NOVAK contre la SLOVENIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
NOVAK contre la SLOVENIE (CtEDO, 2003)
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTENERALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 49016/99 prezentate de Jože NOVAK împotriva Sloveniei Curtea Europeană a Drepturilor LUI Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 10 martie 1999, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, Jože Novak, este un resortisant sloven, născut în 1955 și rezident la Ljubljana. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 24 martie 1992, societatea M., prin intermediul avocatului său, sesizează instanța de muncă asociată (Sodišče združenega dela - droit de la time socialist) cu privire la o acțiune de condamnare a reclamantului, de a-i plăti daune-interese de 5635,80 SIT, precum și cu privire la o altă persoană, și la plata unei despăgubiri. La 2 octombrie 1994, reclamantul i-a cerut în scris președintelui tribunalului să accelereze examinarea cazului său. 16 decembrie 1994, reclamantul, prin intermediul avocatului său, a răspuns în scris la acțiunea îndreptată împotriva sa. La 26 martie 1995, reclamantul își va reiniția cererea scrisă cu privire la examinarea cazului său. La 10 mai 1995, avocatul reclamantului a formulat o cerere incidentă pentru acordarea de despăgubiri în valoare de 10 000 SIT. La 21 iunie 1995, Tribunalul Muncii și Afacerilor Sociale (Delovno in Socialno sodišče - o nouă denumire după reformă) din Ljubljana a separat procedura în două și de la acea dată, procedura descrisă mai sus nu a vizat decât reclamantul. La 11 octombrie 1995, precum și la 19 ianuarie și 24 aprilie 1996, Tribunalul Muncii și Afacerilor Sociale a ținut audieri. Prin hotărârea din 2 octombrie 1996, în urma recunoașterii cererii incidente de către societatea M. din 19 ianuarie 1996, tribunalul a respins cererea inițială a societății domnului și a acordat, de asemenea, reclamantului câștig de cauză cu privire la cererea incidentă. La 4 februarie 1997, tribunalul a respins cererea reclamantului ca fiind inadmisibilă, dat fiind că acesta din urmă avea mai mult interes juridic în acțiune. La 20 martie 1997, Tribunalul a respins cererea părții solicitante ca fiind inadmisibilă. Aprilie 1997, aceasta din urmă a contestat această decizie. La 26 noiembrie 1997, reclamantul s-a plâns instanței de încălcarea drepturilor sale. La 23 ianuarie 1998, s-a plâns, de asemenea, de instanța care răspundea de caz. La 2 februarie 1998, reclamantul s-a plâns Ministerului Justiției și Avocatului. La 20 februarie 1998, ministerul i-a răspuns că astfel de afirmații nu intră în sfera sa de competență. La 8 aprilie 1998, reclamantul a solicitat Ministerului Justiției să facă o procedură disciplinară împotriva judecătorului, inclusiv să se plângă de durata procedurii. El a informat, de asemenea, Curtea Supremă și lambudsman cu privire la acest demers. Ei au luat notă de scrisorile sale și lambudsman a informat reclamantul la un interviu. La 27 mai 1998, Ministerul Justiției l-a informat pe reclamant că nu există temeiuri pentru inițierea unei proceduri disciplinare împotriva judecătorului și că partea cererii sale privind durata procedurii va fi tratată separat. La 23 iunie 1998, el a trimis reclamantului răspunsul Tribunalului cu privire la acuzațiile sale, în timp ce acestea nu erau întemeiate. La 13 iulie 1998, reclamantul a răspuns din nou la tribunalul din Umbudsman, la Curtea Supremă și la Ministerul Justiției. La 19 august 1998, la Ombudsman i-a răspuns că nu avea competența de a interveni în această cauză. La 16 septembrie 1999, Tribunalul Superior al Muncii și Afacerilor Sociale a infirmat partea din hotărâre referitoare la cererea inițială, a trimis-o în fața primului judecător și a confirmat partea din hotărâre referitoare la cererea incidentă. La 10 noiembrie 1999, Tribunalul Muncii și Afacerilor Sociale a ținut o audiere, în care reclamantul a cerut ca judecătorul Tribunalului să se deporteze pentru examinarea cazului său. Această cerere a fost respinsă printr-o decizie din 7 decembrie 1999, iar la 9 februarie 2000, instanța a organizat o altă audiere. Ulterior, la 17 februarie 2000, societatea M. a dorit să-și retragă cererea, dar reclamantul sai a obiectat la 28 februarie 2000 printr-o hotărâre din 20 martie 2000, Tribunalul a constatat că societatea M. a renunțat la cerere și, prin urmare, a decis în favoarea reclamantului. La 30 iunie 2000, reclamantul a formulat o acțiune ierarhică la Ministerul Justiției. La 25 iulie 2000, acesta din urmă i-a cerut să-l completeze, ceea ce a făcut la 3 august 2000. La 28 septembrie 2000, Tribunalul Superior al Muncii și Afacerilor Sociale a respins recursul, pe motiv că reclamantul avea mai mult interes juridic în acțiune. Reclamantul a formulat o acțiune la Curtea Supremă. La 9 octombrie 2000, ministerul i-a răspuns reclamantului, pe baza unei scrisori din partea instanței superioare din 7 septembrie 2000, că cauza sa va fi abordată cu prioritate. În cele din urmă, la 19 iunie 2001, Curtea Supremă a respins acțiunea reclamantului. Reclamantul se plânge de durata procedurii și de lipsa de echitate a acesteia, având în vedere art. 6 alineatul (1) din convenție, deoarece societatea M figura încă în hotărârea în primă instanță ca parte reclamantă, chiar dacă nu mai era înscrisă în registrul persoanelor juridice în momentul adoptării hotărârii de către instanța de primă instanță. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul își declară victima torturii, ținând cont de durata procedurii, precum și de onoarea și integritatea sa personală, din cauza declarațiilor sale ținute în fața autorităților judiciare. În plus, invocând art. 13 din Convenție, CESE consideră că este iluzoriu să se aștepte la respectarea drepturilor și libertăților într-o țară nedemocratică în care nu este respectată preeminența dreptului și unde ramura judiciară colaborează la ascunderea mijloacelor de spălare a banilor. De asemenea, se declară victima articolului 14 din Convenție, deoarece persoanele care colaborează la crima organizată beneficiază de drepturi și libertăți, în timp ce cei care se opun își pierd locul de muncă și sunt urmăriți în justiție. În plus, judecătorul Tribunalului Muncii de Primă Instanță ar fi comis acte care intră sub incidența art. 6 din Convenția privind spălarea, depistarea, confiscarea și confiscarea produselor provenite din infracțiuni. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii în fața instanțelor de muncă, care a început la 24 martie 1992 și a fost finalizată la 19 iunie Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) În ceea ce privește motivul întemeiat referitor la durata procedurii, începută la 24 martie 1992 și finalizată la 19 iunie 2001, Curtea nu apreciază, în stadiul actual al dosarului, în măsură să se pronunțe asupra admisibilității sale și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât, în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul își declară victima torturii, din cauza procedurii, precum și a onorării și integrității sale personale. De asemenea, se plânge de caracterul inechitabil al procedurii, în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție. În plus, invocând art. 13 din Convenție, CESE consideră că este iluzoriu să se aștepte la respectarea drepturilor și libertăților într-o țară nedemocratică în care nu este respectată preeminența dreptului și unde ramura judiciară colaborează la ascunderea persoanelor care spală bani. În cele din urmă, acesta își spune victimă a articolului 14 din Convenție, deoarece persoanele care colaborează la crima organizată se bucură de drepturi și libertăți, în timp ce cei care se opun își pierd locul de muncă și fac obiectul unei urmăriri penale. art. 3 Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără deosebire, pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau în orice altă direcție, originii naționale sau sociale, aparținând unei minorități naționale, averii, nașterii sau oricărei alte situații. Presupunând chiar că recurentul și-a justificat în mod corespunzător obiecțiunile, Curtea consideră că nu mai poate pretinde că este victimă, în temeiul articolului 34 din convenție, a presupuselor încălcări formulate pe teren ale articolelor 3, 6 alineatul (1) (echitatea procedurii), 13 și 14 din convenție, dat fiind că instanțele au decis în favoarea sa : Cererea societății M. a fost respinsă, iar cererea incidentă a reclamantului a fost primită. Cu titlu excesiv, Curtea constată, de asemenea, că reclamantul nu a formulat o acțiune constituțională pentru a se plânge de încălcarea drepturilor menționate anterior, garantate atât de convenție, cât și de Constituția slovenă. Prin urmare, aceasta constată că căile de atac interne nu au fost epuizate astfel cum se prevede la art. 35 alineatul (1) din Convenție. În cele din urmă, reclamantul susține că instanța judecătorească a muncii de primă instanță și instanța de drept au comis, în general, acte menționate la art. 6 din Convenția privind spălarea, depistarea, confiscarea și confiscarea produselor provenite din infracțiune. Curtea constată că obiecțiile reclamantului nu privesc încălcarea drepturilor și libertăților garantate de Convenția europeană a Drepturilor Omului și că aceasta nu este, prin urmare, competentă rațional materiae pentru examinarea acestei părți a cererii, în sensul art. 35 alin. (3). În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea ... .........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................