- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 17 martie 2005
- Stat pârât
- GRC
- Articole
- Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Exception préliminaire rejetée
- Încălcare — Articolul 6
- Inadmisibil — Articolul 6
- Inadmisibil — Articolul 1 din Protocolul 1
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Cheltuieli de judecată
Apostolaki împotriva Greciei
Traducere în română Auto
În cazul Apostolaki c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaide, se află într-o cameră formată din domnii Loucaide. președintele C.L. Rozakis Tulkens Kovler, Steiner dnii Hajiyev Spielmann judecători și al dlui S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 24 februarie 2005, Renunță la hotărârea adoptată la această dată de procedură La începutul cauzei se află o cerere (n 34206/02) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, dl Myrsini Apostolaki ( reclamanta a sesizat Curtea la 11 septembrie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Apassos este reprezentat de delegații agentului său, dl Apos, consilier la Consiliul Juridic al statului și dl Papida, auditor la Consiliul Juridic al statului.
La 27 octombrie 2003, Curtea a decis să comunice plângerii întemeiate pe durata procedurii guvernului. În temeiul articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 31 decembrie 1992, Comisia sesizează Tribunalul Administrativ de Primă Instanță din Atena cu privire la o cerere de condamnare a statului elen la plata unei sume de 1 548 000 de drahme (aproximativ 4 543 de euro) pentru daune-interese, deoarece statul elen nu i-a acordat un nivel salarial superior. La 30 martie 1994, Tribunalul Administrativ din Atena a acceptat parțial acțiunea recurentei (Decizia nr. 3215/1994). La 18 mai și 7 iunie 1994, reclamanta și, respectiv, statul elen au solicitat această decizie.
La 28 aprilie 1995, Curtea Administrativă de Apel din Atena a confirmat decizia Tribunalului Administrativ (Decizia nr. 2204/1995). La 9 noiembrie 1995, statul elen s-a ocupat de Casația împotriva hotărârii Curții Administrative de Apel (recurs în Casație nr. 8718/1995). 10. Ședința a fost inițial stabilită la 26 octombrie 1998. La 14 martie 2002, după șase amânări consecutive ale ședinței, Consiliul de Stat a declarat anularea procedurii în fața ei în temeiul Legii nr. 294/2001, care exclude recursul în casare pentru litigiile care au un obiect mai mic de 2 000 000 de drahme (aproximativ 6 000 de euro) (actul nr. 1082/2002).
ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIE ÎN REGARDA DURATA PROCEDURII 11. Recurenta a susținut că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil Astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 12. Curtea constată că perioada care trebuie luată în considerare a început la data de 31 Decembrie 1992, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Atena și s-a încheiat la 14 martie 2002, cu actul nr. 1082/2002 al Consiliului de Stat, care a durat nouă ani și două luni la trei grade de jurisdicție.
Guvernul contestă aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) în cazul de față, susținând că reclamanta este un funcționar pensionat din Ministerul Justiției și că revendicările sale datează din perioada în care era în activitate. 14. Recurenta se opune acestei teze și susține că nu a participat la exercitarea autorității publice și că pretindea un drept privat și patrimonial al cărui caracter civil nu poate fi pus în discuție. 15. Curtea amintește că, într-o hotărâre recentă, a avut ocazia de a-și revizui jurisprudența cu privire la aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) din Convenția privind litigiile referitoare la funcționarii publici și de a adopta un nou criteriu funcțional, bazat pe natura funcțiilor și a responsabilităților exercitate de agent (Pellegrin c. Franța [GC], n 28541/95, CEDO 1999 VIII).
În special, Curtea a decis că sunt excluse din domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) din convenție numai litigiile agenților care ocupă locuri de muncă care implică participarea la exercitarea autorității publice. În mod evident, acest lucru nu este cazul în speță. Întradevăr, recurenta făcea parte din personalul administrativ al instanțelor elene. În opinia Curții, acest tip de post nu este o caracteristică a activităților specifice ale administrației publice, în măsura în care aceasta acționează ca deținătoare a autorității publice însărcinate cu protejarea intereselor generale ale statului membru respectiv (pellegrin c. Franța, menționat anterior, § 66; Devlin c. Regatul Unit, n 29545/95, § 26, 30 octombrie 2001). Prin urmare, art. 6 se aplică.
16. Curtea constată, de asemenea, că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În cele din urmă, Curtea constată că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Guvernul efectuează o analiză cronologică a procedurii pentru a demonstra că fiecare etapă a acesteia a fost realizată cu celeritate și observă că recurenta nu a încercat să accelereze procedura și că miza cauzei nu era decisivă, întrucât suma solicitată era mică. 18. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru persoana în cauză (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII.
19. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare în speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea, în ultimă instanță, Manios c. Grecia, n 70626/01, 11 În special, Curtea ia notă de faptul că procedura în fața Consiliului de Stat a durat aproximativ șase ani și șase luni fără ca înalta instanță greacă să examineze fondul cauzei, întrucât a ajuns la concluzia anulării instanței. În opinia Curții, un astfel de termen este departe de a fi rezonabil, în special în cadrul unei cauze care nu prezenta o complexitate deosebită. 20. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o neîncălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție în prezenta cauză.
Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței perioada rezonabilă de timp care a dus la încălcarea articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Convenția privind încălcarea dispozițiilor articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Convenția privind încălcarea dreptului comunitar în ceea ce privește încălcarea articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Convenția privind încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenția privind protecția datelor cu caracter personal în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenția privind protecția datelor cu caracter personal în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenția privind protecția datelor cu caracter personal în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenția privind protecția datelor cu caracter personal în temeiul articolului 6 alineatul (1) al articolului 6 alineatul (1) al articolului 6 alineatul (1) al articolului 6 alineatul (1) din Convenția privind protecția datelor cu caracter personal în temeiul articolului 6 alineatul (1) al articolului 6 alineatul (1) din Convenția privind protecția datelor cu caracter personal în temeiul articolului 6 alineatul (1) al articolului 6 alineatul (2) din Convenția privind protecția datelor cu caracter personal.
În ceea ce privește art. 6 alineatul (1) din convenție, recurenta se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil din cauza faptului că problema prezentată instanțelor naționale a fost soluționată definitiv de către legiuitor și nu de către autoritatea judiciară, în special că Legea nr. 2994/2001 a influențat în mod direct soluționarea litigiului. Or, această lege a fost adoptată în timp ce recursul său era deja în curs de desfășurare în fața Consiliului de Stat.
Cu privire la admisibilitate 22. Curtea amintește că a admis deja că legile de procedură se pot aplica imediat procedurilor în curs, fără a aduce atingere dreptului de acces al persoanelor interesate la o instanță (a se vedea, printre altele, Brualla Gómez de la Torre, Hotărârea din 19 decembrie 1997, În orice caz, în ceea ce privește prezenta cauză, Comisia constată că statul elen, prin formarea unei puteri în Casație, se află la originea procedurii în fața Consiliului de Stat care, ulterior, a fost anulată în temeiul Legii nr. 2994/2001. Prin urmare, în ipoteza unei probleme de acces la Consiliul de Stat, acesta ar fi avut loc în detrimentul statului însuși și nu al reclamantei Într-adevăr, aceasta din urmă a profitat de anularea procedurii și de confirmarea deciziei în apel care a făcut obiectul cererii sale.
Prin urmare, recurenta nu se poate pretinde a fi victima unei încălcări a dreptului său de acces la o instanță. 23. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. Cu privire la violarea articolului 1 din PROTOCOLUL nr. 24, recurenta se plânge, de asemenea, că anularea procedurii de către Consiliul de Stat a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor sale, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. privind admisibilitatea 25. Curtea observă că anularea procedurii în fața Consiliului de Stat nu a afectat validitatea deciziei Curții Administrative de Apel care a acordat parțial recurentei suma solicitată.
Întradevăr, statul nu a putut infirma decizia în litigiu în fața Consiliului de Stat, reclamanta este în prezent titulară a unui drept de creanță definitivă împotriva acesteia. Prin urmare, aceasta din urmă nu se poate plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor sale. 26. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 27. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
Guvernul afirmă că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. 30. Curtea consideră că reclamanta a suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, aceasta îi acordă 1 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxa și cheltuielile de judecată 31. Recurenta solicită, de asemenea, 5 024,80 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. Ea nu prezintă nicio factură sau notă de plată a onorariilor. Aceasta afirmă că, în temeiul unui acord oral încheiat cu firma de avocatură care o reprezintă în fața Curții, aceaceasta ar trebui să plătească 3 000 EUR la încheierea procedurii.
32. Guvernul afirmă că pretențiile recurentei în acest sens sunt vagi și nejustificate. 33. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI).
34. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în Grecia, Curtea a statuat deja că durata unei proceduri poate duce la o creștere a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată ale reclamantului în fața instanțelor interne și că, prin urmare, trebuie să se țină seama de acestea (a se vedea, printre altele, Hotărârea Capano c. Italia din 25 iunie 1987, seria A n 119-A, p. 15, § 37). Cu toate acestea, în cazul de față, Curtea constată că recurenta nu prezintă nicio factură în ceea ce privește cheltuielile suportate în fața instanțelor sesizate; prin urmare, această parte din pretențiile sale ar trebui respinsă. În ceea ce privește cheltuielile suportate în vederea reprezentării recurentei în fața acesteia, Curtea constată că pretențiile sale nu sunt nici detaliate, nici însoțite de documentele justificative necesare; prin urmare, cererea sa trebuie să fie respinsă și în acest sens.
Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul menționat 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 000 EUR (mii de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 17 martie 2005 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Loukis Loucaide Moduleer Președintele
PREMIÈRE SECTION
AFFAIRE APOSTOLAKI c. GRÈCE ( Requête n o 34206/02) ARRÊT STRASBOURG 17 mars 2005 DÉFINITIF 17/06/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Apostolaki c. Grèce, La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : MM. L. Loucaides , président , C.L. Rozakis , M me F. Tulkens , M. A. Kovler, M me E. Steiner , MM. K. Hajiyev , D. Spielmann , juges , et de M. S. Nielsen, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 24 février 2005, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 34206/02) dirigée contre la République hellénique et dont une ressortissante de cet Etat, M me Myrsini Apostolaki (« la requérante »), a saisi la Cour le 11 septembre 2002 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
La requérante est représentée par le cabinet d'avocats G. Stefanakis et associés. Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») est représenté par les délégués de son agent, M. M. Apessos, conseiller auprès du Conseil Juridique de l'Etat et M me M. Papida, auditrice auprès du Conseil Juridique de l'Etat.
Le 27 octobre 2003, la Cour a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Se prévalant de l'article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu'elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT
La requérante est un ancien membre du personnel administratif des tribunaux grecs.
Le 31 décembre 1992, elle saisit le tribunal administratif de première instance d'Athènes d'une demande tendant à condamner l'Etat grec à lui verser une somme de 1 548 000 drachmes (environ 4 543 euros) au titre de dommages-intérêts, faute pour celui-ci de lui avoir accordé un échelon salarial supérieur.
Le 30 mars 1994, le tribunal administratif d'Athènes accepta partiellement l'action de la requérante (décision n o 3215/1994).
Les 18 mai et 7 juin 1994, la requérante et l'Etat grec, respectivement, interjetèrent appel de cette décision.
Le 28 avril 1995, la cour administrative d'appel d'Athènes confirma la décision du tribunal administratif (décision n o 2204/1995).
Le 9 novembre 1995, l'Etat grec se pourvut en cassation contre la décision de la cour administrative d'appel (pourvoi en cassation n o 8718/1995).
L'audience fut initialement fixée au 26 octobre 1998. Le 14 mars 2002, après six ajournements consécutifs de l'audience, le Conseil d'Etat déclara l'annulation de la procédure devant elle en vertu de la loi n o 2944/2001 qui exclut le pourvoi en cassation pour les litiges ayant un objet inférieur à 2 000 000 drachmes (environ 6 000 euros) (acte n o 1082/2002). EN DROIT I. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION AU REGARD DE LA DURÉE DE LA PROCÉDURE
La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
La Cour note que la période à considérer a débuté le 31 décembre 1992, avec la saisine du tribunal administratif d'Athènes et s'est achevée le 14 mars 2002, avec l'acte n o 1082/2002 du Conseil d'Etat. Elle a donc duré neuf ans et deux mois pour trois degrés de juridiction. A. Sur la recevabilité
Le Gouvernement conteste l'applicabilité de l'article 6 § 1 en l'espèce. Il affirme que la requérante est une fonctionnaire retraitée du ministère de la Justice et que ses revendications remontent à l'époque où elle était en activité.
La requérante s'oppose à cette thèse. Elle affirme qu'elle ne participait pas à l'exercice de la puissance publique et qu'elle revendiquait un droit privé et patrimonial dont le caractère civil ne saurait être mis en question.
La Cour rappelle que, dans un arrêt récent, elle a eu l'occasion de revoir sa jurisprudence quant a l'applicabilité de l'article 6 § 1 de la Convention aux litiges relatifs aux agents publics, et d'adopter un nouveau critère fonctionnel, fondé sur la nature des fonctions et des responsabilités exercées par l'agent ( Pellegrin c. France [GC], n o 28541/95, CEDH 1999 ‑ VIII). En particulier, la Cour a décidé que seuls sont soustraits du champ d'application de l'article 6 § 1 de la Convention les litiges des agents qui occupent des emplois impliquant une participation à l'exercice de la puissance publique. Tel n'est manifestement pas le cas en l'espèce. En effet, la requérante faisait partie du personnel administratif des tribunaux grecs. De l'avis de la Cour, ce type de poste n'est pas « caractéristique des activités spécifiques de l'administration publique dans la mesure où celle-ci agit comme détentrice de la puissance publique chargée de la sauvegarde des intérêts généraux de l'Etat » ( Pellegrin c. France , précitée, § 66 ; Devlin c. Royaume-Uni , n o 29545/95, § 26, 30 octobre 2001). Partant, l'article 6 trouve à s'appliquer.
La Cour constate en outre que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève enfin que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. B. Sur le fond
Le Gouvernement procède à une analyse chronologique de la procédure pour démontrer que chaque étape de celle-ci fut menée avec célérité. Il note que la requérante ne chercha pas à accélérer la procédure et que l'enjeu de l'affaire n'était pas déterminant, puisque le montant réclamé était peu élevé.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour l'intéressé (voir, parmi beaucoup d'autres, Frydlender c. France [GC], n o 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions similaires au cas d'espèce et a constaté la violation de l'article 6 § 1 de la Convention (voir, en dernier lieu, Manios c. Grèce , n o 70626/01, 11 mars 2004). En particulier, la Cour note que la procédure devant le Conseil d'Etat dura environ six ans et six mois sans que la haute juridiction grecque examinât le fond de l'affaire, puisqu'elle a conclu à l'annulation de l'instance. De l'avis de la Cour, un tel délai est loin d'être raisonnable surtout dans le cadre d'une affaire qui ne présentait pas de complexité particulière.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une non-violation de l'article 6 § 1 de la Convention dans la présente affaire. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du « délai raisonnable ». Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1. II. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION AU REGARD DE L'EQUITÉ DE LA PROCÉDURE
La requérante se plaint, sous l'angle de l'article 6 § 1 de la Convention, de ne pas avoir bénéficié d'un procès équitable du fait que la question soumise aux tribunaux nationaux a été définitivement tranchée par le législateur et non par le pouvoir judiciaire. En particulier, elle affirme que la loi n o 2944/2001 influa directement sur le dénouement du litige ; or, cette loi fut adoptée alors que son pourvoi était déjà pendant devant le Conseil d'Etat. Sur la recevabilité
La Cour rappelle qu'elle a déjà admis que les lois de procédure peuvent s'appliquer immédiatement aux procédures en cours, sans que cela ne porte atteinte au droit d'accès des intéressés à un tribunal (voir, parmi d'autres, Brualla Gómez de la Torre, arrêt du 19 décembre 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997–VIII, p. 2956, §§ 35-39). En tout état de cause, pour ce qui est de la présente affaire, elle constate que l'Etat grec, en formant un pouvoir en cassation, se trouve à l'origine de la procédure devant le Conseil d'Etat qui, par la suite, fut annulée en vertu de la loi n o 2944/2001. Dès lors, dans l'hypothèse d'un problème d'accès au Conseil d'Etat, celui-ci aurait eu lieu au détriment de l'Etat lui-même et non à celui de la requérante ; en effet cette dernière profita de l'annulation de la procédure et de la confirmation de la décision en appel qui avait fait droit à sa demande. La requérante ne saurait donc se prétendre victime d'une violation de son droit d'accès à un tribunal.
Partant, cette partie de la requête doit être rejetée en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. III.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o 1
La requérante se plaint également que l'annulation de la procédure par le Conseil d'Etat a porté atteinte au droit au respect de ses biens tel que garanti par l'article 1 du Protocole n o 1. Sur la recevabilité
La Cour observe que l'annulation de la procédure devant le Conseil d'Etat n'a pas influé sur la validité de la décision de la cour administrative d'appel qui accorda partiellement à la requérante la somme sollicitée. En effet, l'Etat n'ayant pu infirmer la décision litigieuse devant le Conseil d'Etat, la requérante est désormais titulaire d'un droit de créance définitif à son encontre. Cette dernière ne saurait donc se plaindre d'une atteinte à son droit au respect de ses biens.
Partant, cette partie de la requête doit être rejetée en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. IV.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
27. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
La requérante réclame 5 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu'elle aurait subi.
Le Gouvernement affirme qu'un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante.
La Cour estime que la requérante a subi un tort moral certain. Statuant en équité, comme le veut l'article 41 de la Convention, elle lui accorde 1 000 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt. B. Frais et dépens
La requérante demande également 5 024,80 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour. Elle ne produit aucune facture ou note d'honoraires. Elle affirme qu'en vertu d'un accord oral conclu avec le cabinet d'avocats qui la représente devant la Cour, elle aurait à s'acquitter de 3 000 EUR à l'issue de la procédure.
Le Gouvernement affirme que les prétentions de la requérante à ce titre sont vagues et non justifiées.
Selon la jurisprudence constante de la Cour, l'allocation de frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité ainsi que le caractère raisonnable de leur taux ( Iatridis c. Grèce (satisfaction équitable) [GC], n o 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI).
S'agissant des frais et dépens encourus en Grèce, la Cour a déjà jugé que la longueur d'une procédure pouvait entraîner une augmentation des frais et dépens du requérant devant les juridictions internes et qu'il convient donc d'en tenir compte (voir, entre autres, Capuano c. Italie , arrêt du 25 juin 1987, série A n o 119-A, p. 15, § 37). Toutefois, dans le cas d'espèce, la Cour note que la requérante ne produit aucune facture en ce qui concerne les frais engagés devant les juridictions saisies. Il y a donc lieu de rejeter cette partie de ses prétentions. En ce qui concerne les frais exposés pour les besoins de la représentation de la requérante devant elle, la Cour observe que ses prétentions ne sont ni détaillées ni accompagnées des justificatifs nécessaires. Il convient donc d'écarter sa demande sur ce point également. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus ; 2. Dit qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit a) que l ' Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, 1 000 EUR (mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt ; b) qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 17 mars 2005 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Søren Nielsen Loukis Loucaides Greffier Président