Secțiunea a treia Cerere nr. 7161/02 prezentată de Fric KOTNIK împotriva Sloveniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 13 decembrie 2005 într-o cameră compusă din dnii Hedigan președinte B.M. Zupančič Biersan mes Tsatsa-Nikolovska Jaeger dnii Myjer, David Thór Björgvinsson, judecători și dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată mai sus la 4 februarie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unui regulament confidențial al cauzei. De fapt, recurentul, Fric Kotnik, este un resortisant sloven, născut în 1944 și rezident în Vojnik. Este reprezentat în fața Curții de către avocații Verstovšek din Celje. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 22 octombrie 1992, reclamantul, prin intermediul avocaților săi, a intentat o acțiune în despăgubire împotriva unei societăți de asigurare în fața instanței de bază (Temeljno sodišče La 21 mai 1993, reclamantul și-a modificat acțiunea, reducând valoarea despăgubirii solicitate. La 9 iunie 1993, după o audiere, instanța a pronunțat o hotărâre, respingând cererea reclamantului și neprețând plata cheltuielilor de procedură. La 5 iulie 1993, reclamantul a luat o hotărâre. La 14 octombrie 1993, tribunalul superior a pronunțat o hotărâre prin care a infirmat hotărârea și a retrimis cauza în fața primului judecător. La 29 octombrie 1993 și 9 mai 1995, reclamantul și-a modificat acțiunea, ridicându-și valoarea lacului. De asemenea, a solicitat instanței să țină o audiere. La 25 mai 1995, reclamantul a solicitat instanței de District (Okrožno sodišče) La 4 octombrie 1995, tribunalul a ținut o audiere. La 15 octombrie, 4 decembrie și 15 decembrie 1995, reclamantul a solicitat instanței să țină o audiere. La 9 aprilie 1996, în cursul unei audieri, tribunalul a decis să numească un expert medical. La 27 ianuarie 1997, reclamantul și-a modificat acțiunea, ridicându-și suma de la lit. (c) și a solicitat instanței să țină o audiere. La 30 iulie 1997, 19 februarie, 23 iunie, 12 octombrie 1998 și 2 martie 1999, reclamantul a solicitat instanței să țină o audiere. La 2 aprilie 1999, reclamantul și-a modificat acțiunea, ridicând suma despăgubirii. La 22 aprilie 1999, instanța a ținut o audiere. La 25 mai 1999, reclamantul și-a modificat acțiunea, ridicând suma de la lit. (c) la 15 septembrie 1999 și 30 martie 2000, reclamantul a solicitat instanței să țină o audiere. La 6 iunie 2000, reclamantul și-a modificat acțiunea, mărind valoarea despăgubirii. La 14 noiembrie 2000, după o audiere, instanța a pronunțat o hotărâre, dându-i o parțială câștig de cauză reclamantului. La 7 decembrie 2000, instanța a pronunțat o decizie, exceptând reclamantul de la plata cheltuielilor de procedură. La 13 decembrie 2000, reclamantul a luat o hotărâre în fața instanței superioare. La 8 noiembrie 2001, Tribunalul Superior a pronunțat o hotărâre, făcând parte din dreptul la recursul pârâtului, prin modificarea unei părți de judecată de primă instanță. La 30 ianuarie 2002, reclamantul a introdus o acțiune extraordinară în fața Curții Supreme și a solicitat o recuzare a unei instanțe. La 29 mai 2003, Curtea Supremă a emis o decizie prin care, parțial, a primit dreptul la acțiunea extraordinară a pârâtului, prin modificarea unei părți din deciziile anterioare. La 16 iulie 2003, reclamantul a introdus o acțiune constituțională în fața Curții Constituționale. La 20 septembrie 2004, Curtea Constituțională a respins recursul. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul și-a exprimat plângerea cu privire la încălcarea dreptului său la un proces echitabil, din cauza duratei excesive a procedurii. În esență, acesta a invocat, de asemenea, absența unei căi de atac interne efective privind durata excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 19 iulie 2005, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului, semnată de agentul său: "I, Lucijan BEMBIČ, Agent of the Government of Slovenia," declarând că Government of Slovenia offer to pay ex gratia 2,400 EUR to Fric KOTNIK with a view to securiment a friendly settlement of the above-ment case pandaning before the European Court of Human Rights. Acest sum which is, to cover any pecuniary and moraly damage as well as costs and expenses, will be converted into Slovenia tolars at the rate applicable on the date of payment, free of any impozits that may be applicable. It will be plata within three months from the data of notification of the decizie taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. ...The payment will constitute the final resolution of the case. ex gratia the sum of 2,400 euro with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pandaning before the European Court of Human Rights. This sum, which is to cover any pecuniary and moraly damage aswell as costs and expenses, will be converted into Slovenia tolars at the rate applicable on the data of payment, free of any impozits that may be applicable. I declare that this constitutes a final resolution of the case. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunosc convenția și protocoalele sale și nu are nici un temei de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cazul din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Vincent Berger John Hedigan Președinte
Requête n
o
7161/02
présentée par Fric KOTNIK
contre la Slovénie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 13 décembre 2005 en une chambre composée de
:
MM.
J.
Hedigan
,
président
,
B.M.
Zupančič
,
C.
Bîrsan
,
M
mes
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
R.
Jaeger
,
MM.
E.
Myjer,
David Thór
Björgvinsson,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 4 février 2002,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant,
Fric Kotnik, est un ressortissant slovène, né en 1944 et résidant à Vojnik. Il est représenté devant la Cour par les avocats Verstovšek, de Celje.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 22 octobre 1992, le requérant, par l’intermédiaire de ses avocats, intenta une action en dommages-intérêts contre une compagnie d’assurances devant le tribunal de base (
Temeljno sodišče –
l’appellation de l’époque) de Celje et demanda à être exempté des frais de procédure.
Le 17 mai 1993, le tribunal tint une audience.
Le 21 mai 1993, le requérant modifia son action, en diminuant le montant de l’indemnisation réclamée.
Le 9 juin 1993, après une audience, le tribunal rendit un jugement, rejetant la demande du requérant et ne l’exemptant pas du paiement des frais de procédure.
Le 5 juillet 1993, le requérant interjeta appel.
Le 14 octobre 1993, le tribunal supérieur rendit un arrêt, infirmant le jugement et renvoyant l’affaire devant le premier juge.
Les 29 octobre 1993 et 9 mai 1995, le requérant modifia son action, en élevant le montant de l’indemnisation. Il demanda également au tribunal de tenir une audience.
Le 25 mai 1995, le requérant demanda au tribunal de district (
Okrožno sodišče
– nouvelle appellation) de Celje de tenir une audience.
Le 4 octobre 1995, le tribunal tint une audience.
Les 15 octobre, 4 décembre et 15 décembre 1995, le requérant demanda au tribunal de tenir une audience.
Le 9 avril 1996, au cours d’une audience, le tribunal décida de nommer un expert médical.
Le 13 mai 1996, l’expert médical fut nommé.
Le 27 janvier 1997, le requérant modifia son action, en élevant le montant de l’indemnisation, et demanda au tribunal de tenir une audience.
Les 30 juillet 1997, 19 février, 23 juin, 12 octobre 1998 et 2 mars 1999, le requérant demanda au tribunal de tenir une audience.
Le 2 avril 1999, le requérant modifia son action, en élevant le montant de l’indemnisation.
Le 22 avril 1999, le tribunal tint une audience.
Le 25 mai 1999, le requérant modifia son action, en élevant le montant de l’indemnisation.
Les 15 septembre 1999 et 30 mars 2000, le requérant demanda au tribunal de tenir une audience.
Le 6 juin 2000, le requérant modifia son action, en augmentant le montant de l’indemnisation.
Le 14 novembre 2000, après une audience, le tribunal rendit un jugement, donnant partiellement gain de cause au requérant.
Le 7 décembre 2000, le tribunal rendit une décision, exemptant le requérant du paiement des frais de procédure.
Le 13 décembre 2000, le requérant interjeta appel devant le tribunal supérieur. La partie défenderesse interjeta également appel.
Le 8 novembre 2001, le tribunal supérieur rendit un arrêt, faisant partiellement droit à l’appel de la partie défenderesse, en modifiant une partie de jugement de première instance.
Le 30 janvier 2002, le requérant introduisit un recours extraordinaire devant la Cour suprême et fit une demande de récusation d’une juge. La partie défenderesse introduisit également un recours extraordinaire.
Le 29 mai 2003, la Cour suprême rendit une décision, faisant partiellement droit au recours extraordinaire de la partie défenderesse, en modifiant une partie des décisions antérieurs.
Le 16 juillet 2003, le requérant introduisit un recours constitutionnel devant la Cour constitutionnelle.
Le 20 septembre 2004, la Cour constitutionnelle rejeta le recours.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant s’est plaint de la violation de son droit à un procès équitable, en raison de la durée excessive de la procédure. En substance, il a allégué également l’absence d’un recours interne effectif relatif à la durée excessive de la procédure (article 13 de la Convention).
Le 19 juillet 2005, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante, signée par son agent :
“I, Lucijan BEMBIČ, Agent of the Government of Slovenia, declare that the Government of Slovenia offer to pay
ex gratia
2,400 euros to Fric KOTNIK with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.
This sum which is, to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be converted into Slovenian tolars at the rate applicable on the date of payment, free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. ... The payment will constitute the final resolution of the case.”
Le même jour, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par le requérant
:
“I, Fric KOTNIK, note that the Government of Slovenia are prepared to pay me
ex gratia
the sum of 2,400 euros with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.
This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be converted into Slovenian tolars at the rate applicable on the date of payment, free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. ...
I accept the proposal and waive any further claims against Slovenia in respect of the facts giving rise to this application. I declare that this constitutes a final resolution of the case.”
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1
in fine
de la Convention). En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Vincent
Berger
John
Hedigan
Greffier
Président