KAPITAL INWESTYCYJNY SP. Z O. O v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
KAPITAL INWESTYCYJNY SP. Z O. O v. POLAND (CtEDO, 2005)
Reclamantul, Kapitał Inwestycyjny Sp. Z O. O, este o societate de răspundere limitată încorporată în Polonia, cu sediul său înregistrat la Varșovia. Este reprezentat în fața Curții de către dl Zenon Wieczorek, directorul său. Guvernul contestat a fost reprezentat de dl Jakub Wołāsiewicz, Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 6 aprilie 1994, societatea reclamantă a instituit o procedură civilă împotriva unei „P” cooperative. A solicitat daune care rezultă din obligațiile contractuale dintre părți. La 27 aprilie 1994, Curtea de District din Varșovia a emis un ordin de plată împotriva „P” cooperantă. La 22 iunie 1994 și 17 august 1994, judecătorul a confiscat contul bancar al cooperativului. La 23 iunie 1994, cooperativa inculpată a depus o apărare împotriva ordinului de plată (zarzuty przeciwko nakazowi zapłaty) și a solicitat respingerea cererilor reclamantului, printre altele, din cauza nulității contractului. La 24 august 1994, cooperativa a depus plângeri intitulate „declarare privind actele judecătorului”. În declarațiile de declarație, a solicitat să rămână procedura de executare, să modifice ordinul de securitate și să-și elibereze conturile bancare. La 17 octombrie 1994, instanța a respins, de asemenea, plângerea cu privire la actele judecătorului în calitate de astfel. La 10 septembrie 1994, instanța a respins moțiunile inculpatului din 23 iunie 1994 și 16 august 1994. Curtea a hotărât că, din moment ce nu s-a petrecut nici o procedură de executare, această procedură nu a avut scop și a trebuit să fie respinsă. La 21 octombrie 1994, reclamantul a interzis această decizie. O nouă plângere a cooperativei acuzate, depusă la 19 octombrie 1994, cu privire la actele judecătorești privind domeniul de aplicare al ordinului de securitate și, în special în ceea ce privește confiscarea conturilor bancare, a fost respinsă la 5 noiembrie 1994 și apelul ulterior al inculpatului a fost respins la 19 ianuarie 1995. La 30 noiembrie 1994, Curtea Regională de Varșovia a permis apelul inculpatului din 21 octombrie 1994 și a păstrat executarea ordinului de plată. La 30 noiembrie 1995 și 12 ianuarie 1996 au fost desfășurate audieri în fața Curții Regionale de Varșovia. La 16 aprilie 1996, instanța a hotărât să rămână procedura de plată, astfel cum a solicitat cooperatorul P. la 30 aprilie 1996, societatea reclamantă a recursat, dar în niciun caz. Avocatul a fost respins de Curtea de Apel din Varșovia la 12 iulie 1996. La 13 mai 2004, Curtea Regională de Varșovia a respins cererea de plată a reclamantului și a anulat ordinul de plată din 27 aprilie 1994. La 14 noiembrie 1995, cooperativa acuzată a instituit o acțiune paralelă împotriva societății reclamante care a contestat validitatea contractului pe care i-a fost bazat susținerile sale. A solicitat, de asemenea, ca procedura inițială să rămână până la decizia de valabilitate a acestui contract. La 7 februarie 1996, societatea reclamantă a depus apelurile sale în noul caz. Acesta a susținut că reclamația ar trebui respinsă ca fiind inadmisibilă, deoarece emiterea valabilității contractului ar fi, în orice caz, luată în considerare în procedura de plată care a fost instituită mai devreme. La 29 iunie 1999, hotărârea de primă instanță a fost pronunțată. Curtea a constatat că contractul dintre părți este nul și nul. La 14 septembrie 1999, societatea reclamantă a depus un recurs. La 4 aprilie 2000, s-a desfășurat o ședință în fața Curții de Apel din Varșovia și instanța de apel a respins recursul. La 5 iulie 2000, societatea reclamantă a depus un recurs de casație. La 5 februarie 2002, Curtea Supremă a respins recursul de casație, constatând că nicio problemă de importanță juridică nu a justificat examinarea în fond. Articolele 417 și următoarele. din Codul Civil (Kodeks cywilny) prevede răspunderea statului în ceea ce privește tort. În versiunea aplicabilă până la 1 septembrie 2004, art. 417 § 1, care stabilește o regulă generală, se citește după cum urmează: „1. art. 418 din Codul Civil, după caz până la 18 decembrie 2001 (a se vedea Hotărârea „Curtea constituțională” din 4 decembrie 2001 de mai jos) prevedea următoarea excepție în cazurile în care daunele rezultă din eliberarea unei decizii sau a unei ordine: „1. În cazul în care, în urma eliberării unei decizii sau a unei ordine, un oficial de stat a cauzat daune, Trezoreria de stat este responsabilă numai dacă o încălcare a legii a fost implicată în cauza deciziei sau a ordinii și dacă această încălcare este obiectul urmăririi în temeiul dreptului penal sau al unei anchete disciplinare, iar vina persoanei care au cauzat daunele în cauză a fost stabilită prin o condamnare finală sau a fost admisă de superiorul acestei persoane. La 1 septembrie 2004, legea din 17 iunie 2004 privind modificările Codului Civil și a altor statute (Ustawa o zmianie ustawy – Kodeks cywilny oraz niektórych innych ustaw) a intrat în vigoare. În timp ce modificările relevante au fost, în esență, în vederea alargării domeniului de aplicare al răspunderii Trezorului de Stat pentru tortură în temeiul articolului 417 din Codul Civil – care a inclus adăugarea unui nou articol 4171 și a instituției responsabilității tortuoase a statului pentru omisia sa de a adopta legislația (denumita „omisiunea legislativă”; „omisiunea zaniedbanie legislacyjne”) – acestea trebuie, de asemenea, să fie observate în contextul funcționării unui nou statut de instituire a unor măsuri de remediere pentru durata necorespunzătoare a procedurilor judiciare (a se vedea punctele 38-41 de mai jos). În urma amendamentului din 2004, art. 4171, în măsura în care este relevant, se citește după cum urmează: „3. În cazul în care daunele au fost cauzate de neîndeplinirea unei hotărâri (orzeczenie) sau decizia (decizja) în cazul în care există o obligație legală de a le acorda, poate fi solicitată o reparație pentru [daune] după ce a fost stabilită în procedura relevantă că neîndeplinirea unei hotărâri sau a unei decizii a fost contrară legii, cu excepția cazului în care prevede altfel alte dispoziții specifice.” Cu toate acestea, în temeiul dispozițiilor tranzitorii de la secțiunea 5 din modificarea 2004, art. 417, după caz înainte de 1 septembrie 2004 (a se vedea punctul 34 mai sus) se aplică tuturor evenimentelor și situațiilor juridice care subsistau înainte de data respectivă. La 4 decembrie 2001, Curtea Constituțională (Trybunał Konstytucyjny) a abordat două plângeri constituționale în care reclamanții au contestat constituționalitatea art. 417 și 418 din Codul Civil. În special, au afirmat că aceste dispoziții erau incompatibile cu art. 64 și 77 § 1 din Constituție (a se vedea punctele 36-37 de mai jos). În aceeași zi, tribunalul a dat hotărâre (nr. SK 18/00) și a susținut că art. 417 din Codul Civil este compatibil cu art. 77 § 1 din Constituție, în măsura în care acesta prevede că Trezorul de Stat este responsabil pentru daunele cauzate de acțiunile ilegale ale unui funcționar de stat efectuate în cursul îndeplinirii sarcinilor sale. În plus, deși art. 418 din Codul civil era compatibil cu art. 64 din Constituție, acesta era contrar articolului 77 § 1 deoarece a legat atribuirea compensației pentru aceste daune cu culpabilitatea personală a funcționarului statului în cauză, înființată în proceduri penale sau disciplinare. La 18 decembrie 2001, data în care a intrat în vigoare hotărârea Curții Constituționale, art. 418 a fost abrogat. Avizul Curții Constituționale cu privire la consecințele abrogării afirmă, în măsura în care este cazul: „Eliminarea articolului 418 din Codul Civil din sistemul juridic ... înseamnă că responsabilitatea Trezoreriei de Stat pentru o acțiune a unei autorități publice care constă în eliberarea deciziilor sau a ordinelor ilegale va decurge din principiile generale ale răspunderii de stat prevăzute la art. 417 din Codul civil. Cu toate acestea, acest lucru nu exclude aplicarea în actualul sistem juridic al altor, nu neapărat numai a celor enumerate în Codul Civil, principiile răspunderii statului stabilite în statute specifice.” art. 45 § 1 din Constituție prevede: „Toată lumea are dreptul la o audiere corectă și publică a cazului său, fără întârziere nejustificată, în fața unei instanțe competente, imparțiale și independente.” art. 64 din Constituție spune: „1. Toată lumea are dreptul la proprietate, la alte drepturi de proprietate și la dreptul de succesiune. Toată lumea, pe o bază egală, primește protecție juridică în ceea ce privește proprietatea, alte drepturi de proprietate și dreptul de succesiune. Dreptul de proprietate poate fi limitat doar prin intermediul unui statut și numai în măsura în care nu încalcă substanța acestui drept.” art. 77 § 1 din Constituție spune: „Toată lumea are dreptul la compensare pentru orice prejudiciu făcut pentru el prin orice acțiune a unui organ de autoritate publică împotriva legii.” La 17 septembrie 2004, Legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil (Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzadnionej zwłoki) („Legea din 2004”) a intrat în vigoare. Acesta stabilește diverse mijloace juridice destinate să contracarce și/sau să remedieze durata nejustificată a procedurii judiciare. O parte în procedurile în curs de întârziere poate solicita accelerarea procedurii respective și/sau doar satisfacția pentru durata necorespunzătoare a acestora în temeiul articolului 2 citit coroborat cu art. 5 alineatul (1) din Legea 2004. art. 2 se menționează după cum urmează: art. 5 prevede, în măsura în care este relevant: „1. Se depune o plângere cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii în timp ce procedurile sunt în așteptare. ...” art. 16 se referă la procedurile încheiate și care nu intră în dispoziția tranzitorie a articolului 18 (a se vedea punctul 46 de mai jos) în următoarele termeni: „O parte care nu a depus o plângere cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii în temeiul articolului 5 alineatul (1) poate pretinde – în temeiul articolului 417 din Codul Civil ... – compensarea pentru daunele care au rezultat din lungimea necorespunzătoare a procedurii după încheierea procedurii privind fondurile cazului. art. 442 din Codul Civil stabilește perioade de limitare a diverselor creanțe bazate pe tort. Această dispoziție se aplică situațiilor reglementate de art. 417 din Codul Civil. art. 442, în măsura în care este cazul, se citește: „1. O cerere de compensare pentru daunele cauzate de o tortă decurge de trei ani de la data în care reclamantul a aflat de daunele și de persoanele responsabile pentru aceasta. Cu toate acestea, reclamația se limitează în orice caz la 10 ani de la data în care a avut loc evenimentul care a cauzat prejudiciul.” art. 18 din Legea de 2004 stabilește următoarele norme tranzitorii în ceea ce privește cererile deja pendente în fața Curții: „1. În termen de șase luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoane care, înainte de această dată, au depus o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului ... depunerea unei încălcări a dreptului la un proces într-un termen rezonabil garantat de art. 6 alineatul (1) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale ..., poate depune o plângere cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii pe baza dispozițiilor prezentei legi, în cazul în care plângerea lor la Curte a fost depusă în cursul procedurii încurcate și în cazul în care Curtea nu a adoptat o decizie privind admisibilitatea cauzei lor. O plângere depusă în temeiul subsecțiunea 1 indică data la care cererea a fost depusă Curții. Instanța relevantă informează imediat Ministrul Afacerilor Externe cu privire la orice plângeri depuse în temeiul subsecțiunea 1.”