AFFAIRE GRYLLI c. GRECE

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

30.06.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Exception préliminaire rejetée (tardiveté) : Violation de l'art. 6-1;Irrecevable sous l'angle des art. 6-1 et 13 en ce qui concerne l'équité de la procédure;Irrecevable sous l'angle de P1-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE GRYLLI c. GRECE (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

În cazul Grylli c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaide președinte C.L. Rozakis mis Tulkens Steiner domnii Hajiyev Spielmann, S.E. Jebens, judecători și ai domnului S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 iunie 2005, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 1985/03) îndreptată împotriva Republicii Elene și a cărei resortisantă a acestui stat, dl Eftychia Grylli ( La 30 decembrie 2002, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Spiropoulos, director pe lângă Consiliul Juridic al statului, și Z. Chatzipavlou, auditor la Consiliul Juridic al statului. La 5 aprilie 2004, Curtea a decis să comunice plângerile întemeiate pe durata procedurii guvernului. Prevalând de art. 29 alineatul (3) din Convenție, aceasta a decis că se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și fond. Recurenta sa născut în 1925 și își are reședința în Atena. La 17 mai 1994, aceasta sesiza Tribunalul de Primă Instanță din Atena cu privire la o acțiune în despăgubire împotriva Spitalului Departamentul General al Atenei care o angaja ca menajeră. Ședința, stabilită inițial la 25 noiembrie 1994, a avut loc, după o amânare, la 4 aprilie 1995. La 31 august 1995, Tribunalul de Primă Instanță din Atena a declarat acțiunea inadmisibilă (Decizia nr 3164/1995). Această decizie a fost arhivată la 3 mai 1996. La 11 decembrie 1996, reclamanta a interjetat apelul. La 23 iunie 1999, Curtea de Apel din Atena a infirmat decizia atacată, dar a respins acțiunea recurentei pentru un alt motiv (Decizia nr. 5176/99). 10. La 7 mai 2000, recurenta s-a ocupat de Casație. 11. La 20 iunie 2002, Curtea de Casație și-a respins recursul (hotărârea nr. 1189/2002). PRIVIND ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE ÎN REGULA DURĂRII PROCEDURII 12. recurenta a susținut că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 13. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 17 mai 1994, cu sesizarea Tribunalului de Primă Instanță din Atena și s-a încheiat la 20 iunie 2002, cu publicarea hotărârii Curții de Casație și, prin urmare, a durat opt ani și aproximativ o lună pentru trei instanțe. Guvernul susține că cererea a fost introdusă după mai mult de șase luni de la 20 iunie 2002, dată la care Curtea de Casație a pronunțat hotărârea nr. 1189/2002. Curtea reamintește jurisprudența sa constantă, potrivit căreia, atunci când reclamantul are dreptul să primească din oficiu o copie a deciziei interne definitive, este mai conform cu obiectul și cu scopul articolului 35 alineatul (1) din Convenție de a considera că termenul de șase luni începe să curgă de la data notificării copiei deciziei (Worm c. Austria , Hotărârea din 29 august 1997, Culegerea hotărârilor și a Deciziilor 1997-V, p. 1547, § 33. Or, în cazul în care sensul nu este prevăzut în dreptul intern ca în speță, Curtea a considerat deja că trebuie să se ia în considerare data punerii la dispoziție pe piață a deciziei, data de la care părțile pot lua efectiv cunoștință de conținutul acesteia (a se vedea în special Papachelas c. Grecia. , nr. 31423/96, § 30, CEDO 1999 II). În speță, Curtea nu identifică niciun motiv pentru a se abate de la această jurisprudență. Aceasta constată că, în cazul de față, decizia internă definitivă a fost pusă la dispoziție și certificată în conformitate la 9 iulie 2002 și că cererea a fost formulată la 30 decembrie 2002, și anume la mai puțin de șase luni după aceea. Curtea constată, de asemenea, că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Guvernul susține că durata procedurii nu a fost excesivă și că instanțele sesizate au luat o hotărâre în termen rezonabil și, în plus, guvernul susține că reclamanta nu a încercat să accelereze procedura. 18. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentei și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 19. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 20). După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Întradevăr, Curtea constată că, în ceea ce privește o perioadă de peste opt ani pentru trei instanțe, întârzierea procedurii rezultă în principal din comportamentul instanțelor sesizate. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLELOR 6 alineatul (1) și 13 DIN CONVENȚIE ÎN REGULA EQUITATEA PROCEDURII 21. În ceea ce privește art. 6 alineatul (1) și art. 13 din convenție, recurenta se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil și că instanțele elene au comis erori de fapt și de drept care i-au privilegiat adversarul. Curtea amintește că aplicarea și interpretarea dreptului intern sunt, în principiu, rezervate competenței instanțelor naționale. În conformitate cu art. 19 din Convenție, Curtea are doar sarcina de a asigura respectarea angajamentelor care rezultă din Convenție pentru întreprinderile contractante. În special, nu este de competența sa să cunoască erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție ( García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDO 1999-I). 23. Or, în cazul de față, Curtea nu identifică niciun indiciu de arbitraritate în desfășurarea procedurii, care a respectat principiul contradictoriei și în cursul căruia recurenta a putut prezenta toate argumentele pentru apărarea cauzei sale. 24. În concluzie, Curtea consideră că, în ansamblul său, procedura în litigiu a avut un caracter echitabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. 25. În ceea ce privește art. 13 din Convenție, Curtea amintește că această dispoziție impune o acțiune internă numai pentru plângerile care pot fi invocate în temeiul Convenției (a se vedea, printre altele, Având în vedere considerațiile de mai sus cu privire la art. 6 alineatul (1) în ceea ce privește echitatea procedurii, Curtea concluzionează că art. 13 nu se aplică în speță. 26. În consecință, motivul întemeiat pe încălcarea procedurii trebuie respins în temeiul articolului 35. 3 și 4 din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL N 27. În cele din urmă, recurenta se plânge de încălcarea dreptului său la respectarea proprietăților sale, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1. Ea susține că și-a pierdut dreptul de a obține suma pe care o revendica pentru daune-interese. Curtea consideră că pretinsele creanțe ale recurentei nu pot fi considerate drept bunuri mai vechi în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, întrucât niciuna dintre acestea nu a fost constatată și soluționată printr-o hotărâre cu forță de lucru judecat. Totuși, aceaceasta este condiția pentru ca o creanță să fie sigură și exigibilă și, prin urmare, protejată prin art. 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea Rafinării grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia, Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A, n 301-B, p. 84, § 59. 29. În special, Curtea constată că, atât timp cât cauza sa era pendinte în fața instanțelor interne, acțiunea sa nu prezenta, în numele recurentei, niciun drept de creanță, ci numai posibilitatea de a obține o astfel de creanță. Prin urmare, hotărârile care au exonerat-o pe reclamantă de cererile sale nu au putut să o priveze de un bun pe care îl deținea. 30. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 31. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Guvernul afirmă că suma solicitată este arbitrară și excesivă și că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. 34. Curtea consideră că recurenta a suferit un prejudiciu moral cert în ceea ce privește dreptul său de a-și vedea cauza judecată într-un termen rezonabil. Statuând în echitate, aceasta îi acordă 1 200 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. De asemenea, recurenta solicită 4 280 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. Aceasta nu produce o factură, ci doar o notă de cheltuieli detaliată, dactilografiată și semnată de avocatul său, pe care figurează aceeași sumă. 36. Guvernul susține că suma solicitată este excesivă și nejustificată și consideră că plata unei sume de 500 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată ar fi echitabilă și rezonabilă. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI. Având în vedere criteriile sus-menționate și faptul că a respins mai multe dintre obiecțiunile recurentei, Curtea consideră rezonabilă alocarea către reclamantă a 500 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit. Interese moratorii 38. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul menționat 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 200 EUR (mii de mii două sute de euro) pentru daune morale și 500 EUR (cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 30 iunie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Loukis Loukales Moduleer Președintele