- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 13 ianuarie 2026
- Stat pârât
- CHE
- Concluzia
- Affaire communiquée
U.B. împotriva Elveției
Traducere în română Auto
Publicat pe 2 februarie 2026 SECȚIUNEA CINCICEA RĂSPUNSURI n 24335/20 U.B. împotriva Elveției introdusă la 5 iunie 2020 comunicată la 13 ianuarie 2026 Cererea se referă la ridicarea măsurii terapeutice instituționale (art. 59 din Codul penal elvețian), la pronunțarea de internare (art. 64 din Codul penal elvețian), precum și la cererea de despăgubire din cauza lipsei unui titlu de detenție valabil. Reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 11 ani și 8 luni, a căror executare a fost suspendată în favoarea unei măsuri terapeutice instituționale (Decizia Tribunalului cantonal al cantonului Valais din 20 septembrie 2012). La 19 septembrie 2017, durata de cinci ani a măsurii terapeutice instituționale a fost atinsă.
De la 20 septembrie 2017 la 18 ianuarie 2018, reclamantul a fost deținut fără titlu de detenție valabil. La 8 mai 2018, măsura terapeutică instituțională a fost eliminată deoarece a fost considerată lipsită de perspectivă și a fost pronunțată o procedură internă. Pe parcursul procedurii interne, reclamantul și-a exprimat aprecierea pentru art. 5 § 1 din Convenție, susținând că legătura de cauzalitate dintre condamnarea sa inițială din 2012 și internarea pronunțată în 2018 lipsea, hotărârea de vinovăție pronunțată în 2012 nu prevede decât executarea unei pedepse privative de libertate limitată în timp, precum și o măsură terapeutică instituțională. 7, considerând că a fost sancționat penal de două ori din cauza ridicării măsurii terapeutice instituționale și a declarației de internare.
În cele din urmă, se referă la art. 5 alin. (5) din Convenție, declarând că nu există nicio reparație pentru detenția sa ilegală între 20 septembrie 2017 și 18 ianuarie 2018, recunoscută de instanțele interne. Hotărârea definitivă a Tribunalului Federal împotriva căreia se face referire la litera (a) - (f) de la art. 5 alineatul (1) din Convenție În acest sens și având în vedere jurisprudența Curții (a se vedea în special W.A. c. Elveția, nr. 38958/16, § 45, 2 noiembrie 2021, Mehenni (Adda) c. Elveția , n 40551/19, § 20, 9 aprilie 2024 (comitet), Hayavi Zadeh c. Elveția , n 69503/17 , § 17, 6 noiembrie 2025 (comitet)), legătura de cauzalitate dintre condamnarea inițială a reclamantului și pronunțarea hotărârii de internare, care a avut loc după perioada de detenție ilegală și detenția din motive de securitate, a fost suficientă în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (a) din convenție?
Reclamantul poate solicita o despăgubire, în sensul articolului 5 alineatul (1) din Convenția privind deținerea ilegală, în lipsa unui titlu de detenție valabil, între 20 septembrie 2017 și 18 ianuarie 2018 (a se vedea Spordino c. Italia (n [GC], n 36813/97, § 180, CEDH 2006-V, Gäfgen c. Germania [GC], n 22978/05, § 115, CEDH 2010 și Nada c. Elveția [GC], n 10593/08, § 128, CEDH 2012) A existat o încălcare a principiului ne bis in idem garantat prin art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție
Publié le 2 février 2026
CINQUIÈME SECTION
Requête n o 24335/20 U.B. contre la Suisse introduite le 5 juin 2020 communiquée le 13 janvier 2026
OBJET DE L’AFFAIRE
La requête porte sur la levée de la mesure thérapeutique institutionnelle (article 59 du code pénal suisse), le prononcé de l’internement (article 64 du code pénal suisse), ainsi que sur la demande d’indemnisation en raison de l’absence de titre de détention valide. Le requérant a été condamné à une peine privative de liberté de 11 ans et 8 mois, dont l’exécution a été suspendue en faveur d’une mesure thérapeutique institutionnelle (décision du Tribunal cantonal du canton du Valais du 20 septembre 2012). Le 19 septembre 2017, la durée de cinq ans de la mesure thérapeutique institutionnelle a été atteinte. Du 20 septembre 2017 au 18 janvier 2018, le requérant a été détenu sans titre de détention valide.
Le 8 mai 2018, la mesure thérapeutique institutionnelle a été levée car elle a été considérée sans perspective et un internement a été prononcé. Tout au long de la procédure interne, le requérant s’est prévalu de l’article 5 § 1 de la Convention, soutenant que le lien de causalité entre sa condamnation initiale de 2012 et l’internement prononcé en 2018 faisait défaut, le jugement de culpabilité rendu en 2012 ne prévoyant que l’exécution d’une peine privative de liberté limitée dans le temps ainsi qu’une mesure thérapeutique institutionnelle. Il invoque en outre l’article 4 du Protocole n o 7, estimant avoir été sanctionné pénalement deux fois en raison de la levée de la mesure thérapeutique institutionnelle et du prononcé de l’internement.
Enfin, il se réfère à l’article 5 § 5 de la Convention, dénonçant l’absence de réparation pour sa détention illégale entre le 20 septembre 2017 et le 18 janvier 2018, reconnue par les juridictions internes. L’arrêt définitif du Tribunal fédéral contre lequel la requête s’adresse est le suivant : TF 6B_1223/2019, 27 mars 2020.
QUESTIONS AUX PARTIES
1. Le prononcé de l’internement relève-t-il de l’un des alinéas (a) à (f) de l’article 5 § 1 de la Convention ? Dans l’affirmative, et au regard de la jurisprudence de la Cour (voir notamment W.A.
c. Suisse , n o 38958/16, § 45, 2 novembre 2021, Mehenni (Adda) c. Suisse , n o 40516/19, § 20, 9 avril 2024 (comité), Pour Hayavi Zadeh c. Suisse , n o 69503/17, § 17, 6 novembre 2025 (comité)), le lien de causalité entre la condamnation initiale du requérant et le prononcé de l’internement, intervenu après la période de détention illégale et la détention pour motifs de sûreté, était-il suffisant au sens de l’article 5 § 1 a) de la Convention ? 2. Le requérant peut-il prétendre à une réparation, au sens de l’article 5 § 5 de la Convention pour sa détention illégale, en l’absence de titre de détention valide, entre le 20 septembre 2017 et le 18 janvier 2018 (voir Scordino c. Italie (n o 1) [GC], n o 36813/97, § 180, CEDH 2006-V, Gäfgen c. Allemagne [GC], n o 22978/05, § 115, CEDH 2010, et Nada c. Suisse [GC], n o 10593/08, § 128, CEDH 2012) ? 3. Y a-t-il eu violation du principe ne bis in idem garanti par l’article 4 du Protocole n o 7 de la Convention ?