NAVRATIK c. REPUBLIQUE TCHEQUE

Secțiunea a doua Cerere nr. 31312/03 prezentată de Libor NAVRÁTÍK împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 29 noiembrie 2005 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Jočienė, Popović, judecători și domnii Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 25 septembrie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere decizia parțială din 25 mai 2004, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA Reclamantul, dl Libor Navrátík, este cetățean ceh, născut în 1932 și rezident în Ostrava. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul L. Obluk, avocat la Ostrava. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează [1] În 1967, reclamantul și fratele său au moștenit de la părinții lor casa de familie și terenuri conexe. La moartea fratelui reclamantului, cumnata sa și nepoata sa l-au urmat. Mai târziu, cumnata sa s-a recăsătorit. În 1982, reclamantul s-a exilat în Germania, ceea ce a împins tribunalul de District din Karviná (okresní soud) ), la 28 martie 1983, să-i impună 14 luni de închisoare fermă și să-și confisce bunurile. Cumnata a cumpărat cealaltă jumătate a casei familiei și a transferat întreaga casă nepoatei care tocmai se căsătorise în 1989. După Revoluția din noiembrie 1989, reclamantul s-a întors în țară pentru a cere restituirea bunurilor sale. La 11 septembrie 1990, Tribunalul Districtual a anulat condamnarea reclamantului din 1983 în temeiul Legii nr. 119/91 privind reabilitarea judiciară. La 21 august 1991, reclamantul a somat nepoata sa și soțul acesteia să restituie jumătate din casă pe baza Legii nr. 87/91 privind reabilitarea extrajudiciară, însă aceștia refuzaseră. La 28 septembrie 1992, tribunalul de district l-a condamnat pe reclamant pentru acțiunea sa în restituire. La 13 iulie 1993, tribunalul regional din Ostrava (krajský soud) a confirmat această hotărâre. La 2 februarie 1995, Curtea Constituțională (Ústavní soud a dat curs recursului constituțional (ústavní stížnost) prin anularea deciziilor anterioare și întoarcerea cauzei în instanța de district care, la 6 martie 1998, l-a decăzut din nou pe reclamant din acțiunea sa în restituire. La 29 septembrie 1999, tribunalul regional a confirmat această hotărâre. Decizia sa a fost notificată reclamantului la 15 noiembrie 1999, care a introdus o acțiune constituțională la 30 decembrie 1999, completând-o apoi la 7 și, respectiv, 10 iunie 2000. La 13 mai 2003, Curtea Constituțională a respins acțiunea menționată, deoarece nu a constatat nicio încălcare a drepturilor fundamentale ale reclamantului. La origine, invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se achita de durata excesivă a procedurii de restituire. PROCEDURA Printr-o decizie parțială din 25 mai 2004, camera căreia i s-a atribuit cauza a decis să comunice guvernului pârât spătarul întemeiat pe art. 6 alin. (1) din Convenția privind durata procedurii civile în cauză și să respingă restul cererii ca inadmisibilă. În temeiul articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Comisia a decis, de asemenea, să examineze împreună admisibilitatea și fondul cauzei menționate anterior. La 19 august 2004, guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. La 30 august 2004, grefa a trimis aceste observații reprezentantului reclamantului care stabilește termenul de depunere a observațiilor ca răspuns la 27 septembrie 2004. Întrucât nu a primit niciun răspuns din partea sa, o scrisoare recomandată cu confirmare de primire i-a fost trimisă de către grefă la 29 noiembrie 2004, anunțând că termenul pentru prezentarea observațiilor sale a fost mai scurt și că nu a fost solicitată nicio prelungire. De asemenea, a fost informată că, în cazul în care circumstanțele dau impresia că nu mai intenționează să-și mențină cererea, Curtea ar putea să șteargă cauza din rolul în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În timpul unei conversații telefonice cu grefa Curții din 8 În decembrie 2004, reprezentantul reclamantului a precizat că nu a prezentat informații pe motiv că clientul său se afla pe termen lung în Statele Unite ale Americii, întoarcerea sa fiind prevăzută înainte de sfârșitul anului 2004. În aceeași zi, reprezentantul reclamantului a trimis un fax prin care confirma conținutul conversației sale telefonice anterioare și solicita să îi acorde o prelungire a termenului acordat pentru prezentarea observațiilor scrise până la sfârșitul anului 2004. Prin scrisoarea din 6 ianuarie 2005, reprezentantul reclamantului a fost informat că nu a fost posibil să dea curs cererii sale, deoarece aceaceasta a fost formulată dincolo de termenul care i-a fost acordat și că, în conformitate cu La art. 38 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, observațiile sau alte documente primite fără întârziere nu vor fi depuse la dosar, cu excepția cazului în care președintele camerei decide altfel. Din dosar reiese că nici reclamantul, nici reprezentantul acestuia nu au adresat o scrisoare Curții. Curtea constată că reclamanta nu și-a prezentat observațiile ca răspuns la observațiile guvernului și, deși a răspuns la întrebarea dacă dorește să-și mențină pledoaria prin mai mult, aceasta a rămas inactivă începând cu 8 decembrie 2004. În concluzie, Curtea concluzionează că reclamantul nu este interesat de soarta cererii sale și, prin urmare, concluzionează că nu mai dorește să o mențină în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție. În plus, Curtea consideră că nu există circumstanțe speciale care să se refere la respectarea drepturilor garantate de Convenia n Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 3 din Convenție și să se șteargă cauza rolului în aplicarea articolului 37 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să elimine restul cererii de rol. Dolle J.-P. Costa Modulul Președinte [1] Curtea nu a considerat necesar, în sensul prezentei decizii, să completeze faptele astfel cum le-a prezentat guvernul în observațiile sale.

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

31312/03

présentée par Libor NAVRÁTÍK

contre la République tchèque

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 29 novembre 2005 en une chambre composée de

:

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

A.B.

Baka

,

R.

Türmen

,

K.

Jungwiert

,

M.

Ugrekhelidze

,

M

me

D.

Jočienė,

M.

D.

Popović,

juges

,

et de M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 25 septembre 2003,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu la décision partielle du 25 mai 2004,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Libor Navrátík, est un ressortissant tchèque, né en 1932 et résidant à Ostrava. Il est représenté devant la Cour par M

e

L. Obluk, avocat à Ostrava.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit

[1]

.

En 1967, le requérant et son frère héritèrent de leurs parents de la maison familiale et des terrains attenants. A la mort du frère du requérant, sa belle-sœur et sa nièce le succédèrent. Plus tard, sa belle-sœur se remaria.

En 1982, le requérant s’exila en Allemagne, ce qui avait poussé le tribunal de district de Karviná (

okresní soud

), le 28 mars 1983, à lui infliger 14 mois de prison ferme et à confisquer ses biens.

La belle-sœur acheta l’autre moitié de la maison familiale et transféra toute la maison à la nièce qui venait de se marier en 1989. Après la Révolution de novembre 1989, le requérant retourna au pays afin d’exiger la restitution de ses biens.

Le 11 septembre 1990, le tribunal de district annula la condamnation du requérant de 1983 en vertu de la loi n

o

119/1991 sur la réhabilitation judiciaire.

Le 21 août 1991, le requérant somma sa nièce et le mari de celle-ci de lui rendre la moitié de la maison sur la base de la loi n

o

87/1991 sur les réhabilitations extrajudiciaires, mais ces derniers avaient refusé.

Le 28 septembre 1992, le tribunal de district débouta le requérant de son action en restitution. Le 13 juillet 1993, le tribunal régional d’Ostrava (

krajský soud

) confirma ce jugement.

Le 2 février 1995, la Cour constitutionnelle (

Ústavní soud

)

donna suite au recours constitutionnel (

ústavní stížnost

)

du requérant en annulant les décisions précédentes et retournant l’affaire au tribunal de district qui, le 6

mars 1998, débouta de nouveau le requérant de son action en restitution.

Le 29 septembre 1999, le tribunal régional confirma ce jugement.

Sa décision fut notifiée au requérant le 15 novembre 1999, qui introduisit un recours constitutionnel le 30 décembre 1999 en le complétant ensuite les 7 et 10 juin 2000 respectivement.

Le 13 mai 2003, la Cour constitutionnelle rejeta ledit recours faute de n’avoir constaté aucune violation des droits fondamentaux du requérant.

GRIEF

A l’origine, invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plagnait de la durée excessive de la procédure de restitution.

PROCÉDURE

Par une décision partielle du 25 mai 2004, la chambre à laquelle l’affaire a été attribuée a décidé de communiquer au Gouvernement défendeur le grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention relatif à la durée de la procédure civile en question et de rejeter comme irrecevable le restant de la requête. En application de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé également d’examiner ensemble la recevabilité et le fond du grief précité.

Le 19 août 2004, le Gouvernement a présenté ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête. Le 30 août 2004, le greffe a

envoyé ces observations au représentant du requérant fixant le délai pour présenter les observations en réponse au 27 septembre 2004. Aucune réponse de sa part n’étant parvenue, un courrier en recommandé avec accusé de réception lui a été envoyé par le greffe le 29 novembre 2004, l’avertissant que le délai pour la présentation de ses observations était échu et qu’aucune prorogation n’avait été sollicitée. La partie requérante a

également été informée que si les circonstances donnaient à penser qu’elle n’entendait plus maintenir sa requête, la Cour pourait rayer l’affaire du rôle au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.

Lors d’une conversation téléphonique avec le greffe de la Cour du 8

décembre 2004, le représentant du requérant a précisé ne pas avoir présenté d’observations au motif que son client se trouvait à long terme aux Etats-unis d’Amérique, son retour étant prévu avant la fin de l’année 2004.

Le même jour, le représentant du requérant a envoyé un fax confirmant le contenu de sa conversation téléphonique précédente et demandant de lui octroyer un prolongement du délai imparti pour présenter les observations écrites jusqu’à la fin de l’année 2004. Il ajouta que le requérant continuait à

maintenir sa requête.

Par un courrier du 6 janvier 2005, le représentant du requérant a été informé qu’il n’a pas été possible de donner suite à sa demande car elle a été formulée au-delà du délai qui lui avait été imparti et que, conformément à

l’article 38 § 1 du règlement de la Cour, les observations ou autres documents reçus hors délai ne seront pas versés au dossier, sauf décision contraire du président de la chambre.

Il ressort du dossier que depuis, ni le requérant ni son représentant n’ont adressé de lettre à la Cour.

EN DROIT

La Cour constate que la partie requérante n’a pas présenté ses observations en réponse à celles du Gouvernement et bien qu’elle ait répondu à la question de savoir si elle désirait maintenir sa requête par l’affirmative, elle est restée inactive depuis le 8 décembre 2004.

La Cour en conclut que le requérant n’est intéressé au sort de sa requête et en conclu que qu’il n’entend plus la maintenir au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime, par ailleurs, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1

in fine

de la Convention.

En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29

§

3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle en application de l’article 37 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de rayer le restant de la requête du rôle.

S.

Dollé

J.-P.

Costa

Greffière

Président

[1]

La Cour n’a pas considéré nécessaire, pour les besoins de la présente décision, de compléter les faits comme les a présentés le gouvernement dans ses observations.