HODZA c. ITALIE

Publicat la 9 octombrie 2023 Prima cerere nr. 29079/22 Idriz HODZA împotriva Italiei, introdusă la 4 iunie 2022, transmisă la 18 septembrie 2023, se referă la expulzarea reclamantului, resortisant sârb, care sosise în Italia în 2002, își avea reședința în Italia împreună cu familia și avea un permis de ședere pe durată nelimitată. În aprilie 2019, a fost atins printr-un decret din mai 2019, care se referea la procesul său de radicalizare islamică și la sprijinul său pentru activitățile unei organizații teroriste. Din aceleași motive, în mai 2019, permisul său de ședere a fost revocat și a fost condus într-un centru de detenție temporară și apoi exmatriculat. Reclamantul a solicitat Ministerului de Interne, fără succes, să aibă acces la dovezile care justifică expulzarea acestuia. Ulterior, reclamantul s-a plâns în fața instanțelor administrative de lipsa oricărui suport probatoriu al decretului de expulzare și al lipsei de motivare în ceea ce privește viața de familie și profesională și înfrățirea sa în Italia. Curțile interne, în ultimul timp Consiliul de Stat prin hotărârea din 13 În decembrie 2021, acesta a fost pus în discuție, în special pe baza naturii extrem de discreționare a competențelor administrației în domeniul combaterii terorismului, precum și pe baza motivării decretului de expulzare, considerat suficient în contextul confidențialității necesare în acest domeniu. Invocând articolele 6 și 8 din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa unor garanții procedurale adecvate și a unor decizii arbitrare și insuficient motivate, ținând cont de faptul că nu a fost informat cu exactitate cu privire la elementele faptice care au stat la baza decretului de expulzare și nu a avut acces la nici o dovadă. În plus, acesta susține că, din aceleași motive, ingerința în viața sa privată și de familie a fost disproporționată. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Decizia de a expulza reclamantul, străin care își are reședința în mod regulat pe teritoriul statului pârât, a fost conformă cu cerințele procedurale prevăzute la art. 1 alineatul (1) litera (a) și (b) din Protocolul n În special (a) limitarea dreptului reclamantului de a fi informat cu privire la elementele faptice și la documentele care stau la baza deciziei de expulzare au fost justificate în mod corespunzător și suficient de contrabalansate (b) a avut posibilitatea de a contesta expulzarea sa în mod efectiv, în fața unei autorități independente pentru a examina motivele care stau la baza deciziei de expulzare (a se vedea Muhammad și Muhammad c. România [GC], nr. 80982/12, 15 octombrie 2020) Au acordat autoritățile naționale un echilibru corect între dreptul reclamantului la respectarea vieții private și de familie și interesul de a asigura securitatea națională și apărarea ordinii, astfel cum se prevede la art. 8 din convenție (a se vedea LEUc. Rusia (n, n 29157/09, §§ 80-95, 26 iulie 2011)

Publié le 9 octobre 2023

PREMIÈRE SECTION

Requête n

o

29079/22

Idriz HODZA

contre l’Italie

introduite le 4 juin 2022

communiquée le 18 septembre 2023

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne

l’expulsion du requérant, ressortissant serbe, qui était arrivé en Italie en 2002, y résidait avec sa famille et bénéficiait d’un permis de séjour de durée illimitée. En avril 2019, il fut atteint par un décret d’expulsion faisant référence à son processus de radicalisation islamiste et son soutien aux activités d’une organisation terroriste. Pour les mêmes raisons, en mai 2019 son permis de séjour fut révoqué. Il fut ainsi conduit dans un centre de détention provisoire, puis expulsé.

Le requérant demanda au ministère de l’Intérieur, sans succès, d’avoir accès aux éléments de preuve justifiant son expulsion.

Par la suite, le requérant se plaignit devant les juridictions administratives de l’absence de tout support probatoire du décret d’expulsion et du défaut de motivation quant à sa vie familiale et professionnelle et à son enracinement en Italie. Les cours internes, dernièrement le Conseil d’État par arrêt du 13

décembre 2021, le déboutèrent, en s’appuyant notamment sur la nature fortement discrétionnaire des pouvoirs de l’administration dans le domaine de la lutte contre le terrorisme, ainsi que sur la motivation du décret d’expulsion, considérée comme suffisante dans le contexte de confidentialité requis en la matière.

Invoquant les articles 6 et 8 de la Convention, le requérant se plaint de l’absence de garanties procédurales adéquates et de décisions arbitraires et insuffisamment motivées, compte tenu du fait qu’il n’a pas été informé précisément des éléments factuels à l’origine du décret d’expulsion et n’a pas pu accéder à aucun élément de preuve. Il allègue en outre que, pour les mêmes raisons, l’ingérence dans sa vie privée et familiale a été disproportionnée.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

La décision d’expulser le requérant, étranger résidant régulièrement sur le territoire de l’État défendeur, était-elle conforme aux exigences procédurales de l’article

1 §

1 a) et b) du Protocole n

o

7

?

En particulier

:

(a)

les limitations apportées au droit du requérant d’être informé des éléments factuels et des documents fondant la décision d’expulsion étaient-elles dûment justifiées et suffisamment contrebalancées

?

(b)

a-t-il eu la possibilité de contester son expulsion de manière effective, devant une autorité indépendante pour examiner les motifs qui fondaient la décision d’expulsion

(voir

Muhammad et Muhammad c. Roumanie

[GC], n

o

80982/12, 15 octobre 2020)

?

2.

Les autorités nationales ont-elles ménagé un juste équilibre entre le droit du requérant au respect de sa vie privée et familiale et l’intérêt à assurer la sécurité nationale et la défense de l’ordre, comme l’exige l’article 8 de la Convention (voir

Liou c. Russie (n

o

2)

, n

o

29157/09, §§ 80-95, 26

juillet 2011)

?