- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 februarie 2005
- Stat pârât
- GRC
- Articole
- Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Inadmisibil — Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Cheltuieli de judecată
Papamichail și alții împotriva Greciei
Traducere în română Auto
În cauza Papamichail și alții, Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaide președinte C.L. Rozakis Tulkens Lorenzen Vajić domnii Spielmann S.E. Jebens, judecători Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 20 ianuarie 2005, Tribunalul a adoptat hotărârea pe care a adoptat-o la această dată, la originea cauzei (n 33808/02) condusă împotriva Republicii Elene de opt resortisanți ai acestui stat, ale căror nume sunt prezentate în anexa la prezenta decizie ( Stefanakis și asociații săi, având sediul la Atena. Guvernul grec ( La 14 octombrie 2003, Curtea a decis să comunice pârâtul întemeiat pe durata procedurii guvernului.
În temeiul articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că va decide în același timp asupra admisibilității și a fondului. La 29 decembrie 1992, reclamanții au sesizat Tribunalul Administrativ de Primă Instană din Luxemburg cu privire la o cerere de condamnare a statului elen la plata diverselor sume pentru despăgubiri, din cauza faptului că acesta nu le-a admis la un nivel salarial superior. La 25 aprilie 1994, Tribunalul a acceptat parțial cererea acestora (Decizia nr. 4408/1994). La 28 iunie și, respectiv, 19 august 1994, reclamanții și lacul grecesc au răspuns la apelul la decizia menționată anterior. La 25 mai 1995, curtea administrativă d 2736/1995). La 2 noiembrie 1995, statul grec s-a ocupat de casare.
La tribunalul din fața Consiliului de Stat, stabilit inițial la 21 octombrie 1996, a fost amânat de mai multe ori. La 1 martie 2002, printr-un act nr. 862/2002, Consiliul de Stat a constatat că litigiul avea un obiect financiar mai mic de 2 000 000 drahme (5 Aproximativ 870 de euro). Prin urmare, Curtea Supremă a Uniunii Europene a anulat procedura, în conformitate cu Legea nr. 2994/2001: aceasta din urmă, publicată în Jurnalul Oficial la 8 octombrie 2001, exclude accesul la Consiliul de Stat pentru litigiile ale căror obiect financiar este mai mic decât suma menționată anterior. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE ÎN REGULA DURĂRII PROCEDURII Reclamanții susțin că durata procedurii nu a respectat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție.
Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 10. În plus, se referă la greva avocaților din baroul de la Etta, care a avut loc în perioada 23 ianuarie 1989-30 iunie 1994, eveniment care nu a fost controlat de instanțe. El adaugă că instanțele nu au încercat să accelereze procedura și consideră că instanțele sesizate au acționat într-un interval de timp rezonabil. 11. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 29 decembrie 1992, cu sesizarea instanței administrative da … Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție.
În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de neconformare. Pe fond 13. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentelor și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 14. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea cauza Frydlender citată anterior 15. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz.
Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului privind încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) privind încălcarea articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și privind încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și a articolului 6 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și a articolului 6 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și a articolului 6 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și a articolului 6 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
Reclamanții se plâng, din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din convenție, că nu au beneficiat de un proces echitabil din cauza faptului că problema supusă instanțelor naționale a fost soluționată definitiv de către legiuitor și nu de către autoritatea judiciară. În special, aceștia susțin că Legea nr. 2944/2001 a influențat în mod direct soluționarea litigiului ; or, această lege a fost adoptată în timp ce recursul lor era deja în curs de desfășurare în fața Consiliului de Stat. Cu privire la admisibilitate 17. Curtea reamintește deja că aceasta a admis că legile de procedură pot fi aplicate imediat procedurilor în curs, fără a aduce atingere dreptului de acces al persoanelor interesate la o instanță (a se vedea, printre altele, Brualla Gómez de la Torre, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Rec., p. 2956, § 35-39.
În orice caz, în ceea ce privește prezenta cauză, Comisia constată că statul grec, prin formularea unui recurs în casație, se află la originea procedurii în fața Consiliului de Stat care, ulterior, a fost anulată în temeiul Legii nr. 2994/2001. Prin urmare, în ipoteza unei probleme de acces la Consiliul de … Într-adevăr, aceștia din urmă au profitat de anularea procedurii și de confirmarea deciziei în apel care le-a fost adresată. Prin urmare, reclamanții nu pot pretinde că sunt victime ale unei încălcări a dreptului lor de acces la o instanță. 18. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III.
PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL N 19. Reclamanții se plâng, de asemenea, că anularea procedurii de către Consiliul de Stat a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor lor, astfel cum a fost garantat prin art. 1 din Protocolul nr. privind admisibilitatea 20. Curtea constată că anularea procedurii în fața Consiliului de Primă Instană nu a afectat validitatea deciziei Tribunalului de Primă Instană care a acordat în parte reclamaiilor sumele solicitate. Într-adevăr, având în vedere că au putut infirma decizia în litigiu, nici înaintea instanței de apel, nici în fața Consiliului de Stat, reclamanții au în prezent dreptul definitiv de creanță împotriva lor; prin urmare, aceștia din urmă nu se pot plânge de o încălcare a dreptului lor la respectarea proprietăților lor.
21. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 22. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea la o parte ^ i ^ i ^ i ^ i , pe deplin, consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Guvernul afirmă că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă, iar în mod alternativ consideră că suma alocată fiecărui reclamant nu poate depăși 2 000 EUR.
25. Curtea consideră că reclamanții au suferit o eroare morală certă. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, aceasta le acordă în comun 12 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. 818,10 EUR fiecare pentru cheltuielile de judecată și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și a Curții. Ele nu produc nicio factură sau notă de plată a taxelor. Ei au declarat că, în temeiul unui acord oral încheiat cu firma de avocatură care îi reprezintă în fața Curții, vor avea la dispoziție 2 565 EUR fiecare la sfârșitul procedurii. 27. Guvernul susține că pretențiile reclamanților în acest sens sunt vagi și nejustificate.
28. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI). 29. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în Grecia, Curtea a statuat deja că lungimea unei proceduri putea duce la o creștere a cheltuielilor și cheltuielilor reclamantului în fața instanțelor interne și că Õ ar trebui, prin urmare, să se țină seama de acestea (a se vedea, printre altele, Capano c. Italia, Hotărârea din 25 iunie 1987, seria A nr. 119-A, p. 15, § 37). Cu toate acestea, în cazul de față, Curtea constată că reclamanții nu produc nicio factură în ceea ce privește cheltuielile suportate în fața instanțelor sesizate; prin urmare, această parte din pretențiile lor trebuie respinsă.
În ceea ce privește cheltuielile suportate pentru nevoile reprezentării reclamanților în fața acesteia, Curtea constată că pretențiile acestora nu sunt nici detaliate, nici însoțite de documentele justificative necesare. Prin urmare, este necesar să se dea curs cererii acestora și în acest sens. Interesele moratoriu 30. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 12 000 EUR (doisprezece mii de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 10 februarie 2005 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 77 alineatul (3) din Regulamentul de procedură.
Søren Nielsen Loukis Loucaide Moduleer Președinte LISTA REQUERANȚILOR ZOI PAPAMICHAIL Pagona SYLIRA-PACHATZAKI Prokopis SIMAtis Varvara RODITOU EVAGELIA CHALAMBAKI Vassiliki FEIDA-VYNIOU Vassiliki TRIANTAFILLOU Efthalia KALLIRI-GIANNIKOULOU
PREMIÈRE SECTION
AFFAIRE PAPAMICHAÏL ET AUTRES c. GRÈCE ( Requête n o 33808/02) ARRÊT STRASBOURG 10 février 2005 DÉFINITIF 10/05/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Papamichaïl et autres c. Grèce, La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : MM. L. Loucaides , président , C.L. Rozakis , M me F. Tulkens , M. P. Lorenzen , M me N. Vajić , MM. D. Spielmann , S.E. Jebens, juges , M. S. Nielsen, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 20 janvier 2005, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 33808/02) dirigée contre la République hellénique par huit ressortissants de cet Etat, dont les noms figurent ci-joint en annexe (« les requérants »), qui ont saisi la Cour le 28 août 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
Les requérants sont représentés par le cabinet d’avocats G. K. Stefanakis et associés, ayant son siège à Athènes. Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») est représenté par la déléguée de son agent, M me G. Skiani, assesseur auprès du Conseil Juridique de l’Etat.
Le 14 octobre 2003, la Cour a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT
Les requérants sont membres à la retraite du personnel administratif des tribunaux grecs.
Le 29 décembre 1992, les requérants saisirent le tribunal administratif de première instance d’Athènes d’une demande tendant à la condamnation de l’Etat grec à leur verser diverses sommes au titre des dommages intérêts, faute pour celui-ci de les avoir admis à un échelon salarial supérieur.
Le 25 avril 1994, le tribunal fit partiellement droit à leur demande (décision n o 4408/1994). Les 28 juin et 19 août 1994 respectivement, les requérants et l’Etat grec interjetèrent appel de la décision susmentionnée.
Le 25 mai 1995, la cour administrative d’appel d’Athènes confirma la décision attaquée (arrêt n o 2736/1995). Le 2 novembre 1995, l’Etat grec se pourvut en cassation. L’audience devant le Conseil d’Etat, initialement fixée au 21 octobre 1996, fut reportée à plusieurs reprises.
Le 1 er mars 2002, par un acte n o 862/2002, le Conseil d’Etat constata que le litige avait un objet financier inférieur à 2 000 000 drachmes (5 870 euros environ). Dès lors, la haute juridiction prononça l’annulation de la procédure, conformément à la loi n o 2944/2001 : cette dernière, publiée au Journal Officiel le 8 octobre 2001, exclut l’accès au Conseil d’Etat pour les litiges dont l’objet financier est inférieur à la somme susmentionnée. EN DROIT I. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION AU REGARD DE LA DURÉE DE LA PROCÉDURE
Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. Il procède à une analyse détaillée et chronologique de la procédure pour démontrer que chaque étape de celle-ci fut menée avec célérité. Il se réfère en outre à la grève des avocats du barreau d’Athènes qui s’étala sporadiquement du 23 janvier 1989 au 30 juin 1994, événement qui échappe au contrôle des tribunaux. Il ajoute que les requérants n’ont pas cherché à accélérer la procédure et estime que les juridictions saisies ont statué dans des délais raisonnables.
La période à considérer a débuté le 29 décembre 1992, avec la saisine du tribunal administratif d’Athènes et s’est terminée le 1 er mars 2002, avec l’acte n o 862/2002 du Conseil d’Etat. Elle a donc duré neuf ans, deux mois et trois jours, pour trois instances. A. Sur la recevabilité
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. B. Sur le fond
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement des requérantes et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres, Frydlender c. France [GC], n o 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir l’affaire Frydlender précitée).
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable ». Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION AU REGARD DE L’EQUITÉ DE LA PROCÉDURE
Les requérants se plaignent, sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, de ne pas avoir bénéficié d’un procès équitable du fait que la question soumise aux tribunaux nationaux a été définitivement tranchée par le législateur et non par le pouvoir judiciaire. En particulier, ils affirment que la loi n o 2944/2001 influa directement sur le dénouement du litige ; or, cette loi fut adoptée alors que leur pourvoi était déjà pendant devant le Conseil d’Etat. Sur la recevabilité
La Cour rappelle qu’elle a déjà admis que les lois de procédure peuvent s’appliquer immédiatement aux procédures en cours, sans que cela ne porte atteinte au droit d’accès des intéressés à un tribunal (voir, parmi d’autres, Brualla Gómez de la Torre, arrêt du 19 décembre 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997–VIII, p. 2956, §§ 35-39). En tout état de cause, pour ce qui est de la présente affaire, elle constate que l’Etat grec, en formant un pourvoi en cassation, se trouve à l’origine de la procédure devant le Conseil d’Etat qui, par la suite, fut annulée en vertu de la loi n o 2944/2001. Dès lors, dans l’hypothèse d’un problème d’accès au Conseil d’Etat, celui-ci aurait eu lieu au détriment de l’Etat lui-même et non à celui des requérants ; en effet ces derniers profitèrent de l’annulation de la procédure et de la confirmation de la décision en appel qui avait fait droit à leur demande. Les requérants ne sauraient donc se prétendre victimes d’une violation de leur droit d’accès à un tribunal.
Partant, cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. III.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o 1
Les requérants se plaignent également que l’annulation de la procédure par le Conseil d’Etat a porté atteinte au droit au respect de leurs biens tel que garanti par l’article 1 du Protocole n o 1. Sur la recevabilité
La Cour observe que l’annulation de la procédure devant le Conseil d’Etat n’a pas influé sur la validité de la décision du tribunal de première instance qui accorda en partie aux requérants les sommes sollicitées. En effet, l’Etat n’ayant pu infirmer la décision litigieuse ni devant la cour d’appel ni devant le Conseil d’Etat, les requérants sont désormais titulaires d’un droit de créance définitif à leur encontre. Ces derniers ne sauraient donc se plaindre d’une atteinte à leur droit au respect de leurs biens.
Partant, cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. IV.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
22. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
Les requérants réclament 10 000 euros (EUR) chacun au titre du préjudice moral qu’ils auraient subi.
Le Gouvernement affirme qu’un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante. Alternativement, il estime que la somme allouée à chacun des requérants ne saurait dépasser 2 000 EUR.
La Cour estime que les requérants ont subi un tort moral certain. Statuant en équité, comme le veut l’article 41 de la Convention, elle leur accorde conjointement 12 000 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt. B. Frais et dépens
Les requérants demandent également 2 818,10 EUR chacun pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour. Ils ne produisent aucune facture ou note d’honoraires. Ils affirment qu’en vertu d’un accord oral conclu avec le cabinet d’avocats qui les représente devant la Cour, ils auront à s’acquitter de 2 565 EUR chacun à la fin de la procédure.
Le Gouvernement affirme que les prétentions des requérants à ce titre sont vagues et non justifiées.
Selon la jurisprudence constante de la Cour, l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux ( Iatridis c. Grèce (satisfaction équitable) [GC], n o 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI).
S’agissant des frais et dépens encourus en Grèce, la Cour a déjà jugé que la longueur d’une procédure pouvait entraîner une augmentation des frais et dépens du requérant devant les juridictions internes et qu’il convient donc d’en tenir compte (voir, entre autres, Capuano c. Italie, arrêt du 25 juin 1987, série A no 119-A, p. 15, § 37). Toutefois, dans le cas d’espèce, la Cour note que les requérants ne produisent aucune facture en ce qui concerne les frais engagés devant les juridictions saisies. Il y a donc lieu de rejeter cette partie de leurs prétentions. En ce qui concerne les frais exposés pour les besoins de la représentation des requérants devant elle, la Cour observe que les prétentions de ces derniers ne sont ni détaillées ni accompagnées des justificatifs nécessaires. Il convient donc d’écarter leur demande sur ce point également. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser conjointement aux requérants, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 12 000 EUR (douze mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 février 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Søren Nielsen Loukis Loucaides Greffier Président
LISTE DES REQUERANTS
Zoï PAPAMICHAÏL Pagona SYLIRA-PAPACHATZAKI Prokopis SIMATIS Varvara RODITOU Evaggelia CHARALAMBAKI Vassiliki FEIDA-VYNIOU Vassiliki TRIANTAFYLLOU Efthalia KALLIRI-GIANNIKOPOULOU