Secțiunea a treia Cerere nr. 76211/01 prezentată de Alojz NOVAK împotriva Sloveniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 26 octombrie 2004 într-o cameră compusă din: dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič mes Tsatsasa-Nikolovska Gyulumyan, judecători și dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 17 februarie 2001, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere declarațiile formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei. După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie: Reclamantul, dl Alojz Novak, este un resortisant sloven, născut în 1943 și rezident în Ljubljana. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 14 aprilie 1992, ca urmare a modificării legislației relevante, reclamantul și tovarășa sa au introdus o acțiune la instanța de bază (Temeljno sodiče Denumirea din acel moment) a Ljubljana împotriva a doi particulari, S.S. și E.K., noi proprietari ai apartamentului pe care reclamantul îl ocupa ca chiriaș în condiții favorabile (timpul dreptului social), solicitându-le să încheie un contract de închiriere și să restituie reclamantului banii investiți în apartament. La 7 octombrie 1993, tribunalul a pronunțat o hotărâre, ordonând reclamantului să părăsească apartamentul, atribuindu-i în același timp un alt apartament. La 18 ianuarie 1995, reclamantul a făcut o hotărâre care era parțial îndreptățită la apelul reclamantului, ordonându-i totuși să părăsească apartamentul. La 14 iunie 1995, reclamantul și-a modificat acțiunea, mărind suma solicitată pentru investițiile efectuate în apartament. La 5 decembrie 1995, reclamantul a solicitat instanței să facă o măsură asigurătorie pentru a împiedica vânzarea apartamentului respectiv. La 7 decembrie 1995, reclamantul și-a reiterat cererea de a se pronunța asupra unei măsuri asigurătorii. La 8 ianuarie 1996, instanța a acceptat cererea reclamantului privind măsura asigurătorie. Proprietarii au răspuns la apel. La 13 februarie 1996, reclamantul și-a modificat din nou cererea în fața instanței, dat fiind că apartamentul respectiv fusese vândut unor terțe părți. La 8 mai 1996, Tribunalul Superior a infirmat decizia privind măsura asigurătorie. La 16 decembrie 1996, reclamantul își reiterează cererea de pronunțare a unei hotărâri cu privire la o măsură asigurătorie. La 12 februarie 1997, Tribunalul de raion a emis o decizie cu privire la executarea hotărârii din 18 ianuarie 1995, prin care a dispus excluderea reclamantului. La 2 aprilie 1997, reclamantul a propus Tribunalului să ordone pârâtei păstrarea probelor și informarea că trebuia să părăsească apartamentul în urma deciziei privind executarea hotărârii din 18 ianuarie 1995. La 11 aprilie 1997, ca urmare a unei audieri, tribunalul de raion a acceptat cererea privind măsura provizorie. Cu toate acestea, aceasta nu a fost înregistrată imediat în registrul funciar. La 13 mai 1997, Tribunalul Superior a primit apelul reclamantului cu privire la decizia de excludere și a trimis cauza în fața Tribunalului raional. La 14 mai 1997, instanța a acceptat cererea reclamantului de a păstra dovezile și a numit un expert în imobiliare. La 15 iunie 1997, expertul și-a pregătit raportul. La 29 septembrie 1997, proprietarii au vândut casa unor terți. Acest act a fost înregistrat în cartea funciară la 1 octombrie 1997. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul s-a plâns de încălcarea dreptului său la un proces echitabil, din cauza duratei excesive a procedurii și, în esență, a susținut că nu există o cale de atac internă efectivă privind durata excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 27 septembrie 2004, Curtea a primit de la guvernul pârât următoarea declarație semnată de agentul său: I, Lucijan Bembič, State Attorney General, Agent of the Republic of Slovenia, declaration that - with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pandaning before the European Court of Human Rights - the Government of Slovenia offer to pay to Mr Alojz Novak the amount of 5,200 EUR (five thousand two hundred euro), converted into the national currency on the data of payment. Acest sum shall cover any pecuniary and moraly damage as well as costs and expenses. It will be paid, free of any impozits that may be applicable, within three months from the notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37§ 1 of the Convention. ... This sum sum shall be paid to a bank account named by the aplicant. La 21 septembrie 2004, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitant: I, Alojz Novak, the applicant, note that - with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pandanting before the European Court of Human Rights - the Government of Slovenia of pay me the amount of 5,200 EUR (five thousand two hundred euro). Această sumă este egală cu suma pe care o putem oferi în cadrul național currency on the data of payment . It will be paid free of any impozits that may be applicable, within three months from the notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the Convention. ... I accept ofertal and waive any further claims against Slovenia in respect of thefacts of this application. I declar that this payment constitutes a final resolution of the case. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile și consideră că acesta se inspiră din respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție și de protocoalele sale și nu percepe niciun motiv de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În consecință, aplicarea art. 29 alin. (3) din Convenție ar trebui să înceteze și ar trebui eliminată cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să șteargă cererea de rol. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte
Requête n
o
76211/01
présentée par Alojz NOVAK
contre la Slovénie
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant le 26 octobre 2004 en une chambre composée de :
MM.
G.
Ress
,
président
,
I.
Cabral Barreto
,
L.
Caflisch
,
R.
Türmen
,
B.
Zupančič
,
M
mes
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
A.
Gyulumyan,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 17 février 2001,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l'article 29 § 3 de la Convention et d'examiner conjointement la recevabilité et le fond de l'affaire,
Vu les déclarations formelles d'acceptation d'un règlement amiable de l'affaire.
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante :
Le requérant, M. Alojz Novak, est un ressortissant slovène, né en 1943 et résidant à Ljubljana.
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 14 avril 1992, suite au changement de la législation pertinente, le requérant et sa compagne intentèrent une action auprès du tribunal de base (
Temeljno sodišče –
appellation de l'époque) de Ljubljana contre deux particuliers, S.S. et E.K., nouveaux propriétaires de l'appartement que le requérant occupait en tant que locataire sous conditions favorables (terme du droit socialiste), en leur demandant de conclure un contrat de bail et de restituer au requérant l'argent investi dans l'appartement.
Le 7 octobre 1993, le tribunal rendit un jugement, ordonnant au requérant de quitter l'appartement, tout en lui attribuant un autre appartement. Le requérant interjeta appel.
Le 18 janvier 1995, le tribunal supérieur rendit un arrêt faisant en partie droit à l'appel du requérant, en lui ordonnant néanmoins de quitter l'appartement.
Le 14 juin 1995, le requérant modifia son action, en augmentant le montant demandé au titre des investissements réalisés dans l'appartement.
Le 5 décembre 1995, le requérant demanda au tribunal de rendre une mesure conservatoire afin d'empêcher la vente de l'appartement en question.
Le 7 décembre 1995, le requérant réitéra sa demande de statuer sur une mesure conservatoire. Le 8 janvier 1996, le tribunal fit droit à la demande du requérant concernant la mesure conservatoire. Les propriétaires interjetèrent appel.
Le 13 février 1996, le requérant modifia de nouveau sa demande devant le tribunal, étant donné que l'appartement en question avait été vendu à des tiers.
Le 8 mai 1996, le tribunal supérieur infirma la décision relative à la mesure conservatoire.
Le 16 décembre 1996, le requérant réitéra sa demande de statuer sur une mesure conservatoire.
Le 12 février 1997, le tribunal d'arrondissement rendit une décision relative à l'exécution du jugement du 18 janvier 1995, ordonnant l'éviction du requérant. Ce dernier interjeta appel.
Le 2 avril 1997, le requérant proposa au tribunal d'ordonner à la partie défenderesse la préservation des preuves et l'informa qu'il devait quitter l'appartement suite à la décision relative à l'exécution du jugement du 18
janvier 1995.
Le 11 avril 1997, suite à une audience, le tribunal d'arrondissement fit droit à la demande concernant la mesure provisoire. Toutefois, elle ne fut pas enregistrée aussitôt dans le livre foncier.
Le 13 mai 1997, le tribunal supérieur fit droit à l'appel du requérant concernant la décision d'éviction et renvoya l'affaire devant le tribunal d'arrondissement.
Le 14 mai 1997, le tribunal fit droit à la demande du requérant de conserver les preuves et nomma un expert en matière immobilière.
Le 15 juin 1997, l'expert prépara son rapport.
Le 29 septembre 1997, les propriétaires vendirent la maison à des tiers. Cet acte fut enregistré dans le livre foncier le 1
er
octobre 1997.
L'affaire est pendante.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant s'est plaint de la violation de son droit à un procès équitable, en raison de la durée excessive de la procédure.
En substance, il a allégué également l'absence d'un recours interne effectif relatif à la durée excessive de la procédure (article 13 de la Convention).
Le 27 septembre 2004, la Cour a reçu du gouvernement défendeur la déclaration suivante, signée par son agent :
«. I, Lucijan Bembič, State Attorney General, Agent of the Republic of Slovenia, declare that - with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights - the Government of Slovenia offer to pay to Mr Alojz Novak the amount of 5,200 euros (five thousand two hundred euros), converted into the national currency on the date of payment.
This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses. It will be paid, free of any taxes that may be applicable, within three months from the notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the Convention.
...
This sum shall be paid to a bank account named by the applicant.
This payment will constitute the final resolution f the case.
»
Le 21 septembre 2004, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par le requérant :
«
I, Alojz Novak, the applicant, note that - with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights - the Government of Slovenia offer to pay me the amount of 5,200 euros (five thousand two hundred euros).
This sum – that will be converted into the national currency on the date of payment – covers any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses. It will be paid free of any taxes that may be applicable, within three months from the notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the Convention.
...
I accept the proposal and waive any further claims against Slovenia in respect of the facts of this application. I declare that this payment constitutes a final resolution of the case.
This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached. »
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s'inspire du respect des droits de l'homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles et n'aperçoit par ailleurs aucun motif d'ordre public justifiant de poursuivre l'examen de la requête (article 37 § 1
in fine
de la Convention). En conséquence, il convient de mettre fin à l'application de l'article 29 § 3 de la Convention et de rayer l'affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président