Kapital Inwestycyjny SP. Z O. O împotriva Poloniei

Reclamantul, Kapitał Inwestycyjny Sp. Z O. O, este o societate de răspundere limitată încorporată în Polonia, cu sediul său înregistrat la Varșovia. Este reprezentat în fața Curții de către dl Zenon Wieczorek, directorul său. Guvernul contestat a fost reprezentat de dl Jakub Wołāsiewicz, Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 6 aprilie 1994, societatea reclamantă a instituit o procedură civilă împotriva unei „P” cooperative. A solicitat daune care rezultă din obligațiile contractuale dintre părți. La 27 aprilie 1994, Curtea de District din Varșovia a emis un ordin de plată împotriva „P” cooperantă. La 22 iunie 1994 și 17 august 1994, judecătorul a confiscat contul bancar al cooperativului.

La 23 iunie 1994, cooperativa inculpată a depus o apărare împotriva ordinului de plată (zarzuty przeciwko nakazowi zapłaty) și a solicitat respingerea cererilor reclamantului, printre altele, din cauza nulității contractului. La 24 august 1994, cooperativa a depus plângeri intitulate „declarare privind actele judecătorului”. În declarațiile de declarație, a solicitat să rămână procedura de executare, să modifice ordinul de securitate și să-și elibereze conturile bancare. La 17 octombrie 1994, instanța a respins, de asemenea, plângerea cu privire la actele judecătorului în calitate de astfel. La 10 septembrie 1994, instanța a respins moțiunile inculpatului din 23 iunie 1994 și 16 august 1994. Curtea a hotărât că, din moment ce nu s-a petrecut nici o procedură de executare, această procedură nu a avut scop și a trebuit să fie respinsă.

La 21 octombrie 1994, reclamantul a interzis această decizie. O nouă plângere a cooperativei acuzate, depusă la 19 octombrie 1994, cu privire la actele judecătorești privind domeniul de aplicare al ordinului de securitate și, în special în ceea ce privește confiscarea conturilor bancare, a fost respinsă la 5 noiembrie 1994 și apelul ulterior al inculpatului a fost respins la 19 ianuarie 1995. La 30 noiembrie 1994, Curtea Regională de Varșovia a permis apelul inculpatului din 21 octombrie 1994 și a păstrat executarea ordinului de plată. La 30 noiembrie 1995 și 12 ianuarie 1996 au fost desfășurate audieri în fața Curții Regionale de Varșovia. La 16 aprilie 1996, instanța a hotărât să rămână procedura de plată, astfel cum a solicitat cooperatorul P. la 30 aprilie 1996, societatea reclamantă a recursat, dar în niciun caz.

Avocatul a fost respins de Curtea de Apel din Varșovia la 12 iulie 1996. La 13 mai 2004, Curtea Regională de Varșovia a respins cererea de plată a reclamantului și a anulat ordinul de plată din 27 aprilie 1994. La 14 noiembrie 1995, cooperativa acuzată a instituit o acțiune paralelă împotriva societății reclamante care a contestat validitatea contractului pe care i-a fost bazat susținerile sale. A solicitat, de asemenea, ca procedura inițială să rămână până la decizia de valabilitate a acestui contract. La 7 februarie 1996, societatea reclamantă a depus apelurile sale în noul caz. Acesta a susținut că reclamația ar trebui respinsă ca fiind inadmisibilă, deoarece emiterea valabilității contractului ar fi, în orice caz, luată în considerare în procedura de plată care a fost instituită mai devreme.

La 29 iunie 1999, hotărârea de primă instanță a fost pronunțată. Curtea a constatat că contractul dintre părți este nul și nul. La 14 septembrie 1999, societatea reclamantă a depus un recurs. La 4 aprilie 2000, s-a desfășurat o ședință în fața Curții de Apel din Varșovia și instanța de apel a respins recursul. La 5 iulie 2000, societatea reclamantă a depus un recurs de casație. La 5 februarie 2002, Curtea Supremă a respins recursul de casație, constatând că nicio problemă de importanță juridică nu a justificat examinarea în fond. Articolele 417 și următoarele. din Codul Civil (Kodeks cywilny) prevede răspunderea statului în ceea ce privește tort. În versiunea aplicabilă până la 1 septembrie 2004, art. 417 § 1, care stabilește o regulă generală, se citește după cum urmează: „1.

art. 418 din Codul Civil, după caz până la 18 decembrie 2001 (a se vedea Hotărârea „Curtea constituțională” din 4 decembrie 2001 de mai jos) prevedea următoarea excepție în cazurile în care daunele rezultă din eliberarea unei decizii sau a unei ordine: „1. În cazul în care, în urma eliberării unei decizii sau a unei ordine, un oficial de stat a cauzat daune, Trezoreria de stat este responsabilă numai dacă o încălcare a legii a fost implicată în cauza deciziei sau a ordinii și dacă această încălcare este obiectul urmăririi în temeiul dreptului penal sau al unei anchete disciplinare, iar vina persoanei care au cauzat daunele în cauză a fost stabilită prin o condamnare finală sau a fost admisă de superiorul acestei persoane.

La 1 septembrie 2004, legea din 17 iunie 2004 privind modificările Codului Civil și a altor statute (Ustawa o zmianie ustawy – Kodeks cywilny oraz niektórych innych ustaw) a intrat în vigoare. În timp ce modificările relevante au fost, în esență, în vederea alargării domeniului de aplicare al răspunderii Trezorului de Stat pentru tortură în temeiul articolului 417 din Codul Civil – care a inclus adăugarea unui nou articol 4171 și a instituției responsabilității tortuoase a statului pentru omisia sa de a adopta legislația (denumita „omisiunea legislativă”; „omisiunea zaniedbanie legislacyjne”) – acestea trebuie, de asemenea, să fie observate în contextul funcționării unui nou statut de instituire a unor măsuri de remediere pentru durata necorespunzătoare a procedurilor judiciare (a se vedea punctele 38-41 de mai jos).

În urma amendamentului din 2004, art. 4171, în măsura în care este relevant, se citește după cum urmează: „3. În cazul în care daunele au fost cauzate de neîndeplinirea unei hotărâri (orzeczenie) sau decizia (decizja) în cazul în care există o obligație legală de a le acorda, poate fi solicitată o reparație pentru [daune] după ce a fost stabilită în procedura relevantă că neîndeplinirea unei hotărâri sau a unei decizii a fost contrară legii, cu excepția cazului în care prevede altfel alte dispoziții specifice.” Cu toate acestea, în temeiul dispozițiilor tranzitorii de la secțiunea 5 din modificarea 2004, art. 417, după caz înainte de 1 septembrie 2004 (a se vedea punctul 34 mai sus) se aplică tuturor evenimentelor și situațiilor juridice care subsistau înainte de data respectivă.

La 4 decembrie 2001, Curtea Constituțională (Trybunał Konstytucyjny) a abordat două plângeri constituționale în care reclamanții au contestat constituționalitatea art. 417 și 418 din Codul Civil. În special, au afirmat că aceste dispoziții erau incompatibile cu art. 64 și 77 § 1 din Constituție (a se vedea punctele 36-37 de mai jos). În aceeași zi, tribunalul a dat hotărâre (nr. SK 18/00) și a susținut că art. 417 din Codul Civil este compatibil cu art. 77 § 1 din Constituție, în măsura în care acesta prevede că Trezorul de Stat este responsabil pentru daunele cauzate de acțiunile ilegale ale unui funcționar de stat efectuate în cursul îndeplinirii sarcinilor sale. În plus, deși art. 418 din Codul civil era compatibil cu art. 64 din Constituție, acesta era contrar articolului 77 § 1 deoarece a legat atribuirea compensației pentru aceste daune cu culpabilitatea personală a funcționarului statului în cauză, înființată în proceduri penale sau disciplinare.

La 18 decembrie 2001, data în care a intrat în vigoare hotărârea Curții Constituționale, art. 418 a fost abrogat. Avizul Curții Constituționale cu privire la consecințele abrogării afirmă, în măsura în care este cazul: „Eliminarea articolului 418 din Codul Civil din sistemul juridic ... înseamnă că responsabilitatea Trezoreriei de Stat pentru o acțiune a unei autorități publice care constă în eliberarea deciziilor sau a ordinelor ilegale va decurge din principiile generale ale răspunderii de stat prevăzute la art. 417 din Codul civil.

Cu toate acestea, acest lucru nu exclude aplicarea în actualul sistem juridic al altor, nu neapărat numai a celor enumerate în Codul Civil, principiile răspunderii statului stabilite în statute specifice.” art. 45 § 1 din Constituție prevede: „Toată lumea are dreptul la o audiere corectă și publică a cazului său, fără întârziere nejustificată, în fața unei instanțe competente, imparțiale și independente.” art. 64 din Constituție spune: „1. Toată lumea are dreptul la proprietate, la alte drepturi de proprietate și la dreptul de succesiune. Toată lumea, pe o bază egală, primește protecție juridică în ceea ce privește proprietatea, alte drepturi de proprietate și dreptul de succesiune.

Dreptul de proprietate poate fi limitat doar prin intermediul unui statut și numai în măsura în care nu încalcă substanța acestui drept.” art. 77 § 1 din Constituție spune: „Toată lumea are dreptul la compensare pentru orice prejudiciu făcut pentru el prin orice acțiune a unui organ de autoritate publică împotriva legii.” La 17 septembrie 2004, Legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil (Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzadnionej zwłoki) („Legea din 2004”) a intrat în vigoare. Acesta stabilește diverse mijloace juridice destinate să contracarce și/sau să remedieze durata nejustificată a procedurii judiciare.

O parte în procedurile în curs de întârziere poate solicita accelerarea procedurii respective și/sau doar satisfacția pentru durata necorespunzătoare a acestora în temeiul articolului 2 citit coroborat cu art. 5 alineatul (1) din Legea 2004. art. 2 se menționează după cum urmează: art. 5 prevede, în măsura în care este relevant: „1. Se depune o plângere cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii în timp ce procedurile sunt în așteptare… ” art. 16 se referă la procedurile încheiate și care nu intră în dispoziția tranzitorie a articolului 18 (a se vedea punctul 46 de mai jos) în următoarele termeni: „O parte care nu a depus o plângere cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii în temeiul articolului 5 alineatul (1) poate pretinde – în temeiul articolului 417 din Codul Civil ... – compensarea pentru daunele care au rezultat din lungimea necorespunzătoare a procedurii după încheierea procedurii privind fondurile cazului.

art. 442 din Codul Civil stabilește perioade de limitare a diverselor creanțe bazate pe tort. Această dispoziție se aplică situațiilor reglementate de art. 417 din Codul Civil. art. 442, în măsura în care este cazul, se citește: „1. O cerere de compensare pentru daunele cauzate de o tortă decurge de trei ani de la data în care reclamantul a aflat de daunele și de persoanele responsabile pentru aceasta. Cu toate acestea, reclamația se limitează în orice caz la 10 ani de la data în care a avut loc evenimentul care a cauzat prejudiciul.” art. 18 din Legea de 2004 stabilește următoarele norme tranzitorii în ceea ce privește cererile deja pendente în fața Curții: „1.

În termen de șase luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoane care, înainte de această dată, au depus o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului ... depunerea unei încălcări a dreptului la un proces într-un termen rezonabil garantat de art. 6 alineatul (1) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale ..., poate depune o plângere cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii pe baza dispozițiilor prezentei legi, în cazul în care plângerea lor la Curte a fost depusă în cursul procedurii încurcate și în cazul în care Curtea nu a adoptat o decizie privind admisibilitatea cauzei lor. O plângere depusă în temeiul subsecțiunea 1 indică data la care cererea a fost depusă Curții.

Instanța relevantă informează imediat Ministrul Afacerilor Externe cu privire la orice plângeri depuse în temeiul subsecțiunea 1.”

The applicant, Kapitał Inwestycyjny Sp. Z O. O, is a limited liability company incorporated in Poland, with its registered seat in Warsaw. It is represented before the Court by Mr Zenon Wieczorek, its director. The respondent Government were represented by Mr Jakub Wołąsiewicz, of the Ministry of Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 6 April 1994 the applicant company instituted civil proceedings against a co-operative “P”. It claimed damages resulting from contractual obligations between the parties. On 27 April 1994 the Warsaw District Court issued a payment order against the co-operative “P”. On 22 June 1994 and 17 August 1994 the bailiff seized the co-operative’s bank account.

On 23 June 1994 the defendant co-operative filed a defence against the payment order (zarzuty przeciwko nakazowi zapłaty). It requested that the applicant’s claims be dismissed on account, inter alia, of the invalidity of the contract. On 24 August 1994 the co-operative filed pleadings entitled “complaint regarding the bailiff’s acts”. In the pleadings it requested that the enforcement proceedings be stayed, that the security order be altered and its bank accounts freed. On 17 October 1994 the court also dismissed the complaint regarding the bailiff’s acts as such. On 10 September 1994 the court dismissed the defendant’s motions of 23 June 1994 and 16 August 1994. The court ruled that since no enforcement proceedings were pending the motion was purposeless and it had to be dismissed.

On 21 October 1994 the applicant appealed against that decision. A further complaint by the defendant co-operative, lodged on 19 October 1994, about the bailiff’s acts concerning the scope of the security order and, in particular in respect of the seizure of bank accounts, was dismissed on 5 November 1994 and the defendant’s subsequent appeal was dismissed on 19 January 1995. On 30 November 1994 the Warsaw Regional Court allowed the defendant’s appeal of 21 October 1994 and stayed the enforcement of the payment order. On 30 November 1995 and 12 January 1996 hearings were held before the Warsaw Regional Court. On 16 April 1996 that court decided to stay the proceedings for payment as requested by the co-operative P. on the grounds that the proceedings to declare the contract null and void were pending.

On 30 April 1996 the applicant company appealed but to no avail. Its appeal was dismissed by the Warsaw Court of Appeal on 12 July 1996. On 13 May 2004 the Warsaw Regional Court dismissed the applicant’s claim for payment and quashed the payment order of 27 April 1994. On 14 November 1995 the defendant co-operative instituted a parallel action against the applicant company challenging the validity of the contract on which its claims were based. It also requested that the original proceedings be stayed until the issue of the validity of that contract had been adjudicated. On 7 February 1996 the applicant company filed its pleadings in the new case. It argued that the claim should be rejected as inadmissible since the issue of the validity of the contract would in any event be considered in the proceedings for payment which had been instituted earlier.

On 29 June 1999 the first-instance judgment was delivered. The court found the contract between the parties to be null and void. On 14 September 1999 the applicant company filed an appeal. On 4 April 2000 a hearing was held before the Warsaw Court of Appeal and the appellate court dismissed the appeal. On 5 July 2000 the applicant company filed a cassation appeal. On 5 February 2002 the Supreme Court rejected the cassation appeal, finding that no issue of legal importance justified its examination on the merits. Articles 417 et seq. of the Civil Code (Kodeks cywilny) provide for the State’s liability in tort. In the version applicable until 1 September 2004, Article 417 § 1, which lays down a general rule, read as follows: “1.

The State Treasury shall be liable for damage caused by a State official in the course of carrying out the duties entrusted to him.” Article 418 of the Civil Code, as applicable until 18 December 2001 (see “Constitutional Court”s judgment of 4 December 2001 below) provided for the following exception in cases where damage resulted from the issue of a decision or order: “1. If, in consequence of the issue of a decision or order, a State official has caused damage, the State Treasury shall be liable only if a breach of the law has been involved in the issue of the decision or order and if that breach is the subject of prosecution under the criminal law or of a disciplinary investigation, and the guilt of the person who caused the damage in question has been established by a final conviction or has been admitted by the superior of that person.

2. The absence of the establishment of guilt by way of a criminal conviction or in a decision given in disciplinary proceedings shall not exclude the State Treasury’s liability for damage if such proceedings cannot be instituted in view of the [statutory] exception to prosecution or disciplinary actions.” On 1 September 2004 the Law of 17 June 2004 on amendments to the Civil Code and other statutes (Ustawa o zmianie ustawy – Kodeks cywilny oraz niektórych innych ustaw) (“the 2004 Amendment”) entered into force.

While the relevant amendments have in essence been aimed at enlarging the scope of the State Treasury’s liability for tort under Article 417 of the Civil Code – which included adding a new Article 4171 and the institution of the State’s tortious liability for its omission to enact legislation (the so-called “legislative omission”; “zaniedbanie legislacyjne”) – they are also to be seen in the context of the operation of a new statute introducing remedies for the unreasonable length of judicial proceedings (see paragraphs 38-41 below). Following the 2004 Amendment, Article 4171, in so far as relevant, reads as follows: “3.

If damage has been caused by failure to give a ruling (orzeczenie) or decision (decyzja) where there is a statutory duty to give them, reparation for [the damage] may be sought after it has been established in the relevant proceedings that the failure to give a ruling or decision was contrary to the law, unless otherwise provided for by other specific provisions.” However, under the transitional provisions of section 5 of the 2004 Amendment, Article 417 as applicable before 1 September 2004 (see paragraph 34 above) shall apply to all events and legal situations that subsisted before that date. On 4 December 2001 the Constitutional Court (Trybunał Konstytucyjny) dealt with two constitutional complaints in which the applicants challenged the constitutionality of Article 417 and 418 of the Civil Code.

They alleged, in particular, that those provisions were incompatible with Articles 64 and 77 § 1 of the Constitution (see paragraphs 36-37 below). On the same day the court gave judgment (no. SK 18/00) and held that Article 417 of the Civil Code was compatible with Article 77 § 1 of the Constitution in so far as it provided that the State Treasury was liable for damage caused by the unlawful action of a State official carried out in the course of performing his duties. It further held that even though Article 418 of the Civil Code was compatible with Article 64 of the Constitution, it was contrary to Article 77 § 1 since it linked the award of compensation for such damage with the personal culpability of the state official concerned, established in criminal or disciplinary proceedings.

On 18 December 2001, the date on which the Constitutional Court’s judgment took effect, Article 418 was repealed. The Constitutional Court’s opinion on the consequences of the repeal read, in so far as relevant: “The elimination of Article 418 of the Civil Code from the legal system ... means that the State Treasury’s liability for an action of a public authority consisting in the issue of unlawful decisions or orders will flow from the general principles of the State liability laid down in Article 417 of the Civil Code. This, however, does not rule out the application in the present legal system of other, not necessarily only those listed in the Civil Code, principles of the State liability laid down in specific statutes.” Article 45 § 1 of the Constitution states: “Everyone shall have the right to a fair and public hearing of his case, without undue delay, before a competent, impartial and independent court.” Article 64 of the Constitution reads: “1.

Everyone shall have the right to ownership, other property rights and the right of succession. 2. Everyone, on an equal basis, shall receive legal protection regarding ownership, other property rights and the right of succession. 3. The right of ownership may only be limited by means of a statute and only to the extent that it does not violate the substance of such right.” Article 77 § 1 of the Constitution reads: “Everyone shall have the right to compensation for any harm done to him by any action of an organ of public authority contrary to law.” On 17 September 2004 the Law of 17 June 2004 on complaints about a breach of the right to a trial within a reasonable time (Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sądowym bez nieuzasadnionej zwłoki) (“the 2004 Act”) entered into force.

It lays down various legal means designed to counteract and/or redress the undue length of judicial proceedings. A party to pending proceedings may ask for the acceleration of those proceedings and/or just satisfaction for their unreasonable length under Article 2 read in conjunction with Article 5(1) of the 2004 Act. Article 2, in so far as relevant, reads as follows: Article 5 provides, in so far as relevant: “1. A complaint about the unreasonable length of proceedings shall be lodged while the proceedings are pending…

” Article 16 refers to proceedings that have been terminated and that do not fall under the transitional provision of Article 18 (see paragraph 46 below) in the following terms: “A party which has not lodged a complaint about the unreasonable length of the proceedings under section 5 (1) may claim – under Article 417 of the Civil Code ... – compensation for the damage which resulted from the unreasonable length of the proceedings after the proceedings concerning the merits of the case have ended. Article 442 of the Civil Code sets out limitation periods in respect of various claims based on tort. That provision applies to situations covered by Article 417 of the Civil Code. Article 442, in so far as relevant, reads: “1.

A claim for compensation for damage caused by a tort shall lapse 3 years following the date on which the claimant learned of the damage and the persons liable for it. However, the claim shall in any case lapse 10 years following the date on which the event causing the damage had occurred.” Article 18 of the 2004 Act lays down the following transitional rules in relation to the applications already pending before the Court: “1.

Within six months after the date of entry into force of this law persons who, before that date, had lodged a complaint with the European Court of Human Rights ... complaining of a breach of the right to a trial within a reasonable time guaranteed by Article 6 (1) of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms ..., may lodge a complaint about the unreasonable length of the proceedings on the basis of the provisions of this law if their complaint to the Court had been lodged in the course of the impugned proceedings and if the Court has not adopted a decision concerning the admissibility of their case. 2. A complaint lodged under subsection 1 shall indicate the date on which the application was lodged with the Court.

3. The relevant court shall immediately inform the Minister of Foreign Affairs of any complaints lodged under subsection 1.”