma menționată anterior. În ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIA ÎN REGARDA DE DURATA PROCEDURII 10. Reclamanții suscită că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 11. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 29 decembrie 1992, cu sesizarea instanței administrative da . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Guvernul contestă aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) în speță. Acesta susține că reclamanții sunt funcționari pensionați ai Ministerului Justiției și că revendicările lor se referă la momentul în care erau în activitate. 13. Instanțele care au făcut referire la această teză nu au participat la exercitarea autorității publice și au revendicat un drept privat și patrimonial al cărui caracter civil nu poate fi pus în discuție. 14. Curtea amintește că, într-o hotărâre recentă, a avut ocazia de a-și revizui jurisprudența cu privire la aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) din Convenția privind litigiile referitoare la funcționarii publici și de a adopta un nou criteriu funcțional, bazat pe natura funcțiilor și a responsabilităților exercitate de agent (Pellegrin c. Franța [GC], n 28541/95, CEDH 1999 VIII). În special, Curtea a decis că sunt singurele care intră în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) din Convenție litigiile agenților care ocupă locuri de muncă care implică participarea la exercitarea autorităii publice. Acest lucru nu este în mod clar cazul în speță. Întradevăr, reclamanții făceau parte din personalul administrativ al tribunalelor elene. În opinia Curții, acest tip de post nu este mai mult decât o caracteristică a activităților specifice ale administrației publice, în măsura în care aceasta acționează ca deținătorul autorității publice însărcinate cu protejarea intereselor generale ale statului membru (pellegrin c. Franța, § 66; Devlin c. Regatul Unit, n 2954 15. Curtea constată, de asemenea, că acest nefondat nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În cele din urmă, Curtea constată că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Pe fond 16. Guvernul efectuează o analiză detaliată și cronologică a procedurii pentru a demonstra că fiecare etapă a acesteia a fost realizată cu celeritate. În plus, se referă la greva avocaților din baroul de la Etta, care a avut loc în perioada 23 ianuarie 1989-30 iunie 1994, eveniment care nu a fost controlat de instanțe. El adaugă că instanțele nu au încercat să accelereze procedura și consideră că instanțele sesizate au acționat într-un interval de timp rezonabil. În cele din urmă, guvernul susține că din durata totală a procedurii ar trebui să fie deduse și perioadele de vacanță judiciară (1 iulie-15 septembrie în fiecare an). Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentelor și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII. 18. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea cauza Frydlender citată anterior 19. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului privind încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) privind încălcarea articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Reclamanții se plâng, din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din convenție, că nu au beneficiat de un proces echitabil din cauza faptului că problema supusă instanțelor naționale a fost soluționată definitiv de către legiuitor și nu de către autoritatea judiciară. În special, aceștia susțin că Legea nr. 2944/2001 a influențat în mod direct soluționarea litigiului ; or, această lege a fost adoptată în timp ce recursul lor era deja în curs de desfășurare în fața Consiliului de Stat. Cu privire la admisibilitate 21. Curtea reamintește deja că aceasta a admis că legile de procedură pot fi aplicate imediat procedurilor în curs, fără a aduce atingere dreptului de acces al persoanelor interesate la o instanță (a se vedea, printre altele, Brualla Gómez de la Torre, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Rec., p. 2956, § 35-39. În orice caz, în ceea ce privește prezenta cauză, Comisia constată că statul grec, prin formularea unui recurs în casație, se află la originea procedurii în fața Consiliului de Stat care, ulterior, a fost anulată în temeiul Legii nr. 2994/2001. Prin urmare, în ipoteza unei probleme de acces la Consiliul de . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Într-adevăr, aceștia din urmă au profitat de anularea procedurii și de confirmarea deciziei în apel care le-a fost adresată. Prin urmare, reclamanții nu pot pretinde că sunt victime ale unei încălcări a dreptului lor de acces la o instanță. 22. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 23. Reclamanții se plâng, de asemenea, că anularea procedurii de către Consiliul de Stat a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor lor, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. privind admisibilitatea 24. Curtea constată că anularea procedurii în fața Consiliului de Primă Instană nu a afectat validitatea deciziei Tribunalului de Primă Instană care a acordat în parte reclamaiilor sumele solicitate. Într-adevăr, având în vedere că au putut infirma decizia în litigiu, nici înaintea instanței de apel, nici în fața Consiliului de Stat, reclamanții au în prezent dreptul definitiv de creanță împotriva lor. Prin urmare, aceștia nu se pot plânge de încălcarea dreptului lor la respectarea proprietăților lor. 25. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 26. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 27. Reclamanții solicită 10 000 de euro (EUR) fiecare pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 28. Guvernul afirmă că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. 29. Curtea consideră că reclamanții au suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în Curtea, consideră că reclamanții au suferit un prejudiciu moral cert. Statuind în echitate, astfel cum prevede art. 41 din convenție, aceasta le acordă în comun 15 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxa și cheltuielile de judecată 30. De asemenea, reclamanții solicită 2 752,48 EUR fiecare pentru cheltuielile de judecată și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și a Curții. Ele nu produc nicio factură sau notă de plată a cheltuielilor de judecată. Ei au declarat că, în temeiul unui acord oral încheiat cu firma de avocatură care îi reprezintă în fața Curții, vor avea la dispoziție 2 550 EUR fiecare la sfârșitul procedurii. 31. Guvernul susține că pretențiile reclamanților în acest sens sunt vagi și nejustificate. 32. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cu toate acestea, în cazul de față, Curtea constată că reclamanții nu produc nicio factură în ceea ce privește cheltuielile suportate în fața instanțelor sesizate; prin urmare, această parte din pretențiile lor trebuie respinsă. În ceea ce privește cheltuielile suportate pentru nevoile reprezentării reclamanților în fața acesteia, Curtea constată că pretențiile acestora nu sunt nici detaliate, nici însoțite de documentele justificative necesare. Prin urmare, este necesar să se dea curs cererii acestora și în acest sens. Interesele moratoriu 34. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 15 000 EUR (quinze mii de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză, apoi comunicat în scris la 10 februarie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Loukis LISTA RECHIRANȚILOR Antigoni STATHOUDAKI Georgios MICHALOPOULOS Georgia RAMPOU-PANAGIOTAROU Vassilios PAPADOPOULOS Maria SPANOU Philippos CHAMBERIS Charikleia charikti Theodoros KOFFAS Anna KONTOGIANNI ARTEMIS BALINI

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE STATHOUDAKI ET AUTRES c. GRÈCE

(

Requête n

o

34366/02)

ARRÊT

STRASBOURG

10 février 2005

DÉFINITIF

10/05/2005

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Stathoudaki et autres c. Grèce,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

L.

Loucaides

,

président

,

C.L.

Rozakis

,

M

me

F.

Tulkens

,

M.

P.

Lorenzen

,

M

me

N.

Vajić

,

MM.

D.

Spielmann

,

S.E.

Jebens,

juges

,

et de M. S.

Nielsen,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 20 janvier 2005,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

34366/02) dirigée contre la République hellénique par dix ressortissants de cet Etat, dont les noms figurent ci-joint en annexe («

les requérants

»), qui ont saisi la Cour le 10 septembre 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Les requérants sont représentés par le cabinet d’avocats G.

K.

Stefanakis et associés, ayant son siège à Athènes. Le gouvernement grec («

le Gouvernement

») est représenté par les délégués de son agent, M.

M.

Apessos, conseiller auprès du Conseil Juridique de l’Etat et M

me

M.

Papida, auditrice auprès du Conseil Juridique de l’Etat.

3.

Le 14 octobre 2003, la Cour a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.

EN FAIT

4.

Les requérants sont membres à la retraite du personnel administratif des tribunaux grecs.

5.

Le 29 décembre 1992, les requérants saisirent le tribunal administratif de première instance d’Athènes d’une demande tendant à la condamnation de l’Etat grec à leur verser diverses sommes au titre des dommages intérêts, faute pour celui-ci de les avoir admis à un échelon salarial supérieur.

6.

Le 26 avril 1994, le tribunal fit partiellement droit à leur demande (décision n

o

4406/1994).

7.

Les 28 juin et 19 août 1994 respectivement, les requérants et l’Etat grec interjetèrent appel de la décision susmentionnée.

8.

Le 25 mai 1995, la cour administrative d’appel d’Athènes confirma la décision attaquée (arrêt n

o

2735/1995). L’Etat grec se pourvut alors en cassation (pourvoi n

o

8722/1995). L’audience devant le Conseil d’Etat, initialement fixée au 26 octobre 1998, fut reportée à plusieurs reprises.

9.

Le 14 mars 2002, par un acte n

o

1080/2002, le Conseil d’Etat constata que le litige avait un objet financier inférieur à 2

000

000 drachmes (5

870

euros environ). Dès lors, la haute juridiction prononça l’annulation de la procédure, conformément à la loi n

o

2944/2001

: cette dernière, publiée au Journal Officiel le 8 octobre 2001, exclut l’accès au Conseil d’Etat pour les litiges dont l’objet financier est inférieur à la somme susmentionnée.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION AU REGARD DE LA DURÉE DE LA PROCÉDURE

10.

Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

11.

La période à considérer a débuté le 29 décembre 1992, avec la saisine du tribunal administratif d’Athènes et s’est terminée le 14 mars 2002, avec l’acte n

o

1080/2002 du Conseil d’Etat. Elle a donc duré neuf ans, deux mois et seize jours, pour trois instances.

A.

Sur la recevabilité

12.

Le Gouvernement conteste l’applicabilité de l’article 6 § 1 en l’espèce. Il affirme que les requérants sont des fonctionnaires retraités du ministère de la Justice et que leurs revendications remontent à l’époque où ils étaient en activité.

13.

Les requérants s’opposent à cette thèse. Ils affirment qu’ils ne participaient pas à l’exercice de la puissance publique et qu’ils revendiquaient un droit privé et patrimonial dont le caractère civil ne saurait être mis en question.

14.

La Cour rappelle que, dans un arrêt récent, elle a eu l’occasion de revoir sa jurisprudence quant a l’applicabilité de l’article 6 § 1 de la Convention aux litiges relatifs aux agents publics, et d’adopter un nouveau critère fonctionnel, fondé sur la nature des fonctions et des responsabilités exercées par l’agent (

Pellegrin c. France

[GC], n

o

28541/95, CEDH

1999

‑

VIII). En particulier, la Cour a décidé que sont seuls soustraits au champ d’application de l’article 6 § 1 de la Convention les litiges des agents qui occupent des emplois impliquant une participation à l’exercice de la puissance publique. Tel n’est manifestement pas le cas en l’espèce. En effet, les requérants faisaient partie du personnel administratif des tribunaux grecs. De l’avis de la Cour, ce type de poste n’est pas « caractéristique des activités spécifiques de l’administration publique dans la mesure où celle-ci agit comme détentrice de la puissance publique chargée de la sauvegarde des intérêts généraux de l’Etat » (

Pellegrin c. France

, précitée, § 66 ;

Devlin c. Royaume-Uni

, n

o

29545/95, § 26, 30 octobre 2001). Partant, l’article 6 trouve à s’appliquer.

15.

La Cour constate en outre que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève enfin que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.

B.

Sur le fond

16.

Le Gouvernement procède à une analyse détaillée et chronologique de la procédure pour démontrer que chaque étape de celle-ci fut menée avec célérité. Il se réfère en outre à la grève des avocats du barreau d’Athènes qui s’étala sporadiquement du 23 janvier 1989 au 30 juin 1994, événement qui échappe au contrôle des tribunaux. Il ajoute que les requérants n’ont pas cherché à accélérer la procédure et estime que les juridictions saisies ont statué dans des délais raisonnables. Enfin, le Gouvernement soutient que de la durée totale de la procédure devraient être également déduites les périodes de vacances judiciaires (du 1

er

juillet au 15 septembre chaque année).

17.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement des requérantes et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,

Frydlender c. France

[GC], n

o

30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).

18.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article

6 §

1 de la Convention (voir l’affaire

Frydlender

précitée).

19.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

».

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION AU REGARD DE L’EQUITÉ DE LA PROCÉDURE

20.

Les requérants se plaignent, sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, de ne pas avoir bénéficié d’un procès équitable du fait que la question soumise aux tribunaux nationaux a été définitivement tranchée par le législateur et non par le pouvoir judiciaire. En particulier, ils affirment que la loi n

o

2944/2001 influa directement sur le dénouement du litige

; or, cette loi fut adoptée alors que leur pourvoi était déjà pendant devant le Conseil d’Etat.

Sur la recevabilité

21.

La Cour rappelle qu’elle a déjà admis que les lois de procédure peuvent s’appliquer immédiatement aux procédures en cours, sans que cela ne porte atteinte au droit d’accès des intéressés à un tribunal (voir, parmi d’autres,

Brualla Gómez de la Torre,

arrêt du 19

décembre 1997,

Recueil des arrêts et décisions

1997–VIII, p. 2956, §§ 35-39). En tout état de cause, pour ce qui est de la présente affaire, elle constate que l’Etat grec, en formant un pourvoi en cassation, se trouve à l’origine de la procédure devant le Conseil d’Etat qui, par la suite, fut annulée en vertu de la loi n

o

2944/2001. Dès lors, dans l’hypothèse d’un problème d’accès au Conseil d’Etat, celui-ci aurait eu lieu au détriment de l’Etat lui-même et non à celui des requérants

; en effet ces derniers profitèrent de l’annulation de la procédure et de la confirmation de la décision en appel qui avait fait droit à leur demande. Les requérants ne sauraient donc se prétendre victimes d’une violation de leur droit d’accès à un tribunal.

22.

Partant, cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

III.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1

23.

Les requérants se plaignent également que l’annulation de la procédure par le Conseil d’Etat a porté atteinte au droit au respect de leurs biens tel que garanti par l’article 1 du Protocole n

o

1.

Sur la recevabilité

24.

La Cour observe que l’annulation de la procédure devant le Conseil d’Etat n’a pas influé sur la validité de la décision du tribunal de première instance qui accorda en partie aux requérants les sommes sollicitées. En effet, l’Etat n’ayant pu infirmer la décision litigieuse ni devant la cour d’appel ni devant le Conseil d’Etat, les requérants sont désormais titulaires d’un droit de créance définitif à leur encontre. Ces derniers ne sauraient donc se plaindre d’une atteinte à leur droit au respect de leurs biens.

25.

Partant, cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

IV.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

26.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

27.

Les requérants réclament 10 000 euros (EUR) chacun au titre du préjudice moral qu’ils auraient subi.

28.

Le Gouvernement affirme qu’un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante.

29.

La Cour estime que les requérants ont subi un tort moral certain. Statuant en La Cour estime que les requérants ont subi un tort moral certain. Statuant en équité, comme le veut l’article 41 de la Convention, elle leur accorde conjointement 15

000 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt.

B.

Frais et dépens

30.

Les requérants demandent également 2

752,48 EUR chacun pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour. Ils ne produisent aucune facture ou note d’honoraires. Ils affirment qu’en vertu d’un accord oral conclu avec le cabinet d’avocats qui les représente devant la Cour, ils auront à s’acquitter de 2

550 EUR chacun à la fin de la procédure.

31.

Le Gouvernement affirme que les prétentions des requérants à ce titre sont vagues et non justifiées.

32.

Selon la jurisprudence constante de la Cour, l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (

Iatridis c.

Grèce

(satisfaction équitable) [GC], n

o

31107/96, § 54, CEDH 2000-XI).

33.

S’agissant des frais et dépens encourus en Grèce, la Cour a déjà jugé que la longueur d’une procédure pouvait entraîner une augmentation des frais et dépens du requérant devant les juridictions internes et qu’il convient donc d’en tenir compte (voir, entre autres,

Capuano c. Italie

, arrêt du 25

juin 1987, série A n

o

119-A, p. 15, §

37). Toutefois, dans le cas d’espèce, la Cour note que les requérants ne produisent aucune facture en ce qui concerne les frais engagés devant les juridictions saisies. Il y a donc lieu de rejeter cette partie de leurs prétentions. En ce qui concerne les frais exposés pour les besoins de la représentation des requérants devant elle, la Cour observe que les prétentions de ces derniers ne sont ni détaillées ni accompagnées des justificatifs nécessaires. Il convient donc d’écarter leur demande sur ce point également.

C.

Intérêts moratoires

34.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

3.

Dit

a)

que l

’

Etat défendeur doit verser conjointement aux requérants, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44 §

2 de la Convention, 15

000 EUR (quinze mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 février 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Søren

Nielsen

Loukis

Loucaides

Greffier

Président

LISTE DES REQUERANTS

Antigoni STATHOUDAKI

Georgios MICHALOPOULOS

Georgia RAMMOU-PANAGIOTAROU

Vassilios PAPADOPOULOS

Maria SPANOU

Philippos CHAMBERIS

Charikleia CHARLAFTI

Theodoros KOFFAS

Anna KONTOGIANNI

Artemis BALINI