Publicat la 2 octombrie 2023 SECȚIUNEA 3 Cererea nr. 60476/21 R.B. împotriva Elveției introdusă la 9 decembrie 2021, comunicată la 15 septembrie 2023 OBIECTUL L atricică din 11 octombrie 2016, reclamantul a fost diagnosticat cu o tulburare de personalitate narcisistă, o tulburare de personalitate combinată cu trăsături emoționale instabile (impulsive) și dissociale și cu sindrom de dependență de cocaină și canabis. Experții rețin un risc ridicat de recidivă pentru infracțiuni violente atâta timp cât reclamantul nu a fost supus unui tratament al tulburărilor mentale. Prin hotărârea din 7 iunie 2017, confirmată prin hotărârea Tribunalului Federal din 18 iunie 2017, În ianuarie 2018, Curtea Supremă a Cantonului de la Berna l-a condamnat pe reclamant la șase ani și jumătate de închisoare pentru sechestrare, vătămare corporală, extorcare, jaf, tentativă de constrângere și încălcare a legii privind drogurile și a Legii privind armele. De asemenea, aceasta a dispus o măsură instituțională terapeutică în temeiul articolului 59 din Codul penal. Prin decizia din 2 septembrie 2019, Oficiul pentru executarea judiciară a ridicat măsura terapeutică instituțională. Reclamantul a fost reținut din motive de securitate în culpă a unei hotărâri cu privire la pronunțarea unei eventuale execuții interne. Această perioadă de detenție a făcut obiectul unei prime acțiuni în fața Curții, care este soluționată printr-un regulament amiabil. Prin hotărârea din 18 mai 2020, Tribunalul Regional de Berna-Mittelland a impus internarea reclamantului în sensul articolului 64 din Codul Penal. Acesta s-a întemeiat pe art. 62c alineatul (4) din Codul Penal și pe o nouă expertiză psihiatrică. Începând cu data de 24 august 2020, reclamantul a fost deținut în cadrul instituției din Thorberg. Invocând art. 5 alineatul (1) litera (a) din Convenție, reclamantul susține că hotărârea pronunțată la data de 18 mai 2020 constituia o nouă condamnare, fără o legătură de cauzalitate suficientă cu condamnarea inițială. În plus, internarea ar fi fost pronunțată cu încălcarea legislației naționale, mai exact a articolului 62c alineatul (4) din Codul penal, deoarece, în momentul pronunțării de internare, acesta își executase deja pedeapsa și măsura terapeutică instituțională fusese înlăturată. De asemenea, reclamantul ridică, sub aspectul articolului 5 alineatul (1) litera (e) din Convenție, că nu a fost plasat într-o instituție adecvată pentru a executa internarea legată de tulburările sale mentale, care a fost întotdeauna reținută în jurisdicția penitenciarelor. În cele din urmă, reclamantul susține că internarea pronunțată constituie o nouă pedeapsă pentru fapte pentru care fusese deja condamnat, în sensul articolului 4 din Protocolul nr. 7 la convenție. de la litera (a) la litera (f) de la art. 5 alineatul (1) din convenție În special, a existat o legătură de cauzalitate suficientă între condamnarea reclamantului și deținerea sa ca urmare a pronunțării ulterioare a unui stat membru, în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (a) din Convenția (W.A. Elveția, nr. 38958/16, § 32-35, 2 noiembrie 2021, Kadusic c. Elveția, n 43977/13, § 38-40, 9 ianuarie 2018) Requeran t a fost deținut în cadrul unui spital, al unei clinici sau al unei alte unități adecvate și a beneficiat de o terapie adecvată în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (e) din Convenția W.A. , citată anterior, §§ 36-38, Kadusic , citată anterior, §§ 42-45, Inseher c. Germania [GC], nr. 10111/12 și 27505/14, § 126-141, 4 decembrie 2018, Rooman c. Belgia [GC], nr. 18052/11, §§§ 208-211, 31 ianuarie 2019)? A fost reținerea reclamantului în mod regulat mai ales în conformitate cu căile legale, în sensul art. 5 alin. (1) din Convenție, având în vedere că instanțele interne au dispus internarea în temeiul art. 62c, §4 din Codul penal după ridicarea măsurii terapeutice instituționale? A fost legislația națională suficient de precisă și previzibilă Declarația unui stat membru ulterior ridicării primei măsuri terapeutice instituționale impuse reclamantului era compatibilă cu art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție (W.A., menționat anterior, §§ 65-69) Părțile sunt invitate să furnizeze informații și documente cu privire la instituțiile care au primit și au primit în prezent reclamantul de la pronunțarea hotărârii de internare (date de intrare și de ieșire); informații cu privire la instituții și la eventualele îngrijiri medicale și psihiatrice oferite persoanelor care execută o măsură terapeutică instituțională ; planuri de tratament, monitorizare medicală și psihiatrică a reclamantului etc.).
Publié le 2 octobre 2023
Requête n
o
60476/21
R.B.
contre la Suisse
introduite le 9 décembre 2021
communiquée le 15 septembre 2023
La requête concerne, sous l’angle des articles 5 § 1 de la Convention et 4
du Protocole n
o
7 à la Convention,
l’internement ordonné suite à la levée d’une mesure thérapeutique institutionnelle.
Par expertise psychi
atrique du 11 octobre 2016, le requérant fut diagnostiqué d’un trouble de la personnalité narcissique, d’un trouble de la personnalité combiné avec des traits émotionnels instables (impulsifs) et dyssociaux et d’un syndrome de dépendance à la cocaïne et au cannabis. Les experts retinrent un risque de récidive élevé pour des infractions violentes tant que le requérant ne suivait pas un traitement de ses troubles mentaux.
Par jugement du 7 juin 2017, confirmé par arrêt du Tribunal fédéral du 18
janvier 2018, la Cour suprême du canton de Berne condamna le requérant à six ans et demi de prison pour séquestration, lésions corporelles, extorsions, brigandage, tentatives de contraintes et infractions à la loi sur les stupéfiants et à la loi sur les armes. Elle ordonna également une mesure institutionnelle thérapeutique sur le fondement de l’article 59 du Code pénal.
Par décision du 2 septembre 2019, l’Office de l’exécution judiciaire leva la mesure thérapeutique institutionnelle.
Le requérant demeura détenu pour des motifs de sûreté dans l’attente d’un jugement quant au prononcé d’un éventuel internement. Cette période de détention fit l’objet d’une première requête devant la Cour qui s’est soldée par un règlement amiable.
Par jugement du 18 mai 2020, le Tribunal régional de Berne-Mittelland ordonna l’internement du requérant au sens de l’article 64 du Code pénal. Il se fonda sur l’article 62c, alinéa 4 du Code pénal ainsi que sur une nouvelle expertise psychiatrique.
L’internement fut confirmé par un jugement du 25 février 2021 de la Cour suprême du canton de Berne puis par arrêt du 17 juin 2021 du Tribunal fédéral.
Dès le 24 août 2020, le requérant fut détenu au sein de l’établissement pénitentiaire de Thorberg.
Invoquant l’article 5 § 1 a) de la Convention, le requérant soutient que le jugement prononçant son internement du 18 mai 2020 constituait une nouvelle condamnation, sans lien de causalité suffisant avec la condamnation initiale. En outre, l’internement aurait été prononcé en violation de la loi nationale, plus précisément de l’article 62c, alinéa 4 du Code pénal du fait qu’au moment du prononcé de l’internement, il avait déjà exécuté l’entièreté de sa peine et que la mesure thérapeutique institutionnelle avait été levée.
Le requérant soulève également, sous l’angle de l’article 5 § 1 e) de la Convention, qu’il n’a pas été placé dans un établissement approprié pour exécuter l’internement lié à ses troubles mentaux, ayant toujours été détenu au sein d’établissements pénitenciers.
Enfin, le requérant prétend que l’internement prononcé constitue une nouvelle peine pour des faits pour lesquels il avait déjà été condamné, au sens de l’article 4 du Protocole n
o
7 à la Convention.
1.
Le requérant a-t-il été privé de sa liberté en violation de l’article 5 § 1 de la Convention
?
a)
La détention du requérant en raison de l’internement ordonné relève-
t-
elle de l’une des alinéas a) à f) de l’article 5 § 1 de la Convention
?
En particulier, existait-il un lien de causalité suffisant entre la condamnation du requérant et sa détention en raison du prononcé ultérieur d’un internement, au sens de l’article 5 § 1 a)
de la Convention (
W.A.
c.
Suisse
, n
o
38958/16, §§ 32-35, 2 novembre 2021,
Kadusic c. Suisse
, n
o
43977/13, §§
38-40, 9 janvier 2018)
Le requéran
t a-t-il été détenu au sein d’un hôpital, d’une clinique ou d’un autre établissement approprié et a
‑
t-il bénéficié d’une thérapie adéquate au sens de l’article 5 § 1 e) de la Convention
(
W.A.
, précité, §§ 36-38,
Kadusic
, précité, §§ 42-45,
Ilnseher c.
Allemagne
[GC], n
os
10211/12 et 27505/14, §§
126-141, 4 décembre 2018,
Rooman c. Belgique
[GC], n
o
18052/11, §§
208-211, 31 janvier 2019) ?
b)
La détention du requérant était-elle «
régulière
» et ordonnée «
selon les voies légales
», au sens de l’article 5 § 1 de la Convention, compte tenu que les juridictions internes ont ordonné l’internement en vertu de l’article
62c, alinéa 4 du Code pénal après la levée de la mesure thérapeutique institutionnelle ? Le droit national était-il suffisamment précis et prévisible
?
2.
Le prononcé d’un internement ultérieurement à la levée de la première mesure thérapeutique institutionnelle imposée au requérant était-il compatible avec l’article 4 du Protocole n
o
7 à la Convention (
W.A.
, précité, §§ 65-69)
?
Les parties sont invitées à fournir des renseignements et tous documents relatifs aux établissements ayant accueilli et accueillant actuellement le requérant depuis le prononcé de l’internement (dates d’entrées et de sorties
; informations sur les établissements et sur les éventuels soins médicaux et psychiatriques proposés aux personnes exécutant une mesure thérapeutique institutionnelle
; plans de traitement, suivis médicaux et psychiatriques du requérant, etc.).