BRAJKOVIC v. SLOVENIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
BRAJKOVIC v. SLOVENIA (CtEDO, 2005)
SECȚIUNEA TERZĂ DECIZIE FINALă Nr. 37362/02 de Dušan BRAJKOVI împotrivă Sloveniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 10 noiembrie 2005 ca secțiune compusă din: Președintele Hedigan B.M. Zupančič Caflisch Bîrsan dna Tsatsa-Nikolovska dna Jaeger Myjer, judecători și grefierul secțiunii Berger având în vedere cererea depusă la 1 octombrie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile în răspunsul prezentat de solicitant, având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după deliberare, hotărăsc după cum urmează: Faptele Reclamantul, dl Dušan Brajković, este un cetățen sloven care s-a născut în 1929 și locuiește în Maribor. El este reprezentat în fața Curții de către dl V. Osim, un avocat care practică în Maribor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1992, reclamantul (cu soția sa) a inaugurat o procedură în fața Curții de bază Maribor, Unitatea Maribor (Temeljno sodišče/Mariboru, Enota/Mariboru ) împotriva F. T. pentru a recupera o datorie de 15000 DEM. La 3 noiembrie 1992, Curtea de bază Maribor a emis o hotărâre parțială la care F.T. a consimțit să plătească 8.000 DEM plus dobânzi. La 10 decembrie 1992, acest hotărâre a devenit final. La 12 ianuarie 1993, aceeași instanță în aceeași procedură a decis în favoarea reclamantului și a ordonat debitorului să plătească o sumă suplimentară de 7.000 DEM plus interese și costurile lor. La 1 iunie 1993, hotărârea a devenit finală. La 9 mai 1994, reclamantul a instituit o procedură de execuție cu Curtea de bază Maribor, Unitatea Slovenska Bistrica (Temeljno sodišče v Mariboru, Enota v Slovenski Bistrici ) pentru a asigura atașarea proprietății imobiliare ale debitorului. La 9 mai 1994, Curtea de bază a acordat cererea și a făcut o notă în Registrul Terenului. Decizia a devenit finală la 15 noiembrie 1994. În 1995, a avut loc reforma sistemului judiciar sloven și Curtea Locală Slovenska Bistrica (Okrajno sodišče/Slovenski Bistrici) a obținut competența în acest caz. În 1996 reclamantul a depus numeroase cereri de supraveghere la Ministerul Justiției („MJ”) și la Curtea Locală Slovenska Bistrica în ceea ce privește durata procedurii de executare. La 22 martie 1996, MJ a răspuns că procedura era în termenul rezonabil și că la 4 aprilie 1996 a fost stabilită o dată pentru o audiere. La 6 ianuarie 1997, instanța a răspuns că datorită lipsei de personal, instanța nu a putut să se ocupe de cazuri într-un timp rezonabil. La 14 aprilie 1998, reclamantul a cerut din nou expedierea procedurii sale de executare. La 9 decembrie 1998, aceeași instanță a ordonat aderarea la diferite proceduri împotriva aceluiași debitor. La 19 februarie 1999 a fost programată o ședință. La 11 martie 1999 a avut loc o audiere. La 1 februarie 2000, a fost anulată o audiere programată pentru 3 februarie 2000 din cauza bolii judecătorului. La 14 martie 2000, a fost anulată o audiere programată pentru 16 martie 2000 și programată pentru 30 martie 2000, deoarece convocarea pentru audiere nu a fost efectuată la timp asupra debitorului. La 5 iulie 2000, instanța a eliberat o evaluare a proprietății imobiliare ale debitorului. La 27 noiembrie 2000, instanța a hotărât că imobilul ar trebui vândut. La 11 ianuarie 2001, prima licitație publică a fost deținută pentru a cumpăra proprietatea imobiliară a debitorului. La 15 martie 2001, a doua licitație publică a fost deținută deși nu a putut fi vândută în mod eșuat, deoarece proprietatea nu a putut fi vândută la jumătate de preț. La 21 martie 2001, reclamantul împreună cu alți creditori au propus instanței să achiziționeze bunurile imobiliare la o treime din preț. La 13 iunie 2001, Curtea Locală a respins propunerea, deoarece debitorul și unele dintre ipotecile nu au fost de acord cu aceasta. La 20 iunie 2001, reclamantul a depus argumentele sale împotriva hotărârii instanței din 13 iunie 2001. La 1 iulie 2002, a avut loc a treia licitație publică. La 1 iulie 2002, Curtea Locală a încheiat procedura deoarece proprietatea imobiliară a debitorului nu a putut găsi un cumpărător chiar la a treia licitație și la jumătatea prețului. La 11 iulie 2002, reclamantul a apelat împotriva acestui ordin. La 17 decembrie 2002, Curtea Superioră Maribor a respins apelul său. Reclamantul nu a indicat că a apelat la Curtea Constituțională. COMPLAINTE În temeiul articolului 6 din Convenție, reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii de indemnitate. În temeiul articolului 13 a susținut, de asemenea, că nu au fost disponibile măsuri eficace în fața instanțelor interne. HOTĂRÂREA La 13 aprilie 2005 Curtea a primit următoarea declarație de la Guvernul respondent: „I, Lucijan Bembič, Procurorul General de Stat, Agent al Republicii Sloveniei declară că – în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului – Guvernul Sloveniei oferă să plătească dlui Dušan Brajkovič valoarea de 1.800 EUR (1.000 o sută de euro), convertită în moneda națională la data plății. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, care vor fi plătite fără impozite aplicabile, în termen de trei luni de la notificarea deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe valoarea de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale. Această sumă se plătește unui cont bancar numit de solicitant. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” La 14 aprilie 2005 reprezentantul reclamantului a trimis Curtea o declarație, care se menționează după cum urmează: „I, Dušan Brajkovič, reclamantul, menționează că – în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, în așteptarea Curții Europene a Drepturilor Omului – Guvernul Sloveniei oferă să-mi plătească suma de 1 800 EUR (o mie de o sută de euro). Această sumă – care va fi convertită în monedă națională la data plății – acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile. Va fi plătită fără taxe care pot fi aplicabile, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii luate de Curte în temeiul art. 37 § 1 din Convenție. (...) Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Sloveniei în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că această plată constituie o rezoluție finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista sa de cazuri. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului