AFFAIRE ANDREADAKI ET AUTRES c. GRECE

AFFAIRE ANDREADAKI ET AUTRES c. GRECE (CtEDO, 2005)

În cazul Andreadaki și al altor c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră formată din domnii Loucaide președinte C.L. Rozakis Tulkens dnii Lorenzen, Hajiyev Spielmann S.E. Jebens, judecători și dnii S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 20 ianuarie 2005, se pronunță la hotărâre, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 33523/02) îndreptată împotriva Republicii Elene și din care patru resortisanți ai acestui stat, domnul meu Chrysanthi Andreadaki, Panayota Terzaki, Lemonia Parissi și domnul Konstantinos Magueris, au sesizat Curtea la data de 2 Septembrie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Apessos este reprezentat de agentul său, dl Apessos, consilier pe lângă Consiliul Juridic de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 21 octombrie 2003, Curtea a decis să comunice pârâtul întemeiat pe durata procedurii guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că aceasta se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 27 septembrie 1993, ei au sesizat Tribunalul Administrativ de Primă Instanță (în primă instanță) cu privire la o cerere de condamnare a statului grec la plata diverselor sume pentru despăgubiri, din cauza faptului că acesta le-a acordat un nivel salarial superior. La 10 aprilie 1995, Tribunalul Administrativ din Inta a fost parțial îndreptățit la cererea primei reclamante și le-a primit în totalitate pe cele ale celorlalte (Decizia nr. 5103/1995). La 4 octombrie 1995, instanța administrativă din statul membru a făcut apel la această decizie. La 10 iulie 1998, instanța administrativă din statul membru respectiv a respins apelul (Decizia nr. 3498/1998. Ulterior, la 7 martie 2002, Consiliul de Stat a anulat procedura în temeiul Legii nr. 2944/2001, publicată la 8 octombrie 2001, care exclude recursul în Casație în fața Consiliului de Stat pentru litigiile cu un obiect mai mic de 2 000 de drahme (aproximativ 6 000 de euro) (actul nr. 477/2002). CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA ÎN REGARDIA DE DURATA PROCEDURII 10. Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil mai puțin de un an, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție. * Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) mai ales cu privire la admisibilitate 11. Curtea constată că nu există un motiv clar întemeiat în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv pentru care nu se aplică. Pe fondul perioadei care trebuie luată în considerare 12. Guvernul afirmă că procedura în cauză s-a încheiat la 8 octombrie 2001, data publicării legii nr. 294/2001, cu excepția recursului în casare în fața Consiliului de Stat pentru litigiile cu un obiect financiar mai mic de 2 000 000 drachmes. Guvernul susține că actul nr. 47 Martie 2002, data la care Consiliul de Stat și-a pronunțat actul de anulare a procedurii. 14. Curtea nu este convinsă de argumentul guvernului, potrivit căruia procedura în litigiu este încheiată la 8 octombrie 2001, cu publicarea legii nr. 294/2001. Considerarea acestei date ca fiind sfârșitul procedurii în litigiu ar echivala cu înlocuirea rolului Consiliului de Stat, singurul organism competent să decidă soarta procedurii inițiate în fața acestuia de către solicitanți (a se vedea, mutatis mutandis Goutsia și alții c. Grecia (dec.), nr. 72983/01, 25 septembrie 2003 Theodoropoulos și alții c. Grecia, nr. 16696/02, § 14, 15 iulie 2004 15. Curtea ia notă, prin urmare, că perioada care trebuie luată în considerare a început la 27 septembrie 1993, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Etta și se încheie la 7 martie 2002, cu actul nr. 47 Guvernul efectuează o analiză cronologică a procedurii pentru a demonstra că fiecare etapă a acesteia a fost realizată cu celeritate, referindu-se, printre altele, la rolul Tribunalului Administrativ de Apel și al Consiliului de Stat pentru a justifica anumite întârzieri pe care le-a putut cunoaște în fața acestor instanțe. 17. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentelor și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 18. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu aceasta și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În ceea ce privește, în special, problema supraîncărcării rolului instanțelor, este de jurisprudență constantă că ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Richart-Luna c. Franța 48566/99, § 47, 8 aprilie 2003 și Semne c. Franța, 55875/00, § 37, 14 octombrie 2003). 19. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în această cauză. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului privind încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) privind încălcarea articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Reclamanții se plâng, din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din convenție, că nu au beneficiat de un proces echitabil din cauza faptului că problema supusă instanțelor naționale a fost soluționată definitiv de către legiuitor și nu de către autoritatea judiciară. În special, aceștia susțin că Legea nr. 2944/2001 a influențat în mod direct soluționarea litigiului ; or, această lege a fost adoptată în timp ce recursul lor era deja în curs de desfășurare în fața Consiliului de Stat. Cu privire la admisibilitate 21. Curtea reamintește deja că aceasta a admis că legile de procedură pot fi aplicate imediat procedurilor în curs, fără a aduce atingere dreptului de acces al persoanelor interesate la o instanță (a se vedea, printre altele, Brualla Gómez de la Torre, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Rec., p. 2956, § 35-39. În orice caz, în ceea ce privește prezenta cauză, Comisia constată că statul grec, prin formarea unei puteri în casare, se află la originea procedurii în fața Consiliului de Stat care, ulterior, a fost anulată în temeiul Legii nr. 2994/2001. Prin urmare, în ipoteza unei probleme de acces la Consiliul de . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Într-adevăr, aceștia din urmă au profitat de anularea procedurii și de confirmarea deciziei în apel care le-a fost acordată. Prin urmare, reclamanții nu pot pretinde că sunt victime ale unei încălcări a dreptului lor de acces la o instanță. 22. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 23. Reclamanții se plâng, de asemenea, că anularea procedurii de către Consiliul de Stat a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor lor, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. privind admisibilitatea 24. Curtea constată că anularea procedurii în fața Consiliului de Primă Instană nu a afectat validitatea deciziei Tribunalului Administrativ de Primă Instană care le-a acordat reclamaiilor sumele solicitate în totalitate sau parial. Într-adevăr, dat fiind că decizia în litigiu nu a putut fi infirmată în fața Consiliului de Stat, reclamanții au acum dreptul definitiv de creanță împotriva lor. Prin urmare, aceștia nu se pot plânge de o încălcare a dreptului lor la respectarea bunurilor lor. 25. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatele (3) și (4) din Convenție. IV. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții solicită 5 000 de euro (EUR) fiecare pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 28. Guvernul afirmă că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. 29. Curtea consideră că reclamanții au suferit o eroare morală certă. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, aceasta le acordă în comun 4 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Reclamanții solicită, de asemenea, 3 136,20 EUR fiecare pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și a Curții. Ele nu produc nicio factură sau notă de plată a taxelor. Ei au în vedere că, în temeiul unui acord oral încheiat cu firma de avocatură care îi reprezintă în fața Curții, ei vor avea la dispoziție 2 630 EUR fiecare la încheierea procedurii. 31. Guvernul susține că pretențiile reclamanților în acest sens sunt vagi și nejustificate. 32. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cu toate acestea, în cazul de față, Curtea constată că reclamanții nu produc nicio factură în ceea ce privește cheltuielile suportate în fața instanțelor sesizate; prin urmare, această parte din pretențiile lor trebuie respinsă. În ceea ce privește cheltuielile suportate pentru nevoile reprezentării reclamanților în fața acesteia, Curtea constată că pretențiile acestora nu sunt nici detaliate, nici însoțite de documentele justificative necesare. Prin urmare, este necesar să se dea curs cererii acestora și în acest sens. Interesele moratoriu 34. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4 000 EUR (patru mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 10 februarie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE ANDREADAKI ET AUTRES c. GRÈCE

(

Requête n

o

33523/02)

ARRÊT

STRASBOURG

10 février 2005

DÉFINITIF

10/05/2005

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Andreadaki et autres c. Grèce,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

L.

Loucaides

,

président

,

C.L.

Rozakis

,

M

me

F.

Tulkens

,

MM.

P.

Lorenzen,

K.

Hajiyev

,

D.

Spielmann

,

S.E.

Jebens,

juges

,

et de M. S.

Nielsen,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 20 janvier 2005,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

33523/02) dirigée contre la République hellénique et dont quatre ressortissants de cet Etat, M

mes

Chrysanthi Andreadaki, Panayota Terzaki, Lemonia Parissi et M.

Konstantinos Mamouris («

les requérants

»), ont saisi la Cour le 2

septembre 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Les requérants sont représentés par le cabinet d’avocats G. Stefanakis et associés. Le gouvernement grec («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. M. Apessos, conseiller auprès du Conseil Juridique de l’Etat et M. K. Georgiadis, auditeur auprès du Conseil Juridique de l’Etat.

3.

Le 21 octobre 2003, la Cour a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.

EN FAIT

4.

Les requérants sont d’anciens membres du personnel administratif des tribunaux administratifs.

5.

Le 27 septembre 1993, ils saisirent le tribunal administratif de première instance d’Athènes d’une demande tendant à condamner l’Etat grec à leur verser diverses sommes au titre des dommages-intérêts, faute pour celui-ci de leur avoir accordé un échelon salarial supérieur.

6.

Le 10 avril 1995, le tribunal administratif d’Athènes fit partiellement droit à la demande de la première requérante et accueillit dans leur totalité celles des autres (décision n

o

5103/1995).

7.

Le 4 octobre 1995, l’Etat interjeta appel de cette décision.

8.

Le 10 juillet 1998, la cour administrative d’appel d’Athènes rejeta son appel (décision n

o

3498/1998). Par la suite, l’Etat se pourvut en cassation contre cette décision (pourvoi en cassation n

o

155/1999).

9.

Le 7 mars 2002, le Conseil d’Etat déclara l’annulation de la procédure en vertu de la loi n

o

2944/2001, publié le 8 octobre 2001, qui exclut le pourvoi en cassation devant le Conseil d’Etat pour les litiges ayant un objet inférieur à 2

000 000 drachmes (environ 6 000 euros) (acte n

o

477/2002).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION AU REGARD DE LA DURÉE DE LA PROCÉDURE

10.

Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)»

A.

Sur la recevabilité

11.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.

B.

Sur le fond

1.

Période à prendre en considération

12.

Le Gouvernement affirme que la procédure litigieuse s’est terminée le 8

octobre 2001, date de publication de la loi n

o

2944/2001, excluant le pourvoi en cassation devant le Conseil d’Etat pour les litiges ayant un objet financier inférieur à 2

000 000 drachmes. Le Gouvernement argue que l’acte n

o

477/2002 du Conseil d’Etat n’avait pas de caractère exécutoire, puisqu’il se bornait à déclarer l’annulation de l’instance.

13.

Les requérants rétorquent que la période à considérer a pris fin le 7

mars 2002, date à laquelle le Conseil d’Etat a rendu son acte prononçant l’annulation de la procédure.

14.

La Cour n’est pas convaincue par l’argument du Gouvernement, selon lequel la procédure litigieuse s’est terminée le 8 octobre 2001, avec la publication de la loi n

o

2944/2001. Considérer cette date comme la fin de la procédure litigieuse équivaudrait à se substituer au rôle du Conseil d’Etat, seul organe compétent pour décider du sort de la procédure engagée devant lui par les requérants (voir,

mutatis mutandis

,

Goutsia et autres c. Grèce

(déc.), n

o

72983/01, 25 septembre 2003

;

Theodoropoulos et autres c.

Grèce

, n

o

16696/02, § 14, 15 juillet 2004).

15.

La Cour note, dès lors, que la période à considérer a débuté le 27

septembre 1993, avec la saisine du tribunal administratif d’Athènes et s’est achevée le 7 mars 2002, avec l’acte n

o

477/2002 du Conseil d’Etat. Elle a donc duré huit ans, cinq mois et dix jours pour trois degrés de juridiction.

2.

Caractère raisonnable de la durée de la procédure

16.

Le Gouvernement procède à une analyse chronologique de la procédure pour démontrer que chaque étape de celle-ci fut menée avec célérité. Il se réfère notamment à l’encombrement du rôle de la cour administrative d’appel et de celui du Conseil d’Etat pour justifier certains retards qu’a pu connaître l’affaire devant ces juridictions.

17.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement des requérantes et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,

Frydlender c. France

[GC], n

o

30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).

18.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions similaires à celle-ci et a constaté la violation de l’article 6 §

1 de la Convention. S’agissant, en particulier, de la question de la surcharge du rôle des tribunaux, il est de jurisprudence constante que l’encombrement du rôle d’une juridiction ne constitue pas une explication valable et, partant, qu’il incombe aux Etats contractants d’organiser leur système judiciaire de telle sorte que leurs juridictions puissent garantir à chacun le droit d’être jugé dans un délai raisonnable (

Richart-Luna c.

France

,

n

o

48566/99, §

47, 8

avril 2003 et

Signe c.

France,

n

o

55875/00, § 37, 14 octobre 2003).

19.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans cette affaire. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

».

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION AU REGARD DE L’EQUITÉ DE LA PROCÉDURE

20.

Les requérants se plaignent, sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, de ne pas avoir bénéficié d’un procès équitable du fait que la question soumise aux tribunaux nationaux a été définitivement tranchée par le législateur et non par le pouvoir judiciaire. En particulier, ils affirment que la loi n

o

2944/2001 influa directement sur le dénouement du litige

; or, cette loi fut adoptée alors que leur pourvoi était déjà pendant devant le Conseil d’Etat.

Sur la recevabilité

21.

La Cour rappelle qu’elle a déjà admis que les lois de procédure peuvent s’appliquer immédiatement aux procédures en cours, sans que cela ne porte atteinte au droit d’accès des intéressés à un tribunal (voir, parmi d’autres,

Brualla Gómez de la Torre,

arrêt du 19

décembre 1997,

Recueil des arrêts et décisions

1997–VIII, p. 2956, §§ 35-39). En tout état de cause, pour ce qui est de la présente affaire, elle constate que l’Etat grec, en formant un pouvoir en cassation, se trouve à l’origine de la procédure devant le Conseil d’Etat qui, par la suite, fut annulée en vertu de la loi n

o

2944/2001. Dès lors, dans l’hypothèse d’un problème d’accès au Conseil d’Etat, celui-ci aurait eu lieu au détriment de l’Etat lui-même et non à celui des requérants

; en effet ces derniers profitèrent de l’annulation de la procédure et de la confirmation de la décision en appel qui avait fait droit à leur demande. Les requérants ne sauraient donc se prétendre victime d’une violation de leur droit d’accès à un tribunal.

22.

Partant, cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

III.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1

23.

Les requérants se plaignent également que l’annulation de la procédure par le Conseil d’Etat a porté atteinte au droit au respect de leurs biens tel que garanti par l’article 1 du Protocole n

o

1.

Sur la recevabilité

24.

La Cour observe que l’annulation de la procédure devant le Conseil d’Etat n’a pas influé sur la validité de la décision de la cour administrative d’appel qui accorda aux requérants les sommes sollicitées en totalité ou en partie. En effet, l’Etat n’ayant pas pu infirmer la décision litigieuse devant le Conseil d’Etat, les requérants sont désormais titulaires d’un droit de créance définitif à leur encontre. Ces derniers ne sauraient donc se plaindre d’une atteinte à leur droit au respect de leurs biens.

25.

Partant, cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

IV.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

26.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

27.

Les requérants réclament 5 000 euros (EUR) chacun au titre du préjudice moral qu’ils auraient subi.

28.

Le Gouvernement affirme qu’un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante.

29.

La Cour estime que les requérants ont subi un tort moral certain. Statuant en équité, comme le veut l’article 41 de la Convention, elle leur accorde conjointement 4 000 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt.

B.

Frais et dépens

30.

Les requérants demandent également 3 136,20 EUR chacun pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour. Ils ne produisent aucune facture ou note d’honoraires. Ils affirment qu’en vertu d’un accord oral conclu avec le cabinet d’avocats qui les représente devant la Cour, ils auront à s’acquitter de 2

630 EUR chacun à l’issue de la procédure.

31.

Le Gouvernement affirme que les prétentions des requérants à ce titre sont vagues et non justifiées.

32.

Selon la jurisprudence constante de la Cour, l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (

Iatridis c.

Grèce

(satisfaction équitable) [GC], n

o

31107/96, § 54, CEDH 2000-XI).

33.

S’agissant des frais et dépens encourus en Grèce, la Cour a déjà jugé que la longueur d’une procédure pouvait entraîner une augmentation des frais et dépens du requérant devant les juridictions internes et qu’il convient donc d’en tenir compte (voir, entre autres,

Capuano c. Italie

, arrêt du 25

juin 1987, série A n

o

119-A, p. 15, §

37). Toutefois, dans le cas d’espèce, la Cour note que les requérants ne produisent aucune facture en ce qui concerne les frais engagés devant les juridictions saisies. Il y a donc lieu de rejeter cette partie de leurs prétentions. En ce qui concerne les frais exposés pour les besoins de la représentation des requérants devant elle, la Cour observe que les prétentions de ces derniers ne sont ni détaillées ni accompagnées des justificatifs nécessaires. Il convient donc d’écarter leur demande sur ce point également.

C.

Intérêts moratoires

34.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

3.

Dit

a)

que l

’

Etat défendeur doit verser conjointement aux requérants, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, 4 000 EUR (quatre mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 février 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Søren

Nielsen

Loukis

Loukaides

Greffier

Président