În cazul Kouremenos și al altor state membre ale Uniunii Europene, această hotărâre va deveni definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 alineatul (2) din convenție. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaide președinte C.L. Rozakis Tulkens Lorenzen Vajić domnii Spielmann S.E. Jebens, judecătorii și dnii S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 20 ianuarie 2005, se rend la chetă cu privire la aceasta, adoptat la această dată în mod direct la originea cauzei se găsește o cerere (n 72289/01) îndreptată împotriva Republicii Elene de treizeci și opt de resortisanți ai acestui stat ( Mathioudakis și D. Tzouvelopoulou, avocați în barou da'éta. Guvernul grec ( 1 din Convenție, durata unei proceduri administrative. Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. Prin decizia din 25 septembrie 2003, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. Atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din regulament). La 3 septembrie 1991, reclamanții au sesizat Tribunalul Administrativ din Luxemburg cu privire la o cerere de condamnare din partea IIKA la plata unei prime pentru salariul lor, a cărei valoare maximă era de 199 953 drahmes (587 EUR). La 16 iulie 1993, instanța a făcut obiectul unei cereri din partea reclamanților și l-a condamnat pe IKA să le plătească sume cuprinse între 24 030 și 199 953 drahme (judecată nr. La data de 27 decembrie 1993, la data de 27 decembrie 1993, la data de 30 aprilie 1997, reclamanții s-au ocupat de casare. 13. Ulterior, Parlamentul elen a adoptat Legea nr. 2721/1999, care excludea recursul în casație în fața Consiliului de Stat pentru litigiile cu un obiect financiar mai mic de 500 000 drahmes și a pronunțat anularea oricărei proceduri judiciare aferente, eventual pendinte în fața acestei instanțe. Cu toate acestea, art. 52 alineatul (2) din această lege prevedea că persoanele care au fost deja prevăzute cu casiuni cu un termen de 60 de zile de la 16 septembrie 1999 (adică de la data publicării legii), pentru a susține faptul că litigiul ar avea un impact financiar semnificativ asupra lor, care ar justifica continuarea procedurii. La o dată nespecificată, reclamanții au fost informați că, prin decizia nr. 3218 din 14 decembrie 2000 a Consiliului de Ö Õ Õ , procedura privind recursul lor la casarea împotriva hotărârii nr. 3998/1996 a Curții Administrative de apel a fost anulată în conformitate cu dispozițiile Legii nr 2721/1999. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 15. Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil de termen stabilit la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 16. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 3 septembrie 1991, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Atena și sa încheiat la 14 decembrie 2000, cu decizia nr 3218/2000 a Consiliului de Stat și, prin urmare, a durat nouă ani, trei luni și unsprezece zile, pentru trei instane 18. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentelor și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 19. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea cauza Frydlender menționată anterior 20). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În ceea ce privește prejudiciul material, reclamanții solicită rambursarea sumei care a făcut obiectul acțiunii lor în fața instanțelor interne, și anume 587 EUR (EUR) fiecare, plus rata inflației pentru perioada respectivă, adică în total 2 019 EUR fiecare. Cu titlu subsidiar, aceștia solicită plata sumei care a făcut obiectul acțiunii lor în fața instanțelor interne, plus dobânda legală de la depunerea acțiunii lor până în prezent, adică în total 2 746,51 EUR fiecare. Ei susțin că, în cazul în care procedura nu ar fi cunoscut o astfel de întârziere, Consiliul nu ar fi fost obligat prin legea nr. 2721/1999 și, fără îndoială, le-ar fi acordat sumele în cauză. În ceea ce privește prejudiciul moral, ei solicită fiecare 2 347,76 EUR. 23. Guvernul afirmă că nu există o legătură de cauzalitate între prejudiciul material pretins și durata procedurii și afirmă că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă pentru repararea prejudiciului moral suferit. 24. Curtea împărtășește punctul de vedere al guvernului cu privire la cererea reclamanților în ceea ce privește prejudiciul material și reamintește în acest sens că a respins cauza reclamanților care și-au întemeiat dreptul la respectarea bunurilor lor ca fiind nefondată (Kuremenos și alții c. Grecia (dec.), nzz/89/01, 29 august 2002). Prin urmare, nu există nicio justificare că aceasta le acordă o despăgubire din partea acestui șef. 25. Curtea consideră, pe de altă parte, că prelungirea procedurii în litigiu dincolo de termenul rezonabil a cauzat reclamanților o anumită eroare morală, motivând acordarea unei despăgubiri. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41, ea alocă în comun reclamanților 57 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxa și cheltuielile de judecată 26. Reclamanții solicită 1 011 EUR fiecare pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții, facturi în sprijinul acestora. 27. Guvernul consideră că pretențiile reclamanților în acest sens sunt excesive. El afirmă că cheltuielile de judecată suportate în Grecia nu pot fi rambursate și că suma alocată pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții nu poate depăși suma totală 1 În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). 29. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în Grecia, pentru care s-a produs o factură, Curtea a considerat deja că lungimea unei proceduri ar putea duce la o creștere a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată ale reclamantului în fața instanțelor interne și că, prin urmare, trebuie să se țină seama de aceasta (a se vedea, printre altele, Capuano c. Italia, Hotărârea din 25 iunie 1987, seria A n 119-A, p. 15, § 37. Pe de altă parte, Curtea nu vede niciun motiv de îndoială cu privire la caracterul necesar al cheltuielilor aferente procedurii în fața acesteia, pentru care a fost depusă și o factură. Având în vedere caracterul rezonabil al sumelor solicitate, Curtea primește această cerere în întregime și acordă în comun reclamanților 38 418 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată legate de procedura urmată de aceasta și de instanțele interne, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit.interese moratorii 30. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, în L.UNANIMITATE, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, următoarele sume i. 57 000 EUR (cincizeci și șapte de mii EUR) pentru pagubă morală iii. 38 418 EUR (treizeci și opt de mii patru sute optsprezece euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iii. orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe aceste sume; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale restante, în unanimitate, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 10 februarie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din regulament. Søren N ielsen Loukis Loucaide Moduleer Președinte Lista reclamanților Georgios KOUREMENOS Eleni DIMITRIADI EVAGELOS PAAPPAS EROFYLI KIFOUSI-PAPAMITROPOULOU Elias KYROSSIS Dorothea OIKONOMOPOULOU Athina XYLOURI AnnaRAMITROU KUTSOUMBELI-FILOULOU Despoina Latani-BRAKOU Alexandra TSIORI Efrosyoni MARYOULA-NITI Anna KAZANA-ANTSION Vassiliki THEOFILAKOU-POLITI Vera SYGOUNA Eleni LAGOUDAKI-SAKARELI Stergiani ZACHARI SOTIIA KOUTSOUMBELI Athansa Grinezaki Ioanna KATSIKA CALIPI CHARSIADOU-METSKA Dimitra NIKOLAOU Anna CHIOU Eirini TOURLI MARANTI PERISILIKI KOSSYFA Zacharanaki Eirini KARAGIORGA-TSOLAKI Maria TSAPARLI-KOLLARA Kyriaki Tsalkidou Lemonia Toli Frideriki SKREPELA Pelagia KATSAROU Maria MAGOUTA Maria BAKALAKI AIKATERINI A PARTOGLOU-METAXAKI Anna DELAPORTA AGGELIKI KOUKUTSI-VLAHOPOULOU
PREMIÈRE SECTION
AFFAIRE KOUREMENOS ET AUTRES c. GRÈCE
(Requête n
o
72289/01)
ARRÊT
10 février 2005
10/05/2005
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Kouremenos et autres c. Grèce,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
L.
Loucaides
,
président
,
C.L.
Rozakis
,
M
me
F.
Tulkens
,
M.
P.
Lorenzen
,
M
me
N.
Vajić
,
MM.
D.
Spielmann
,
S.E.
Jebens,
juges
,
et de M. S.
Nielsen,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 20 janvier 2005,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
72289/01) dirigée contre la République hellénique par trente-huit ressortissants de cet Etat («
les requérants
»), dont les noms figurent ci-joint en annexe, qui ont saisi la Cour le 7 juin 2001 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
es
Mathioudakis et D.
Tzouvelopoulou, avocats au barreau d’Athènes. Le gouvernement grec («
le Gouvernement
») est représenté par les délégués de son agent, M.
S.
Spyropoulos, assesseur auprès du Conseil Juridique de l’Etat, et M
me
3.
Les requérants se plaignaient notamment, sous l’angle de l’article 6 §
1 de la Convention, de la durée d’une procédure administrative.
4.
La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article
52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.
5.
Par une décision du 25 septembre 2003, la Cour a déclaré la requête partiellement recevable.
6.
Tant les requérants que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire (article
59
§
1 du règlement).
7.
Les requérants sont employés de l’Organisme de Sécurité Sociale (Ίδρυμα Κοινωνικών Ασφαλίσεων - ci-après “IKA”).
8.
Le 3 septembre 1991, les requérants saisirent le tribunal administratif d’Athènes d’une demande tendant à la condamnation de l’IKA à leur verser une prime sur leur salaire, dont le montant maximum était de 199
953
drachmes (587
euros).
9.
Le 16 juillet 1993, le tribunal fit droit à la demande des requérants et condamna l’IKA à leur verser des sommes allant de 24
030 à 199
953
drachmes (jugement n
o
6472/1993).
10.
Le 27 décembre 1993, l’IKA interjeta appel dudit jugement.
11.
Le 30 septembre 1996, la cour administrative d’appel d’Athènes infirma le jugement attaqué (jugement n
o
3998/1996).
12.
Le 30 avril 1997, les requérants se pourvurent en cassation.
13.
Par la suite, le Parlement grec adopta la loi n
o
2721/1999 qui excluait le pourvoi en cassation devant le Conseil d’Etat pour les litiges ayant un objet financier inférieur à 500
000
drachmes et prononçait l’annulation de toute procédure judiciaire y afférente éventuellement pendante devant cette juridiction. L’article 52 § 2 de cette loi prévoyait toutefois que les personnes s’étant déjà pourvues en cassation disposaient d’un délai de soixante jours à compter du 16 septembre 1999 (c’est-à-dire à partir de la date de publication de la loi), pour faire valoir le fait que le litige aurait pour elles d’importantes répercussions financières qui justifieraient la continuation de la procédure. Les requérants ne se prévalurent pas de cette possibilité.
14.
A une date non précisée, les requérants furent informés que, par décision n
o
3218 du 14 décembre 2000 du Conseil d’Etat, la procédure portant sur leur pourvoi en cassation contre le jugement n
o
3998/1996 de la cour administrative d’appel avait été annulée en application des dispositions de la loi n
o
2721/1999.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
15.
Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
16.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. Il invoque la complexité de l’affaire et estime que les juridictions saisies ont statué dans des délais raisonnables.
17.
La période à considérer a débuté le 3 septembre 1991, avec la saisine du tribunal administratif d’Athènes et s’est terminée le 14 décembre 2000, avec la décision n
o
3218/2000 du Conseil d’Etat. Elle a donc duré neuf ans, trois mois et onze jours, pour trois instances.
18.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement des requérantes et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
19.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
6 §
1 de la Convention (voir l’affaire
Frydlender
précitée).
20.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
21.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
22.
Au titre du dommage matériel, les requérants réclament le remboursement de la somme qui faisait l’objet de leur action devant les juridictions internes, à savoir 587 euros (EUR) chacun, augmentée du taux d’inflation pour la période considérée, soit au total 2 019 EUR chacun. A titre subsidiaire, ils réclament le versement de la somme qui faisait l’objet de leur action devant les juridictions internes, augmentée des intérêts légaux à compter du dépôt de leur action jusqu’à ce jour, soit au total 2
746,51
EUR chacun. Ils affirment que si la procédure n’avait pas connu un tel retard, le Conseil d’Etat n’aurait pas été lié par la loi n
o
2721/1999 et leur aurait sans doute accordé les sommes en question. Au titre du dommage moral, ils réclament chacun 2
23.
Le Gouvernement affirme qu’il n’existe pas de lien de causalité entre le préjudice matériel allégué et la durée de la procédure. Il affirme en outre qu’un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante pour la réparation du dommage moral subi.
24.
La Cour partage l’avis du Gouvernement quant à la demande des requérants au titre du préjudice matériel. Elle rappelle à cet égard qu’elle a rejeté le grief des requérants tiré de leur droit au respect des leurs biens comme étant dénué de fondement (
Kouremenos et autres c. Grèce
(déc.), n
o
72289/01, 29
août 2002). En conséquence, rien ne justifie qu’elle leur accorde une indemnité de ce chef.
25.
La Cour estime en revanche que le prolongement de la procédure litigieuse au-delà du «
délai raisonnable
» a causé aux requérants un tort moral certain, justifiant l’octroi d’une indemnité. Statuant en équité, comme le veut l’article 41 elle alloue conjointement aux requérants 57 000 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt.
B.
Frais et dépens
26.
Les requérants réclament 1
011 EUR chacun au titre des frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour, factures à l’appui.
27.
Le Gouvernement estime que les prétentions des requérants à ce titre sont excessives. Il affirme que les frais de justice supportés en Grèce ne sauraient être remboursés et que la somme allouée pour les frais et dépens exposés devant la Cour ne saurait dépasser au total 1
28.
Selon la jurisprudence constante de la Cour, l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c.
Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
29.
S’agissant des frais et dépens encourus en Grèce, pour lesquels une facture a été produite, la Cour a déjà jugé que la longueur d’une procédure pouvait entraîner une augmentation des frais et dépens du requérant devant les juridictions internes et qu’il convient donc d’en tenir compte (voir, entre autres,
Capuano c. Italie
, arrêt du 25
juin 1987, série A n
o
119-A, p. 15, §
37). Par ailleurs, la Cour ne voit pas de raison de douter du caractère nécessaire des frais afférents à la procédure devant elle, pour lesquels une facture a été également produite. Compte tenu du caractère raisonnable des montants réclamés, la Cour accueille cette demande en entier et alloue conjointement aux requérants 38
418
EUR au titre des frais et dépens relatifs à la procédure suivie devant elle et les juridictions internes, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt.
C.
Intérêts moratoires
30.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
2.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser conjointement aux requérants, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 §
2 de la Convention, les sommes suivantes
:
i. 57 000 EUR (cinquante-sept mille euros) pour dommage moral
;
ii. 38
418
EUR (trente-huit mille quatre cent dix-huit euros) pour frais et dépens
;
iii. tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
sur lesdites sommes ;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
3.
Rejette
, à l’unanimité, la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 février 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren N
ielsen
Loukis
Loucaides
Greffier
Président
Liste des requérants
Georgios KOUREMENOS
Eleni DIMITRIADI
Evaggelos PAPPAS
Erofyli KIOUSI-PAPADIMITROPOULOU
Elias KYROSSIS
Dorothea OIKONOMOPOULOU
Athina XYLOURI
Anna KARAMITROU
Aikaterini KOUTSOUMBELI-FILIOPOULOU
Despoina LATANI-BRAKOU
Alexandra TSIORI
Efrosyni MARYOULA-NITI
Anna KAZANA-ANTSION
Vassiliki THEOFILAKOU-POLITI
Vera SYGOUNA
Eleni LAGOUDAKI-SAKARELI
Stergiani ZACHARI
Sotiria KOUTSOUMBELI
Athanassia GRIENEZAKI
Ioanna KATSIKA
Calliopi CHARISSIADOU-METSKA
Dimitra NIKOLAOU
Anna CHIOU
Eirini TOURLI
Marianthi PERISTERI
Vassiliki KOSSYFA
Zacharenia CHRONAKI
Eirini KARAGIORGA-TSOLAKI
Maria TSAPARLI-KOLLARA
Kyriaki TSALKIDOU
Lemonia TOLI
Frideriki SKREPELA
Pelagia KATSAROU
Maria MAGOUTA
Maria BAKALAKI
Aikaterini APARTOGLOU-METAXAKI
Anna DELAPORTA
Aggeliki KOUKOUTSI-VLAHOPOULOU